RUȘINEA

Îngerii nevăzut mă înconjoară,
iadul sau pururi raiul mă împresoară,
iar eu, numai eu,
stau singur și inhalez vapori de iubire,
minunata fericire.
Într-un colț incendiat de simțuri al minții,
rușinea se insinuează
treptat
văzându-mă ce sunt de fapt :
un ratat
și-mi spune nonșalant:

,,Bucură-te, străinule în noapte,
Bucură-te, singurătate, crater arid,
Bucură-te, tu, martor din culise al propriei tale vieți,
Bucură-te, viață, pregătire perpetuă,
a ceva ce nu se va întâmpla niciodată,
Bucură-te, că te afli în mijlocul universului,
Bucură-te, pentru starea ta de nedesăvârșire,
Bucură-te, că poți atinge norii
sidefii,
lânoși ici-colo,
rupți în colțuri sau mai curând sfâșiați,
Bucură-te, că de dincolo de ei
poți vedea albastrul
tare,
Bucură-te, când simți cele două pulsuri
ce în tine rezonează,
Bucură-te, făptură îndurerată!”




Știu că sunt în imaginația mea
o rușine,
În fiecare zi,
Aceeași EU.