Am preluat un articol de pe siteul www.informal.ro despre nişte statui atât de frumoase şi realiste încât şochează. Însă nu pentru acest lucru trebuie remarcat sculptorul, ci pentru că a reuşit să recreeze o mica ţară din "Călătoriile lui Gulliver".
Se numeste Ron Mueck, este sculptor hiperrealist, s-a nascut in 1958 la Melbourne/Australia, in familia unor fabricanti de papusi, s-a dezvoltat ca artist autodidact, fara sa treaca printr-o institutie de invatamant artistic specializat. A lucrat mult timp ca decorator si creator de recuzita – intai la o emisiune TV pentru copii, apoi in industria cinematografica a efectelor speciale. Traieste la Londra de mai bine de 20 de ani. In toti acesti ani si-a exersat talentul in realizarea figurilor umane intr-un mod foarte realist, ca si cand ar fi vii. Socheaza prin acuratetea cu care lucreaza.
Despre “Mask II”, artistul Peter Plagens scria: “Daca tragi cu ochiul inauntru, poti vedea dinti, gingii si chiar cateva picaturi de saliva. Stai langa el un moment si vei jura ca l-ai auzit sforaind.”
Mueck si-a creat propria companie in Londra, realizand recuzita fotorealista si personaje robotice pentru industria publicitara. In ciuda detaliilor minutios lucrate, aceste manechine erau destinate fotografierii dintr-un anumit unghi, neglijandu-se astfel partile care nu intrau in cadru. Dar dorinta sa de a crea manechine care sa arate perfect din orice unghi ar fi fost privite devenise tot mai puternica. Asa a ajuns Mueck la concluzia ca fotografiile nu reusesc sa redea prezenta fizica a creatiilor sale, distrug fiorul real, motiv pentru care s-a intors spre sculptura artistica.
La inceputul anilor ‘90, cand inca lucra in publicitate, Mueck a primit o comanda de a realiza ceva foarte realist si s-a intrebat ce material ar fi mai potrivit. Latexul era ceva obisnuit si la indemana, dar nu era suficient de tare, ca sa obtina maximum de precizie. A vazut insa un mic decor arhitectural pe peretele unui magazin si s-a interesat din ce erau facute acele chestii dragute roz. Raspunsul primit a fost: fibra de sticla. recent a inceput sa foloseasca siliconul, deoarece acesta permite o modelare mai usoara a diferitelor parti ale corpului si implantul de par.
Creatiile sale se axeaza exclusiv pe corpul uman, urmarind fidel transformarile acestuia pe parcursul vietii, de la nastere si pana la moarte. Fara exceptie, sunt executate cu o atentie obsesiva pentru detaliu, de la porii pielii, pana la cel mai firav fir de par, incat, la prima vedere, este greu de crezut ca toti acei oameni, pitici sau giganti, nu sunt cu adevarat vii. Exploreaza ambiguitatea relatiei dintre realitatea “nuda” si tendinta noastra de a nu o privi in fata.
Sculpturile lui se joaca cu proportiile, de aceea par stranii, infioratoare si grotesti. Acuratetea detaliilor redate la o scara atat de mare le da nu doar un impact vizual stanjenitor si deconcertant asupra noastra, ci si unul profund psihologic, care indeamna la o redescoperire de sine intr-un mod mult mai simplu si mai sincer.
Despre “Mask II”, artistul Peter Plagens scria: “Daca tragi cu ochiul inauntru, poti vedea dinti, gingii si chiar cateva picaturi de saliva. Stai langa el un moment si vei jura ca l-ai auzit sforaind.”
Mueck si-a creat propria companie in Londra, realizand recuzita fotorealista si personaje robotice pentru industria publicitara. In ciuda detaliilor minutios lucrate, aceste manechine erau destinate fotografierii dintr-un anumit unghi, neglijandu-se astfel partile care nu intrau in cadru. Dar dorinta sa de a crea manechine care sa arate perfect din orice unghi ar fi fost privite devenise tot mai puternica. Asa a ajuns Mueck la concluzia ca fotografiile nu reusesc sa redea prezenta fizica a creatiilor sale, distrug fiorul real, motiv pentru care s-a intors spre sculptura artistica.
La inceputul anilor ‘90, cand inca lucra in publicitate, Mueck a primit o comanda de a realiza ceva foarte realist si s-a intrebat ce material ar fi mai potrivit. Latexul era ceva obisnuit si la indemana, dar nu era suficient de tare, ca sa obtina maximum de precizie. A vazut insa un mic decor arhitectural pe peretele unui magazin si s-a interesat din ce erau facute acele chestii dragute roz. Raspunsul primit a fost: fibra de sticla. recent a inceput sa foloseasca siliconul, deoarece acesta permite o modelare mai usoara a diferitelor parti ale corpului si implantul de par.
Creatiile sale se axeaza exclusiv pe corpul uman, urmarind fidel transformarile acestuia pe parcursul vietii, de la nastere si pana la moarte. Fara exceptie, sunt executate cu o atentie obsesiva pentru detaliu, de la porii pielii, pana la cel mai firav fir de par, incat, la prima vedere, este greu de crezut ca toti acei oameni, pitici sau giganti, nu sunt cu adevarat vii. Exploreaza ambiguitatea relatiei dintre realitatea “nuda” si tendinta noastra de a nu o privi in fata.
Sculpturile lui se joaca cu proportiile, de aceea par stranii, infioratoare si grotesti. Acuratetea detaliilor redate la o scara atat de mare le da nu doar un impact vizual stanjenitor si deconcertant asupra noastra, ci si unul profund psihologic, care indeamna la o redescoperire de sine intr-un mod mult mai simplu si mai sincer.
