Citeam în numărul din aprilie al revistei Dilemateca despre un poet Alexandru Muşina şi noul volum de elegii existenţiale "Regele dimineţii" şi mă gândeam la faptul că sunt muţi poeţi necunoscuţi, valoroşi şi nestudiaţi. Vorba lui Culianu "Cei care au suprema importanţă în lume sunt întotdeauna necunoscuţi, în timp ce aceia care nu au importanţă îşi pierd timpul făcându-se necunoscuţi." Volumul pare interesant, de abia aştept să-l găsesc în librării şi să cunosc fiecare fărâmă de viaţă ce se ascunde în el. Să cuceresc cuvintele ca pe un pisc necunoscut şi să simt emoţia redescoperirii Tainei. Paul Cerna remarca: "Avem în Regele dimineţii o poezie a intimităţii, a efemerităţii şi a trecerii, în care elogiul naturist al bucuriilor simple se îmbină cu blues-ul existenţial."
Un poem de o frumuseţe clasică este "Case":
Case ale ploii, case ale zăpezii,
Case ale după-amiezelor însorite,
În care te-ai oprit să-ţi tragi sufletul,
Să te dezmeticeşti.
Case ale trecutului. Tapetate
cu celulele tale. Moarte de mult.
În care nu te mai poţi întoarce niciodată.
Fiindcă nu mai există. Fiindcă acoperişul lor roşu,
Din milioane de hematii, s-a scurs în pământ,
Fiindcă zidurile lor, din carne şi oase,
Le-a sorbit aerul ca un burete,
S-au destrămat în lumină.
Lumina din creier. Amintirea
Caselor ploii, zăpezilor, după-amiezilor liniştite.
