Postări

Se afișează postări din octombrie, 2013

Pe bune, la bătrânețe?

Imagine
Există foarte multă ură pe acele persoane care fac o facultate „la bătrânețe”. De parcă, le-ar blama că se (auto)educă, că vor să se perfecționeze. „Au venit și moșii ăștia!”, „Ce naiba mai vor să învețe, să stea acasă la copii!”, „Vor să facă facultate, dar nu vezi că nu au toate facultățile?”. Deja m-am săturat de placa asta. E veche, hodorogită și prefer să o ignor. Bine, ignori ceva, te faci că nu auzi, până când explodezi. Și cum e în trend să te extrovertești, că dacă ții în tine ai probleme la mansardă, o spun cu CAPS LOCK: indiferent de vârstă, fiecare are dreptul să mai învețe câte ceva și cu atât mai bine, dacă la 70 de ani înțelegi că nu înțelegi nimic. După ce sunt considerați inapți, mai sunt și niște oameni alungați de toți ceilalți, fiindcă vin la cursuri. Mai au și motivația să ia note mai mari decât țâncii ce le-ar putea fi copii. Sau chiar nepoți. Gata, voi posta un cântec semi-optimist, mai tare ca iaurtul:

Din comoditate

Imagine
Cu o oră în urmă mă gândeam că nu am mulțumit oamenilor ce mi-au trimis recomandări, o bătaie pe umăr de „hai, mai scrie!” și evident, celor ce din curiozitate au citit ce am scris pentru prima oară. Vă spun tuturor: „mulțam fain!”. Gata cu mulțumirile ca la teatru! E vremea să mai mergem prin labirintul gândurilor. Ca un iubitor al literelor șugubețe câteodată eu nu mai fac diferența între ceea ce s-a întâmplat de fapt și propria mea memorie. Drept să vă spun, îmi amintesc lucruri disparate ce întregesc puzzle-ul. Sufăr de Alzheimer fictiv. Am o întreagă antologie de emoții de care croșetez un eveniment sau o persoană. Tu cum îți amintești ceva? Mai uiți ceva și îl construiești din nou cu ajutorul prietenilor? Eu asta fac, memoria mea de pește are nevoie de oameni care să rețină pentru mine. :)  Din comoditate.


MULȚAM  FAIN! ;)

Alerta

Imagine
Metroul e supraîncărcat de roboți cenușii ce se îndreaptă spre Timpuri Noi. Cântece de înarmare ale unor salopete pestilențiale îndeamnă la salutul suprem: „Îndreptați-vă spre ieșire. Acesta nu e un exercițiu! Arde!”
Florina încă simte privirea surdă a Ralucăi în ceafă. Sunt singurele persoane care nu se feresc de arsuri.
- De ce nu pleci? Fugi! Nu vezi că arde?
- Mi-e greu să cred asta, nu simt nimic. Apropo sunt Florina! Tu?
- Eu vreau să ajung acolo! De ce vor să ne oprească? Să înceteze cu fricile astea! Și așa am întârziat!
Panica îi zburlește părul scurt, ea se ridică în sus și atinge stickerul înroșit cu „Basarabia e România!”. Raluca face primul pas pentru omenire, ultimul pentru ea. Niște flăcări balaurice se aruncă peste ea. Îi sărută buricele degetelor.

Face un gest de a scrie ceva, se vede doar o literă: F.
- De ce nu și-a spus numele? Oare iar s-a ferit de mine, dar atunci de ce mi-a scris numele? Dacă... a vrut să mă avertizeze? (stă pe un scaun roșu prea mare, nu ajunge…

Din bucătărie

Imagine
Igrasia acoperă o parte dintre masa de bucătărie și cuptor, de fiecare dată fulgii mici, albi și pufoși sunt curățați de mama. Încă îmi port pijamalele flaușate și maieul tetra, fiert pentru a deveni smântânos. Stomacul îmi ghiorăie, dar mai sunt 2 ore până se coace pâinea. E bine aici, bucătăria e singura parte din cutia de chibirituri numită bloc. Deh, cred că d-aia apare și mucegaiul, îi place căldura. Gazele o iau razna, sunt infidele ca și sifonul, un bun necesar al mesei. Făina, drojdia și sarea grunjoasă sunt aduse de tata cu cârca de fiecare dată când mama e cu gura pe el că nu face nimic prin casă. „Pâinea trebuie bătută!” „Păi, nu a fost cuminte și nu mai primește sifon cu concentrat?” De atunci, după fiecare pâine, mama o bate ușor și face semnul crucii. Apoi trebuie tăiată, dar mai are cineva răbdare? „Mamă, eu vreau bucata mai mare! Lui Mircea dă-i colțul, știi că-i place!”

Resuscitare la miezul nopții

Imagine
Încep să scriu la 12 noaptea. E liniște mormântală, deci pot să-mi aranjez pe compartimente ideile. În primul rând, jur pe rozul laptopului că voi posta cam în fiecare zi tot ce scriu pe diverse colțuri de hârtie, carnețele, cursuri și alte gratuități de ziare. De 4 ani mențin acest blog și intenționez să continui până când neuronul meu singuratic se va stinge de la sine, de aceea încurajez orice comentariu, observație, idee care ar putea să îl îmbunătățească. Nu obișnuiesc să mă laud (cel puțin în scris) și voi fi cât se poate de sarcastică cu mine. Deci: citiți, citiți, citiți! :)

Tavanul albicios de smântânos, rupt în colțuri mă privea. Fulgi mici de un mucegai nou apărut se perindaseră pe jumătatea mea. Traiul în comun cu o altă persoană mă făcuse să-mi împart totul la 2: viața, aerul, covorul nepersan luat din Sudului și o parte din amintiri. E timpul să mă pregătesc pentru curs, dar deja am fantezii cu propriul meu tavan. Întrevăd niște pete de culoare, prea mici pentru a fi obs…