Postări

Se afișează postări din mai, 2010

Oraşul de floci

Imagine
Acum muuult timp... exista un oraş ce făcea comerţ cu lână. Oraşul de floci a fost redescoperit de arheologi şi de noi, elevii Colegiului într-o zi cu soare (chiar nu mai ţin bine minte când). Ajunşi pe lângă Giurgeni am admirat situl arheologic care în loc să-mi răspundă la unele întrebări, m-a adus în situaţia de a pune altele noi muzeografului de la sit, domnului Vlad Florin, doamnei Vlad Emilia şi altor muzeografi de la Muzeul Judeţean de Istorie. Vă enunţ câteva dintre dilemele mele.

1. De ce nu se investeşte în cultură în România?

2. Cât timp va trebui să mai aşteptăm până se redescoperă tot oraşul? Multe locuinţe şi alte clădiri sunt în pământ doar la vreo câţiva metri.

3. Are românul spirit de conservare a monumentelor? Ca o paranteză, pe lângă oraş, în perimetrul protejat de lege, câţiva ciobani păşteau oile, iar unii doritori de o bucăţică de istorie au furat cărămizile din singurul zid păstrat în picioare. Ruşinică, fraţi români!!!

După o zi minunată petrecută printre strămoşii…

Să ne-o amintim pe Doina Badea...

Măşti

Imagine
Nu te uita la mine. Nu te lăsa prostit de masca pe care o port. Da, am o mască, toţi avem. Port o mie de măşti. Măşti pe care mi-e teamă să le scot şi nici una dintre ele nu mă reprezintă. A juca teatru pentru mine e o a doua natură, dar nu te lăsa prostit. Dau impresia că sunt vesel, că mă simt fericit, că totul e însorit şi netulburat pentru mine, că nu am nevoie de nimeni. Dar să nu crezi. Te rog. Port o mască. Dedesubt nu se află nici un fel de mulţumire de sine. Dedesubt se află adevăratul meu eu, confuz, singur, naiv, trist şi curios. Dar masca asta o ascund. Nimeni nu vrea să o vadă. Nimeni nu vrea să o ştie. Tuturor le place masca de porţelan cu zâmbetul până la ureche, cu glume presărate la fiecare cuvânt şi o superficialitate îndoielnică.
Nici nu vreau să mă gândesc că unii chiar mă percep astfel. Mă cuprinde frica când realizez că unii nu pot da la o parte masca pentru a-mi vedea adevărata faţă. De ce îmi este frică? Mă tem că privirea ta nu va fi urmată de acceptare. Mă tem…

Suntem cablaţi?

Un pic de strălucire

Imagine
Mulţi adulţi sunt înclinaţi să considere cu uşurinţă familia ca pe un fel de mic univers artificial şi restrâns ale cărui elemente ar fi toate selecţionate cu grijă, în funcţie de dovada făcută că sunt nevătămătoare şi în care influenţele din afară nu pătrund decât decantate, după ce au fost riguros verificate. Bine adăpostit în acest mediu capitonat şi perfect artificial, copilul ar creşte fără nici un risc şi s-ar deda fără pericol la un exerciţiu pregătitor pentru viaţa adevărată.
Potrivit cu această perspectivă, experienţele trăite de copil în cadrul familiei ar avea caracter atenuant, provizoriu, ireal, gratuit şi lipsit de consecinţe, pe care adultul i-l acordă fără să stea prea mult pe gânduri. În concluzie, familia îi permite copilului să trăiască un fel de viaţă izolată, căreia i se atribuie meritul că îl pregăteşte pentru „viaţa adevărată”, viaţă pe care numai adultul o cunoaşte. Ea ar asigura răgazul de care copilul are nevoie, date fiind incapacitatea, ignoranţa şi vulnerab…

Sunt şi pe Facebook!!!

Poetica eminesciană II

Imagine
Mihai Eminescu este privit ca un continuator genial al bogatei tradiţii artistice naţionale. „Opera literară a lui Mihai Eminescu creşte cu toate rădăcinile în cea mai plină tradiţie şi este o exponentă deplină, cu toate aspectele romantice, a spiritului autohton”, aprecia George Călinescu , neegalatul biograf şi exeget al creaţiei eminesciene. Poetul-metaforă se identifică cu spaţiul şi timpul poporului său, trăieşte istoria, tradiţia şi destinul neamului românesc, printr-o contopire a „geniului individual” cu cel „naţional” şi astfel, opera lui devine „expresia integrală a sufletului românesc”. (Nicolae Iorga)
Încă din anii debutului se poate observa o apropiere a poetului de tot ce alcătuia lumea lui, patria, un adânc sentiment patriotic, poeziile fiind scrise în manieră alecsandriană. Toate acestea se pot observa şi din temele pe marginea cărora se construiesc poeziile: „La Bucovina”, „La mormântul lui Aron Pumnul”, „Din străinătate”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Cea din u…

Poetica eminesciană

Imagine
Înţeleasă ca o vastă „concordia discors”, creaţia eminesciană dovedeşte o
unitate indestructibilă, bazată pe un întins şi complicat ansamblu de constelaţii simbolice între planul gândirii şi cel al senzitivităţii. Ambele redimensionate la scara vizionarismului esenţial de către o energie totalizatoare care vizează pe de-o parte desfacerea ordinii universale în numele voinţei eului, şi, pe de alta refacerea acestei ordini într-o summa poetică spirituală.
Astfel ne putem întreba: Eminescu a fost un mit? Cine a făcut din poetul romantic de excepţie o istorie sacră? Poate vasta sa cultură. Poate talentul şi genialitatea sa. Poate opera de o profunzime artistică şi filozofică pe care trecerea anilor, departe de a o „îmbătrâni”, îi sporeşte nimbul de tinereţe, dezvăluindu-i noi zone de frumuseţe; sau, cum ar spune poetul:
„De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va place...”
Cert este că Eminescu şi poetica eminesciană au rămas şi rămân de neatins, astfel încât un poet tânăr a putut sc…

Fantomas

Nu ştiu alţii cum sunt, dar dacă se vorbeşte de fenomene stranii şi alte lucruri care atestă viaţa după moarte eu mă entuziasmez ca un copil. O fantomă mititică în formă umanoidă, o creaţie a unor fete ce au un limbaj elevat, o dovadă a vieţii... în internat... şi-a făcut apariţia. Această poveste cu iz de basm a pus pe jar autorităţile competente şi a dus mai departe renumele liceului.

"Coae, coae"(am citat-o pe x, vocea de pe fundal a filmuleţului) , au fost o dată nişte fete plictisite....plictisite...plictisite de şcoală ("cine a mai inventat-o?"), de profesori ("ce mai vor să ne înveţe, noi avem şcoala vieţii"), de viaţa din internat. Aşa că ele au decis să facă o şedinţă captivantă de spiritism, invocându-l în special pe Eminescu., Da, aţi citit bine, Eminescu. Săracul poet cum a ajuns să fie receptat! Şi ce este mai "frumos" decât să-l şi filmezi... Fantomas stătea ca la poză. Colac peste pupăză, Fantomas scârţâia scaune, mergea şi arunca…

La muncă! (de 1 mai )

Bla, bla, bla ce frumos a fost de întâi mai, m-am dus la mare depărtare, m-am ascuns într-un nor, m-am băgat prin toate buruienile şi bineînţeles am muncit! M-am aflat într-o stare de visare completă, cu ochii larg deschişi, într-un cadru feeric, de basm ce mai! Mi-am scrijelit genunchii în resturi, coatele mi le-am urzicat, dar în rest totul a fost bine. Gătitul (prăjiturilor, bineînţeles) mă binedispune mereu aşa că spre deosebire de alţii, eu, o muritoare de rând am preparat bunătăţi alese. Aaaa, uitasem să vă spun, nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul şi s-a dus şi 1 mai! Doamne, ce rău îmi pare că s-a dus şi sărbătoarea asta!!! Offf, de aceea nu am putut dormi eu şi m-am perpelit toată noaptea!!!

Ce au făcut de fapt unii la plajă:





Cum m-am distrat eu (nu chiar aşa, dar asemănător):
http://www.happyfish.ro/animatie/sahul_nu_e_plictisitor




Necuvintele

"Nu e vocea mea n-aş fi în stare să spun astfel de cuvinte nu sunt un vorbitor ales n-am fost niciodată şi nici nu voi fi dar aceasta nu e vocea mea e o Voce. Totuşi iată-le cum îmi ies din gură, urcă în gât, îmi trec printre dinţi: Cuvintele."
(Salman Rushdie - "Versetele satanice")

M-am săturat de cuvinte spuse doar de dragul de a fi rostite. Taci! Cuvintele, unele după altele îşi pierd orice semnificaţie...Durere, jertfă, iubire... Necuvintele. Ca un cerc închis care se măreşte totuşi continuu o dată cu intensitatea trăirii.