Imprevizibilul nu are voce
„Dragoste fără odihnă”- Johann Wolfgang Goethe
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!
Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turburare
Nu zămisleşte!
Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!
Din ură
Universul imortalizat în ochii tăi îl iubesc lesne,
Pe tine mai greu...
Suferi tot timpul în splendide, vaporoase, tăcute lacrimi...
Ți-am înfășurat inima pe un titirez
Și l-am lăsat să facă cercuri
Prin iluzii ce pier
Ca ziua de ieri,
Prin arome și ticuri
Ca de Vivaldi anotimpuri.
Nu mă îndoiesc că te urăsc,
Tot timpul, aici și acolo,
Te arunc înapoi în gol
În visul de dincolo...
Știu de ce o fac: vreau să înveți să zbori, pentru că
Nu mă îndoiesc că în iubire zbori întotdeauna prea târziu.
Pentru tine
umăr,
te văd gata să mă înghiți, să înfuleci carne din
carnea mea;
mă recreezi ca pe un
balon de Modellino.
Oprește-te! Ai răbdare și vei
vedea
că e ușor să-mi găsești
forma adevărată !
Metamorfoza mea pornește din
neînțelegerea ta.
De ai știi cine sunt,
te-ai opri
să mă frămânți cu
mâini uriașe
ca pentru tine.
Muse - Undisclosed Desires
Powered by mp3skull.com
Superficial
Cu sânge rece
„Regretul e o iluzie cadaverică” spune o voce asasină.
S-a întâmplat să fim o poveste cu atâta conținut...
Sunt goală pe dinăuntru cu fiecare minut,
Când umbra feței tale nu mă mai alină.
S-a întâmplat să fim o poveste cu atâta conținut...
Securea dinților tăi mă absorbea,
Eram un hău în bucăți mici de vată,
Abscons gândul părea că vrea să mă bată.
Cu sânge rece îmi aștept raiadul iminent,
Ca sclipirea ta adolescentină să-mi facă inima curbe.
Lumea te știa ca pe tiparul nevăzut al ființei mele.
Eu întreb: de ce m-am îndreptat spre tine?
„Frânge forțele din ochiul tău cristalin
Și ignoră timpul balerin!
Nu întreba: de ce mă îndrept spre tine?
Cușca cu sufletul de foc fantomatic îmi aparține.”
„Song of Myself”- Walt Whitman
20
”Who goes there? hankering, gross, mystical, nude;
How is it I extract strength from the beef I eat?
What is a man anyhow? what am I? what are you?
All I mark as my own you shall offset it with your own,
Else it were time lost listening to me.
I do not snivel that snivel the world over,
That months are vacuums and the ground but wallow and filth.
Whimpering and truckling fold with powders for invalids, conformity
goes to the fourth-remov'd,
I wear my hat as I please indoors or out.
Why should I pray? why should I venerate and be ceremonious?
Having pried through the strata, analyzed to a hair, counsel'd with
doctors and calculated close,
I find no sweeter fat than sticks to my own bones.
In all people I see myself, none more and not one a barley-corn less,
And the good or bad I say of myself I say of them.
I know I am solid and sound,
To me the converging objects of the universe perpetually flow,
All are written to me, and I must get what the writing means.
I know I am deathless,
I know this orbit of mine cannot be swept by a carpenter's compass,
I know I shall not pass like a child's carlacue cut with a burnt
stick at night.
I know I am august,
I do not trouble my spirit to vindicate itself or be understood,
I see that the elementary laws never apologize,
(I reckon I behave no prouder than the level I plant my house by,
after all.)
I exist as I am, that is enough,
If no other in the world be aware I sit content,
And if each and all be aware I sit content.
One world is aware and by far the largest to me, and that is myself,
And whether I come to my own to-day or in ten thousand or ten
million years,
I can cheerfully take it now, or with equal cheerfulness I can wait.
My foothold is tenon'd and mortis'd in granite,
I laugh at what you call dissolution,
And I know the amplitude of time.”