„De ce ne întrebăm? Ca să aflăm răspunsul, ca să știm. Ignoranța și știința par termeni reciproc relativi, cam ca stânga și dreapta. Dar ignoranța pare să vină înaintea științei: întâi ești un ignorant, apoi devii un știutor. Și ireversibil.
Dacă, astfel gândit, am crede că avem un răspuns la de ce ne întrebăm, n-am fi răspuns la întrebarea cum de ne întrebăm. Adică: dacă răspunsul (știința), să zicem, își are cauza în întrebare (ignoranță), atunci cum se explică întrebarea și, mai ales ignoranța ? Are ea o esență în ea insăși, sau e doar relativă? Cum se naște starea de ignoranță, premergătoare științei și cauză a științei?
În treacăt fie spus, noi creștem într-o știință fără ignoranță. Suntem educați, învățați într-o seamă de lucruri în care n-am avut întrebările corespunzătoare. Am devenit știutori (școliți, educați) fără să fi fost (conștient) ignoranți.”
(Alexandru Dragomir- „Semințe”)
