Laud faptul că deşi Andrei a sărit paragrafe întregi, a putut să improvizeze, iar noi l-am acoperit aşa încât nici nu s-a observat.
Mă laud că deşi am căzut şi m-am învineţit iarăşi pentru a nu ştiu câta oară, nu m-a mai durut.
Le laud pe fete că au jucat cu atâta pasiune şi nonşalanţă.
Îl laud pe Hristi, fiindcă şi-a intrat în rol.
Ar trebui să o laud pe Mihaela pentru faptul că a fost aşa de dură încât m-a bătut măr, dar nu o laud... nu mai vreau să mă mai bată "aşa realistic"...
Pentru a înţelege ceea ce v-am spus, veniţi să ne vedeţi duminică la ora 10:30 la Palatul Copiilor sau citiţi piesa "Palatul chelfănelii" de Pascal Bruckner.
Sper ca vorbele mele să nu fi fost în zadar...
* Ignoraţi finalul clipului şi reţineţi doar atât: împreună am devenit un întreg. Fiecare este o piesă de puzzle într-un joc care nu se va termina niciodată.
