The Cardigans - Rise And Shine







Ce ascult eu ca să mă vitalizez când scriu la calculator un eseu (eu m-am obişnuit să scriu mereu cu pixul pe hârtie aşa că acum învăţ un nou limbaj)...

La lumânarea unui gând


"E o senzaţie magică să poţi urmări persoana iubită dormind; inconştient că e privit, eliberat de sub orice control, îţi dă impresia, preţ de un dulce moment, că-i ţii inima în mână; vulnerabil, oricât ar părea de iraţional, în clipele acelea este tot ce-ai crezut tu cândva că este: bărbatul pur, tandru ca un copil."


(Truman Capote- "O vară de răscruce")

Mesaj de Crăciun

Mesajul divin al îngerilor împreună cu glasul sfânt al colindătorilor să vă aducă pace, linişte sufletească şi multă sănătate. Crăciun Fericit!



Doar un minus

Aceste rânduri patetice sunt scrise la nervi, draci...nu ştiu alţii cum sunt , însă eu mă înfurii când văd că alţii suferă, se aruncă de disperare de la etajul Parlamentului, iar marii noştri politicieni privesc cu nepăsare. Da, ăsta este cuvântul: nepăsare. Când un om se sinucide, trage un semnal de alarmă, spune că îşi urăşte viaţa şi consideră că nu mai are de ce să trăiască. Cel puţin aşa spun manualele de psihologie...ce este în mintea unui sinucigaş nimeni nu ştie şi probabil unele lucruri nu ar trebui cunoscute.
Dar de ce ar trebui să îmi pese de gestul acesta? Ar trebui să stau liniştită, să nu îmi stresez cititorii cu aceste rânduri, să cred într-o viaţă mai bună în România, să ascult manele la maxim şi să dau din buric, să scuip seminţe în faţa blocului ca orice cocălar respectabil, să râd ca proasta spunându-mi "ce prost, s-a aruncat ca prostu!", să mă duc în "marile" cluburi din oraş şi să inhalez la greu fum şi prostie... Vreau să plec din România!!!! Ce era comunismul(că tot se discută zilele acestea de comunism), dar ce este acum totalitarismul acesta(un comunism cu faţă democratică). Dacă ţara face "tot posibilul" pentru a-mi asigura un trai "decent" , de ce să nu am această atitudine?
Vă dau 10 motive de ce aş dori să plec din România şi să mă duc unde văd cu ochii+ 1 bonus, fiindcă tot se dau acum "bonusuri" (ştiu că nu există o ţară care să-mi ofere lapte şi miere, dar măcar nu-mi dă mereu cu tifla în cap şi nu face genocid prin acţiunile sale repetate):
1. Primesc 20 de lei pe lună pentru că am rezultate notabile- ce poţi cumpăra azi cu 20 de lei pentru "a rezista" la şcoală? (au existat perioade când nu aveam bani să-mi cumpăr manualele şi în consecinţă m-am descurcat cum am putut- am fost atentă la ore, am citit în plus şi am împrumutat manualele de la alte colege)
2. M-am îmbolnăvit şi ca orice om care speră să se însănătoşească, am fost la doctor....restul pe linia punctată-oricine ştie ce urmează.
3. Trăiesc în incertitudine(o să mai aibă mama serviciu, dacă o să fie şi ea şomeră, cu ce vom trăi).
4. Observ în jurul meu că rezultatele academice nu mai contează, iar cu cât eşti mai deştept cu atât "rişti" să ai o slujbă de "vis".
5. Din cauza celor 4 motive de mai sus nu mă pot bucura de aspectele frumoase ale vieţii.
6. Birocraţia română a devenit o artă în sine (pentru un amărât de buletin, te duci la mai multe ghişee care bineînţeles că au un program de gravide).
7. Coada la diverse ghişee şi magazine, o reminiscenţă a comunismului, este prezentă cu sfinţenie în România anului 2010.
8. Justiţia română se joacă de-a alba-neagra (intră Omul Negru , iese Alb).
9. Disciplina şi politeţea sunt de domeniul trecutului. Ţigăneala e în trend (avea dreptate "domnul" Băsescu atunci când a spus că 90% din populaţie ascultă manele).
10. Nu mai există politicieni români ca în perioada interbelică care să se dedice ţării şi oamenilor, intrând bogaţi în politică şi ieşind săraci.
11. Tuturor bugetarilor li s-a redus salariul cu 25% pentru acoperirea furturilor repetate şi pe faţă a politicienilor(aceasta e adevărata cauză a crizei financiare).Copiilor cu diverse probleme de sănătate li s-au redus ajutoarele, iar mamele nu vor mai primi doi ani de concediu prenatal, ci unul singur. Cred că o să crească natalitatea în felul acesta în ....ani...
ACUM, AICI, ÎN DIRECT, O SURPRIZĂ MINUNATĂ:
VĂ MULŢUMIM MULT, DOMNULE BĂSESCU! MULŢUMIM PARTIDULUI CARE NE-A ÎNDRUMAT PAŞII PE CALEA DE AUR A VIITORULUI!

Literatură

"Literatura dă contur vieţii, ne ajută să aflăm cine suntem, care e mecanismul sentimentelor noastre şi care-i sensul întregii negrăite ciudăţenii. Experienţele noastre imediate ne parvin ca să spunem aşa, refractate prin mijlocirea artei pe care o îndrăgim. Dacă această artă este inaptă sau trivială, sau supraemfatică, experienţele noastre or să ne apară vulgare şi corupte.

Literatura proastă este, alături de filozofia nerealistă şi de superstiţia religiei, o crimă împotriva umanităţii."





(Aldous Huxley- "Şi restul e tăcere")










10 lucruri pe care le poţi face cu cartea lui Bote

Nu credeam că voi spune asta despre o carte, dar Bendeac are dreptate: cartea lui Bote nu este bună decât pentru a o face racletă şi altele...Şi când mă gândesc că această carte s-a vândut ca pâinea caldă, iar cărţile scrise de marii scriitori ai literaturii universale sunt pline de praf în librării, mă enervează la culme. Vai, unde sunt oamenii de altădată...care citeau literatură de calitate...

Câte ceva pentru suflet







Regăsire *prima variantă, cea brută

Eşti frumoasă,
asta e sigur.
De ce să ne dăm după deget?
Te iubesc.
Nu te întreb cine eşti.
Te cunosc.
Te admir.
Te aştept demult,
de la începutul începuturilor.
Completezi cercul nostru,
un semn.

-Cine eşti de fapt?
-Nimeni.
-Te rog.
-O necunoscută.
Cerc interior

E-n regulă.
Nu contează să ştii răspunsul,
nu trebuie să-l afli.
("Sunt spiritul adâncurilor
Trăiesc în altă lume decât voi."-Nicolae Labiş)

Miroşi a iarbă arsă,
a flori de coasă,
cu tine aud culori...

-Ce departe mai suntem!
-De cine?
-De noi înşine...





Ipostază

Mă scufund în adâncul


Gheei




Trebuie să scap,


trebuie!


Fie şi numai pentru o vreme.


O forţă nebună îmi şopteşte că vom învinge


ura dintre noi,


amândoi.


Doar cu tine


Vreau să ne jucăm


De-a moartea,


Să azvârli din mine


viaţa, plină de soapte.


Voi trăi


Clocoteşte în mine această decizie.


Hotărârea s-a luat de mult. Voi trăi!



Act clar de narcisism

Sunt ca o frunză captivă într-o pânză de păianjen...


Mă iubesc prea mult, asta e clar (cine mă cunoaşte ştie sigur că nu mă suport). Am apărut şi eu în Helis. Nu este un act de narcisim faptul că mă laud singură(nu de alta, dar lăudătorii mi-au murit de mult). Sper că această colaborare va fi de durată dacă mai scriu şi eu câte ceva mai de valoare. Dacă aveţi impresia că eu nu mai scriu poezii, vă înşelaţi amarnic. Scriu, distrug şi recreez...dar nu voi posta ceva care nu îmi place.

Pasionaţii de literatură şi critică găsesc linkuri mai jos către concursul organizat de CNMV şi către ziarul Helis unde la pagina 13 am şi eu câteva poezii.


Ars Poetica by Archibald MacLeish




Ars Poetica by Archibald MacLeish

A poem should be palpable and mute
As a globed fruit

Dumb
As old medallions to the thumb

Silent as the sleeve-worn stone
Of casement ledges where the moss has grown -

A poem should be wordless
As the flight of birds

A poem should be motionless in time
As the moon climbs

Leaving, as the moon releases
Twig by twig the night-entangled trees,

Leaving, as the moon behind the winter leaves,
Memory by memory the mind -

A poem should be motionless in time
As the moon climbs

A poem should be equal to:
Not true

For all the history of grief
An empty doorway and a maple leaf

For love
The leaning grasses and two lights above the sea -

A poem should not mean
But be

Julien Green


"E revoltător când te gândeşti că viaţa ne este impusă fără să ni se ceară părerea şi dacă lucrul acesta ni se pare normal este numai pentru că obişnuinţa şi nevoia ne distorsionează felul de a vedea lucrurile. Dar ceea ce este încă şi mai extraordinar e că nu avem drepturi asupra acestei vieţi pe care nu am cerut-o şi că, oribilă sau nu, trebuie să o suportăm până la capăt."


(Julien Green- "Viaţa şi moartea lui Michael Corvin")


O să mai scriu despre Julien Green, un alt scriitor care mă pasionează...în special despre romanul său care l-a făcut cunoscut "Leviathan".

Doar Florian Pittiş...










What dreams may come- Tu ce ai face pentru sufletul tău pereche? Te-ai duce în Iad să îl salvezi?

Vă mărturisesc ceva. Mereu m-a fascinat moartea, de aceea am încercat să citesc tot ceea ce tratează acest subiect. Şi nu mă interesează moartea ca fenomen natural, toţi murim o dată, ci ce se întâmplă după. Am îmbrăţişat credinţa ortodoxă, dar nici aceasta nu îţi oferă răspunsuri la întrebări pe care orice om şi le pune: Ce se întâmplă după ce mor? , Unde mă duc?, Mă întâlnesc cu persoanele iubite care au murit înainte?, De ce trebuie să murim?, O să mai pot gândi, scrie, vorbi după evenimentul iminent?, Dacă avem deja un destin întipărit în conştiinţa universală, de ce să ne mai zbatem să îl schimbăm?, Voi mai simţi ceva ca fericire, supărare, speranţă etc. ?. Întrebările astea nu îmi dau pace şi mă gândesc deseori la ele, iar moartea cuiva drag mă face să o blestem, să o înjur, pentru că nu se gândeşte şi la durerea celorlalţi. E adevărat că dacă nici o persoană nu ar mai muri, planeta s-ar suprapopula, dar nici un argument nu mai e valabil când eşti implicat direct. Când a murit bunicul meu am suferit îngrozitor, iar durerea mi s-a amplificat când a trebuit să fac pe mesagerul morţii şi să o anunţ pe mama, pe fratele meu şi alţi membri ai familiei că tataie Fănel s-a stins în viaţă. Nu ştiu de unde am avut curaj să vorbesc coerent şi să nu plâng, dar ştiu că parcă trăiam ca într-un vis. Nu era un coşmar, ci un vis din care parcă nu te puteai trezi. De atunci, inima s-a întărit, rana s-a cicatrizat, dar tot există. Aşa am ajuns să scriu la o poezie de Magda Isanos, plină de fericirea copilăriei, despre moarte şi efemeritatea vieţii. Bineînţeles, că nu am luat nici un premiu.
Să revin la filmul nostru: "What dreams may come". Dacă aş vrea să fiu cinică, aş spune că morala filmului este să nu ieşi din maşina ta pentru a salva o persoană dintr-un accident, fiindcă rişti să devii tu însuţi o victimă. Fiţi liniştiţi, nu vă stric curiozitatea, moartea personajului jucat de Robin Williams se petrece la început după un scurt prolog.
Aflăm astfel că acum patru ani, Chris şi soţia sa, Annie s-au confruntat cu moartea copiilor, tot într-un accident de maşină. Chris încearcă să salveze un accidentat, dar moare el la rândul său. Filmul ne arată ce se întâmplă după moarte, într-un loc colorat, ferit de suferinţă, Raiul. Numai că fericirea sa nu este de durată, aflând că soţia sa, nemaiputând suporta şi moartea lui Chris se sinucide. El vrea să se reunescă cu ea, să o aducă din Iad în Rai. Străbate astfel multe spaţii redate în film într-un mod pictural şi poetic cam la fel ca în "Divina Comedie" de Dante. Bucuraţi-vă de acest festin filmografic şi spuneţi-mi dacă v-a plăcut. Pe mâine!



Fuck you very, very much!





Pentru toţi care m-au enervat azi şi cărora vroiam să le urez un sincer şi afectuos: Fuck you!
ATENŢIE! SE FOLOSESC CUVINTE JIGNITOARE! BUT I DON'T GIVE A FUCK!
Mâine încep o colecţie de inepţii scrise de mine...

SISTEM feat. EMMA - People are people ( Official Video HD )

Căutare


Râde goliciunea zilei,
pe soclul ei de lumină.
Nu mai aştept timpul
rămas undeva în urmă
în umbra mea şi-a lui.
Râde, sufocată, ziua.

Mi-au ferecat zorii
şi-am plecat
fără să uit,
cu discul gigantic
pironit în spate.


Ludica


An, tan, te
Toate strigăte
„Hei, mă, unde sunteţi?”
De ce
Am rămas aice?
Ce ferice!
Unde este cea fără mine
Pe care o crezusem lângă mine?
Eu sunt cea?
Sau poate tu?
Tu?
Eu?Tot eu?
Eu sunt?
Ba nu! Tu eşti eu!
Suntem ca două picături chinezeşti.

Schiţă


Trupul tău - răsucindu-se
ca spirala lui Brâncuşi
coloană
sfredelind, în clocot tăcut
spre infinit.
Sursa foto:

Shakira - Loca ft. Dizzee Rascal

Jurnalism vs Poezie


Titlul este o glumă, jurnalismul actual va fi mereu inferior poeziei . De ce ? Poezia te redă fidel pe tine, poetul, dezvăluie o parte din tine, partea nevăzută. Când viaţa te dezamăgeşte, scrie! Dacă vrei să scapi de toţi şi de toate, scrie! Aşa fac eu, iar poezia şi aberaţiile pe care le mai scriu nu m-au dezamăgit niciodată. Pe când oamenii...

Un jurnalist este obligat, societatea aceasta înnebunită după bârfă, morţi şi scandaluri îl presează să inventeze lucruri false. Avea dreptate Gustave Flaubert când spunea : "Nu mai poţi scrie când nu mai ai nici o stimă pentru tine însuţi."


Un articol despre mine confirmă cele spuse mai sus:


Alzheimer

Absinth
Letalitate
Zero
Hachiţe
Eresuri
Io
Meta-
Este
Rememberul.
Cuvinte fără rimă,
viaţă – pantomimă.
Memorie – „Decupaţi
Fetuşii bronzaţi!”

Fetele de aur ale Sloboziei

Încă un articol despre performanţa mea şi a Cristinei:

http://www.adevarul.ro/locale/slobozia/Fetele_de_aur_ale_Sloboziei_0_364763533.html

Despre mine

După lupte seculare care au durat 19 de ani, a venit şi Muza pe la mine o dată cu Speranţa. Nu mai prelungesc aşteptarea şi vă spun doar atât: am luat locul I (9.75) la Concursul "Ion Barbu- Dan Barbilian". Cristina Enache de la clasa a XI-a F a luat tot premiul I cu nota 10. Şi dacă nu mă credeţi, fiindcă nici eu nu am crezut la început: http:// www.scoala5calarasi.ro/barbilian/romana2010.doc

sau
Vom primi medaliile de aur şi diplomele zilele următoare (sper sa fie vorba doar de câteva zile şi nu săptămâni).
Ar trebui să ţin acum un discurs ca la premiile Oscar, dar mă voi rezuma doar la o înşiruire a oamenilor care m-au ajutat să ating această performanţă, deşi sunt sigură că ei poate nici nu ar vrea să fie numiţi (din prea multă modestie):
Dumnezeu şi îngerii mei (mi-au dăruit un cadou special pentru ziua mea)
doamna profesoară Stan Loredana(citatele în limba latină au fost o mină de aur), domnişoara profesoară Buciu Doina, domişoara inspectoare Grigorş Simona şi fosta mea profesoară de limba şi literatura română Oprea Simona (Franga) , pentru că dumneai mi-a clădit o fundaţie puternică şi mi-a insuflat dragostea pentru citit.
Nu trebuie uitate persoanele cele mai dragi mie: M&M (mama şi Mircea).

SCHIŢĂ


Privesc în scurte pauze
cioburile de cer crăpat
şi sap,
sap tot mai adânc, cu înverşunare,
în proiecţiile acestui colos.
nu e uşor să sfredeleşti,
să dai formă, prin cuvinte,
fără anestezie,
plânsului.

ABATAJ


Schimbarea trebuie să se producă:
Rădăcinile vorbelor se vor fecunda,
Foile se vor săruta,
Paşii se vor destrăma mereu ca vorbe,
Iar eu,
Numai eu,
Mă voi uita la toate
Ca printr-o lentilă de luceafăr.

Sau mă voi rupe
În mii şi mii de bucăţi
Până voi simţi
Că în inel creierul se sparge,
Dinamitat de vorbe, râsete şi budibondaţii
Până crapă de tot.

Adevărul

Nu voi încerca să teoretizez un concept: adevărul. Pur şi simplu, am revenit la poezie după o perioadă în care inspiraţia m-a părăsit. De acum înainte, voi încerca să vă destăinui câte ceva din experienţa mea maareee de viaţă... poate aşa mă veţi cunoaşte mai bine.



Ocolim durerea, deci adevărul.
pentru a nu suferi
ne minţim sufletul.

Ocolim singurătatea,
deci adevărul.
Pentru a nu-l răni
pe cel de-aproape
ne credem actori în
roluri de excelenţă.

Ocolim sfârşitul,
deci adevărul.
Pentru a nu pleca,
ne minţim conştiinţa
ce sălăşluieşte-n noi.
Vom spune o minciună
cu tentă de-adevăr:
„Taci, tu, suflete, căci noi
nu vom pleca,
ci vom rămâne veşnic.”

La mulţi...!

La mulţi ani, tuturor profesorilor şi elevilor de Ziua Educaţiei !


Ştiţi care este secretul vieţii profesorilor? (un banc primit de mama)


Un medic a ieşit la plimbare şi a văzut o băbuţă stând pe o bancă fumând o ţigară. Medicul i-a spus:
"E imposibil să nu observ fericirea de pe chipul dumneavoastră. Care este secretul dvs? “
Ea îi răspunse:
“Sunt profesoară, nu mă culc până la 2 noaptea, timp în care concep situaţii didactice şi fac programe şcolare, mă trezesc pe la 6 dimineaţa ca să ajung la timp la servici.
Nu fac sport, nu mă distrez şi nici nu am viaţă socială. La sfârşit de săptămână lucrez întruna revizuind noi strategii de învăţare pentru elevii mei, evaluări, elaborez material didactic, şi dacă e sărbătoare, de asemenea , nu iau micul dejun, prânzul şi nici cina pentru că nu am timp.
Sunt mereu stresată din cauza reformelor din învăţământ, termenelor de predare a documentaţiei şi a vizitelor inspectorilor.
Medicul i-a răspuns:“E extraordinar! Nu pot să cred. Ce vârstă aveţi??”


"34", îi răspunse băbuţa.



***Ce bine ar fi să nu fie adevărat...









Dialog


"-Nu cumva eşti îndrăgostit de timp ? îl întreabă nevasta.

-Nu e dragoste, e o amiciţie veche şi bine verificată, răspunde dânsul.

-Dar ce e totuşi timpul ? îndrăzneşte să întrebe fiica lui mai mică.

-O mulţime de puncte, unele bifate, altele care urmează să fie."


(Terente Robert, Sorin Vieru- "Riscurile gândirii")

Dragă cititorule




Dragă cititorule,

Îţi mărturisesc că oriunde m-aş opri mi se pare că stau sub soarele Amarei. Vara asta l-am zărit, ridicându-se încetinel, încetinel. Oriunde aş dori să ajung: la oraş, la faimă, la Dumnezeu, mi se pare că ajung la plenitudinea lui galbenă, înconjurată de cerul mare, albastru şi cu nori de culoare violet. Ce mai, totul era violet sau mai bine spus sângeriu ! Dacă vezi un răsărit de soare, conştientizezi că Dumnezeu există (vorba lui Kitty), acolo sus cineva (ne)guvernează, natura este infinit de frumoasă...şi alte lucruri care nu pot fi denumite, ci doar simţite.
Cât de puternic te simţi atunci!!! Din tot ce am văzut şi trăit vara asta, doar el, soarele nu a încetat să mă fascineze.


Răsăritul de soare va fi ocrotit mereu de lacul Amara, cerul şi inima mea. Sub lumina lui, privind scurgerea norilor şi apariţia magnifică a Măriei Sale, s-au odihnit câteva fete ce vor fi păstrate mereu în sufletul meu.

La revedere, soare!
Ne revedem Kitty, Diandra, Andreea şi Luci la toamnă!!
Vă salută pe toţi, mari şi mici,

A voastră,

Florina-Raluca

Praf de stele

Am o chitara deschisa,
O foaie nescrisa, si..
Praf de stele...
Pe... hainele mele
Si incerc sa nu uit,
Sa nu vad,
Sa cobor dintre ele.


Am o bodega in fata,
Am un ghem de ata,si..
Praf de stele pe...
Urmele mele
Si incerc sa ma urc,
Sa nu uit,
Sa raman printre ele..


Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul inceput,
Primul vis pierdut,
Spune-mi sti cate ne-au mai ramas...
Pana azi..


Am o vedere spre lume,
Un vis fara nume
Si... praf de stele..
Pe.. urmele mele...
Si incerc sa ma uit inapoi,
Sa vad soare sau ploi..


Am o poveste citita,
O soapta zidita,si..


Praf de stele
pe..hainele mele
Si as vrea sa culeg...
Stopi de vant,
Sa-i arunc pe pamant...
Sa devina cuvant.


Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul inceput
primul vis pierdut
Spune-mi sti cate ne-au mai ramas...
Pana azi..


Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, sti cate trepte-au ramas..
De urcat...


Oare mai sti cum a fost,
Primul inceput
Primul vis pierdut
Spune-mi, sti cate ne-au mai ramas..
Pana azi...


Spune-mi oare mai sti cum a fost,
Primul pas gresit, primul reusit
Spune-mi, stï cate trepte-au ramas..
De urcat...

***Mi-ar fi plăcut să fi scris eu versurile... Poate cu altă ocazie...



Deziluzii

"În lumea în care timpul este un cerc, fiecare strângere de mână, fiecare sărut, fiecare naştere vor fi cu precizie repetate.
Aşa cum toate lucrurile se vor repeta în viitor, toate lucrurile care se întâmplă acum s-au mai întâmplat de un milion de ori înainte. Câţiva oameni din fiecare oraş, în visele lor, sunt vag conştienţi că totul s-a întâmplat în trecut. Aceştia sunt oameni cu vieţi nefericite, ei simt că judecăţile lor pripite şi faptele lor necuvenite şi ghinionul s-au petrecut toate în cercul precedent al timpului.
În întunericul cel mai adânc al nopţii, aceşti cetăţeni blestemaţi se zvârcolesc în aşternut, incapabili să se odihnească, conştienţi de faptul că nu pot schimba nici o acţiune, nici un gest. Greşelile lor vor fi repetate cu exactitate în această viaţă, ca şi în viaţa de dianinte. Iar aceşti oameni îndoit nefericiţi, numai ei, sunt cei care dau dovada că timpul este un cerc."

(Alan Lightman- "Visele lui Einstein")

Dacă totul ne este dat şi nu suntem capabili să schimbăm nimic... înseamnă că nu ne putem face singuri lumea? Nu ne putem schimba destinul? Atunci, de ce să mai încercăm?






Oraşul de floci




Acum muuult timp... exista un oraş ce făcea comerţ cu lână. Oraşul de floci a fost redescoperit de arheologi şi de noi, elevii Colegiului într-o zi cu soare (chiar nu mai ţin bine minte când). Ajunşi pe lângă Giurgeni am admirat situl arheologic care în loc să-mi răspundă la unele întrebări, m-a adus în situaţia de a pune altele noi muzeografului de la sit, domnului Vlad Florin, doamnei Vlad Emilia şi altor muzeografi de la Muzeul Judeţean de Istorie. Vă enunţ câteva dintre dilemele mele.


1. De ce nu se investeşte în cultură în România?


2. Cât timp va trebui să mai aşteptăm până se redescoperă tot oraşul? Multe locuinţe şi alte clădiri sunt în pământ doar la vreo câţiva metri.


3. Are românul spirit de conservare a monumentelor? Ca o paranteză, pe lângă oraş, în perimetrul protejat de lege, câţiva ciobani păşteau oile, iar unii doritori de o bucăţică de istorie au furat cărămizile din singurul zid păstrat în picioare. Ruşinică, fraţi români!!!


După o zi minunată petrecută printre strămoşii noştri, am ajuns la concluzia că arheologia în România este un domeniu care pare abia la început din cauza lipsei de fonduri, iar dacă doreşti să devii arheolog trebuie să fii foarte optimist şi să te hrăneşti doar cu speranţe. Mi-ar surâde o asemenea meserie, dar am mâncat deja prea multă mămăligă. Dacă nu îţi doreşti să atingi stelele, nu mai are rost să trăieşti!


P.S. Excursia aceasta tematică s-a organizat pentru a ne cunoaşte trecutul în cadrul proiectului de conservare. Cu acest proiect, un echipaj din cadrul liceului se va prezenta la Deva, la un concurs naţional. Fetele din echipaj au organizat şi un concurs (secţiunile scurt metraj, obiecte suvenir, afiş publicitar-poster). Am participat şi eu cu un afiş care a obţinut, astăzi, premiul I.


video








Să ne-o amintim pe Doina Badea...

Măşti

Nu te uita la mine. Nu te lăsa prostit de masca pe care o port. Da, am o mască, toţi avem. Port o mie de măşti. Măşti pe care mi-e teamă să le scot şi nici una dintre ele nu mă reprezintă. A juca teatru pentru mine e o a doua natură, dar nu te lăsa prostit. Dau impresia că sunt vesel, că mă simt fericit, că totul e însorit şi netulburat pentru mine, că nu am nevoie de nimeni. Dar să nu crezi. Te rog. Port o mască. Dedesubt nu se află nici un fel de mulţumire de sine. Dedesubt se află adevăratul meu eu, confuz, singur, naiv, trist şi curios. Dar masca asta o ascund. Nimeni nu vrea să o vadă. Nimeni nu vrea să o ştie. Tuturor le place masca de porţelan cu zâmbetul până la ureche, cu glume presărate la fiecare cuvânt şi o superficialitate îndoielnică.
Nici nu vreau să mă gândesc că unii chiar mă percep astfel. Mă cuprinde frica când realizez că unii nu pot da la o parte masca pentru a-mi vedea adevărata faţă. De ce îmi este frică? Mă tem că privirea ta nu va fi urmată de acceptare. Mă tem că vei avea o părere proastă despre mine, că îţi vei bate joc de mine, iar râsul tău batjocoritor mă va ucide. Mă tem că în adâncul meu sunt un nimic, că tu vei observa şi mă vei respinge. Mă tem...
Aşa că îmi fac jocurile, mă joc ca pe o scenă mare numită viaţă, mă prefac şi mă mint. Toţi ne minţim, că viaţa este frumoasă, că totul este bine, atunci când ni se pun întrebări de genul "Arăt bine aşa?", "Mă crezi prost/proastă?", răspundem într-un mod convenabil pentru a evita certurile, accesele de mânie sau altele asemenea. Eu nu spun nimic din ce plânge în mine, din ce cred ce simt şi ce cred. Aşa că atunci când îmi joc rolul obişnuit nu te lăsa prostit de ce spun. Te rog ascultă cu atenţie şi încearcă să auzi ceea ce nu spun, ceea ce aş vrea să spun. Sincer, nu-mi place să mă ascund. Dar este necesar ca să supravieţuieşti într-o lume a falsurilor. De fapt mi-ar plăcea să fiu eu însumi.
Sunt cineva pe care îl cunoşti foarte bine. Eu sunt fiecare dintre voi...


Suntem cablaţi?

Un pic de strălucire


Mulţi adulţi sunt înclinaţi să considere cu uşurinţă familia ca pe un fel de mic univers artificial şi restrâns ale cărui elemente ar fi toate selecţionate cu grijă, în funcţie de dovada făcută că sunt nevătămătoare şi în care influenţele din afară nu pătrund decât decantate, după ce au fost riguros verificate. Bine adăpostit în acest mediu capitonat şi perfect artificial, copilul ar creşte fără nici un risc şi s-ar deda fără pericol la un exerciţiu pregătitor pentru viaţa adevărată.
Potrivit cu această perspectivă, experienţele trăite de copil în cadrul familiei ar avea caracter atenuant, provizoriu, ireal, gratuit şi lipsit de consecinţe, pe care adultul i-l acordă fără să stea prea mult pe gânduri. În concluzie, familia îi permite copilului să trăiască un fel de viaţă izolată, căreia i se atribuie meritul că îl pregăteşte pentru „viaţa adevărată”, viaţă pe care numai adultul o cunoaşte. Ea ar asigura răgazul de care copilul are nevoie, date fiind incapacitatea, ignoranţa şi vulnerabilitatea lui.
Dar atare imagine nu respectă realitatea şi nu ţine seamă de fapte. Paza integrală pe care o postulează nu este realizabilă. Influenţele lumii externe nu se opresc la uşa locuinţei familiale, căci noi le ducem cu noi şi ele sălăşluiesc în noi. Viaţa familială participă întotdeauna la viaţă în general, fie că vrem, fie că nu vrem. Toate aspectele ei materiale, economice şi sociale au ecou în familie. Dar mai ales viaţa copilului, cât de mic ar fi el, nu este niciodată o pseudoviaţă.
Familia permite copilului să aibă acea explicaţie cu lumea de care am vorbit mai înainte. Ea îi permite să trăiască cu adevărat, să-şi facă ucenicia pentru viaţă după ritmul propriei creşteri şi după modalităţile succesive care caracterizează etapele acestei creşteri. Mai înainte de orice, familia ne apare ca mediu optim în care, cu toată incapacitatea sa de a face faţă ambianţei fizice şi sociale care îl caracterizează, copilul poate trăi şi se poate iniţia pentru viaţă.
Însă ce se întâmplă dacă totul este pe dos? Părinţii nu sunt cu adevărat şi profund consacraţi copilului lor. Ei nu sunt legaţi de copil decât printr-un spaţiu de locuit, prin sărăcie şi analfabetism. Filmul „Precious” ne arată şi cealaltă faţă a monedei. Precious (Gabourey Sibide) este o tânără de doar 16 ani. Locuieşte în Harlem, într-un apartament deţinut de mama sa, învaţă la o şcoală din cartier şi îi place matematica. Suferă de o problemă legată de greutatea în exces şi de aceea îi este teamă să vorbească în public. Tânăra fată se află la a două sarcină, iar tatăl copilului este chiar tatăl ei. Un caz terifiant de incest, însă nimeni nu ia atitudine. Tiranica sa mamă, Mary (Mo’Nique), nu vrea să piardă ajutorul din partea statului, iar fetei îi este mult prea frică să vorbească despre ceea ce i se întâmplă. Mutată la o şcoală pentru elevii cu probleme, ea intră sub aripa protectoare a profesoarei Rain (Paula Patton) şi, pentru prima data în viaţă, va descoperi ce înseamnă o familie, cum arată fericirea şi ce semnifică iubirea. Decisă să îşi nască fiul şi să îl crească, ea speră să se poată desprinde definitiv de trecut, însă acesta o urmăreşte, căci veştile rele nu vor înceta să apară.
„Pentru toate Precious" e dedicaţia de la finalul peliculei şi , într-adevăr, nu ai cum să nu realizezi pe parcursul ei că există numeroase astfel de persoane, care, dincolo de apariţia fizică, mereu luată în derâdere, au un suflet. Se pare că, în lumea asta a noastră, a aparenţelor de fiecare zi, a falsului şi a încercării de a părea ceea ce nu suntem, o persoană ca Precious nu ar avea nici o şansă. Vedem zilnic în jurul nostru oameni şi oameni, unii cu anumite probleme , alţii cu altele. Fiecare dintre ei consideră că a lui este cea mai importantă, fără a putea vedea că în jurul său pot fi cazuri şi mai grave decât al lui însuşi. Până când ajungi la un momnet dat să îţi pui întrebări... Cred că filmul de aici s-a născut : dintr-o întrebare. Nu e lucru uşor să accepţi că tot ce apare transpus cinematografic în această peliculă e universal valabil. Trebuie pentru asta să faci apel la memorie şi să te gândeşti de câte ori în viaţă ai avut reacţia greşită faţă de astfel de situaţii. Vrei, nu vrei, tinzi să cazi într-un proces al conştiinţei din care nu ştiu câţi ar putea să iasă confortabili la final. Aşa că filmul prezintă şi , culmea, judecă în paralel.Vine parcă şi te ia de mână şi îţi arată o cale a toleranţei, într-o lume a intoleranţei. Poate chiar sunt momente când nu ai vrea să "îţi pierzi vremea" cu un asemenea film. Poate chiar începutul lui ţi se pare...aşa...fără sens...Stai şi te întrebi, de fapt ce vrea regizorul ăsta? Ce e cu fata asta care acoperă tot ecranul? Până la urmă ce e cu viaţa lor din Harlem? Ce mă interesează asta pe mine?
Apoi găseşti răspunsul: şi asta înseamnă că ai văzut filmul cu ochii sufletului. Asta să faceţi, dacă vreţi să îl vedeţi.

Restul veţi înţelege! Nu uitaţi că toată lumea are nevoie de un pic de strălucire! Acesta este cuvântul: strălucire! Reţineţi-l! Filmul „Precious” tradus „Strălucire” este sâmbătă, 23 mai, de la ora 20:30 la postul „Acasă TV”.

Sunt şi pe Facebook!!!

Poetica eminesciană II


Mihai Eminescu este privit ca un continuator genial al bogatei tradiţii artistice naţionale. „Opera literară a lui Mihai Eminescu creşte cu toate rădăcinile în cea mai plină tradiţie şi este o exponentă deplină, cu toate aspectele romantice, a spiritului autohton”, aprecia George Călinescu , neegalatul biograf şi exeget al creaţiei eminesciene. Poetul-metaforă se identifică cu spaţiul şi timpul poporului său, trăieşte istoria, tradiţia şi destinul neamului românesc, printr-o contopire a „geniului individual” cu cel „naţional” şi astfel, opera lui devine „expresia integrală a sufletului românesc”. (Nicolae Iorga)
Încă din anii debutului se poate observa o apropiere a poetului de tot ce alcătuia lumea lui, patria, un adânc sentiment patriotic, poeziile fiind scrise în manieră alecsandriană. Toate acestea se pot observa şi din temele pe marginea cărora se construiesc poeziile: „La Bucovina”, „La mormântul lui Aron Pumnul”, „Din străinătate”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Cea din urmă are aspectul unei invocaţii şi al unei urări, în care tânărul Eminescu vibrează de o emoţie puternică atunci când vorbeşte de „ţara mea de glorii, ţara mea de dor”. Istoria-temă majoră a liricii eminesciene – trebuie privită ca o expresie a strădaniei omului de a schimba destinul său, ca locul schimbărilor, aşa cum apare în „Memento mori”- subintitulată de poet „Panorama deşertăciunilor”. În „Memento mori” istoria se îmbină cu mitul, demonstrând originea şi permanenţa neamului:
„Ăsta-i raiul Daciei veche; a zeilor împărăţie...”
Regăsim, în „Scrisoarea III” glorificarea trecutului prin figura legendară a unui voievod român (Mircea cel Bătrân) şi toate acele sentimente nobile de care Eminescu leagă de obicei istoria veche a poporului român:
„N-avem oşti; dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!”

Poetica eminesciană


Înţeleasă ca o vastă „concordia discors”, creaţia eminesciană dovedeşte o
unitate indestructibilă, bazată pe un întins şi complicat ansamblu de constelaţii simbolice între planul gândirii şi cel al senzitivităţii. Ambele redimensionate la scara vizionarismului esenţial de către o energie totalizatoare care vizează pe de-o parte desfacerea ordinii universale în numele voinţei eului, şi, pe de alta refacerea acestei ordini într-o summa poetică spirituală.
Astfel ne putem întreba: Eminescu a fost un mit? Cine a făcut din poetul romantic de excepţie o istorie sacră? Poate vasta sa cultură. Poate talentul şi genialitatea sa. Poate opera de o profunzime artistică şi filozofică pe care trecerea anilor, departe de a o „îmbătrâni”, îi sporeşte nimbul de tinereţe, dezvăluindu-i noi zone de frumuseţe; sau, cum ar spune poetul:
„De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va place...”
Cert este că Eminescu şi poetica eminesciană au rămas şi rămân de neatins, astfel încât un poet tânăr a putut scrie asemenea semnificative versuri:
„Pe Eminescu, noi, poeţii tineri
Zadarnic încercăm, nu-l vom ajunge,
Cântecele lui fără seamăn
Sunt pentru noi miraj de nepătruns...” (Mihai Beniuc)

Fantomas

Nu ştiu alţii cum sunt, dar dacă se vorbeşte de fenomene stranii şi alte lucruri care atestă viaţa după moarte eu mă entuziasmez ca un copil. O fantomă mititică în formă umanoidă, o creaţie a unor fete ce au un limbaj elevat, o dovadă a vieţii... în internat... şi-a făcut apariţia. Această poveste cu iz de basm a pus pe jar autorităţile competente şi a dus mai departe renumele liceului.

"Coae, coae"(am citat-o pe x, vocea de pe fundal a filmuleţului) , au fost o dată nişte fete plictisite....plictisite...plictisite de şcoală ("cine a mai inventat-o?"), de profesori ("ce mai vor să ne înveţe, noi avem şcoala vieţii"), de viaţa din internat. Aşa că ele au decis să facă o şedinţă captivantă de spiritism, invocându-l în special pe Eminescu., Da, aţi citit bine, Eminescu. Săracul poet cum a ajuns să fie receptat! Şi ce este mai "frumos" decât să-l şi filmezi... Fantomas stătea ca la poză. Colac peste pupăză, Fantomas scârţâia scaune, mergea şi arunca şi pietre în geam noaptea cam pe la 12 trecute fix. (De ce nu dormeau fetele la 12 noaptea?)

Acum ceva timp am scornit un scenariu sumbru privind România peste câţiva ani, o ţară în care populaţia creşte, dar nivelul de inteligenţă rămâne neschimbat. Speram că m-am înşelat, însă ceea ce am văzut m-a dezgustat. Pentru a restabili renumele lui Eminescu în conştiinţa liceului nostru voi posta pe bucăţele un studiu de caz privind poetica eminesciană.

Pentru cei care nu cunosc "buruienile" de fete şi trucajul lor, uitaţi link-ul(refuz să postez asemenea glumă de prost gust)

http://www.youtube.com/watch?v=feFASTdep1A

Poate ar fi bine să li se mai taie din nas celor care au filmat cu speranţa că se vor mai lecui de asemenea tâmpenii.

Numai tâmpenii... Mai gândiţi-vă...

La muncă! (de 1 mai )

Bla, bla, bla ce frumos a fost de întâi mai, m-am dus la mare depărtare, m-am ascuns într-un nor, m-am băgat prin toate buruienile şi bineînţeles am muncit! M-am aflat într-o stare de visare completă, cu ochii larg deschişi, într-un cadru feeric, de basm ce mai! Mi-am scrijelit genunchii în resturi, coatele mi le-am urzicat, dar în rest totul a fost bine. Gătitul (prăjiturilor, bineînţeles) mă binedispune mereu aşa că spre deosebire de alţii, eu, o muritoare de rând am preparat bunătăţi alese. Aaaa, uitasem să vă spun, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul şi s-a dus şi 1 mai! Doamne, ce rău îmi pare că s-a dus şi sărbătoarea asta!!! Offf, de aceea nu am putut dormi eu şi m-am perpelit toată noaptea!!!

Ce au făcut de fapt unii la plajă:





Cum m-am distrat eu (nu chiar aşa, dar asemănător):
http://www.happyfish.ro/animatie/sahul_nu_e_plictisitor




Necuvintele

"Nu e vocea mea n-aş fi în stare să spun astfel de cuvinte nu sunt un vorbitor ales n-am fost niciodată şi nici nu voi fi dar aceasta nu e vocea mea e o Voce. Totuşi iată-le cum îmi ies din gură, urcă în gât, îmi trec printre dinţi: Cuvintele."
(Salman Rushdie - "Versetele satanice")

M-am săturat de cuvinte spuse doar de dragul de a fi rostite. Taci! Cuvintele, unele după altele îşi pierd orice semnificaţie...Durere, jertfă, iubire... Necuvintele. Ca un cerc închis care se măreşte totuşi continuu o dată cu intensitatea trăirii.




Leapşa

Răspund la leapşa dată de doamna profesoară Stan Loredana printr-o listă a activităţilor care îmi plac. Poate aşa mă veţi cunoaşte mai bine, dacă nu v-aţi dat seama ce figură sunt. Să ştiţi că nu le-am ierarhizat, sunt într-o ordine "dezordonată".
1. Să citesc o carte bună până noaptea târziu.
2. Să ascult cântecul vrăbiuţelor de la fereastra mea.
3. Să mănânc ceva bun făcut de mama.
4. Să mă răsfăţ cu un cappuccino.
5. Să fac pe cineva să zâmbească.
6. Să mă uit la un scurt metraj sau să fac chiar eu unul.
7. Să fac un "desen" pe caietul meu de însemnări zilnice.
8. Să vorbesc şi să mai scriu şi ceea ce gândesc.
9. Să mă relaxez la mamaie, hrănind animalele.
10. Să mă duc la mânăstire.

I. Copiaţi imaginea pe blogul dvs.
II. Scrieţi o listă cu zece lucruri care vă plac şi încercaţi să faceţi unul astăzi.

Nimic?

Nu am mai scris nimic de aproape o săptămână. De ce? Am trăit într-un stres continuu... Să vă rezum un pic. Plecăm în Italia pentru a susţine un spectacol de teatru în franceză cu avionul, vine norul de cenuşă vulcanic, nu mai plecăm cu avionul, plecăm cu autocarul, alţi bani, nu prea există, şcoală, teme, învăţat, citit până noaoptea târziu, insomnie, oboseală, repetiţie piesa în limba engleză pentru festivalul Shakespeare, plecat la Oraşul de floci, acasaă, alte teme, mult de învăţat la limbile străine care câteodată chiar sunt "străine", durere de burtă, poate somn... Cam atât. Am muncit intelectual cât pentru o lună, iar munca intelectuală este muuult mai grea decât cea fizică şi cu mai multe dureri de cap.
Am fost ca o musculiţă care zboară încontinuu (vedeţi filmuleţul de mai jos). Am zburat, şi am zburat; fatalitatea continua să mă urmărească îndeaproape, un vânt al morţii mă împingea. Tot înainte, tot înainte: zburam şi nu ştiam unde o să ajung...






04 - Depeche Mode - Work Hard

Poetic


"Pentru mine nimic nu există decât poetic începând cu mine însumi. Uneori mi se pare că nici nu exist într-adevăr, ci că-mi imaginez pur şi simplu că sunt. Cel mai greu lucru pentru mine este să cred în propria mea realitate. Mereu sunt nedumerit de mine însumi, şi nu înţeleg prea bine, când mă privesc acţionând, cum cel pe care-l văd acţionând este şi cel care priveşte, şi cel care se miră şi se îndoieşte că ar putea fi actor şi spectator în acelaşi timp."
"Falsificatorii de bani"- Andre Gide

Halal minstru, monşer !

Ce frumos!!! Când se dezbătea Legea Educaţiei, aceasta a fost deja aprobată. De ce atâta vorbăraie? Dacă tot nu se ţine cont de păreri de ce se mai fac dezbateri? Mai bine ministrul ar spune: "nu mă interesează părerea voastră, aşa că nu vă mai agitaţi." Halal democraţie, monşer!!! Unde este ascultată vocea poporului? De ce să fie un lucru simpl, dacă poate fi făcut complicat? Veţi spune poate să nu mai fiu atât de sceptică, la americani aşa este sistemul de învăţământ. De ce trebuie să luăm totul de la americani? Înainte de a copia un concept de la ei ar trebui să vedem dacă este fezabil, oricine ştie asta. Extrapolând, pot spune că după ce că avem baze militare americane, scut antirachetă american, produse electronice americane, carne de tun românească în Irak şi Afganistan în maşini învechite şi altele asemenea ne vom americaniza încât vom mai uita şi cine suntem. Specific naţional, adio!!! Nu vreau să spun că americanii nu au lucruri bune, dar nu ştiu cum se face că noi mereu luăm tot ce-i mai rău de la ei. Suntem americanofoni şi în Educaţie ce mai!! Acolo mai lipsea!!!
Cu noul proiect de educaţie ne vom tâmpi, iar sintagma "români deştepţi" va fi istorie. Nu vreau să-i supăr, însă tot noi, românii suntem cunoscuţi în istorie ca un popor cu o inteligenţă deosebită, în care sistemul de predare actual şi precedent ne-a educat calităţile native. (vedeţi un link mai jos)
Ministrul Educaţiei ar trebui să-şi vadă de experiementele sale chimice şi să ne lase în pace cu ideile sale visate peste noapte. Ce visează el noaptea, doamna Vergu scrie ziua în proiect. Noi, elevii, mai ales cei care anul viitor vom susţine Bacalaureatul am ajuns cobaii domnului "Funeraru".
Doamna Vergu trebuia să-şi vadă de ziaristica ei, că oricum e total depăşită de situaţie, faptul că a predat şi ea acum o mie de ani nu garantează faptul că se pricepe la acest domeniu destul de complicat, învăţământul. Dacă vrea binele elevilor, de ce a renunţat la profesia ei de profesoară de română acum 25 de ani şi a intrat în ziaristică ? Probabil tot pentru binele elevilor...
Domnul "Funeraru" nici măcar nu are experienţă în ce priveşte Educaţia, nu cunoaşte situaţia "din teren". După ce o să stea la catedră şi o să aibă de înfruntat întrebările, doleanţele şi obrăzniciile elevilor, după aia poate avea un cuvânt de spus. Vorba unui bătrân: "Degeaba ai Facultate, dacă nu ai Facultatea Vieţii!" Aveţi un link mai jos către CV-ul domnului minstru, un mic pion al partidului din care provine.
http://www.euro-pdl.ro/files/cv/Daniel_Funeriu.pdf
Totodată vedeţi şi articolul acesta "La Microsoft a doua limbă vorbită este româna" ca şi comentariile lui Alexandru şi Cătălin.
http://www.foroswebgratis.com/tema-nteligenta_romaneasca_la_microsoft_a_doua_limba_vorbita_este_romana-59990-1590533.htm

Pentru reclamaţii şi alte comentarii vă aştept pe blog. Rândurile acestea au fost scrise la nervi şi probabil există anumite discrepanţe între realitate şi ficţiune. Ar trebui să mai scriu şi că articolul este un pamflet (dar nu scriu asta decât cu litere foarte mici, fiindcă realitatea din România nu poate fi de luat în râs, este chiar un fenomen tragic).




Asculta mai multe audio Muzica

Fetiţa cu chibriturile

Cu lumea în cap


Ion locuieşte într-o căsuţă cartonată, probabil un rest rămas de la magazinul mare din colţ. Mâncarea este o raritate, oricum nici nu are nevoie. Cerşeşte pentru băutura zilnică pe care şi-o aşează la intrare între uşa casei şi alte resturi de bere. Trăieşte de pe o zi pe alta cu speranţa că cineva îi mai dă nişte lei paralei pentru "mâncare". Când îi oferi mâncare începe să zâmbească blajin. Nu pot spune că îi înţeleg situaţia...Însă ştiu sigur că în România sărăcia conduce la o multitudine de asemenea scenarii, lanţuri ale slăbiciunilor. Cerul Bucureştiului găzduieşte pe lângă Universitate mulţi semeni de-ai noştri.


Oamenii străzii sunt acele persoane care nu au din ce trăi într-o lume care îi lasă noapte de noapte cu burta goală. Un zgomot sfâşietor le sugrumă fiinţa, iar ochii scrutători ai celorlalte persoane îi lasă cu un gust amar în gură. Fără noroc în viaţă, fără speranţă în ochi, fără familie, fără "acasă", unii dintre ei chiar cu educaţie înaltă, fără bani într-o lume capitalistă în care banul ghidează atitudini şi percepţii, se simt închişi într-o lume care îi strânge şi nu îi înţelege. Poate când vom mai vedea un om al străzii ne vom gândi la destinul lor implacabil, la faptul că unii au ajuns pe stradă fără vina lor şi nu îi vom mai privi cu dispreţ, văzându-ne nepăsători de drum.


Mai gândeşte-te...





Regele dimineţii

Citeam în numărul din aprilie al revistei Dilemateca despre un poet Alexandru Muşina şi noul volum de elegii existenţiale "Regele dimineţii" şi mă gândeam la faptul că sunt muţi poeţi necunoscuţi, valoroşi şi nestudiaţi. Vorba lui Culianu "Cei care au suprema importanţă în lume sunt întotdeauna necunoscuţi, în timp ce aceia care nu au importanţă îşi pierd timpul făcându-se necunoscuţi."
Volumul pare interesant, de abia aştept să-l găsesc în librării şi să cunosc fiecare fărâmă de viaţă ce se ascunde în el. Să cuceresc cuvintele ca pe un pisc necunoscut şi să simt emoţia redescoperirii Tainei. Paul Cerna remarca: "Avem în Regele dimineţii o poezie a intimităţii, a efemerităţii şi a trecerii, în care elogiul naturist al bucuriilor simple se îmbină cu blues-ul existenţial."
Un poem de o frumuseţe clasică este "Case":

Case ale ploii, case ale zăpezii,
Case ale după-amiezelor însorite,
În care te-ai oprit să-ţi tragi sufletul,
Să te dezmeticeşti.

Case ale trecutului. Tapetate
cu celulele tale. Moarte de mult.
În care nu te mai poţi întoarce niciodată.
Fiindcă nu mai există. Fiindcă acoperişul lor roşu,
Din milioane de hematii, s-a scurs în pământ,
Fiindcă zidurile lor, din carne şi oase,
Le-a sorbit aerul ca un burete,
S-au destrămat în lumină.

Lumina din creier. Amintirea
Caselor ploii, zăpezilor, după-amiezilor liniştite.

Illumination

Le monde c'est un combat de taureaux ou une courtisane nue sur sa couche, un buveur d'absinthe, un bal masque, un champ de courses, un bouquet de pivoines tout ca sans distinction , sans hierarchie, le monde est un spectacle foisonnant et trivial, une fointaine de formes et de couleurs. L'art doit se mesurer a tout, la mort, celle d'un torero ou celle d'un suicide anonyme, fait partie du grand jeu.



Vezi mai multe video din Muzica





Vezi mai multe video din Muzica

Shakira- Gypsy



Ploaia- Valeriu Sterian

Cuvintele unui idiot


* Să pledeze pentru sine e mai greu decât să pledeze pentru alţii.

* Fericirea lui este însoţită de suferinţă, iar liniştea de plictiseală.

* Doreşte să trăiască o viaţă raţională de la început până la sfârşit, să-şi păstreze conştiinţa curată şi sufletul neprihănit.

* A face este a vrea să facă. A vrea să facă un lucru este a-l face. La urma urmei, viaţa sa nu poate evita această circularitate a vieţii.

* Nu iubeşte nimic şi nu crede în El.

* Iubirea nu-l împlineşte.

* Nu crede în adevărurile spuse, ci doar în cele văzute, pipăite.

* Cuvântul scris este mult mai statornic decât fiinţele umane.

* Este vulnerabil la orice rană i-ai provoca. Asta după părerea mea, înseamnă sensibilitate.

* Caută un loc aflat dincolo de graniţele lumii cunoscute unde să-şi găsească fericirea.

Liceenii
















În sfârşit am fost şi noi, XI F, uniţi. Ne-am comportat ca adevăraţi colegi, fără supărări, fără invidie, fără certuri. Vineri a fost o zi perfectă de adunat gunoaie şi stat la tăifăsuit. Ne-am distrat pe cinste şi am reuşit să facem dintr-o zi obişnuită, o amintire plăcută. Sper să nu rămână singura amintire frumoasă, la iarbă verde, cu colegii şi să mai avem parte şi de altele. Las pozele să spună mai multe.
Mulţumesc colegilor, nu tuturor (ştim noi cine a fost fetişcana care a lipsit) pentru tot. Pentru vorbe fără rost, râsete fără limite şi bunătate. Deci, se poate !!!
Închei postarea asta, că deja am devenit nostalgică. Mulţam fain...