Alerta

Metroul e supraîncărcat de roboți cenușii ce se îndreaptă spre Timpuri Noi. Cântece de înarmare ale unor salopete pestilențiale îndeamnă la salutul suprem: „Îndreptați-vă spre ieșire. Acesta nu e un exercițiu! Arde!”
Florina încă simte privirea surdă a Ralucăi în ceafă. Sunt singurele persoane care nu se feresc de arsuri.
- De ce nu pleci? Fugi! Nu vezi că arde?
- Mi-e greu să cred asta, nu simt nimic. Apropo sunt Florina! Tu?
- Eu vreau să ajung acolo! De ce vor să ne oprească? Să înceteze cu fricile astea! Și așa am întârziat!
Panica îi zburlește părul scurt, ea se ridică în sus și atinge stickerul înroșit cu „Basarabia e România!”. Raluca face primul pas pentru omenire, ultimul pentru ea. Niște flăcări balaurice se aruncă peste ea. Îi sărută buricele degetelor.

Face un gest de a scrie ceva, se vede doar o literă: F.
- De ce nu și-a spus numele? Oare iar s-a ferit de mine, dar atunci de ce mi-a scris numele? Dacă... a vrut să mă avertizeze? (stă pe un scaun roșu prea mare, nu ajunge cu picioarele până jos și decide: „trebuie să o întâlnesc pe cea fără nume! Nici nu știu cum o cheamă și îmi e dor de ea!”)
Florina se uită în stânga și dreapta, pe jos vede un ambalaj de pufuleți, iar înăuntru un pufulete încă se zvârcolea în focurile Raiadului. Ia punga, înghite cu poftă pufuletele, o aruncă fără teamă, se uită drept în foc, la început chiorâș. Simte iubirea flăcărilor, aleargă până la ieșire și o vede plină de fum și scame:
- Cum te cheamă?
- Raluca.
- Fir-ai, cât am fugit ca să te întreb asta! De ce nu ai vrut să-mi spui acolo? În metrou? Înaintea focului?
- Îmi plăcea doar să te privesc de la distanță și mi se părea că ești...
- Cum? Cum?
- Acum știu că ai curaj, atunci erai prea mică.
- Și tu începi?!?
În depărtare un foc mare răsună în căldura ochiului plastifiat de nesomn: „Atenție, se închiiiiddd uuuuușșiiiiileeee!”

Read More

La colț

Era luni, seara, când mi-am dat seama că nu-mi aparțin... țigara nu se etalează frumos între buze și nici măcar nu e de calitate, muzica este dată atât de încet încât îmi aud propria respirație și nu mai simt nimic, nu mai știu ce e aia stimă de sine, respect față de ceilalți, iubirea aproapelui... concepte predate de teologi ambulanți care nu se sfiesc să se dedea la prostii, de câte ori e nevoie ca prezența lor să se facă văzută. Îmi aduc aminte ca prin ceață cât de nătăfleață eram să cred în atât de multe principii pomenite la fiecare slujbă de duminică. Dumnezeu există, îl simt prin fiecare por la naiba!, nu e nevoie să mi se reamintească la fiecare lucru pe care îl fac că dacă nu era Dumnezeu, era vai și amar de fundul meu! Dacă nu aveam eu instinctul puternic de supraviețuire nu trăiam și cu asta, basta. Doamne-Doamne nu e frumos că ai putere de viață și de moarte asupra mea, nu-mi place să am stăpân o entitate invizibilă și indivizibilă. Nu știu ce vrei de la suflețelul meu, dar m-am cam săturat să te tot ascult. Protestez, uite- așa te ignor cum faci și tu! Du-te în colțișorul tău de Rai și roagă-te să-mi întorc fața către tine. Acum sunt cu fața la cearșaf!!!

Read More

Somn

Mereu mi-a plăcut să dorm cu orele, zilele, nimeni să nu mă deranjeze, să nu mă mișc din aceeași poziție. Probabil fiindcă reușeam să visez, să creez tot ce vroiam din idei suprapuse peste imagini. Elementul surpriză era când cisam ceva ce nu avea conexiune cu realitatea, ceva ce n-am văzut niciodată în mod conștient. Somnul de 10 ore e revigorant pentru mine, îmi încarc bateriile și sunt gata,dar și somnicul de 4-5 ore îmi priește, sunt alertă toată ziua. Dorm la ore extreme, ori prea devreme, ori prea târziu. Nu uit însă când trebuie să mă scol și aud de fiecare dată propriul meu ceas. Nu mă trezesc la zgomote puternice, ci mă fac ca un cocon și dorm în continuare. Dorm 10 ore, deoarece pierd multe ore în insomnii totale, flashback-uri din amintiri, idei pe care trebuie să le notez și bineînțeles, gânduri aiurea, toate nu mă lasă să adorm liniștită. Când ești insomniac și ai încercat toate metodele de a adormi ca număratul oilor (pot să număr până la infinit că tot nu adorm), ceaiuri (îmi dau un sentiment de zen al corpului, însă rotițele minții se tot învârt) și alte metode băbești brevetate de generații întregi, numai viziunile cum că te afli într-un loc liniștit și fără animale te adoarme. Animalele îmi distrag atenția, mă înfricoșează și îmi vine să fug așa că nu funcționează să visez că mă joc cu un cățeluș. Și somnul tot nu se prinde de mine...mă frustrează jocul ăsta de-a stinge becul fluorescent din capul meu.

Read More

Păcălici

Momentul când afli că ești luat de fraier este neprețuit, dorești să îl împarți cu toți apropiații care de voie, de nevoie sunt nevoiți să te asculte. Am ajuns să îi înțeleg pe cei care nu mai au încredere în oameni. Și de ce ar avea oare? De multe ori, cineva te consideră slab, atât de nevolnic încât să nu meriți afecțiunea lui. Norocul meu nenorocit face ca eu să dau peste asemenea persoane care nu dau doi bani pe tine, te tratează ca pe ultimul om și partea cea mai rea este că tu suferi în colțișorul tău de Rai tot după ei. Problema este că încerci să te convingi de fiecare dată că urăști , că nu îți pasă, că poți merge mai departe indiferent de consecințe. Defect congenital femeiesc sau nu, încrederea în oameni, trebuie restricționată. Notă pentru sine: nu uita nimic ! Iubește și iartă e cel mai mare rahat turcesc posibil !

Read More

Sorry, no connection found !

Creativitatea se manifestă în modurile cele mai bizare: atunci când ești în super-megamarket și stai la o casă infernal de anostă, când faci primii pași pe zăpada congelată la -2.20, construiești pe facebook diverse ferme în universuri paralele sau stai la un curs inodor și incolor. Ideea înălțătoare te provoacă să cugeți dacă este chiar ideea ta sau ai aflat-o pe căi ezoterice din cărți electronice cu un scris mic cât puricele. La mine, creierul este programat genetic să simtă totul în imagini scurte, de câteva minute, secvențe de viață surprinse atât de bine încât doar pe ele mi le amintesc. Memoria mea alzhimerică își dă singură refresh. În rest, stă în hibernare, lipind gesturi și fețe. De ar găsi și vocea potrivită...

Read More

Frustrări

Toți avem frustrările noastre, unele mai puțin sau mai mult relevante celorlalți. Ce îmi pasă mie că Ionel de la 3 are gândaci cât casa, femeia de la aprozar se plânge că moare de frig și nimeni nu-i ia mai nimic, domnul de la chioșcul de ziare spune tuturor că X este de vină pentru tot, o colegă nu-și găsește cursurile printre hârțogăriile pe care le are, iar eu nu am mai scris o poezie de un car de vreme. De ce oare? În vremuri ca acestea am impresia că orice vers nu-și are rostul, când peste tot se urlă și se cântă, poezia tace. Gândurile mele fanteziste protestează în felul lor, iar venirea sesiunii agravează o frustrare veche de când lumea: dacă dau greș? Pe străzile din București, nimeni nu se gândește la faptul că sloganurile lor nu au niciun efect... oamenii sunt bizar de optimiști, cred în schimbare, în nou, dar totul bineînțeles după ora 20. Pînă atunci, roboțeii se mișcă uniform la locul de muncă, îl respectă pe șef și muncesc și mai cu spor pentru a uita. Dar „a nu uita nimic înseamnă să ne lăsăm pradă nebuniei.”(George Stirner) Așa că ne luăm frustrările la purtător și le împărtășim cu ceilalți, de vor vrea sau nu, tot trebuie să ne asculte! Ce fantezie molipsitoare...

Read More

Fanatism

Zilele acestea sunt manifestații anti-băsesciene pe care nu le voi analiza, fiindcă dacă îmi doresc o piesă de teatru mă duc la Masca... În postarea aceasta discut despre fanatism, o formă de exprimare a unor valori introduse cu pâlnia în creier. Recunosc cu rușine că îmi este frică de fanaticii, care de ce să ne ascundem după deget,sunt îndrumați de anumiți lideri religioși. Fanaticii au o dragoste obsesivă față de ideile lor. Să nu care cumva să faci opusul că riști să iei contact cu șișul lor! Ce mă surprinde pe mine e că și în credințele în care se promovează dragostea față de aproapele tău există un mic pasaj, un P.S., în care se specifică: exceptând..... Religia le spală unora mințile ca un detergent universal, îi lasă albi, puri și cu o gândire uniformă ce nu acceptă alta. Dacă nu faci ca ei, ești luat de prost, vei arde în focurile Iadului și oala cu scântei te paște! Niciodată nu voi nega valoarea motivațională a religiei și a preceptelor ei, dar când acea religie o folosești în scopuri ANTI-ceva, nu îmi mai place. Scriu această postare pentru cineva ce nu ezită să folosească pasaje din Biblie de fiecare dată când vorbești. Am întâlnit asemenea persoane și mi-am blestemat zilele...dacă îi comunici că e frig afară, îți va replica că da, Dumnezeu vrea să înghețăm azi. Să nu care cumva să faci aluzii cu privire la petrecerile studențești cu folk și bere că Diavolul deja te-a înghițit! Desfrânare!!! Fanaticii religioși mă enervează, văd mereu nisipul din ochiul altuia, dar nu observă paiul din ochiul lor! Îmi propovăduiesc mie despre Dumnezeu de parcă aș fi handicapat mental și nu aș avea și eu cunoștințe despre Doamne-Doamne! Se cred buricul pământului dacă știu să îți recite pe de rost Biblia și nici măcar nu știu să poarte o conversație banală despre vreme și vremuri! Au creierul atât de prăjit încât nu admit dacă le dovedești prin argumente istorice cum că X-ismul, Y-smul, Z-ismul sunt secte făcute de niște frustrați cu o cultură de potârniche. Lor nu le-au convenit niște idei din creștinism și ce au decis ei: să ne facem și noi un grup că doar e în tendințe! Găsim și niște membri luați cu japca cărora le oferim pace eternă și scăparea de păcatele lumești contra unei taxe lunare numite donații pentru săracii comunității... Am asistat printr-o coincidență nefastă la un concert religios adventist, totul a fost minunat de spectaculos că doar trebuie să-ți ia ochii. Apoi urma partea cu donațiile...nu se acceptau decât bancnote de 100 de lei... În momentul acela am ajuns să mă întreb: oare la asta se reduce credința? Bineînțeles că nu! Aceștia de care am vorbit mai sus, sunt fanaticii, cei care ar face tot ce le-ar cere liderul lor carismatic, pastorul X-ulescu. Și de foarte multe ori, sectele prin membrii ei instigă la violență, la intoleranță, la proteste, la crime pe motive religioase, la suferință, la moarte... De ce oare nu se încearcă promovarea vieții?! Să se facă un miting prin care să fie aplaudați supraviețuitorii cancerului, accidentelor, depresiilor și să se lase deoparte URA!! Cer prea multe dacă vreau și eu puțină liniște?!?

Read More

Umăr lângă umăr

Obișnuiesc să mă plâng atunci când mi se ivește prilejul... Nu sunt o plângăcioasă la modul simplist, ci îmi arăt partea mai slabă de înger doar când întâmpin probleme de ordin insurmontabil sau numai când observ nedreptăți. Lipsa televizorului nu mă scutește de a vedea zilnic cum câte unii o mai „pățesc”. E drept, mă întristează, dar în același timp mă face să mă gândesc de ce nu se revoltă, de ce nu vor să facă o întoarcere de 360 de grade și să se adune de pe jos, să nu mai stea pe betoane, umăr lângă umăr.

Pentru cerșetori e mai bine să se plângă cu lacrimi exersate și să doarmă înghesuiți la spital, din solidaritate împărțindu-și păduchii, iar din prea multă afecțiune să se mai înjunghie cavalerește prin clădiri neretrocedate din Lipscani. E drept, au și ei probleme diverse, dar dacă e să o luăm de la Cain și Abel, cine nu are probleme? Pentru homeleși, statul bunăstării le plătește patul din spital și mâncarea oferită...dar oare cine plătește de fapt pentru ei? Înțeleg că dacă le asigurăm cazare și masă pentru câteva zile, ei se vor reintegra în societate și nu o vor perturba prin crime și furturi dintr-o dată? Gata! Am pocnit o dată din degete! Trăim într-un balon roz de săpun... Eu aș prefera să plătesc taxe mai mari dacă cu ele s-ar construi ateliere-case pentru homeleși în care să lucreze și să trăiască. Unde mă cred? În Danemarca?! În România nimeni nu se jenează să fure umăr lângă umăr...

Read More

Frig de... oase

Oasele mele bătrâne de 20 de ani nu mai suportă frigul. Am ajuns la o vârstă la care accept hainele pufoase și călduroase decât ca trupul meu să fie strâns ca un cârnat în chestii mulate. Mă sfiesc să le denumesc altfel decât chestii, fiindcă în opinia mea sunt doar un alt mod de a fi sado-masochist, mai ales pe un așa frig. Patul îmi este și el insuportabil de când nu mai mă încălzește. Niciun zâmbet, niciun vin fiert, nicio dragoste nu mai poate să îți încălzească sufletul. Lasă sufletul!!! Corpul meu deja nu mai vrea să se miște niciun pic din colțul meu de iad, eu și the smiths...

Read More

Enervări

Mă enervează dezordinea...nervii mei nu suportă fericirea de a sta în jeg. Dacă aș fi fost un om cu un simț nemăsurat de nesimțire poate că aș fi acceptat ca hainele să stea pe jos și nu pe cuier, mâncarea prin colțuri iar resturile tronând în mijlocul camerei și așa prea mică pentru niște orgolii așa de mari. De...cam astea sunt motivele mele de enervare pe aici prin București, locul unde se dă ora exactă. Unde ești tu, Caragiale?

Read More

Discuții de metrou

Dimineața metroul este plin de lume, de toate culorile, încercănați, nebierbăriți, cu barbă de schimnic, rucsac peste rucsac sau cu plicul din dotare. Fiecare cu un ochi de neîncredere privește la celălalt ca și cum de abia ar aștepta să iasă din cușca de oțel forjat la suprafață, la lumina Universității sau într-o piață aglomerată Romană unde studenții se îndreaptă în pas de cohortă spre ASE sau SNSPA. De vei încerca să privești chipurile fantomelor teleghidate din metrou nu vei citi decât propria ta indiferență reflectată ca într-o oglindă aburită. Căldura de saună din fiecare zi îți domolește neuronul și îl oprește din alergare, fiindcă într-un spațiu paralelipipedic numai motorul metroului poate rula cu viteză. Instinctele mele de voyeurist se ascut fără voie când prind discuții de importanță capitală pentru traiul la comun:

„-Mă enervează, fată, este atât de prost, eu îi zic un lucru, el face altceva. (Mobilul sună cu o melodie portugheză, toți oamenii din metrou se holbează curioși.) Ce, mai am o stație și vin! Fată, nu poate să aștepte și el două minute!”

„-Și... câte seminarii ai pe săptămînă? Atât de puține?!!! Mamă, ce facultate mișto!”

„-Mi-am cumpărat un pistol cu bile. Am dat șaișpe milioane plus încă două milioane pentru cartușe. Am pensie de opt milioane și ...cum să nu-mi cumpăr?!!Tu, nu vezi ce golani umblă pe aici? (Eu, imbrăcată gros cu o geacă kaki și cu gluga trasa pe cap, sunt dată ca exemplu. Eram singura persoană care nu se sinchisise să stea pe scaun și singura prezență suspectă) Cum să nu-l testez? Am tras două focuri într-un câine drag mie...n-a murit, nenorocitu' ! O să-mi iau și un șprei să pice o dată că cu pistolul nu prea moare așa cum vreau eu.”

„-Mamă, hai că sunt în metrou nu pot vorbi, nici nu am semnal bun! Ce, când vin? Săptămâna asta.”

„-De ce nu înțelegi că nu m-am uitat la ea?! Nici măcar nu știu cine e. Nu vreau să ne certăm acum, vorbim acasă!”

Metroul nu este liniștit, arde de frustrări, temeri și speranțe. Nu are nevoie de nimic altceva decît de OAMENI.

Placebo - The Bitter End -
- Watch more Music Videos at Vodpod.

Read More

Căldură mare

În așteptarea startului, eu stau...și stau...și mă topesc ușor, ușor pe o căldură insuportabilă ce mă face să mă gândesc din ce în ce mai des la calitatea noastră de muritori. Să vină o dată sfârșitul lumii sau măcar Era glaciară că nu mai rezist! Frigul este a doua mea natură, am mereu picioarele și mâinile reci (că doar sunt sinceră, nu că am circulația sângelui proastă), m-am născut pe frig, am trăit în frig(anii '90 te învățau să crești ca o buruiană, fără căldură și bani, încât cei care îndurau atunci nu mai au acum nevoie de emisiuni ca „Tehnici esențiale de supraviețuire”), m-am jucat afară indiferent de vreme și nu lipseam de la jocurile din fața blocului, iar culoarea purpurie a feței era ceva obișnuit la toți copiii. Căldura mare mă obligă să consum hectolitri de apă încât voi fi nevoită să-mi leg sticla de apă de gât sau să-mi drenez tot sângele și să-l înlocuiesc cu prețiosul lichid, APA. Septembrie este pe final și căldura ÎNCĂ persistă. Îmi este dor de frigul care face ca creierul meu să funcționeze cum trebuie, să nu mai fie îngrijorat că o să se deshidrateze. După ce că trăim ca în Africa acum trebuie să agreăm și căldura specifică ca și melodiile tribale, a se citi manelele...Până vine frigul mai ascult t.A.T.u. ...și las deoparte videoclipurile de vară ce prezintă mereu petreceri în locuri exotice cu fete mai mult dezbrăcate și băieți cu voci lucrate ca și mușchii lor în sala de forță.

Read More

O simplă iluzie, un vis, o nălucă

Clișeele cum că dragostea este o simplă iluzie, un vis, o nălucă tratează cu superficialitate ceva atât de complex care nu poate fi cuprins într-o carte de la LIBERTATEA sau într-un film de categoria B. Adevărata dragoste este una singură: este acel sentiment care plecând de la cunoaștere, sinceritate și respect reciproc descoperă zi de zi noi calități umane, chiar și noi defecte , care găsește în sensiblitatea a două personalități diferite o persoană identică, acea ființă primordială, androgină. Nu există om care să nu dorească fericirea! Astfel aceasta depinde într-o bună măsură de cineva sau de mai multe persoane, eu fiind fericită și înconjurată de prieteni sau doar alături de altcineva. Iar câteodată îmi doresc singurătatea! Doamne, dacă mai poate cineva să mă înțeleagă! Fericirea este asemănătoare unei complicate formule chimice: dacă ceva lipsește sau este greșit, tot rezultatul se anulează într-o clipită. Fiecare element din ecuație reprezintă ceva, fiecare simbol corespunde unei realități. Iar câteodată realitatea este dură, glumele referitaore la bărbați având un sâmbure de adevăr. Însă mai bine să râdem cu ei de ei:

Întrebare: Care este asemanarea dintre un barbat si o telecomanda?
Raspuns: Ambii sunt simpli, usor de folosit si de obicei îi gasesti pe lânga televizor.

Întrebare: Cum se numeste un barbat aratos, inteligent, atent si sensibil?
Raspuns: Basm…

Întrebare: De ce sunt barbatii ca ceapa?
Raspuns: Daca dai jos învelisul îti vine sa plângi…

Întrebare: De ce sunt barbatii imuni la boala vacilor nebune?
Raspuns: Pentru ca sunt porci…

Întrebare: De ce barbatii sunt ca si betele de chibrit?
Raspuns: Daca îi aprinzi îsi pierd capul…

Întrebare: Ce are 6 picioare, un IQ de 100 si miroase a bere?
Raspuns: Trei barbati în fata televizorului la meciul de fotbal…

Întrebare: Ce întelege un barbat prin a te ajuta la curatenie?
Raspuns: Sa-si ridice picioarele sa poti da cu aspiratorul…

Întrebare: Cum trimiti un barbat la culcare?
Raspuns: Îi spui ca vrei sa vorbesti cu el.

Read More

Ești doar o fată...

Din solidaritate feminină, astăzi scriu despre misoginism și fraza arhi, ultracunoscută „Nu poți face asta, ești doar o fată”. Nu vreau să jignesc sexul opus, dar din cunoștințele mele „elevate” , femeile nu jignesc bărbații, nu-i fac în repetate rânduri și câteodată neintenționat pe bărbați în toate felurile. Singura înjurătură pe care o știu eu și care nici măcar nu este o înjurătură este ,,Boule!”. Câteodată chiar nu ai cum să ignori trăsăturile evidente...:) În general, femeile sunt mai tolerante față de afirmațiile bărbaților, unele se simt admirate când sunt numite curve (că doar au citit bestseller-ul ,,Fetele bune ajung în Rai, fetele rele ajung unde vor”), altele suportă infidelitățile persoanei apropiate de dragul iubirii, unele sunt dependente financiar și se milogesc la propriu pentru a primi bani chiar și pentru o pâine, altele nu suportă singurătatea și preferă o singurătate în... doi, unele se simt descumpănite când nici măcar nu sunt luate în seamă de niște masculi de toată frumusețea, iar altele preferă să fie prezentate tuturor de către el ca un trofeu îndelung vânat. Instinctele de vânătoare sunt din ce în ce mai prezente în văzul tuturor. Eu pledez pentru independență fără însă a ignora grija și afecțiunea pe care ți le poate acorda o persoană, însă câteodată iubesc ca eu să schimb un bec sau să asamblez și să dezasamblez calculatorul, iar gătitul să fie lăsat în seama altcuiva. Dacă tot suntem considerate egale, să nu mai existe afirmații cum că nu putem face ceva, că nu avem forța fizică sau chiar intelectuală (ce?), iar varietatea de bancuri misogine să nu mai fie spuse decât atunci când ești prea alcoolizat ca să mai poți conștientiza ce faci:

I: Ce citeste o femeie pe o foaie goala?
R: Drepturile sale.

Q: Care e diferentza dintre un OZN si o femeie desteapta?
A: OZN-uri s-au mai vazut.

Q: De ce sunt considerate femeile convergente?
A: Pentru ca sunt monotone si marginite...

- Stiati ca berea contine hormoni feminini?
- Cum?
- Daca bei bere, vorbesti aiurea si nu stii sa conduci.

-Iubitule, e adevarat ca oile sunt proaste ?
-Da, mielutule !

Stiti de ce nu fac femeile armata ?
Pentru ca in clipa cand li se ordona culcat, ele se arunca pe spate.

I: Ce este femeia?
R: Femeia este o faptura nedesavarsita, creata pentru rau; a-i cere
binele inseamna a-i cere imposibilul si pe langa lipsuri are si defecte.

Cum se cheama o femeie inteligenta, sensibila si aspectuoasa?
Un zvon

O femeie la librarie: As dori cartea cu titlul "Superioritatea femeii fata de barbat"
Vanzatorul: "Utopie si sf-uri la etajul 1 va rog!".

La inceput, Dumnezeu a creat pamintul si s-a odihnit.
Apoi a creat barbatul si s-a odihnit.
Apoi a creat femeia.
Si de atunci, nici omul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit.

Ce este o femeie inteligenta?
O femeie cu care poti sa fii cat de prost vrei.

De ce Dumneazeu a l-a creat pe Adam prima data?
Nu a vrut ca Eva sa comenteze si la creatie.

De ce exista mai multe femei decit barbati ?
Pentru ca exista mai mult de curatat decat de gindit.

Un barbat merge cu liftul. La un moment intra o femeie. Dupa doua etaje
liftul se opreste. Femeia se uita cocheta la el, dezbraca bluza si sutienul
si le arunca ambele pe jos:
- Hai fa-ma sa ma simt femeie.
Barbatul se gindeste putin, isi dezbraca camasa o arunca pe jos, si spune:
- Hai, spal-o si calc-o.



***Mâine, bancuri culese despre ei ca să vedeți că nici femeile nu s-au lăsat mai prejos când e vorba să glumească.

Read More

Open your eyes today * 11 *

„9h 16
M-am întrebat adesea de ce se aruncă oamenii în gol în cazul incendiilor. O fac fiindcă știu că vor muri. Nu mai au aer, se sufocă, ard. Preferă să sfârșească, numai să se petreacă totul repede și curat. Jumperii nu sunt niște depresivi, ci ființe cu judecată. Au pus în cumpănă elementele pro și contra. Preferă o cădere vertiginoasă, în loc să se înnegrească, aidoma unor cârnați, într-o încăpere plină de fum. Aleg saltul mortal și un rămas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar dacă unii încearcă să-și folosească geaca pe post de parașută ocazională. Își încearcă norocul. Evadează. Sunt oameni, căci preferă să aleagă cum vor muri în loc să se lase pradă focului. O ultimă dovadă de demnitate: au hotărât să sfârșească, în loc să aștepte cu resemnare. Expresia cădere liberă n-a fost niciodată mai plină de sens.

9h17
Nu sari de la 400 de metri înălțime fiindcă ești un om liber. Sari fiindcă ești un animal hăituit. Nu sari ca să rămâi om, ci pentru că focul a făcut din tine o făptură asemenea dobitoacelor. Golul nu e o alegere bine gândită. E doar singurul loc agreabil văzut de sus, un loc dorit, care nu-ți smulge pielea cu gheare încinse până la alb, care nu-ți crapă ochii cu cărbuni aprinși. Golul e ușor. Golul e o ieșire. Golul e primitor. Golul îți întinde brațele.”

(Frederic Beigbeder- „Windows on the world”)

Read More

Despre răutate ca banalitate

Știu că ar trebui să fiu mai optimistă că doar sunt încă în vacanță. Din păcate am făcut greșeala de a sta în fața televizorului și nu doar pentru „Vrei să fii milionar?”. Am zis să mă pun și eu la curent cu știrile din Românica. Cu o pungă de chipsuri în față, într-o stare aproape vegetativă am urmărit cele mai previzibile știri. De ce sunt ele previzibile? Fiindcă toate lumea știe că pe lumea aceasta există și rău întrupat în ființe sau acțiunile lor ca furturi, etc. Marionete ale șaradei numită audiență, televiziunile au decăzut total: sunt plictisitoare, fade, inodore, incolore... Așa că nu vă uitați la TV, relaxați-vă la mare, munte, bar, acasă ! Beți o limonadă rece din partea mea! Noroc!

Read More

Beyond

Do not ask me why,
but I want to cry.
Those dark nights and dull
they're killing me!
The dawn is growing
as the night is dying.
I don't understand what
is happening,
I know, however, that
is suffocating me.
Your eye in the dark-
I see the reflection of the emptiness...
Navigating this sea of sorrow
We're dragging...
Until one day,
I'll be left alone
just with your soul.

Read More

Zile

De zile bune nu am mai scris ceva, poate creierul meu a luat o pauză sau o fi intrat într-un cerc vicios somn-mâncare-somn. Sunt obosită, enervată de cei care nu înțeleg că eu vreau să dorm zile, săptămâni, luni...Dar și când mă voi trezi pe mulți am să-i surprind! Deja am început să visez încontinuu chiar și atunci când sunt într-o stare vegetativă de ființă vie. Nopți întregi nedormite, distracția până în zori, stresul continuu legat de unde voi locui, ce voi face, unde mă aflu, ce caut aici și alte persoane care aduc cu sine alte încercări sunt probabil (sic!) cauzele dormitării mele. Bateriile mele Duracell s-au umplut și m-am gândit să vă mai scriu câte ceva. Le-am prezis neuronilor mei că îi voi deranja de acum încolo mai des. Timpul relaxării a trecut! De parcă aș ști conceptul de relaxare... mă bucură totuși faptul că alții îl cunosc mai îndeaproape. Prin intermediul acestei postări vă anunț neoficial că o săptămână nu vreau să mai aud de nimeni și nimic, mă duc în pustiul pustiurilor (dar cu laptopul după mine, doar vreau să mai scriu câte ceva, nu?), acolo unde a înțărcat mutu iapa, la dracul în praznic ! Dar mă voi întoarce cu gânduri mai bune! Sper.

Read More

Nimic?

Nu am mai scris nimic de aproape o săptămână. De ce? Am trăit într-un stres continuu... Să vă rezum un pic. Plecăm în Italia pentru a susţine un spectacol de teatru în franceză cu avionul, vine norul de cenuşă vulcanic, nu mai plecăm cu avionul, plecăm cu autocarul, alţi bani, nu prea există, şcoală, teme, învăţat, citit până noaoptea târziu, insomnie, oboseală, repetiţie piesa în limba engleză pentru festivalul Shakespeare, plecat la Oraşul de floci, acasaă, alte teme, mult de învăţat la limbile străine care câteodată chiar sunt "străine", durere de burtă, poate somn... Cam atât. Am muncit intelectual cât pentru o lună, iar munca intelectuală este muuult mai grea decât cea fizică şi cu mai multe dureri de cap.
Am fost ca o musculiţă care zboară încontinuu (vedeţi filmuleţul de mai jos). Am zburat, şi am zburat; fatalitatea continua să mă urmărească îndeaproape, un vânt al morţii mă împingea. Tot înainte, tot înainte: zburam şi nu ştiam unde o să ajung...

Read More

ANI

Am mers printre ani
şi un zâmbet a încremenit pe o stâncă.
Am stat şi am privit ca pe un păstor de aer
într-o apă adâncă.

Am găsit aer şi am cerut pentru
un pământ crescut jos prin apă
ca o plantă moartă ce regretă
că seva în visuri n-o să mai încapă.

Un drum ales din cuvinte
îşi caută glasul îmbătrânit,
unul din o mie de ani, căci
în ani să ajungă a trebuit.

Imens şi într-o mare
este un ochi de om,
dar este mai bine
când ochiul vede răul.

Read More