Măcelarul se ridică, clătinându-se. Pentru un moment timpul se opri. Bine că are împrejur o întreagă măcelărie. Se va descurca în această lume şi cea care va veni. Urma sângelui său, mirosul pestilenţial duc către un bărbat o vreme în urmă falnic, lat în spate, pieptos, muşchiulos, cu o figură cruntă, congestionată. Avem multe în comun. Devorăm animale mici. Tremurând, mă întrebă:
-Cine eşti de fapt?
Am început să râd, din nou. Mi-am trecut o mână prin păr.
-Cea fără de nume.
-Te rog.
-O necunoscută.
-Trebuie să-mi aminteşti.
-N-am ce, nu te-am mai văzut vreodată. Am făcut o experienţă, atât. Acum eşti la fel ca mine.
-Ce?!!
Oare cât de mult foc arde acum în el?
Trebuie să-l găsesc pe Lucian. Dar unde? Mirosul de aici... împuţiciunea mă împiedică. Absint, candida lui aromă, gâtul lui perfect arcuit, toate mă fac să-l caut. Nu ştiu dacă îl iubesc, îl ador sau vreau să îl devorez, dar un lucru ştiu sigur, Lucian este singurul care îmi poate alunga singurătatea...
Ea ridică mâinile tremurânde, cu venele roşii perfect conturate, sus, cât putu de sus. Acum ar fi avut nevoie de Dumnezeu, acum când puterile îi crescuseră, ca şi pofta de viaţă; acum când toate speranţele se puneau în Lucian, în iubirea lui care o va transforma dintr-unneom în om, dintr-un animal într-o fiinţă simţitoare... Domnul ar fi făcut minuni.
-Zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, mă întreb: de ce atâta suferinţă? Cui slujeşte? Care mi-e vina? Dacă Dumnezeu ştie totul cu adevărat, atunci el îmi ştie destinul, sfârşitul, când anume şi cum se va petrece. De vreme ce jucăm un rol fixat într-o piesă deja scrisă, întru cât ne facem răspunzători de subiectul acestei piese? Lanţurile, care mă ţin legată, mă strâng tot mai mult, îmi spun tot mai des că trebuie să-mi depăşesc condiţia de vampir! Ce zbucium, Doamne şi ce chin! Doamne, ghidează-mă pe drumul cel bun, să nu mai omor, să pot simţi şi altceva decât gustul sângelui!
-Cine eşti de fapt?
Am început să râd, din nou. Mi-am trecut o mână prin păr.
-Cea fără de nume.
-Te rog.
-O necunoscută.
-Trebuie să-mi aminteşti.
-N-am ce, nu te-am mai văzut vreodată. Am făcut o experienţă, atât. Acum eşti la fel ca mine.
-Ce?!!
Oare cât de mult foc arde acum în el?
Trebuie să-l găsesc pe Lucian. Dar unde? Mirosul de aici... împuţiciunea mă împiedică. Absint, candida lui aromă, gâtul lui perfect arcuit, toate mă fac să-l caut. Nu ştiu dacă îl iubesc, îl ador sau vreau să îl devorez, dar un lucru ştiu sigur, Lucian este singurul care îmi poate alunga singurătatea...
Ea ridică mâinile tremurânde, cu venele roşii perfect conturate, sus, cât putu de sus. Acum ar fi avut nevoie de Dumnezeu, acum când puterile îi crescuseră, ca şi pofta de viaţă; acum când toate speranţele se puneau în Lucian, în iubirea lui care o va transforma dintr-unneom în om, dintr-un animal într-o fiinţă simţitoare... Domnul ar fi făcut minuni.
-Zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă, mă întreb: de ce atâta suferinţă? Cui slujeşte? Care mi-e vina? Dacă Dumnezeu ştie totul cu adevărat, atunci el îmi ştie destinul, sfârşitul, când anume şi cum se va petrece. De vreme ce jucăm un rol fixat într-o piesă deja scrisă, întru cât ne facem răspunzători de subiectul acestei piese? Lanţurile, care mă ţin legată, mă strâng tot mai mult, îmi spun tot mai des că trebuie să-mi depăşesc condiţia de vampir! Ce zbucium, Doamne şi ce chin! Doamne, ghidează-mă pe drumul cel bun, să nu mai omor, să pot simţi şi altceva decât gustul sângelui!
Paşii-i se îndreaptă spre Lucian, un pas în faţa celuilalt, cu un rânjet sinistru pe faţă. Gândurile o iau razna: „Chiar crezi că-l vei găsi? Crezi că el te va ajuta să devii din ceva, cineva?”
