Să mă plimb pe străzi cașerate din hârtii, ca printr-un oraș al Mătasei - Fir de Borangic, atentă la răsfoirile frunzelor -litere ce roiesc în copaci și privirea furtunoasă din tine aruncată peste vălurita mea așezare de mătase, să mă oblige să devin navigator într-o bărcuță de hârtie ceruită, dacă vreau să supraviețuiesc, nori să fim atunci mai bine, ca să pot face eu, cu mâinile mele o gaură în cer și să mă uit de-acolo să văd cum mă îmbuc eu, apă, cu pământul tău, lemn al arborilor de scorțișoară dacă am fi, sau piatră, să păstrăm rezerve în scorburi, să desfășurăm gândurile lent, în miezuri de granit, sau nu vrei să fim noi sticle de Murano, gândește-te cum am putea citi sentimentele noastre prin transparențe, unde le-am ascunde, sau e nevoie să le ascundem ? și cum ar trebui să arate spațiul în care locuim?... tapetat probabil cu perne moi, ca atunci când ne iubim năpraznic, să nu ne spargem când vom cădea pe jos și oh, căptușelile sufletelor noastre, cuarțuri colorate și imprimate în masă, translucid.
Ascultă-mi poveștile cu privirea, privește-mi cu amprentele mâinii sărutul, gustă-mi cu auzul parfumurile acordurilor ce se nasc din șoptit, înalță-te cu mine în nuanțe diluate, să devenim oameni-insecte, încâlciți în aerul zbătut, ca dintr-o pictură pe mătase...
