Superficial

Dacă aș fi fost o persoană superficială, probabil că aș fi fost mai fericită. Pot să mă port superficial, nu ai nevoie să faci întinderi la neuron pentru asta. E mai ușor să râzi la glume stupide, să fii atent la ore dezastruoase, să plângi la un amărât de film categoria B. Eu mereu am știut ce vreau, însă tot mereu viața mi-a arătat că nu se poate. Așa că mă port superficial cu speranța fericirii de zi cu zi. Doar asta se cere, nimeni nu vrea să te știe așa cum ești cu slăbiciuni și afecte. Toți vor bucata aceea din tine zâmbăreață și puțin stupidă, nu un om melodramatic și deprimat ce se întreabă în fiecare dimineață de ce este una bună. Suntem niște sadomasochiști, pretindem că suntem fericiți, buni și iubitori, poate, poate îi „infectăm” și pe alții cu pretinsa noastră fericire. Așteptăm apoi ca într-un schimb economic ca ceea ce oferim să primim și noi. De fiecare dată ne iluzionăm și ne bucurăm de prima zăpadă, primul sărut, dar nu realizăm că acea bucurie se întâmplă doar o dată, un flash, o clipire din gene. Pentru asta realizăm un complicat plan: să privim totul ca și cum am privi pentru prima oară. Și să ne bucurăm de fiecare moment, chiar dacă uneori pentru alții părem superficiali. Odată cineva mi-a atras atenția cu vulgaritate că prea arăt cu degetul la tot ce văd nou. Păi, cum ai vrea să fiu fericită dacă nu admir noul și frumosul din orice ? Până și curiozitatea mea infantilă îmi e negată? Iubesc tot ce îmi ascunde ziua și ceea ce îmi oferă noaptea... altfel aș fi fost de mult moartă.