ANUL TRECUT, DE ZIUA ŢĂRII AM INTERVIEVAT-O PE DOAMNA GEORGETA FILITTI. CONSIDER CĂ ASTĂZI, 1 DECEMBRIE, UN INTERVIU DESPRE ISTORIA NOASTRĂ ESTE BINEVENIT.
Reporteri: Ciufu Roxana,
Voiteanu Florina, elevele Colegiului Naţional "Mihai Viteazul", Slobozia
Reporteri: De ce este considerată Unirea, o piatră de hotar în modernizarea României ?
Istoricul Georgeta Filitti: Unirea Principatelor Române din 1859 rămâne o piatră de hotar în istoria României, pentru că din acel moment s- au produs o serie de reforme structurale care în anii următori aveau să configureze România modernă. E vorba de reforme în domeniul social, eliberarea din clăcăşie a ţăranilor şi împroprietărirea lor, reforme în domeniul învăţământului, se creează obligativitatea învăţământului particular , se creează învăţământul superior, Universitatea de la Iaşi în 1860 şi cea de la Bucureşti în 1864, în aşa fel încât elita ţării nu mai este nevoită să se şcolească în Occident. Se reformează, se restructureată armata, armatele celor două Principate sunt unificate şi este un factor de garanţie constituţională, de bună funcţionare a statului. Iată trei domenii esenţiale care să organizează, se restrucuturează şi fac ca România să progreseze.
R: Al. I. Cuza poate fi considerat un model demn de urmat de tineri şi în special de politicieni ?
I: Cuza rămâne în istoria noastră ca un personaj absolut reprezentativ,pentru că era un patriot,era un om liberal, dar cred că în generaţia lui, dar mai ales în seara zilei de 5 ianurie1859 a fost ultimul care să se gândească că va ajunge domnitorul ţării. De ce? Pentru că, foarte de curând, după ce a făcut studii în străinătate şi trebuie să spunem că e un exemplu pentru tinerii de azi, dar nu în privinţa finalizării studiilor. El a vrut să facă medicină, şi-a dat seama că disecţia în urma căreia înveţi anatomie nu e un lucru care să-i placă, a trecut la studiile de Drept, nu le-a finalizat şi s-a întors în ţară şi a intrat în cariera militară. Nu e un exemplu bun în privinţa finalizării studiilor. Rămâne un exemplu cel mai curat, cel mai pur, pentru că a fost un om care s-a dăruit ţării şi a mai avut Vodă Cuza o calitate: a fost un om dezinteresat. Nu a considerat că fiind depozitarul puterii, că trebuie să profite de ea. Nu a profitat niciodată în folos propriu. Şi dovada în toate eforturile lui de a-şi crea un cerc cât mai mare de colaboratori sub forma guvernelor pe care le-a chemat în fruntea executivului. Deci asta este un lucru. Apoi, după ce a părăsit ţara,fiind silit să abdice, detronat în noaptea de 11 februarie 1866, a dus o viaţă retrasă şi chiar dacă nu a fost o viaţă plină de privaţiuni, nu a fost opulentă. Şi testamentul pe care l-a lăsat este o dovadă în acest sens. Ţinuta morală a Principelui Cuza poate să fie şi astăzi un exemplu.
R: Ce reverberaţii are Unirea Principatelor Române în inimile românilor din ţara nostră şi de pretutindeni ?
I: Unirea reprezintă un act de voinţă pe care un popor mic la jumătatea secolului XIX, când e adevărat, în secolul naţionalităţilor, când popoarele, e adevărat, se trezesc la viaţă, devin conştiente de valoarea lor ca entităţi etnice, unele chiar polietnice, încât Unirea a fost privită, de fapt s-a numit în epocă: „faptul îndeplinit”, „le fait accompli”. De ce expresia franţuzească ? Pentru că era limba internaţioanlă folosită la acea vreme şi acest popor mic la Dunărea de Jos, a reuşit prin inteligenţă, prin iscusinţă, să facă un lucru asupra căruia nu reuşeau să convină diplomaţii. Înainte de Unirea Principatelor, să nu uităm, fusese Congresul de la Paris care puses capăt Războiului Crimeii, congres la care s-a stabilit şi viitorul statut la Principatelor: să funcţioneze ca două principate, să se numească Principatele Unite, să fie unificate, toate aceste discuţii care nu duceau la un punct de vedere comun european au fost spulberate în momentul când românii au hotărât la 24 Ianuarie 1859, mă refer la românii din Bucureşti, pe Dealul Mitropoliei să-l aleagă pe domnitorul din Moldova şi în Ţara Românească . Acest fapt îndeplinit al dublei alegeri să ştiţi că şi astăzi în istoriografia universală, adică şi în cea europeană şi în cea americană este considerat ca un obiect de studiu de cum trebuie să procedeze un popor mic care are o armă extraordinară, o armă pe care dacă ştii să o foloseşti bine, răstorni munţii: diplomaţia.
R: Cum se sărbătorea până acum 20 de ani, ziua de 24 Ianuarie ?
I: Până acum 20 de ani, ziua de 24 Ianuarie s-a sărbătorit deosebit în funcţie de factorul politic, pentru că noi nu trebuie să ne iluzionăm şi să credem că tot din trecut a fost demn de aruncat. Trebuie să fim cumpăniţi şi atenţi. La 50 de ani de la Unire s-a făcut această sărbătorire, dar la putere era familia Brătianu. Chiar dacă nu era încă prim-ministru, Ionel Brătianu era fiul unuia din cei care-l răsturnaseră pe Vodă Cuza. Îi fusese la un moment dat apropiat sau depărtat, deci era un oponent al principelui Cuza şi în cei 50 de ani care trecuseră de la Unire, o sumedenie de consecinţe negative ale reformelor din vremea lui Cuza au fost toate puse în spinarea domnitorului. Şi aşa se face că în 1909 se reuşeşte performanţa unor sărbătoriri care au loc în marile oraşe cu spectacole, cu concerte, cu care alegorice cu mesaje din partea regelui ţării, care era Carol I, cu mesaje din partea miniştrilor fără să fie pomenit numele principelui Cuza. Ori noi ce înţelegem prin Unire? Este dubla alegere a acestui personaj istoric, colonelul Alexandru Ioan Cuza pe tronul celor două Principate. Ei bine, la 50 de ani de la Unire, numele lui nu este pomenit. „Cine a făcut Unirea?” „Naţiunea română.” Asta este o noţiune difuză, dar acest păcat se va regăsi în istoria noastră mulţi ani de aici înainte, pentru că Unirea de la 1859 este socotită Mica Unire. De ce? Pentru că avem şi o Unire mai mare, când se reîntrupează această Românie „dodoloaţă” cum s-a spus, România Mare la 1918. Care e momentul când se consideră că România este închegată? 1 Decembrie 1918. Şi pentru că m-aţi întrebat de sărbătorire, ani de zile a fost sărbătorită această zi de decembrie. Ce s-a întâmplat? S-a adunat lumea la Alba Iulia. Cum, cine i-a chemat? Nimeni, mister...Adică oamenii au fost mânaţi de un instinct şi s-au dus la Alba Iulia? Pentru că erau câteva personalităţi care nu puteau fi evocate, între altele Iuliu Maniu, episcopul Iuliu Hosu şi atunci nu se vorbea despre ei, pentru că erau nişte persoane non-grata în regimul comunist. De ce pomenesc şi de un eveniment şi de altul? Pentru că nu numai comuniştii au avut reţineri în pomenirea unor personalităţi, ci iată într-un regim care se voia monarhie constituţională, cea funcţionând sub Carol I, lucrurile mergeau la fel. Şi pentru că întrebarea era legată de cum a fost sărbătorită Unirea Principatelor, se mai întâmpla un lucru. Această comemorare a Unirii devenise pur formală dintr-o pricină de zodii. Peste două zile era ziua dictatorului Nicolae Ceauşescu şi atunci tot interesul, toată curiozitatea oamenilor , toate forţele şi toată butaforia trebuiau păstrate pentru această zi. Adică pentru volume omagiale, pentru telegrame zecile cu sutele, pentru scrisori, pentru adunări în toate întreprinderile pentru omagierea „fiului clasei muncitoare” şi aşa mai departe, şi aşa mai departe....Sigur că principele Cuza a fost puţin pus în umbră.
Dar, reţineţi, soluţia pentru tot, este să citim, să citim, să citim şi să ne informăm despre istoria noastră!
I: Până acum 20 de ani, ziua de 24 Ianuarie s-a sărbătorit deosebit în funcţie de factorul politic, pentru că noi nu trebuie să ne iluzionăm şi să credem că tot din trecut a fost demn de aruncat. Trebuie să fim cumpăniţi şi atenţi. La 50 de ani de la Unire s-a făcut această sărbătorire, dar la putere era familia Brătianu. Chiar dacă nu era încă prim-ministru, Ionel Brătianu era fiul unuia din cei care-l răsturnaseră pe Vodă Cuza. Îi fusese la un moment dat apropiat sau depărtat, deci era un oponent al principelui Cuza şi în cei 50 de ani care trecuseră de la Unire, o sumedenie de consecinţe negative ale reformelor din vremea lui Cuza au fost toate puse în spinarea domnitorului. Şi aşa se face că în 1909 se reuşeşte performanţa unor sărbătoriri care au loc în marile oraşe cu spectacole, cu concerte, cu care alegorice cu mesaje din partea regelui ţării, care era Carol I, cu mesaje din partea miniştrilor fără să fie pomenit numele principelui Cuza. Ori noi ce înţelegem prin Unire? Este dubla alegere a acestui personaj istoric, colonelul Alexandru Ioan Cuza pe tronul celor două Principate. Ei bine, la 50 de ani de la Unire, numele lui nu este pomenit. „Cine a făcut Unirea?” „Naţiunea română.” Asta este o noţiune difuză, dar acest păcat se va regăsi în istoria noastră mulţi ani de aici înainte, pentru că Unirea de la 1859 este socotită Mica Unire. De ce? Pentru că avem şi o Unire mai mare, când se reîntrupează această Românie „dodoloaţă” cum s-a spus, România Mare la 1918. Care e momentul când se consideră că România este închegată? 1 Decembrie 1918. Şi pentru că m-aţi întrebat de sărbătorire, ani de zile a fost sărbătorită această zi de decembrie. Ce s-a întâmplat? S-a adunat lumea la Alba Iulia. Cum, cine i-a chemat? Nimeni, mister...Adică oamenii au fost mânaţi de un instinct şi s-au dus la Alba Iulia? Pentru că erau câteva personalităţi care nu puteau fi evocate, între altele Iuliu Maniu, episcopul Iuliu Hosu şi atunci nu se vorbea despre ei, pentru că erau nişte persoane non-grata în regimul comunist. De ce pomenesc şi de un eveniment şi de altul? Pentru că nu numai comuniştii au avut reţineri în pomenirea unor personalităţi, ci iată într-un regim care se voia monarhie constituţională, cea funcţionând sub Carol I, lucrurile mergeau la fel. Şi pentru că întrebarea era legată de cum a fost sărbătorită Unirea Principatelor, se mai întâmpla un lucru. Această comemorare a Unirii devenise pur formală dintr-o pricină de zodii. Peste două zile era ziua dictatorului Nicolae Ceauşescu şi atunci tot interesul, toată curiozitatea oamenilor , toate forţele şi toată butaforia trebuiau păstrate pentru această zi. Adică pentru volume omagiale, pentru telegrame zecile cu sutele, pentru scrisori, pentru adunări în toate întreprinderile pentru omagierea „fiului clasei muncitoare” şi aşa mai departe, şi aşa mai departe....Sigur că principele Cuza a fost puţin pus în umbră.
Dar, reţineţi, soluţia pentru tot, este să citim, să citim, să citim şi să ne informăm despre istoria noastră!
