Glume de criză înainte de examenul horror la economie


What's the definition of optimism?
An Investment Banker ironing five shirts on a Sunday evening.

What do you call five hedge fund managers at the bottom of the ocean?
A good start.

A man went to his bank manager and said: 'I'd like to start a small business. How do I go about it?'
'Simple,' said the bank manager. 'Buy a big one and wait.'

Resolving to surprise her husband, an investment banker's wife pops by his office. She finds him in an unorthodox position, with his secretary sitting in his lap. Without hesitation, he starts dictating, "…and in conclusion, gentlemen, credit crunch or no credit crunch, I cannot continue to operate this office with just one chair!

Now, Mitsubishi Bank has stalled due to excessively high gearing.

Sony Bank have seen a big reduction in volume.

Yesterday, it was announced that the Karaoke Bank is up for sale and will likely go for a song.

Today, shares in the Kamikaze Bank were suspended after they suddenly nose-dived into the deck, ruining the carrier trade.

Samurai Bank is trying to soldier on following sharp cuts.

Ninja Bank is reported to have taken a hit and almost turned turtle, but they remain in the black and should survive.

I went to an ATM today, and it asked to borrow a twenty till next week.

Quote of the day (from a trader): “This is worse than a divorce. I’ve lost half my money and I still have a wife.”

Sorry, no connection found !

Creativitatea se manifestă în modurile cele mai bizare: atunci când ești în super-megamarket și stai la o casă infernal de anostă, când faci primii pași pe zăpada congelată la -2.20, construiești pe facebook diverse ferme în universuri paralele sau stai la un curs inodor și incolor. Ideea înălțătoare te provoacă să cugeți dacă este chiar ideea ta sau ai aflat-o pe căi ezoterice din cărți electronice cu un scris mic cât puricele. La mine, creierul este programat genetic să simtă totul în imagini scurte, de câteva minute, secvențe de viață surprinse atât de bine încât doar pe ele mi le amintesc. Memoria mea alzhimerică își dă singură refresh. În rest, stă în hibernare, lipind gesturi și fețe. De ar găsi și vocea potrivită...


„Amurgul gândurilor”- Emil Cioran

Câteodată am nevoie să-l recitesc pe Cioran, o adorație (sub)conștientă mă atrage spre el:

Atât bucuria, cât şi veselia înviorează, dar una spiritul şi alta simţurile.

Atât un plus, cât şi un minus de viaţă mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă şi o mare furioasă, într-o măsură egală, sunt lipsite de ritm.

Atâta vreme cât ne mai agăţăm de deznădejdi şi de iluzii, suntem iremediabil oameni.


Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.

Bucuria e reflexul psihic al purei existenţe - al unei existenţe ce nu-i capabilă decât de ea însăşi.


Când aspiraţia spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ţi mai spun nimic.

Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi.


Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când creşte spre el.

Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă şi tainică şi mai durabilă ca dorinţa zvăpăiată de fericire.



Natura nu-ţi iartă nici un pas peste inconştienţa ei şi-ţi urmăreşte toate cărările orgoliului, împânzindu-le de regrete.

Tot ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există.


Viaţa este ceea ce aş fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.


Am luat-o pe căi ... naturale


De când cu examenele, am început să mă dau pe naturiste... iaurturi cu diverse fructe mai mult sau mai puțin exotice, mâncăruri răcoritoare made in frigiderus, bomboane care îți ridică glicemia instant și cafea la litru. Mai trebuie menționat și faptul că beau mult... mă îmbăt cu apă rece de la chiuvetă și hectolitri de ceai. Ca prin minune, am descoperit ceaiul negru indian, atât de tare de îți țiuie urechile și val-vârtej te pui cu burta pe carte. Mâine am primul meu examen, „Gândire critică și scriere academică”, pentru inițiați, doar gâscă (GCSA). Stau ca pe ghimpi... Doamne, m-am schimbat (sic!), trăiesc în comuniune cu natura, ajută-mă să-mi vină mintea la cap pentru a răspunde la întrebările ce m-au frământat toată viața, să reușesc o parafrazare și o referință și gata! am trecut examenul ... ca gâsca prin apă!

Familia

Nu pot vorbi despre familia mea în termeni apreciativi sau depreciativi.... termeni de comparație nu există, întrucât nu am trăit decât în sânul familiei, ținându-mă după fustele mamei mele și în umbra autorității tatălui, „capul familiei”. Nu de multe ori m-am gândit oare cât de mult m-am schimbat în bine sau rău din cauza familiei. Nu te schimbi radical ca și cum ai pocni din degete, doar „crești în ochii părinților”... Nu am încredere completă decât în neamul meu, rudele mele, părinții mei, fratele meu. Respect cu obstinație hotărârile lor, le iubesc ghidușiile, manierismele, glumele spuse cu un surâs machiavellic, timbrul vocii și gesturile ce trădează timiditatea uneori. De ce mi-ai cere să te iubesc ca pe familia mea? Niciodată! Nu cred că ai vrea să te substitui ei, nu vei fii niciodată un „surogat de fericire” ! Doar ești iubire...

P.S. Stau în buncărul meu și am devenit prea sentimentală, mai ales când zăpada nu mai îmi permite să văd ceva în zare!



„Ramura furată”- Pablo Neruda

„Ne vom strecura noaptea
să furăm
o ramură înflorită.

Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre în umbră.

Iarna încă nici n-a trecut
și mărul se arată
preschimbat pe neașteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.

Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător
și mâinile tale mici, și mâinile mele
vor fura stelele…

Și în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte și umbră,
va pătrunde odată cu pașii tăi
pasul mut al parfumului
și,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.”

Forță

Oamenii sunt obiectul de cercetare al multor discipline, nu vi le înșirui aici de teama plictiselii. Nu de multe ori, am dorit să pătrund cu forța sau nu, în sufletul cuiva. Când mă refer la forță, mă gândesc la faptul că ți se opune rezistență. Unii se încăpățânează să nu-și povestească întâmplările vieții de zi cu zi (dar de ce? ce te interesează?!), alții se lasă amăgiți doar de promisiunea ajutorului pe care e musai să îl oferi și mai există, câțiva care sunt atât de introvertiți !! Ultimii preferă să stea ei numai cu ei și prietenul lor imaginar, dublul lor cu care discută seara...monologuri adresate, lungi și contradictorii ce duc numai la incertitudini. Încrederea în sine nu e punctul lor forte, însă răzbunarea cataclismică pe ei înșiși va fi scutul lor de protecție. De cine? Chiar de propriile angoase... Privirea lor nu are forța de a se ivi la lumina zilei, noaptea zâmbesc ca imbecilii la prezența lor fantomatică pe un perete alb mucilaginos. Câtă (ne)simțire...