Întrebarea ~ Prin labirintul gândurilor

„De ce ne întrebăm? Ca să aflăm răspunsul, ca să știm. Ignoranța și știința par termeni reciproc relativi, cam ca stânga și dreapta. Dar ignoranța pare să vină înaintea științei: întâi ești un ignorant, apoi devii un știutor. Și ireversibil.
Dacă, astfel gândit, am crede că avem un răspuns la de ce ne întrebăm, n-am fi răspuns la întrebarea cum de ne întrebăm. Adică: dacă răspunsul (știința), să zicem, își are cauza în întrebare (ignoranță), atunci cum se explică întrebarea și, mai ales ignoranța ? Are ea o esență în ea insăși, sau e doar relativă? Cum se naște starea de ignoranță, premergătoare științei și cauză a științei?
În treacăt fie spus, noi creștem într-o știință fără ignoranță. Suntem educați, învățați într-o seamă de lucruri în care n-am avut întrebările corespunzătoare. Am devenit știutori (școliți, educați) fără să fi fost (conștient) ignoranți.”
(Alexandru Dragomir- „Semințe”)