Pe bune, la bătrânețe?

Există foarte multă ură pe acele persoane care fac o facultate „la bătrânețe”. De parcă, le-ar blama că se (auto)educă, că vor să se perfecționeze. „Au venit și moșii ăștia!”, „Ce naiba mai vor să învețe, să stea acasă la copii!”, „Vor să facă facultate, dar nu vezi că nu au toate facultățile?”. Deja m-am săturat de placa asta. E veche, hodorogită și prefer să o ignor. Bine, ignori ceva, te faci că nu auzi, până când explodezi. Și cum e în trend să te extrovertești, că dacă ții în tine ai probleme la mansardă, o spun cu CAPS LOCK: indiferent de vârstă, fiecare are dreptul să mai învețe câte ceva și cu atât mai bine, dacă la 70 de ani înțelegi că nu înțelegi nimic. După ce sunt considerați inapți, mai sunt și niște oameni alungați de toți ceilalți, fiindcă vin la cursuri. Mai au și motivația să ia note mai mari decât țâncii ce le-ar putea fi copii. Sau chiar nepoți. Gata, voi posta un cântec semi-optimist, mai tare ca iaurtul:

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Cartea șoaptelor”- Varujan Vosganian

Despre bunătate sufletească

Ioana pictează - portret experimental -