Fata din vis

Ai mei mereu aprind o lumânare mică de ziua mamei. E albă și rotundă. Miroase a biserică, a bătrâne ce-și fac semnul crucii până jos. O pun la vii, după ce fratele meu pune una la morți. O dată am întrebat de ce aprindem una de fiecare. Tata mi-a dat un cot, doar suntem în Biserică, trebuie să tac. Eu cred că este pentru ea, fata din vis, sora mea avortată.
Până ce nu te vezi un embrion fără viață, Dumnezeu nu poate face mare lucru din viața ta. E atâta dragoste în jocul ăsta de a avea pe cineva, de a-ți împărți ADN-ul cu cineva, de a avea o soră. Și îți dai brusc seama că pentru tine nu mai e un simplu joc și sfârșești în plânsete.

Tata iubește și e iubit. El însă iubește prea ușor, fără tragere de inimă, iar mama prea grav. El e tânăr și are un Oltcit alb, ea e frumoasă și de-abia ieșită de pe băncile Pedagogicului. El e pătimaș și se înfurie ușor, ea iubește viața inocent. El o iubește obsesiv pe muzica lui Dan Spătaru, ea îl iubește distractiv și în tăcere. E o iubire nebună de la care a pornit totul. Dragostea lor în 1989 însă „nu mai mergea”. Ea a încremenit în anul acela de grație, iar eu m-am născut din cenușa ei. Ca o pasăre Phoenix. Panta rhei. Marea dragoste a părinților mei a căpătat viață infinită prin lăsarea de sânge. De ce mă ascund după deget? Măcar acum să-i dau glas surorii mele.   

Continuarea data viitoare


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Cartea șoaptelor”- Varujan Vosganian

Despre bunătate sufletească

Ioana pictează - portret experimental -