Naivă

Naivitatea este mereu încurcată cu inocența. Ele pot fi stări de fapt sau pur și simplu, trăsături de personalitate. Eu le percep ca pe niște tare de caracter de care mă dezic constant și pe care le las în pragul ușii de cămin. Într-o lume competitivă chiar și atunci când se întâmplă ceva banal ca trecerea unei străzi, oamenii se iau la întrecere pentru supremație. Aud încontinuu cum că ar trebui să fim prieteni cu toată lumea; facultatea este un loc în care înveți, nu concurezi; poți supraviețui și fără să ai pretenții de la ceilalți. Și fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume, eu le spun: tâmpenii. În existența mea îndelungată de 20 de ani m-am luptat MEREU pentru tot: am încercat să supraviețuiesc 9 luni într-un spațiu îngust, întunecat de care am scăpat ca prin minune, m-am apucat să învăț lucruri simple care să provoace reacții și aveam un zîmbet malițios când mama observase ce mai stricasem, apoi m-am încăpățânat să trec peste adolescența clorurată de pete mari de lacrimi, iar după aceea bifam fiecare activitate ce reușea să mă scoată din oala cu melancolie. Treptat am ÎNVĂȚAT să trăiesc cu mine zi de zi, indiferent de toane și tonuri vocale. NAIVITATEA este închisă în toți, dar unii preferă să o ignore sau să o acopere cu diverse materiale reciclabile ca oase, nervi și norme. De ce norme? Ele ne încercuiesc viața cu un marker roșu aprins, iar cei care o iau printre spirale vor fi priviți cu milă, însemnați și în final, batjocoriți. De aceea, naivii sunt luați în derâdere, iar naivitatea e doar una din numeroasele culori pe care le iau eu câteodată. Nimeni nu vrea să fie de râsul lumii. După cum puteți observa, gura lumii este un element fundamental în societatea românească. Și numai pământul o poate astupa ! Pe de altă parte, inocența este ca paradisul primordial pierdut, nimeni nu se poate întoarce la acesta decât redevenind copil, scăpând de carcasa temporală și de corpul mucegăit. Sintagma „Să ne întoarcem la copilărie!” nu a fost nicicând mai mincinoasă. E imposibil, oameni buni! Ne mințim pe noi înșine! Dacă pentru două ore te chinui să gângurești la un bebe, pentru tine este doar o mișcare facial-gestuală afectivă. Dintre voi doi, numai bebele este inocent și nu fiindcă s-a născut recent, ci acesta are încă acces la cunoașterea primordială, încă nu a cunoscut lumea. Bebele se află în conexiune wireless cu divinitatea, mogâldeața de om adună în sine SPERANȚA...ochii săi trădează INOCENȚA ȘI NAIVITATEA.

Haide să ascultăm Jack Johnson-„Hope”,doar speranța „ will defeat you then teach you to get back up” !