Tu credeai în drumul acesta, nu te speriai de el,
vorbeai zâmbitor de punţi eterate.
Unde eşti acum ? Nu te văd în niciun fel,
de când ţi-ai luat pământul în spate.
Mă asigurai că umbrele au gură,
Că ţi-au vorbit distinct, uneori.
De ce, putrezind buzele tale tăcură
Şi nu-mi grăieşti dintre noapte şi zori ?
De ce acum, când ţărâna ți-e gazda,
revii din amintiri atît de puţin ?
Atât de subţire, dintre ceaţă şi fum,
Te bănuiesc mai mult în mine, neclar.
Te întreb: acel izvor de parfum,
Că vom răzbi peste timp, a fost în zadar ?
