Familia

Nu pot vorbi despre familia mea în termeni apreciativi sau depreciativi.... termeni de comparație nu există, întrucât nu am trăit decât în sânul familiei, ținându-mă după fustele mamei mele și în umbra autorității tatălui, „capul familiei”. Nu de multe ori m-am gândit oare cât de mult m-am schimbat în bine sau rău din cauza familiei. Nu te schimbi radical ca și cum ai pocni din degete, doar „crești în ochii părinților”... Nu am încredere completă decât în neamul meu, rudele mele, părinții mei, fratele meu. Respect cu obstinație hotărârile lor, le iubesc ghidușiile, manierismele, glumele spuse cu un surâs machiavellic, timbrul vocii și gesturile ce trădează timiditatea uneori. De ce mi-ai cere să te iubesc ca pe familia mea? Niciodată! Nu cred că ai vrea să te substitui ei, nu vei fii niciodată un „surogat de fericire” ! Doar ești iubire...

P.S. Stau în buncărul meu și am devenit prea sentimentală, mai ales când zăpada nu mai îmi permite să văd ceva în zare!