Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările
Somn
Păcălici
Momentul când afli că ești luat de fraier este neprețuit, dorești să îl împarți cu toți apropiații care de voie, de nevoie sunt nevoiți să te asculte. Am ajuns să îi înțeleg pe cei care nu mai au încredere în oameni. Și de ce ar avea oare? De multe ori, cineva te consideră slab, atât de nevolnic încât să nu meriți afecțiunea lui. Norocul meu nenorocit face ca eu să dau peste asemenea persoane care nu dau doi bani pe tine, te tratează ca pe ultimul om și partea cea mai rea este că tu suferi în colțișorul tău de Rai tot după ei. Problema este că încerci să te convingi de fiecare dată că urăști , că nu îți pasă, că poți merge mai departe indiferent de consecințe. Defect congenital femeiesc sau nu, încrederea în oameni, trebuie restricționată. Notă pentru sine: nu uita nimic ! Iubește și iartă e cel mai mare rahat turcesc posibil !
Sorry, no connection found !
Creativitatea se manifestă în modurile cele mai bizare: atunci când ești în super-megamarket și stai la o casă infernal de anostă, când faci primii pași pe zăpada congelată la -2.20, construiești pe facebook diverse ferme în universuri paralele sau stai la un curs inodor și incolor. Ideea înălțătoare te provoacă să cugeți dacă este chiar ideea ta sau ai aflat-o pe căi ezoterice din cărți electronice cu un scris mic cât puricele. La mine, creierul este programat genetic să simtă totul în imagini scurte, de câteva minute, secvențe de viață surprinse atât de bine încât doar pe ele mi le amintesc. Memoria mea alzhimerică își dă singură refresh. În rest, stă în hibernare, lipind gesturi și fețe. De ar găsi și vocea potrivită...
Fanatism
Zilele acestea sunt manifestații anti-băsesciene pe care nu le voi analiza, fiindcă dacă îmi doresc o piesă de teatru mă duc la Masca... În postarea aceasta discut despre fanatism, o formă de exprimare a unor valori introduse cu pâlnia în creier. Recunosc cu rușine că îmi este frică de fanaticii, care de ce să ne ascundem după deget,sunt îndrumați de anumiți lideri religioși. Fanaticii au o dragoste obsesivă față de ideile lor. Să nu care cumva să faci opusul că riști să iei contact cu șișul lor! Ce mă surprinde pe mine e că și în credințele în care se promovează dragostea față de aproapele tău există un mic pasaj, un P.S., în care se specifică: exceptând..... Religia le spală unora mințile ca un detergent universal, îi lasă albi, puri și cu o gândire uniformă ce nu acceptă alta. Dacă nu faci ca ei, ești luat de prost, vei arde în focurile Iadului și oala cu scântei te paște! Niciodată nu voi nega valoarea motivațională a religiei și a preceptelor ei, dar când acea religie o folosești în scopuri ANTI-ceva, nu îmi mai place. Scriu această postare pentru cineva ce nu ezită să folosească pasaje din Biblie de fiecare dată când vorbești. Am întâlnit asemenea persoane și mi-am blestemat zilele...dacă îi comunici că e frig afară, îți va replica că da, Dumnezeu vrea să înghețăm azi. Să nu care cumva să faci aluzii cu privire la petrecerile studențești cu folk și bere că Diavolul deja te-a înghițit! Desfrânare!!! Fanaticii religioși mă enervează, văd mereu nisipul din ochiul altuia, dar nu observă paiul din ochiul lor! Îmi propovăduiesc mie despre Dumnezeu de parcă aș fi handicapat mental și nu aș avea și eu cunoștințe despre Doamne-Doamne! Se cred buricul pământului dacă știu să îți recite pe de rost Biblia și nici măcar nu știu să poarte o conversație banală despre vreme și vremuri! Au creierul atât de prăjit încât nu admit dacă le dovedești prin argumente istorice cum că X-ismul, Y-smul, Z-ismul sunt secte făcute de niște frustrați cu o cultură de potârniche. Lor nu le-au convenit niște idei din creștinism și ce au decis ei: să ne facem și noi un grup că doar e în tendințe! Găsim și niște membri luați cu japca cărora le oferim pace eternă și scăparea de păcatele lumești contra unei taxe lunare numite donații pentru săracii comunității... Am asistat printr-o coincidență nefastă la un concert religios adventist, totul a fost minunat de spectaculos că doar trebuie să-ți ia ochii. Apoi urma partea cu donațiile...nu se acceptau decât bancnote de 100 de lei... În momentul acela am ajuns să mă întreb: oare la asta se reduce credința? Bineînțeles că nu! Aceștia de care am vorbit mai sus, sunt fanaticii, cei care ar face tot ce le-ar cere liderul lor carismatic, pastorul X-ulescu. Și de foarte multe ori, sectele prin membrii ei instigă la violență, la intoleranță, la proteste, la crime pe motive religioase, la suferință, la moarte... De ce oare nu se încearcă promovarea vieții?! Să se facă un miting prin care să fie aplaudați supraviețuitorii cancerului, accidentelor, depresiilor și să se lase deoparte URA!! Cer prea multe dacă vreau și eu puțină liniște?!?
Umăr lângă umăr
Obișnuiesc să mă plâng atunci când mi se ivește prilejul... Nu sunt o plângăcioasă la modul simplist, ci îmi arăt partea mai slabă de înger doar când întâmpin probleme de ordin insurmontabil sau numai când observ nedreptăți. Lipsa televizorului nu mă scutește de a vedea zilnic cum câte unii o mai „pățesc”. E drept, mă întristează, dar în același timp mă face să mă gândesc de ce nu se revoltă, de ce nu vor să facă o întoarcere de 360 de grade și să se adune de pe jos, să nu mai stea pe betoane, umăr lângă umăr.
Pentru cerșetori e mai bine să se plângă cu lacrimi exersate și să doarmă înghesuiți la spital, din solidaritate împărțindu-și păduchii, iar din prea multă afecțiune să se mai înjunghie cavalerește prin clădiri neretrocedate din Lipscani. E drept, au și ei probleme diverse, dar dacă e să o luăm de la Cain și Abel, cine nu are probleme? Pentru homeleși, statul bunăstării le plătește patul din spital și mâncarea oferită...dar oare cine plătește de fapt pentru ei? Înțeleg că dacă le asigurăm cazare și masă pentru câteva zile, ei se vor reintegra în societate și nu o vor perturba prin crime și furturi dintr-o dată? Gata! Am pocnit o dată din degete! Trăim într-un balon roz de săpun... Eu aș prefera să plătesc taxe mai mari dacă cu ele s-ar construi ateliere-case pentru homeleși în care să lucreze și să trăiască. Unde mă cred? În Danemarca?! În România nimeni nu se jenează să fure umăr lângă umăr...
Pentru cerșetori e mai bine să se plângă cu lacrimi exersate și să doarmă înghesuiți la spital, din solidaritate împărțindu-și păduchii, iar din prea multă afecțiune să se mai înjunghie cavalerește prin clădiri neretrocedate din Lipscani. E drept, au și ei probleme diverse, dar dacă e să o luăm de la Cain și Abel, cine nu are probleme? Pentru homeleși, statul bunăstării le plătește patul din spital și mâncarea oferită...dar oare cine plătește de fapt pentru ei? Înțeleg că dacă le asigurăm cazare și masă pentru câteva zile, ei se vor reintegra în societate și nu o vor perturba prin crime și furturi dintr-o dată? Gata! Am pocnit o dată din degete! Trăim într-un balon roz de săpun... Eu aș prefera să plătesc taxe mai mari dacă cu ele s-ar construi ateliere-case pentru homeleși în care să lucreze și să trăiască. Unde mă cred? În Danemarca?! În România nimeni nu se jenează să fure umăr lângă umăr...
Conexiuni la distanță - cu voi, între noi
Nu vă întreb cum ați petrecut de Crăciun, fiindcă ar trebui să fac un blog special pentru acest lucru, dar vă pot mărturisi că prin acest blog noi doi, trei, șapte, nouă oameni comunicăm. Stabilim conexiuni la distanță între 2 minți poznașe ce nu pregetă să se întîlnească la nivel virtual. Gândurile noastre poate au fost și ale tale sau nu, însă prin idei, cuvinte, ambrambureli și altele ne-am legat inconștient unii de alții. De obicei, eu uit ce am scris și prefer să nu revăd nimic de teama erorilor de judecată ce mi se întîmplă că de! nu sunt nici Socrate și nici Platon. Îmi place atât de mult să pun umărul la construirea unei realități , iar dacă nici aceea nu mă mulțumește decât să o distrug cu barosul prefer să fac alta. Cu mânuțele astea două, am făcut o viață nouă! Îi înțeleg pe cei care preferă distrugerea trecutului (nimănui nu îi place să i se reamintească vechile greșeli, viața sa de odinioară), numai că nu ar fi mai bine ca pe vechile ziduri să se ridice un alt nivel? Indiferent de ceea ce faceți, ce idei sprințare aveți, unde vă aflați și cu cine sunteți, noi suntem interconectați... Vă aștept tot aici și în noul an ce vine târâș grăpiș ! Nu uitați: the planets bend between us !!
It's all for you, Cristina, SuicidePerson, Cristina Marin, Dănuț, Alexxxxaaaa, Mirela, saranichu! Totodată, trimit mulțumiri scrise sincer negru pe alb doamnei profesoare Stan Loredana! Această postare am scris-o gândindu-mă cu drag la unchiul meu, Dragoș și mătușa mea, Mădălina. Tuturor, vă urez de la depărtare: La mulți ani!!!
It's all for you, Cristina, SuicidePerson, Cristina Marin, Dănuț, Alexxxxaaaa, Mirela, saranichu! Totodată, trimit mulțumiri scrise sincer negru pe alb doamnei profesoare Stan Loredana! Această postare am scris-o gândindu-mă cu drag la unchiul meu, Dragoș și mătușa mea, Mădălina. Tuturor, vă urez de la depărtare: La mulți ani!!!
Sărbători fericite!!!
Dragi bloggeri și cititori, vă doresc ca acest Crăciun să vă umple inima de bucurie, iar Moșul să vă aducă tot ce vă doriți !!!
Trăiește senzațiile tari din relații !
Relațiile eșuate între 2 persoane au în comun lipsa senzațiilor și a dialogului. Cei care afirmă că sunt împreună, fiindcă inteligența peste medie a partenerului i-a cucerit gravitează deasupra lunii. Bineînțeles că și acel factor a contribuit, dar totul se reduce la senzații. Atracția fizică este cea care te ghidează: îl alegi pe el datorită părului dat cu gel într-o parte a la Alain Delon, cămășii cu un nasture necusut ce mai are puțin și se rupe (ce neglijent e câteodată...), blugilor călcați doar în picioare, luați din grămada de boarfe lăsate prin toată camera care și așa nu-l cuprinde pe el, gigantul ce nu ezită să glumească pe baza diferenței vizibile de înălțime. Îi observi gesturile de om mare, doar e îmbrăcat la 4 ace (sic!), lucirea ochilor când încearcă să vadă dacă l-ai înțeles, râsul licențios în momente de solitudine și ai impresia că-l cunoști... Nu știi un om nici dacă mănânci cu el un drob de sare!! Dar ideea e conturată: senzațiile primare oricât de simple ar fi definesc o relație...(de parcă aș mai lumina pe cineva acum...dar simțeam nevoia să spun asta.) Și mai afirm sus și tare cum că relațiile de lungă durată trebuie să sfideze normalitatea, să aducă un plus de nou. Fără banalitate și rutină, chiar dacă conferă un plus de stabilitate!!! Totul este deasupra sau dedesubtul acelei relații, nothing else matters...
Discuții de metrou
Dimineața metroul este plin de lume, de toate culorile, încercănați, nebierbăriți, cu barbă de schimnic, rucsac peste rucsac sau cu plicul din dotare. Fiecare cu un ochi de neîncredere privește la celălalt ca și cum de abia ar aștepta să iasă din cușca de oțel forjat la suprafață, la lumina Universității sau într-o piață aglomerată Romană unde studenții se îndreaptă în pas de cohortă spre ASE sau SNSPA. De vei încerca să privești chipurile fantomelor teleghidate din metrou nu vei citi decât propria ta indiferență reflectată ca într-o oglindă aburită. Căldura de saună din fiecare zi îți domolește neuronul și îl oprește din alergare, fiindcă într-un spațiu paralelipipedic numai motorul metroului poate rula cu viteză. Instinctele mele de voyeurist se ascut fără voie când prind discuții de importanță capitală pentru traiul la comun:
„-Mă enervează, fată, este atât de prost, eu îi zic un lucru, el face altceva. (Mobilul sună cu o melodie portugheză, toți oamenii din metrou se holbează curioși.) Ce, mai am o stație și vin! Fată, nu poate să aștepte și el două minute!”
„-Și... câte seminarii ai pe săptămînă? Atât de puține?!!! Mamă, ce facultate mișto!”
„-Mi-am cumpărat un pistol cu bile. Am dat șaișpe milioane plus încă două milioane pentru cartușe. Am pensie de opt milioane și ...cum să nu-mi cumpăr?!!Tu, nu vezi ce golani umblă pe aici? (Eu, imbrăcată gros cu o geacă kaki și cu gluga trasa pe cap, sunt dată ca exemplu. Eram singura persoană care nu se sinchisise să stea pe scaun și singura prezență suspectă) Cum să nu-l testez? Am tras două focuri într-un câine drag mie...n-a murit, nenorocitu' ! O să-mi iau și un șprei să pice o dată că cu pistolul nu prea moare așa cum vreau eu.”
„-Mamă, hai că sunt în metrou nu pot vorbi, nici nu am semnal bun! Ce, când vin? Săptămâna asta.”
„-De ce nu înțelegi că nu m-am uitat la ea?! Nici măcar nu știu cine e. Nu vreau să ne certăm acum, vorbim acasă!”
Metroul nu este liniștit, arde de frustrări, temeri și speranțe. Nu are nevoie de nimic altceva decît de OAMENI.
„-Mă enervează, fată, este atât de prost, eu îi zic un lucru, el face altceva. (Mobilul sună cu o melodie portugheză, toți oamenii din metrou se holbează curioși.) Ce, mai am o stație și vin! Fată, nu poate să aștepte și el două minute!”
„-Și... câte seminarii ai pe săptămînă? Atât de puține?!!! Mamă, ce facultate mișto!”
„-Mi-am cumpărat un pistol cu bile. Am dat șaișpe milioane plus încă două milioane pentru cartușe. Am pensie de opt milioane și ...cum să nu-mi cumpăr?!!Tu, nu vezi ce golani umblă pe aici? (Eu, imbrăcată gros cu o geacă kaki și cu gluga trasa pe cap, sunt dată ca exemplu. Eram singura persoană care nu se sinchisise să stea pe scaun și singura prezență suspectă) Cum să nu-l testez? Am tras două focuri într-un câine drag mie...n-a murit, nenorocitu' ! O să-mi iau și un șprei să pice o dată că cu pistolul nu prea moare așa cum vreau eu.”
„-Mamă, hai că sunt în metrou nu pot vorbi, nici nu am semnal bun! Ce, când vin? Săptămâna asta.”
„-De ce nu înțelegi că nu m-am uitat la ea?! Nici măcar nu știu cine e. Nu vreau să ne certăm acum, vorbim acasă!”
Metroul nu este liniștit, arde de frustrări, temeri și speranțe. Nu are nevoie de nimic altceva decît de OAMENI.
Rapsodia culorilor
RAPSODIA CULORILOR
Ea este urâtă, simțind securea zâmbetului înroșit,
Eu sunt frumoasă, un balon modelat din incandescenți nori.
Ea orbește, fiindcă vede fără a trebui să vadă,
Eu sunt orbită de tentația ochilor tăi chihlimbarii,
Zi de zi îi este ciudă să privească peste umăr,
Mă vede în reflecția murdar-gălbuie a becului: coșmar.
Întrebi cine ți-a pictat silueta abandonată,
Dar știi că numai tu poți face din frunză o acrobată.
Când asumi că mă cunoști, te înșeli,
Cînd știi că mă cunoști, mă înșeli...
Oare de ce ne-a primit cerul din apă
Să sorbim inocența pată cu pată ?
Ea măsoară distanța dintre noi cu compasul,
De parcă nu ar ști că sunt copia ei la indigo când îi sună ceasul.
Ea niciodată nu spune nu singurătății de ametist,
Eu, numai eu îi frământ parfumatul suflet autist.
Open your eyes today * 11 *
„9h 16
M-am întrebat adesea de ce se aruncă oamenii în gol în cazul incendiilor. O fac fiindcă știu că vor muri. Nu mai au aer, se sufocă, ard. Preferă să sfârșească, numai să se petreacă totul repede și curat. Jumperii nu sunt niște depresivi, ci ființe cu judecată. Au pus în cumpănă elementele pro și contra. Preferă o cădere vertiginoasă, în loc să se înnegrească, aidoma unor cârnați, într-o încăpere plină de fum. Aleg saltul mortal și un rămas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar dacă unii încearcă să-și folosească geaca pe post de parașută ocazională. Își încearcă norocul. Evadează. Sunt oameni, căci preferă să aleagă cum vor muri în loc să se lase pradă focului. O ultimă dovadă de demnitate: au hotărât să sfârșească, în loc să aștepte cu resemnare. Expresia cădere liberă n-a fost niciodată mai plină de sens.
9h17
Nu sari de la 400 de metri înălțime fiindcă ești un om liber. Sari fiindcă ești un animal hăituit. Nu sari ca să rămâi om, ci pentru că focul a făcut din tine o făptură asemenea dobitoacelor. Golul nu e o alegere bine gândită. E doar singurul loc agreabil văzut de sus, un loc dorit, care nu-ți smulge pielea cu gheare încinse până la alb, care nu-ți crapă ochii cu cărbuni aprinși. Golul e ușor. Golul e o ieșire. Golul e primitor. Golul îți întinde brațele.”
(Frederic Beigbeder- „Windows on the world”)
Schimbarea
Am auzit zilele trecute ceva care mi-a rămas în minte: „Dragă, ar trebui să-l schimbi că dacă e cu tine să nu mai facă asta, asta și enumera niște vicii cât se poate de personale.” Imediat mi s-a aprins un beculeț și gândurile au luat-o razna: „De ce să schimbi pe cineva? Doar fiindcă are niște carențe sau surplusuri ? Eu, personal, consider că NIMENI, ABSOLUT NIMENI nu se poate schimba în bine, poate doar în rău. Și cum decizi ce e inutil, de ce e benefic?” În fine, de la atâtea întrebări am ajuns să mă uit pe cerul mare, să număr frunzele din copaci, nu mai eram atentă deloc la conversație. Am descoperit atunci cu încântare că am 10 degete , iar de la atâta numărat mă luase amețeala. Culmea, culmilor e că lumea când are ceva pe suflet, povestește la toată galaxia. Așa cum fac eu acum, un cetățean ce nu concepe schimbarea în bine: nu am văzut vreun criminal care într-un final să iubească oamenii (dacă iubindu-i înseamnă să le taie jugulara, asta poate da), pedofili care să educe copiii fără să-i dorească pentru sine, bețivi care să se lase de băutură (poate străinii, fiindcă românii nu și-ar lăsa țuiculița și UNIREA din mână *acum eram patrioată- ce-i al nostru, e al nostru- după un studiu recent, românii sunt pe primul loc la consumul de alcool ); te lași de un viciu, începi altul (mâncarea în exces poate fi considerată viciu?). Sunt cred că sute de emisiuni care te învață cum să slăbești, să fii mai cu moț. Și pentru cine slăbești ? Pentru că așa își dorește cutărescu' . Dar tu vrei asta? Atunci când nu vei mai avea un sprijin, acel cineva, te vei reapuca. Și cred că oricine știe că după aceea drumul este numai dus, nu și întors. Dar dacă iubești și ții la sănătatea lui , nici atunci să nu-l schimbi? NU, un hotărât NU. Decât să fie nefericit tot restul vieții, mai bine să fie fericit o săptămână, o zi, o clipă. Și eu m-am schimbat, probabil, dar nu am făcut-o pentru mama, tata, ș.a.m.d. ,ci s-a întâmplat pur și simplu. Concepțiile asupra vieții ți le schimbi, poți face schimb de cărți, CD-uri, timbre și alte bla-bla-uri, însă CARACTERUL nu poate fi interschimbabil ca pe o cămașă uzată și cârpită. Și în definitiv de ce te-ai schimba? Puterea sau lipsa ei de a rezista viciilor te definesc, kilogramele în plus sau în minus, părul de pe cap sau chelia uimitoare, modul de a râde sau a plânge, felul în care îmbrățișezi pe cineva, toate acestea trebuiau să poarte un nume: TU !
P.S. Poți în schimb să modifici interfața blogului (ceea ce s-a întâmplat ușurel, ușurel). Îmi reflectă mai bine personalitatea, nu ?
RUȘINEA
Îngerii nevăzut mă înconjoară,
iadul sau pururi raiul mă împresoară,
iar eu, numai eu,
stau singur și inhalez vapori de iubire,
minunata fericire.
Într-un colț incendiat de simțuri al minții,
rușinea se insinuează
treptat
văzându-mă ce sunt de fapt :
un ratat
și-mi spune nonșalant:
,,Bucură-te, străinule în noapte,
Bucură-te, singurătate, crater arid,
Bucură-te, tu, martor din culise al propriei tale vieți,
Bucură-te, viață, pregătire perpetuă,
a ceva ce nu se va întâmpla niciodată,
Bucură-te, că te afli în mijlocul universului,
Bucură-te, pentru starea ta de nedesăvârșire,
Bucură-te, că poți atinge norii
sidefii,
lânoși ici-colo,
rupți în colțuri sau mai curând sfâșiați,
Bucură-te, că de dincolo de ei
poți vedea albastrul
tare,
Bucură-te, când simți cele două pulsuri
ce în tine rezonează,
Bucură-te, făptură îndurerată!”
Știu că sunt în imaginația mea
o rușine,
În fiecare zi,
Aceeași EU.
iadul sau pururi raiul mă împresoară,
iar eu, numai eu,
stau singur și inhalez vapori de iubire,
minunata fericire.
Într-un colț incendiat de simțuri al minții,
rușinea se insinuează
treptat
văzându-mă ce sunt de fapt :
un ratat
și-mi spune nonșalant:
,,Bucură-te, străinule în noapte,
Bucură-te, singurătate, crater arid,
Bucură-te, tu, martor din culise al propriei tale vieți,
Bucură-te, viață, pregătire perpetuă,
a ceva ce nu se va întâmpla niciodată,
Bucură-te, că te afli în mijlocul universului,
Bucură-te, pentru starea ta de nedesăvârșire,
Bucură-te, că poți atinge norii
sidefii,
lânoși ici-colo,
rupți în colțuri sau mai curând sfâșiați,
Bucură-te, că de dincolo de ei
poți vedea albastrul
tare,
Bucură-te, când simți cele două pulsuri
ce în tine rezonează,
Bucură-te, făptură îndurerată!”
Știu că sunt în imaginația mea
o rușine,
În fiecare zi,
Aceeași EU.
Eu
Omul (a se citi Florina) incearca toata viata sa faca ce e mai bine pentru el. Nu este un act de egoism. Acesta stie ca daca se simte bine poate percepe altfel viata, isi poate crea imagini corecte, foarte apropiate de adevar despre ceilalti. Acest lucru imi permite si mie, ca si tie sa traim in armonie cu sine si cu ceilalti (ce o mai fi insemnand si asta, nu stiu, dar suna frumos). Mai pe scurt: are nevoie de liniste. Cateodata e bine sa mai stai si in singuratate, sa te dezici de toate gandurile, sa-ti calmezi mintea si sa te regasesti. Eu mereu am fost o persoana mai singuratica ce nu a avut nevoie niciodata de nimeni, nu am fost dependenta de unii sau altii, am stat singura mai tot timpul, chiar daca era cineva si ma supraveghea cand eram mica sa nu fac tampenii (oricum le faceam, fiindca eu mereu am facut ce mi-a placut, dar nu am fost totusi alintata-nu stiu ce echilibru invizibil a creat mama, dar se pare ca a reusit). Eu sunt asa si nu ma voi schimba pentru nimeni...
Roxette - Spending my time de Stella78
Roxette - Spending my time de Stella78
Grup- Marin Sorescu
Trăiau de mult timp împreunăŞi cam începuseră să se repete:
El era ea,
Şi ea era el,
Ea era ea
Şi el era tot ea,
Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.
Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp,
Trecea timpul ca pe apă.
Voiau uneori chiar să se sarute,
Dar îşi dădeau seama la un moment dat,
Că amândoi sunt ea,
Mai uşor de repetat.
Atunci începeau de spaimă să caşte,
Un căscat de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una cască foarte atent
Şi cealaltă ţinea ghemul.
Voyeurist
"Voyeurist" e primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la el, la cel care se interesează de viaţa altora. Lăsând la o parte sensul strict sexual al cuvântului, eu îl atribui şi celui atotcunoscător al tuturor mondenităţilor, ştirilor şi bârfelor de tot felul. Zilele trecute am făcut greşeala (mare greşeală!) să deschid televizorul pentru a mă relaxa un pic, după ce mi-am prăjit creierii la 220 cu fantastica noastră limbă şi literatură română. Ce am văzut ar fi şocat pe orice om normal! Nişte fiinţe, căci nu le pot numi oameni, dezbăteau o problemă interesantă pentru ţară: Mariana Zăvoranu se va împăca cu Oana. Cei care nu cunosc aceste progenituri ale naturii să nu se împacienteze, după câteva minute afli cam tot despre ele, inclusiv ce lapte au supt de la mama lor... Nu mă mai surprinde nimic pe lumea asta graţie vieţii care mi-a înfăţişat diverşi nebuni, dar chiar nu am înţeles de ce acest subiect este tratat cam pe toate canalele de televiziune (excludem posturile de muzică şi de documentare ce s-au distanţat de acest subiect esenţial vieţii de toate zilele). După experienţa care m-a readus la normalitatea traiului în România, land of choice, neuronii s-au pus în mişcare şi am zis: Voyeurist- aşa este cel care face rating posturilor obscure. Bine că am biblioteca la discreţie şi îmi pot alege orice vreau să citesc decât să văd toţi retardaţii mental la TV. Televizorul a omorât poporul !
Kenneth Frazier, Woman with a rose
Apropo de cutia cu imagini, pe TVR1 (duminică , ora 18:00) sau pe TVR Cultural se difuzează emisiunea "50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu", o gură de aer proaspăt în mocirla spaţiului televizat.
Kenneth Frazier, Woman with a roseMă întreb aşa în mintea mea, gândind cu neuronul meu singuratic: De ce ne pasă de viaţa privată a altora? De ce mereu ne comparăm cu alţii? Tot făcând comparaţii inutile, ajungem să nu ne mai bucurăm de propriul nostru prezent, să trăim în trecut, visând la viitor! Haideţi să ne mai gândim şi la noi puţin, nu strică să fim şi egoişti câteodată!!!
Numele tău e Angela
Să mi se dea o clepsidră. Vreau să te aflu la timp. „La timp”, când? Înger indiferent, vis care s-a stins, mă deschid ţie, tocmai acum când spuneam că mi-e bine aşa, cu tine adormit în umărul stâng, acolo unde se termină moartea şi începe zarea. Am îndesat clipă de clipă, în spaţiul dintre noi şi i-am spus: ce tandră indiferenţă a lumii! Nu te-am mai întrebat de mult, tu cine mai eşti? „Sunt Angela, Varuna ta, care nu te va lăsa să scoţi piatra dintre pietre şi nici rana ce se pierde. Te port în vene (încorsetate în stele, gene mari împodobite, cu săgeţi acoperite o luau gând, gând încetinel pe obrazul ei măiastru cu lacrimi de andezit albastru) şi în cea roşie ca în vişinie, îmbrăţişate ca într-un sărut micuţ, tardiv din Klimt, deriv.” Nu trebuie să plângi, căci te va durea veşnic lipsa mea dintre coaste, vei strica poza în care te ascunzi şi atunci fotograful va rămâne doar cu umbra îngerului tău, zglobie mişcare, simplă încorsetare a unui angelus, ce mai visa spasmodic zborul. Varuna mea, Pleacă! Piei! Mă lepăd de tine, Angela, de amintirea ochiului tău, Angela! Numai atât mai pot pronunţa, Angela... Am rămas doar cu numele tău: An-ge-la. An...(cum mai era?) Îmbrăţişează-mă, A... (amnezie totală)
Obsesii
Iar nu am reuşit să scriu. Timpul mă presează şi totuşi nimic nu-mi apare în faţa ochilor. Cred că ar fi trebuit să împrumut ochii ei, ai lui... poate aşa aş fi văzut mai bine.
Dar ce să văd? Un om limitat, surmenat şi bineînţeles, frustrat. Versul se încăpăţânează. Până şi cuvintele nu mă mai ascultă! Parcă nu sunt în apele mele, mă simt dincolo, pretutindeni, dar...nicăieri.
Azi când m-am uitat în oglindă, n-am văzut nimic. M-am strâmbat, am clipit, dar...nimic. Am zâmbit ştrengăreşte, m-am făcut mică, totuşi...nimic. Am râs cu frenezie, dar stupoare...tot nimic. Furioasă, am spart oglinda în bucăţi mii şi mii. Măcar aşa mă voi cunoaşte mai bine, fără nici o oglindă care să-mi arate cum sunt. Ştiu eu mai bine! Urma oglinzii îmi arată ce vreau, iau pasta de dinţi şi o conturez ca un copil ce se joacă pentru prima dată cu creta. O mâzgă cleioasă se întinde acum pe acel perete. Nu am şters-o, îmi aminteşte zilnic cine sunt, ce nu pot şi ce voi face. Şi în cadranul oglinzii încep să văd.
Dar ce să văd? Un om limitat, surmenat şi bineînţeles, frustrat. Versul se încăpăţânează. Până şi cuvintele nu mă mai ascultă! Parcă nu sunt în apele mele, mă simt dincolo, pretutindeni, dar...nicăieri.
Azi când m-am uitat în oglindă, n-am văzut nimic. M-am strâmbat, am clipit, dar...nimic. Am zâmbit ştrengăreşte, m-am făcut mică, totuşi...nimic. Am râs cu frenezie, dar stupoare...tot nimic. Furioasă, am spart oglinda în bucăţi mii şi mii. Măcar aşa mă voi cunoaşte mai bine, fără nici o oglindă care să-mi arate cum sunt. Ştiu eu mai bine! Urma oglinzii îmi arată ce vreau, iau pasta de dinţi şi o conturez ca un copil ce se joacă pentru prima dată cu creta. O mâzgă cleioasă se întinde acum pe acel perete. Nu am şters-o, îmi aminteşte zilnic cine sunt, ce nu pot şi ce voi face. Şi în cadranul oglinzii încep să văd.
Întorc capul. Era acolo, ca fulgerată de o idee, cu o grimasă înspăimântătoare pe chip, de nerecunoscut, pe jumătate tăiată de cioburi, cu gura însângerată, cu buzele franjurate, cu faţa încă schimonosită de durere. Ochii erau puţin deschişi, unul mai mic decât celălalt, iar faţa era trasată de mici linii paralele. Făcute parcă cu creta. Un praf albicios şi ceva ca o prelingere de sânge erau pe nări, pe buze, pe pleoape. Cioburi nenumărate erau peste tot în jur. Mă vedeam! Mă vedeam, mă vedeam!! În sfârşit! Sunt eu, eu, eu! Mă numesc...Raluca!!!
Viziunea asta de groază m-a urmărit cu înfocare zile, luni, ani, dar cine mai ţine evidenţa? Doar nu scriu ca să contabilizez nişte sentimente, nu?!
Poezia merge, drumul e zigzagat, dar ea înaintează fără nici o sfială. Nu îi mai este teamă, ştie deja că Raluca o priveşte. Se simte în siguranţă. Gata, poezia e scrisă.
Cortina!
Mesaj de Crăciun
Mesajul divin al îngerilor împreună cu glasul sfânt al colindătorilor să vă aducă pace, linişte sufletească şi multă sănătate. Crăciun Fericit! 
Doar un minus
Aceste rânduri patetice sunt scrise la nervi, draci...nu ştiu alţii cum sunt , însă eu mă înfurii când văd că alţii suferă, se aruncă de disperare de la etajul Parlamentului, iar marii noştri politicieni privesc cu nepăsare. Da, ăsta este cuvântul: nepăsare. Când un om se sinucide, trage un semnal de alarmă, spune că îşi urăşte viaţa şi consideră că nu mai are de ce să trăiască. Cel puţin aşa spun manualele de psihologie...ce este în mintea unui sinucigaş nimeni nu ştie şi probabil unele lucruri nu ar trebui cunoscute.
Dar de ce ar trebui să îmi pese de gestul acesta? Ar trebui să stau liniştită, să nu îmi stresez cititorii cu aceste rânduri, să cred într-o viaţă mai bună în România, să ascult manele la maxim şi să dau din buric, să scuip seminţe în faţa blocului ca orice cocălar respectabil, să râd ca proasta spunându-mi "ce prost, s-a aruncat ca prostu!", să mă duc în "marile" cluburi din oraş şi să inhalez la greu fum şi prostie... Vreau să plec din România!!!! Ce era comunismul(că tot se discută zilele acestea de comunism), dar ce este acum totalitarismul acesta(un comunism cu faţă democratică). Dacă ţara face "tot posibilul" pentru a-mi asigura un trai "decent" , de ce să nu am această atitudine?
Vă dau 10 motive de ce aş dori să plec din România şi să mă duc unde văd cu ochii+ 1 bonus, fiindcă tot se dau acum "bonusuri" (ştiu că nu există o ţară care să-mi ofere lapte şi miere, dar măcar nu-mi dă mereu cu tifla în cap şi nu face genocid prin acţiunile sale repetate):
1. Primesc 20 de lei pe lună pentru că am rezultate notabile- ce poţi cumpăra azi cu 20 de lei pentru "a rezista" la şcoală? (au existat perioade când nu aveam bani să-mi cumpăr manualele şi în consecinţă m-am descurcat cum am putut- am fost atentă la ore, am citit în plus şi am împrumutat manualele de la alte colege)
2. M-am îmbolnăvit şi ca orice om care speră să se însănătoşească, am fost la doctor....restul pe linia punctată-oricine ştie ce urmează.
3. Trăiesc în incertitudine(o să mai aibă mama serviciu, dacă o să fie şi ea şomeră, cu ce vom trăi).
4. Observ în jurul meu că rezultatele academice nu mai contează, iar cu cât eşti mai deştept cu atât "rişti" să ai o slujbă de "vis".
5. Din cauza celor 4 motive de mai sus nu mă pot bucura de aspectele frumoase ale vieţii.
6. Birocraţia română a devenit o artă în sine (pentru un amărât de buletin, te duci la mai multe ghişee care bineînţeles că au un program de gravide).
7. Coada la diverse ghişee şi magazine, o reminiscenţă a comunismului, este prezentă cu sfinţenie în România anului 2010.
8. Justiţia română se joacă de-a alba-neagra (intră Omul Negru , iese Alb).
9. Disciplina şi politeţea sunt de domeniul trecutului. Ţigăneala e în trend (avea dreptate "domnul" Băsescu atunci când a spus că 90% din populaţie ascultă manele).
10. Nu mai există politicieni români ca în perioada interbelică care să se dedice ţării şi oamenilor, intrând bogaţi în politică şi ieşind săraci.
11. Tuturor bugetarilor li s-a redus salariul cu 25% pentru acoperirea furturilor repetate şi pe faţă a politicienilor(aceasta e adevărata cauză a crizei financiare).Copiilor cu diverse probleme de sănătate li s-au redus ajutoarele, iar mamele nu vor mai primi doi ani de concediu prenatal, ci unul singur. Cred că o să crească natalitatea în felul acesta în ....ani...
ACUM, AICI, ÎN DIRECT, O SURPRIZĂ MINUNATĂ:
VĂ MULŢUMIM MULT, DOMNULE BĂSESCU! MULŢUMIM PARTIDULUI CARE NE-A ÎNDRUMAT PAŞII PE CALEA DE AUR A VIITORULUI!
