Cu lumea în cap

Ion locuieşte într-o căsuţă cartonată, probabil un rest rămas de la magazinul mare din colţ. Mâncarea este o raritate, oricum nici nu are nevoie. Cerşeşte pentru băutura zilnică pe care şi-o aşează la intrare între uşa casei şi alte resturi de bere. Trăieşte de pe o zi pe alta cu speranţa că cineva îi mai dă nişte lei paralei pentru "mâncare". Când îi oferi mâncare începe să zâmbească blajin. Nu pot spune că îi înţeleg situaţia...Însă ştiu sigur că în România sărăcia conduce la o multitudine de asemenea scenarii, lanţuri ale slăbiciunilor. Cerul Bucureştiului găzduieşte pe lângă Universitate mulţi semeni de-ai noştri.

Oamenii străzii sunt acele persoane care nu au din ce trăi într-o lume care îi lasă noapte de noapte cu burta goală. Un zgomot sfâşietor le sugrumă fiinţa, iar ochii scrutători ai celorlalte persoane îi lasă cu un gust amar în gură. Fără noroc în viaţă, fără speranţă în ochi, fără familie, fără "acasă", unii dintre ei chiar cu educaţie înaltă, fără bani într-o lume capitalistă în care banul ghidează atitudini şi percepţii, se simt închişi într-o lume care îi strânge şi nu îi înţelege. Poate când vom mai vedea un om al străzii ne vom gândi la destinul lor implacabil, la faptul că unii au ajuns pe stradă fără vina lor şi nu îi vom mai privi cu dispreţ, văzându-ne nepăsători de drum.

Mai gândeşte-te...