Bineînţeles că nu ne încearcă vreo senzaţie de uimire în faţa întrebării de mai sus. E o întrebare pe care conştient sau inconştient ne-o punem aproape clipă de clipă. Dar cine suntem ? Ce sunt Eu ?Eu sunt doi. Un Eu interior şi altul exterior. Părerile despre viaţă, despre oameni şi mai ales despre tine însuţi sunt mereu aceleaşi, dar mereu le ilustrezi altfel. Eu sunt doi. Un Eu neschimbător, încât am impresia că este veşnic şi un Eu în schimbare, un Eu prezentat lumii, un Eu care nu este acelaşi în relaţiile cu doi oameni, ci cu fiecare om este altfel, aşa cum şi celălalt îşi schimbă exteriorul pentru mine, astfel încât cele două Euri exterioare să se îmbine perfect, ca două jumătăţi ale aceluiaşi întreg.
Eu sunt doi. Un blog al unei liceence române din U.E. Dar ce este, mai concret, românul (ne)europenizat ? Este un român lipsit de rădăcini, nepăsător faţă de un trecut „glorios”; „gânditorul liber” şi sceptic, închis numai faţă de adevăr, dar „deschis” către orice nouă modă intelectuală, pentru că el însuşi nu are nicio bază intelectuală; cel care caută un fel de „revelaţie nouă”, gata să creadă în orice este nou pentru că adevărata credinţă a fost anihilată în el; experimentatorul, venerând „faptul” pentru că a abandonat adevărul, văzând lumea ca pe un laborator vast în care este liber să hotărască ce anume este „posibil”; românul autonom, prefăcându-se umil pentru că îşi cere „drepturile”, însă cu toate acestea plin de trufia de a considera că totul i se cuvine într-o lume în care nimic nu e interzis; românul fără conştiinţă sau valori şi astfel aflat la cheremul celor mai puternici „stimuli”; românul „simplificat” la extrem, capabil numai de ideile cele mai elementare şi totuşi dispreţuitor faţă de oricine îşi îngăduie să înfăţişeze lucrurile superioare sau complexitatea reală a vieţii.
Dar aşa cum spunea Octavian Goga : „De multe ori privind în sufletul tău ţi se pare că stai în faţa unei case cu obloanele trase şi cu uşile închise. O mână necunoscută a scris pe o hârtie, în colţ, la poartă: Plecat fără adresă.” Deci să ne reamintim că n-am venit pe lume cu o oglindă în mână, ci că mai întâi ne oglindim în altul, pentru ca abia apoi, prin intermediul şi cu ajutorul acestuia, în noi înşine.
