„9h 16
M-am întrebat adesea de ce se aruncă oamenii în gol în cazul incendiilor. O fac fiindcă știu că vor muri. Nu mai au aer, se sufocă, ard. Preferă să sfârșească, numai să se petreacă totul repede și curat. Jumperii nu sunt niște depresivi, ci ființe cu judecată. Au pus în cumpănă elementele pro și contra. Preferă o cădere vertiginoasă, în loc să se înnegrească, aidoma unor cârnați, într-o încăpere plină de fum. Aleg saltul mortal și un rămas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar dacă unii încearcă să-și folosească geaca pe post de parașută ocazională. Își încearcă norocul. Evadează. Sunt oameni, căci preferă să aleagă cum vor muri în loc să se lase pradă focului. O ultimă dovadă de demnitate: au hotărât să sfârșească, în loc să aștepte cu resemnare. Expresia cădere liberă n-a fost niciodată mai plină de sens.
9h17
Nu sari de la 400 de metri înălțime fiindcă ești un om liber. Sari fiindcă ești un animal hăituit. Nu sari ca să rămâi om, ci pentru că focul a făcut din tine o făptură asemenea dobitoacelor. Golul nu e o alegere bine gândită. E doar singurul loc agreabil văzut de sus, un loc dorit, care nu-ți smulge pielea cu gheare încinse până la alb, care nu-ți crapă ochii cu cărbuni aprinși. Golul e ușor. Golul e o ieșire. Golul e primitor. Golul îți întinde brațele.”
(Frederic Beigbeder- „Windows on the world”)
