RAPSODIA CULORILOR
Ea este urâtă, simțind securea zâmbetului înroșit,
Eu sunt frumoasă, un balon modelat din incandescenți nori.
Ea orbește, fiindcă vede fără a trebui să vadă,
Eu sunt orbită de tentația ochilor tăi chihlimbarii,
Zi de zi îi este ciudă să privească peste umăr,
Mă vede în reflecția murdar-gălbuie a becului: coșmar.
Întrebi cine ți-a pictat silueta abandonată,
Dar știi că numai tu poți face din frunză o acrobată.
Când asumi că mă cunoști, te înșeli,
Cînd știi că mă cunoști, mă înșeli...
Oare de ce ne-a primit cerul din apă
Să sorbim inocența pată cu pată ?
Ea măsoară distanța dintre noi cu compasul,
De parcă nu ar ști că sunt copia ei la indigo când îi sună ceasul.
Ea niciodată nu spune nu singurătății de ametist,
Eu, numai eu îi frământ parfumatul suflet autist.
