Sfinţia Dumneavoastră

Cred sau...Exişti Doamne? Această dilemă m-a intrigat întodeauna, Sfinţia Dumneavoastră, însă nu am putut răspunde cu certitudine la nici una. Să Vă spun ce ştiu: Dumnezeu este fiinţa însăşi şi El nu este accesibil omului decât prin analogie, adică prin reprezentarea în absolut a urmelor pe care creatorul le-a lăsat asupra creaturilor sale. Dumenezeu se află în tăcere, în afară de timp, dar susţine lumea în existenţa sa printr-o intervenţie continuă. Cel puţin aşa ni se inoculează ideea. Avem sau nu o zare? Ce este dincolo?Răspunde! Deci nu vrei?! De ce? Poate că mereu pari când că nu mai eşti, te înfăţişezi unora, iar nouă, noi, muritorii? La noi cine se mai gândeşte? Acum singurul lucru pe care-l ştiu e că în singurătatea ta ascunsă- căci nu mai ştiam mare lucru de când te-ai închis- e că am un plan grozav de important de realizat: să trăiesc. Cum? De când "sălbăticia mi-a crescut", nici asta nu ştiu cum. Încep să întrevăd că în viaţa asta, închisă îşi face cuib moartea, că acum când nici nu mai asculţi rugăciunea mea, ea prinde rădăcini. Să regret Paradisul!

Ce nebunie, dar chiar mi-e dor, mi-e dor! Eşti aici? Te văd...Eli, Eli, lama sabahtani? Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit?