Ironii primare

A greşi este omeneşte, a persista în greşeală este diavoleşte. Nimic din ceea ce este uman, nu-mi este străin, inclusiv greşelile tipice la limba română din clasele primare. Obişnuiam să nu-mi pregătesc lecţia la română, nu-mi plăcea să povestesc în clasă ce am citit, probabil şi fiindcă eram mai timidă...Concluzia era că nu-mi învăţasem, ceea ce nu era departe de adevăr. Ironia sorţii face ca tocmai această materie, limba şi literatura română să-mi placă cel mai mult, încât să-mi dedic ani buni studiului ei. În definitiv, am făcut mereu ce mi-a plăcut, am citit lecturile şcolare, dar şi pe cele nerecomandate. Fructul oprit era mereu cel mai bun. "La Medeleni" m-a captivat în clasa a IV-a, iar Emile Zola cu "Nana" m-a proiectat în această lume absurdă, sfâşietor de crudă, aflată pe marginea umanului. Am amintiri frumoase, pe unele cărţi mi le amintesc numai după copertă şi miros, iar pe altele după locul în care le-am citit("Nana" am citit-o atunci când am fost de serviciu pe şcoală în clasa a VIII-a , nu aveam nimic de învăţat doar dădeam capacitatea, nu? Glumesc, bineînţeles.) V-aş mai spune ce cărţi am mai frunzărit, fiindcă obişnuiesc să mi le notez ca memoria să nu-mi joace feste mai târziu. Acum sunt într-o stare de somnolenţă parţială, aşa că...altă-dată, cu altă ocazie!