Plictiseală

Nu credeam că o voi spune vreodată, dar mă plictisesc de moarte făcând aceleași lucruri pe care și așa nimeni nu le apreciază. Mediocritatea unora atinge înălțimi de nedescris, dar cum au darul să ne critice, o fac chiar foarte bine. Mă enervează părerea unora despre mine sau despre alții, dar dacă nu dai din cioc sau nu-ți pasă de viața unor pițipoance se consideră că ești ciudată, fată, ciudată! Pur și simplu nu-mi pasă că aia s-a combinat cu marele barosan ce umblă numai prin fratelli cu prințesa lui și totuși, o pomenesc aici cu titlul care i se cuvine: PRINȚESĂ. Plictisitoare sunt viețile lor, cu plimbări sub clar de bec obscur prin club, cu paharele lor ținute cu degetul micuț ridicat în susuț, cu rochiile lor strânse pe trup ca un sălămior de Sibiu ce se strecoară printre barosani. Cred că ați observat că în cluburile de fițe umblă numai așa ziși bărbați, cu burta de gravizi în 7 luni și cu portofelul dolofan de bani să-l vadă fetița lui, preferabil minoră, că doar de, omul se respectă... După aceea, trebuie să suport cu stoicism și culorile lor intense de pe mușchii lor frumos articulați la sală. Pițiponci sunt mulți și de fiecare dată mă voi hăhăi când îi voi vedea, așa că dacă mă vedeți râzând prostește să știți că tocmai i-am văzut pe ei, MINUNAȚII. Postarea asta nu-și prea are rostul, dar așa cum v-am zis de la început: mă plictisesc!!!