Resuscitare la miezul nopții

Încep să scriu la 12 noaptea. E liniște mormântală, deci pot să-mi aranjez pe compartimente ideile. În primul rând, jur pe rozul laptopului că voi posta cam în fiecare zi tot ce scriu pe diverse colțuri de hârtie, carnețele, cursuri și alte gratuități de ziare. De 4 ani mențin acest blog și intenționez să continui până când neuronul meu singuratic se va stinge de la sine, de aceea încurajez orice comentariu, observație, idee care ar putea să îl îmbunătățească. Nu obișnuiesc să mă laud (cel puțin în scris) și voi fi cât se poate de sarcastică cu mine. Deci: citiți, citiți, citiți! :)

Tavanul albicios de smântânos, rupt în colțuri mă privea. Fulgi mici de un mucegai nou apărut se perindaseră pe jumătatea mea. Traiul în comun cu o altă persoană mă făcuse să-mi împart totul la 2: viața, aerul, covorul nepersan luat din Sudului și o parte din amintiri. E timpul să mă pregătesc pentru curs, dar deja am fantezii cu propriul meu tavan. Întrevăd niște pete de culoare, prea mici pentru a fi observate din primul ochi aruncat. Inorogii de mucegai aleargă în cercuri, somnul mă ia, dar buimacă mă îndrept spre dulap. Scot cele trebuincioase, pornesc robinetul plumbuit, aștept fără grabă și tac! tac! tac! aud manelele dragului meu vecin de palier. Oare până când aș mai putea tăcea?

Read More

Calitatea de a trăi

Dacă privim anii care au trecut de la nașterea mirabilisimă a propriei ființe ca pe o secvență evolutivă mare ne va fi mirarea când vom observa că ne-am înșelat. Nu înțeleg de ce trebuie să evoluăm, involuăm, să ne maturizăm sau nu... Fiecare perioadă a vieții are partea ei de imaturitate și sunt pregătită să spun că prefer imaturitatea unei persoane inteligente care ascunde în spate întregi experiențe de viață decât maturitatea mascată în umbra unei fantome automatizate. Nu trebuie să fii savant ca să realizezi că noile generații sunt mult mai mature fizic decât precedentele așa că nu mă miră când vânzătoarea îmi cere buletinul când cumpăr ceva alcool. Asta e, oricum ai crește și oricât de mult ai înjura de mamă viața, nu poți să te dezici de ea. Nu e ca o haină prăfuită pe care o arunci la gunoi, că vezi, domnule și așa nu e de la SPUMA. Din contră, ți se lipește de spate și nu ezită să te modeleze conform etichetei de la fabrică: un mic sălămior de SIBIU, făcut din resturi de mușchi și coadă de porc, cu obrazul gros și cu ochi de cal. Data de expirare și așa nu contează că doar pe criză nimeni nu mai ține cont de ea. Dar ai și tu o calitate: TRĂIEȘTI ! Nu uita asta și acționează în consecință așa cum știi tu mai bine! Sau mai rău !

Read More

Tavanul

Albul tavanului mereu m-a calmat, nu trebuie decât să văd alb în fața ochilor și gata, îmi revin în corpul ruginit de timp. Remarci cât de veche e o clădire după albul spălăcit, gălbejit, murdărit de atâția ochi care l-au cercetat cu privirea. De obicei, tavanul nu este drept, cel puțin nu am remarcat un tavan perfect drept în țărișoara asta. Are mereu denivelări de spatula lui Dorel, urme de la vechiul tavan care a căzut anul trecut și a trebuit refăcut de același Gigel. Primul lucru pe care îl remarci când ești mic și te joci prin casă ca nebunul, mai bați o minge sau mai faci o întrecere cu mașinile pe niște pereți bătrâni ca tine, e că nu sunt drepți, toți locatarii precedenți au lăsat urme indescriptibile: o bară cu creionul acolo unde ai mai crescut, o dungă cu degetul lăsată de plictiseală, o urmă de ușă trântită atunci când v-ați certat la cuțite și bineînțeles, săgețile și punctele cu pixul sau carioca după caz. Peretele casei devine o expoziție de culori , albul lavabil se pare că nu este chiar atât de spălabil, oricât ai încerca să ștergi urma tabloului cu noi înrămat, ea tot va rămâne. Măcar atât...o pată pe un perete al casei...

Read More

Mai Altfel

În România, săptămâna asta a fost mai altfel, toți picii de la mic la mare s-au adunat prin parcuri, muzee, au aglomerat zonele centrale în fuga lor spre școala dintre plopi. Nu voi aduce în discuție calitatea și necesitatea unor ieșiri sau ale unor întâlniri pentru a lua cu asalt muzeele. Cred că nici un muzeograf nu a mai văzut atâta interes pentru bietul său muzeu de când era la putere Ceaușescu... La stop, pe lângă și în parcuri, copii, copii, de aveam impresia că am fost invadați de toată populația studioasă a țării... până când la un telefon dat acasă am aflat că se află în derulare Școala Altfel, ceva indescriptibil, distractiv pentru elevi că doar din orice se poate face un joc, dar obositor pentru profesori. Cu asemenea progenituri disperate după atenție și agitate mai tare ca un suc de 2 lei bucata pomana lu tata, profesorii și-au scos ochii de atâta holbat la micuți să nu se arunce de pe pod în Dâmbovița, să nu treacă nebunește pe roșu și să alerge pe zebră. Sunt doar curioasă: s-au pus absențe? Sau dacă veneai bine, dacă nu tot bine...cred că știu ce aș fi făcut eu dacă mă prindea săptămâna altfel când bacul se apropia cu pași repezi... aș fi dormit și sperat că se va duce și săptămâna asta nebună, nebună...


P.S. Aceasta este o părere obiectivă și nu are la bază decât observații pertinente. Eșantionul a fost de sute -mii tineri și nu contestă faptul că unele activități au educat teneretul...

Read More

Laudele înlocuiesc prețuirea?

Lăudăm încontinuu, nu ne putem abține să aducem complimente stupide unor lucruri care nu ar trebui să se spună. Știu că am devenit prea abstracă, nici eu nu știu prea bine ce vreau să zic, însă ideea e că mi se pare absurd să lauzi un lucru simplu din viață. Exemplu? Vezi o floare și să spui ca un deștept ce ești: uite o floare frumoasă! De unde știi în primul rând că e frumoasă? În funcție de context, ai văzut-o pe un câmp verde, ea, unica floare roșie sau a fost zărită într-un lan de maci, o floare albastră... deci, frumusețea ajunge să fie un concept comparativ: asta-i urâtă, asta nu-i. Dar dacă celelalte flori ți-au dat impresia că ea este frumoasă numai și numai datorită faptului că o împrejmuiau? Să mă întorc la oile noastre... Lăudăm tot ce vedem în jurul nostru, fiindcă așa avem impresia că ne vom simți mai bine și îi vom face pe ceilalți să se simtă mai bine. Ce se întâmplă dacă ești antisocial și totuși lauzi pe idolul tău, îl ridici în slăvi, îi dai apă la moară, îl binedispui? Asta înseamnă că îți pasă mai mult de cineva decât de propria ta persoană? Sau vrei să crezi că poți ține la cineva nevăzut, neauzit, necunoscut? Dacă te lauzi în gura mare, strigi cât te ține gura că ești cel mai tare din parcare, că creierașul tău nu mai are seamăn... crezi că te apreciezi? Sau ești nesigur pe ce poți, speri și crezi? Mă mai gândesc la ore de noapte și mă rog (sîc!) să nu mă apuce încă somnul...

Read More

Pe linia moartă- deadline

Oare cum se face de respect mereu deadline-urile și nu mă abat nici cu o centimă de la ele? Poate fiindcă mi le programez la minut, secundă și miniminisecundă...sau îmi organizez treaba atât de bine mental... Ca o persoană neserioasă ce sunt (sîc!) , fac tot ce implică neuroni pe ultima sută de metri. Nu-i din rea-voință, ci pur și simplu stresul mă ajută să gândesc totul la rece atât de bine... Sunt momentan pe linia moartă, am o căruță de treabă, însă o lene direct proporțională cu aceasta. Lenea mă cuprinde numai în momente pre-lucru, când creierul meu este pus la muncă de nervi; atunci apare... LENEA... Dacă întâlniți acest fenomen, vă rugăm să consumați hectore de somn. Atenție! Somnul îndelungat poate provoca o stare de nesomn persistentă.

Read More

Carnețelul de note

Liste peste liste cu filme, muzică și alte ingrediente din bucătăria fiecăruia se ascund în carnețele cu note. Eu am păstrat fiecare carnet în care îmi notez toate absurditățile ce nu se sfiesc să își facă loc prin celulele mele nervoase. În carnețel nu uit să îmi trec chiar și visele (a se citi coșmarurile)... mă ajută să îmi dau seama ce se mai preumblă prin subconștientul meu... Deși în mare parte visez cu ochii deschiși, nu pot să notez chiar totul. Până și pasta pixului are o limită... și aș cumpăra carnete colorate multicolore și pixuri șmechere ce nu te faci ca un porc când scrii cu ele...dar... Mereu trebuie să faci câte un compromis: nutella în schimbul pixurilor inoxcrom, pâine în locul țigărilor, stabilitatea creierului în loc de crize apersonale și tot așa. Prefer carnețelul de note și taskuri tăiate adânc cu pixul decât aceste gânduri scrise virtualicește. Nu de alta, optimista din mine incurabilă (sîc!) speră că lumea va reveni la note scrise, scrisori de mână și înjurături frumos trase pe hârtie. Mai lăsați-mă cu ecologia și cu salvatul hârtiei ! Întotdeauna să preferați textura și mirosul hârtiei chiar de e un post- it ce îți spune sublim rău de tot: Azi nu uita să ..............................

Read More

Dosare

Am dosare peste dosare despre fiecare lucru ce mă înconjoară, îmi exprim părerea despre orice, oricând, oriunde. Vorbesc încontinuu de dragul conversației și mă oprește doar o idee a celuilalt. Așa se dezvoltă o prietenie frumoasă dintre noi doi, tu asculți în timp ce tac, iar când eu vorbesc, tu mă completezi fără vorbe care dor, fără să te uiți după ajutorul DEX-ului în stânga și dreapta. Dosarele umplu încăperea de cămin, sunt așezate pe culori mixate în funcție de ritmul unor piese psihedelice că doar hipsterii sunt la modă acum. Am dosare peste dosare și nu le dau nimănui să le xeroxeze, lăsați-mi memoria în pace!!!

Read More

Marea Mărțișoreală

1 Martie a adus soare, zâmbete și bineînțeles o căruță de mărțișoare în magazine, pe tarabe, tărăbuțe și chiar pe toate străduțele dosite printre blocuri. Mărțișoare colorate, de hârtie creponată, chinezării de 2 lei 50 , o multitudine de zambile congelate și o groază de șnururi albe cu roșu. Marea Mărțișoreală este în toi și chiar pentru întârziații ce au uitat cadoul potrivit o floare degerată îi așteaptă într-un colț al străzii gata de a fi adoptată. Aș minți cu înverșunare dacă aș spune că nu îmi plac mărțișoarele însă mă întreb: oare la ce folosesc? Dacă nu primesc mărțișor de la tine înseamnă că nu ții la mine? Poți primi marț chiar și de la cineva care te ignoră intensiv, dar care ca un gentleman s-a decis din buzunarul său generos să cumpere tot felul de dichisuri cu aer de primăvară. Așa că prefer să ignor busculada ce se ivește de 1 Martie și să mă gândesc la ce voi face pe viitor. Am atâtea planuri mărețe și sper ca noua lună să îmi aducă putere de muncă ! Noroc și voie bună tuturor !

Read More

Imprevizibilul nu are voce

Cel mai cumplit fapt când ești singur e că nu ai cu cine vorbi. Îți cunoști atât de bine fiecare mișcare, încât nu ai nevoie de vorbe. Preferi tăcerea și nu mai faci distincția între vorbirea cu voce tare sau în gând. Imprevizibilul nu are voce.

Read More

„Dragoste fără odihnă”- Johann Wolfgang Goethe

Prin nea, prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turburare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!

Read More

Păcălici

Momentul când afli că ești luat de fraier este neprețuit, dorești să îl împarți cu toți apropiații care de voie, de nevoie sunt nevoiți să te asculte. Am ajuns să îi înțeleg pe cei care nu mai au încredere în oameni. Și de ce ar avea oare? De multe ori, cineva te consideră slab, atât de nevolnic încât să nu meriți afecțiunea lui. Norocul meu nenorocit face ca eu să dau peste asemenea persoane care nu dau doi bani pe tine, te tratează ca pe ultimul om și partea cea mai rea este că tu suferi în colțișorul tău de Rai tot după ei. Problema este că încerci să te convingi de fiecare dată că urăști , că nu îți pasă, că poți merge mai departe indiferent de consecințe. Defect congenital femeiesc sau nu, încrederea în oameni, trebuie restricționată. Notă pentru sine: nu uita nimic ! Iubește și iartă e cel mai mare rahat turcesc posibil !

Read More

Glume de criză înainte de examenul horror la economie

What's the definition of optimism?
An Investment Banker ironing five shirts on a Sunday evening.

What do you call five hedge fund managers at the bottom of the ocean?
A good start.

A man went to his bank manager and said: 'I'd like to start a small business. How do I go about it?'
'Simple,' said the bank manager. 'Buy a big one and wait.'

Resolving to surprise her husband, an investment banker's wife pops by his office. She finds him in an unorthodox position, with his secretary sitting in his lap. Without hesitation, he starts dictating, "…and in conclusion, gentlemen, credit crunch or no credit crunch, I cannot continue to operate this office with just one chair!

Now, Mitsubishi Bank has stalled due to excessively high gearing.

Sony Bank have seen a big reduction in volume.

Yesterday, it was announced that the Karaoke Bank is up for sale and will likely go for a song.

Today, shares in the Kamikaze Bank were suspended after they suddenly nose-dived into the deck, ruining the carrier trade.

Samurai Bank is trying to soldier on following sharp cuts.

Ninja Bank is reported to have taken a hit and almost turned turtle, but they remain in the black and should survive.

I went to an ATM today, and it asked to borrow a twenty till next week.

Quote of the day (from a trader): “This is worse than a divorce. I’ve lost half my money and I still have a wife.”

Read More

Sorry, no connection found !

Creativitatea se manifestă în modurile cele mai bizare: atunci când ești în super-megamarket și stai la o casă infernal de anostă, când faci primii pași pe zăpada congelată la -2.20, construiești pe facebook diverse ferme în universuri paralele sau stai la un curs inodor și incolor. Ideea înălțătoare te provoacă să cugeți dacă este chiar ideea ta sau ai aflat-o pe căi ezoterice din cărți electronice cu un scris mic cât puricele. La mine, creierul este programat genetic să simtă totul în imagini scurte, de câteva minute, secvențe de viață surprinse atât de bine încât doar pe ele mi le amintesc. Memoria mea alzhimerică își dă singură refresh. În rest, stă în hibernare, lipind gesturi și fețe. De ar găsi și vocea potrivită...

Read More

Forță

Oamenii sunt obiectul de cercetare al multor discipline, nu vi le înșirui aici de teama plictiselii. Nu de multe ori, am dorit să pătrund cu forța sau nu, în sufletul cuiva. Când mă refer la forță, mă gândesc la faptul că ți se opune rezistență. Unii se încăpățânează să nu-și povestească întâmplările vieții de zi cu zi (dar de ce? ce te interesează?!), alții se lasă amăgiți doar de promisiunea ajutorului pe care e musai să îl oferi și mai există, câțiva care sunt atât de introvertiți !! Ultimii preferă să stea ei numai cu ei și prietenul lor imaginar, dublul lor cu care discută seara...monologuri adresate, lungi și contradictorii ce duc numai la incertitudini. Încrederea în sine nu e punctul lor forte, însă răzbunarea cataclismică pe ei înșiși va fi scutul lor de protecție. De cine? Chiar de propriile angoase... Privirea lor nu are forța de a se ivi la lumina zilei, noaptea zâmbesc ca imbecilii la prezența lor fantomatică pe un perete alb mucilaginos. Câtă (ne)simțire...

Read More

Frustrări

Toți avem frustrările noastre, unele mai puțin sau mai mult relevante celorlalți. Ce îmi pasă mie că Ionel de la 3 are gândaci cât casa, femeia de la aprozar se plânge că moare de frig și nimeni nu-i ia mai nimic, domnul de la chioșcul de ziare spune tuturor că X este de vină pentru tot, o colegă nu-și găsește cursurile printre hârțogăriile pe care le are, iar eu nu am mai scris o poezie de un car de vreme. De ce oare? În vremuri ca acestea am impresia că orice vers nu-și are rostul, când peste tot se urlă și se cântă, poezia tace. Gândurile mele fanteziste protestează în felul lor, iar venirea sesiunii agravează o frustrare veche de când lumea: dacă dau greș? Pe străzile din București, nimeni nu se gândește la faptul că sloganurile lor nu au niciun efect... oamenii sunt bizar de optimiști, cred în schimbare, în nou, dar totul bineînțeles după ora 20. Pînă atunci, roboțeii se mișcă uniform la locul de muncă, îl respectă pe șef și muncesc și mai cu spor pentru a uita. Dar „a nu uita nimic înseamnă să ne lăsăm pradă nebuniei.”(George Stirner) Așa că ne luăm frustrările la purtător și le împărtășim cu ceilalți, de vor vrea sau nu, tot trebuie să ne asculte! Ce fantezie molipsitoare...

Read More

Fanatism

Zilele acestea sunt manifestații anti-băsesciene pe care nu le voi analiza, fiindcă dacă îmi doresc o piesă de teatru mă duc la Masca... În postarea aceasta discut despre fanatism, o formă de exprimare a unor valori introduse cu pâlnia în creier. Recunosc cu rușine că îmi este frică de fanaticii, care de ce să ne ascundem după deget,sunt îndrumați de anumiți lideri religioși. Fanaticii au o dragoste obsesivă față de ideile lor. Să nu care cumva să faci opusul că riști să iei contact cu șișul lor! Ce mă surprinde pe mine e că și în credințele în care se promovează dragostea față de aproapele tău există un mic pasaj, un P.S., în care se specifică: exceptând..... Religia le spală unora mințile ca un detergent universal, îi lasă albi, puri și cu o gândire uniformă ce nu acceptă alta. Dacă nu faci ca ei, ești luat de prost, vei arde în focurile Iadului și oala cu scântei te paște! Niciodată nu voi nega valoarea motivațională a religiei și a preceptelor ei, dar când acea religie o folosești în scopuri ANTI-ceva, nu îmi mai place. Scriu această postare pentru cineva ce nu ezită să folosească pasaje din Biblie de fiecare dată când vorbești. Am întâlnit asemenea persoane și mi-am blestemat zilele...dacă îi comunici că e frig afară, îți va replica că da, Dumnezeu vrea să înghețăm azi. Să nu care cumva să faci aluzii cu privire la petrecerile studențești cu folk și bere că Diavolul deja te-a înghițit! Desfrânare!!! Fanaticii religioși mă enervează, văd mereu nisipul din ochiul altuia, dar nu observă paiul din ochiul lor! Îmi propovăduiesc mie despre Dumnezeu de parcă aș fi handicapat mental și nu aș avea și eu cunoștințe despre Doamne-Doamne! Se cred buricul pământului dacă știu să îți recite pe de rost Biblia și nici măcar nu știu să poarte o conversație banală despre vreme și vremuri! Au creierul atât de prăjit încât nu admit dacă le dovedești prin argumente istorice cum că X-ismul, Y-smul, Z-ismul sunt secte făcute de niște frustrați cu o cultură de potârniche. Lor nu le-au convenit niște idei din creștinism și ce au decis ei: să ne facem și noi un grup că doar e în tendințe! Găsim și niște membri luați cu japca cărora le oferim pace eternă și scăparea de păcatele lumești contra unei taxe lunare numite donații pentru săracii comunității... Am asistat printr-o coincidență nefastă la un concert religios adventist, totul a fost minunat de spectaculos că doar trebuie să-ți ia ochii. Apoi urma partea cu donațiile...nu se acceptau decât bancnote de 100 de lei... În momentul acela am ajuns să mă întreb: oare la asta se reduce credința? Bineînțeles că nu! Aceștia de care am vorbit mai sus, sunt fanaticii, cei care ar face tot ce le-ar cere liderul lor carismatic, pastorul X-ulescu. Și de foarte multe ori, sectele prin membrii ei instigă la violență, la intoleranță, la proteste, la crime pe motive religioase, la suferință, la moarte... De ce oare nu se încearcă promovarea vieții?! Să se facă un miting prin care să fie aplaudați supraviețuitorii cancerului, accidentelor, depresiilor și să se lase deoparte URA!! Cer prea multe dacă vreau și eu puțină liniște?!?

Read More

Umăr lângă umăr

Obișnuiesc să mă plâng atunci când mi se ivește prilejul... Nu sunt o plângăcioasă la modul simplist, ci îmi arăt partea mai slabă de înger doar când întâmpin probleme de ordin insurmontabil sau numai când observ nedreptăți. Lipsa televizorului nu mă scutește de a vedea zilnic cum câte unii o mai „pățesc”. E drept, mă întristează, dar în același timp mă face să mă gândesc de ce nu se revoltă, de ce nu vor să facă o întoarcere de 360 de grade și să se adune de pe jos, să nu mai stea pe betoane, umăr lângă umăr.

Pentru cerșetori e mai bine să se plângă cu lacrimi exersate și să doarmă înghesuiți la spital, din solidaritate împărțindu-și păduchii, iar din prea multă afecțiune să se mai înjunghie cavalerește prin clădiri neretrocedate din Lipscani. E drept, au și ei probleme diverse, dar dacă e să o luăm de la Cain și Abel, cine nu are probleme? Pentru homeleși, statul bunăstării le plătește patul din spital și mâncarea oferită...dar oare cine plătește de fapt pentru ei? Înțeleg că dacă le asigurăm cazare și masă pentru câteva zile, ei se vor reintegra în societate și nu o vor perturba prin crime și furturi dintr-o dată? Gata! Am pocnit o dată din degete! Trăim într-un balon roz de săpun... Eu aș prefera să plătesc taxe mai mari dacă cu ele s-ar construi ateliere-case pentru homeleși în care să lucreze și să trăiască. Unde mă cred? În Danemarca?! În România nimeni nu se jenează să fure umăr lângă umăr...

Read More

4 ani - traversând labirintul

A venit și sfârșitul lumii, 2012!!! Uuu, îmi e atât de frică, gata, Apocalipsa ne așteaptă! Lăsând superstițiile la o parte, vă anunț cu dragă bucurie că am intrat în al 4-lea an în labirint. Dacă v-a plăcut să citiți ce am scris, sper că mă veți însoți și în anul acesta pe aceeași cărare bătătorită cu sarcasm, creativitate, jocuri de cuvinte, iluzii și poezii prin labirintul gândurilor. Când am început blogul, nu îmi imaginam că va ajunge în această formă și nici măcar nu știam că îl voi continua pe parcursul acestor ani. Nu știu cum a fost pentru voi anul 2011, peste ce obstacole ați trecut și chiar dacă mi-ați povesti nu ar fi ca și cum aș retrăi viața voastră (imaginația mea are și ea limite...). Pentru mine, a fost un an neașteptat în sensul că nu vroiam să vină, întrucât știam ce mă așteaptă...și îmi plăcea să stau în coconul meu de mătase lipită de canapea... Viața m-a tras de mânecă și am terminat și un ciclu liceal, am câștigat și câteva diplome numai bune pentru a se depune praful...și gata! bang! un an a trecut! Îmi place să rezum totul astfel, fiindcă dacă aș împărți firul în patru și m-aș gândi la câte am renunțat pentru toate hârtiile A4 obținute, aș lua-o la sănătoasa. Nu sunt cel mai bun sfătuitor, însă tot trebuie să spun ceva: când ajungi într-un oraș mare, nicio diplomă nu contează, experiența ta anterioară în materie de orice este nulă așa că e important să te focusezi pe 3-4 discipline... Eu am încercat să mă împart în prea multe și nu de multe ori aveam impresia că mă disipez și mă încarc cu informație inutilă. E bine să ai o formație enciclopedică, dar am fost surprinsă să constat că e mai bine să te mulțumești cu puțin și bine fixat. Sunt cât se poate de sinceră când spun că eu, personal, numai cu limba română, limba latină, istoria, economia, sociologia, psihologia, logica și limbile străine jonglez la facultate (disciplinele de la Relații Internaționale au nume cosmetizate, însă îmbină materiile de mai sus). Să fii sincer cu tine însuți și în ceea ce afirmi! Sinceritatea este fundamentul pe care am realizat acest blog și nu mă voi dezice de el, chiar dacă uneori trebuie să îmi stăpânesc impulsurile. MEREU, îmi voi apăra propriile convingeri în ciuda faptului că sfidează logica obișnuită. ÎNTOTDEAUNA, îmi voi păstra sarcasmul, singurul meu scut împotriva banalității și asul meu din mânecă ce îl pun la bătaie de fiecare dată când se pot ivi jocuri de cuvinte. DREAM ON !

Read More

Conexiuni la distanță - cu voi, între noi

Nu vă întreb cum ați petrecut de Crăciun, fiindcă ar trebui să fac un blog special pentru acest lucru, dar vă pot mărturisi că prin acest blog noi doi, trei, șapte, nouă oameni comunicăm. Stabilim conexiuni la distanță între 2 minți poznașe ce nu pregetă să se întîlnească la nivel virtual. Gândurile noastre poate au fost și ale tale sau nu, însă prin idei, cuvinte, ambrambureli și altele ne-am legat inconștient unii de alții. De obicei, eu uit ce am scris și prefer să nu revăd nimic de teama erorilor de judecată ce mi se întîmplă că de! nu sunt nici Socrate și nici Platon. Îmi place atât de mult să pun umărul la construirea unei realități , iar dacă nici aceea nu mă mulțumește decât să o distrug cu barosul prefer să fac alta. Cu mânuțele astea două, am făcut o viață nouă! Îi înțeleg pe cei care preferă distrugerea trecutului (nimănui nu îi place să i se reamintească vechile greșeli, viața sa de odinioară), numai că nu ar fi mai bine ca pe vechile ziduri să se ridice un alt nivel? Indiferent de ceea ce faceți, ce idei sprințare aveți, unde vă aflați și cu cine sunteți, noi suntem interconectați... Vă aștept tot aici și în noul an ce vine târâș grăpiș ! Nu uitați: the planets bend between us !!

It's all for you, Cristina, SuicidePerson, Cristina Marin, Dănuț, Alexxxxaaaa, Mirela, saranichu! Totodată, trimit mulțumiri scrise sincer negru pe alb doamnei profesoare Stan Loredana! Această postare am scris-o gândindu-mă cu drag la unchiul meu, Dragoș și mătușa mea, Mădălina. Tuturor, vă urez de la depărtare: La mulți ani!!!

Read More