Frustrări

Toți avem frustrările noastre, unele mai puțin sau mai mult relevante celorlalți. Ce îmi pasă mie că Ionel de la 3 are gândaci cât casa, femeia de la aprozar se plânge că moare de frig și nimeni nu-i ia mai nimic, domnul de la chioșcul de ziare spune tuturor că X este de vină pentru tot, o colegă nu-și găsește cursurile printre hârțogăriile pe care le are, iar eu nu am mai scris o poezie de un car de vreme. De ce oare? În vremuri ca acestea am impresia că orice vers nu-și are rostul, când peste tot se urlă și se cântă, poezia tace. Gândurile mele fanteziste protestează în felul lor, iar venirea sesiunii agravează o frustrare veche de când lumea: dacă dau greș? Pe străzile din București, nimeni nu se gândește la faptul că sloganurile lor nu au niciun efect... oamenii sunt bizar de optimiști, cred în schimbare, în nou, dar totul bineînțeles după ora 20. Pînă atunci, roboțeii se mișcă uniform la locul de muncă, îl respectă pe șef și muncesc și mai cu spor pentru a uita. Dar „a nu uita nimic înseamnă să ne lăsăm pradă nebuniei.”(George Stirner) Așa că ne luăm frustrările la purtător și le împărtășim cu ceilalți, de vor vrea sau nu, tot trebuie să ne asculte! Ce fantezie molipsitoare...