Postări

Ioana pictează - portret experimental -

Imagine
Totul e să fii la limita prăpastiei, realizezi astfel ce ai în spate și de ce vrei să fugi. Mereu ne adăpostim de propria persoană în brațele altcuiva. Acum eu, un omuleț de 1,50 m fără cap am decis să stau și să mă uit în prăpastie. Poate fug, dar nu mai contează. Ce mi se arată e și așa prea frumos...
„Ce vrea autorul să spună prin paragraful acesta?” Dorește să o arate pe Ioana. Pe un perete standard, alb, drept al unei cutii interbelice e fixat cu scotch o schiță a unui tablou. Imediat mi-a atras atenția că e al ei. Nici nu o zărisem prea bine și deja începusem să mă gândesc: „oare ce crede despre mine?”, „cum ar trebui să mă comport?”, „dar de fapt cine e?”. Curiozitatea asta o să mă omoare la un moment dat, o dată cu pisica. Mereu idealizezi un necunoscut, iar treptat după ce îl cunoști, tot ceea ce idealizezi piere pe apa sâmbetei. Parcă fantezia e mai bună decât realul, realitatea strică micile plăceri de a-ți construi un tablou. Puteai mai ușor cu propriul material decât cu cel …

Colaje

Imagine
Deea http://deealoca.wordpress.com mi-a dat ca temă să îi fac o continuare povestirii ei numite „Litere” http://deealoca.wordpress.com/2013/12/17/litere/. Ea e unul din oamenii ăia cu care ai multe în comun așa că sper să vă placă. Înainte citiți textul ei, pentru a vedea că scrie mai bine ca mine (sic)!
Da , am făcut un show ca să mă conving că „vreau să… nu pleci”. Nu e complet, dar măcar am zis ceva. I., că doar așa îi pot spune plecase trântind cu geanta mare și neagră de pe umărul stâng o ușă. Știam că și-a pierdut statutul de literă, era doar un băț de om. La care țineam, fir-ai să fie! O introdusesem în lumea mea, mă gândeam zilnic ce face, cum o mai duce și de ce nu mă sună decât atunci când sunt cu Cealaltă. Cred într-o conspirație a karmei sau poate de atunci… țin legătura una cu alta? Am ajuns să mă duplic din dragoste pentru amândouă. Viața mea nu mai îmi aparține, știu doar că la o chemare mut și munții din loc ca să văd. Ce? Una din obsesiile ce îmi mănâncă neuronul bucat…

22 rezoluții la 22 ani

Imagine
Postarea aceasta e un memento pentru mine, fiindcă m-am dat de prea multe cu capul de zid și tot nu am înțeles prea multe. Așa că cel mai bine e să-ți faci rezoluții de care să te ții cu dinții.  Sau măcar să încerci. Doar încercarea moarte n-are. Deci...

1. Să nu te mai încrezi în oameni confuzi. Mereu ai suferit și parcă tot acolo te duci.
2. Nu mai fă alegeri tâmpite, gândește rațional din când în când! Nu mereu că după aia îți spune lumea că te gândești prea mult, nu știi să te relaxezi și alte bla bla-uri.
3. Nu mai bea amestecat. Regula asta e veche de când lumea, dar tot bei vin cu fetele, apoi te duci în club la bere.
4. Încearcă să nu mai ajuți tipi să borască la baie. Cu tot udatul pe față, ținut părul și capul... tot meniul... lumea crede că faci alte chestii și cum ținem cont de percepția celorlalți ca niște mici narcisiști...înțelegi tu.
5. Nu îți mai încărca memoria cu nume și detalii nesemnificative. Știu că așa reții o persoană, corelând un detaliu cu respectiva, dar o…

Fata din vis (continuare)

Imagine
S-a întâmplat așa. Ele stăteau în fața mea, îmbrăcate în halate albe cu urme de sânge pe mâneci, purpură specifică unor regine ale morții și vieții. După ce au încetat să vorbească despre noul Farmec au luat plicul de la tata cu lei grei. Fără timbru. Doar un plic alb smântânos fără timbru. Oare cât mai costă o bucată de carne zilele astea? Nu-mi închipuisem niciodată că totul se va sfârși în tăcere, că voi sta într-un loc în care nu voi crește, nu voi putea fugi sau nu voi putea purta rochițe. Simțeam că nu mai am aer și că mă sufoc. Încet, dar sigur. Oare de ce se uită așa la mine? Ce-i interesează pe ei să-mi vadă sexul? Mai contează acum? Încerc să strig, „Sunt FATĂ!”,  dar se aude doar un șuierat ultim. Ceasul rotund, acoperit de o peliculă de jeg nu mai anunță ora. Nimic nu mai contează. Asistenta cu dinți ca de cal, doar se spălase cu Cristal, notează anul morții mele: 1989. Mă fixează cu ochi goi, reci și scrie mecanic, 1, una este luna, 9, e zi de sărbătoare, 8, e ziua mamei …

Fata din vis

Imagine
Ai mei mereu aprind o lumânare mică de ziua mamei. E albă și rotundă. Miroase a biserică, a bătrâne ce-și fac semnul crucii până jos. O pun la vii, după ce fratele meu pune una la morți. O dată am întrebat de ce aprindem una de fiecare. Tata mi-a dat un cot, doar suntem în Biserică, trebuie să tac. Eu cred că este pentru ea, fata din vis, sora mea avortată. Până ce nu te vezi un embrion fără viață, Dumnezeu nu poate face mare lucru din viața ta. E atâta dragoste în jocul ăsta de a avea pe cineva, de a-ți împărți ADN-ul cu cineva, de a avea o soră. Și îți dai brusc seama că pentru tine nu mai e un simplu joc și sfârșești în plânsete.
Tata iubește și e iubit. El însă iubește prea ușor, fără tragere de inimă, iar mama prea grav. El e tânăr și are un Oltcit alb, ea e frumoasă și de-abia ieșită de pe băncile Pedagogicului. El e pătimaș și se înfurie ușor, ea iubește viața inocent. El o iubește obsesiv pe muzica lui Dan Spătaru, ea îl iubește distractiv și în tăcere. E o iubire nebună de la…

Angela

Imagine
Se lasă ușor pe genunchi, își întoarce umărul și începe să vadă. Gaura cheii nu e chiar atât de îngustă, cum se spune. Afară, doi vecini se tachinează cu privire la uscător. Nea Andrei îi urează nonșalant lui tanti Vera să se usuce singură dacă tot vrea tot spațiul.
Angelei nu îi place să iasă, are o poziție excelentă în fața ușii. Totul e camuflat privirii, se poate observa din toate unghiurile viața. Nu îi place să participe la ea, ultima oară s-a ales cu o vânătaie la tâmplă. Ieșise pe ușă târșâindu-și papucii când a dat nas în nas cu băiatul de vis-a-vis. Tatăl îi spusese că oamenii sunt închiși în sine și mai bine să stea în casă decât să-i facă rău. Concepția asta învechită îl făcuse să i se dea carnetul verde pe care îl purta la piept prin casă. Îi arăta Angelei că oamenii sunt clar duși dacă îl consideră nebun. Singura lui obsesie era să jumulească articole din ziare, la care se abonase de când era căsătorit, să le lipească pe un colț de masă. Printre dulapuri, pe sertare, sub…

Pe bune, la bătrânețe?

Imagine
Există foarte multă ură pe acele persoane care fac o facultate „la bătrânețe”. De parcă, le-ar blama că se (auto)educă, că vor să se perfecționeze. „Au venit și moșii ăștia!”, „Ce naiba mai vor să învețe, să stea acasă la copii!”, „Vor să facă facultate, dar nu vezi că nu au toate facultățile?”. Deja m-am săturat de placa asta. E veche, hodorogită și prefer să o ignor. Bine, ignori ceva, te faci că nu auzi, până când explodezi. Și cum e în trend să te extrovertești, că dacă ții în tine ai probleme la mansardă, o spun cu CAPS LOCK: indiferent de vârstă, fiecare are dreptul să mai învețe câte ceva și cu atât mai bine, dacă la 70 de ani înțelegi că nu înțelegi nimic. După ce sunt considerați inapți, mai sunt și niște oameni alungați de toți ceilalți, fiindcă vin la cursuri. Mai au și motivația să ia note mai mari decât țâncii ce le-ar putea fi copii. Sau chiar nepoți. Gata, voi posta un cântec semi-optimist, mai tare ca iaurtul: