Alerta

Metroul e supraîncărcat de roboți cenușii ce se îndreaptă spre Timpuri Noi. Cântece de înarmare ale unor salopete pestilențiale îndeamnă la salutul suprem: „Îndreptați-vă spre ieșire. Acesta nu e un exercițiu! Arde!”
Florina încă simte privirea surdă a Ralucăi în ceafă. Sunt singurele persoane care nu se feresc de arsuri.
- De ce nu pleci? Fugi! Nu vezi că arde?
- Mi-e greu să cred asta, nu simt nimic. Apropo sunt Florina! Tu?
- Eu vreau să ajung acolo! De ce vor să ne oprească? Să înceteze cu fricile astea! Și așa am întârziat!
Panica îi zburlește părul scurt, ea se ridică în sus și atinge stickerul înroșit cu „Basarabia e România!”. Raluca face primul pas pentru omenire, ultimul pentru ea. Niște flăcări balaurice se aruncă peste ea. Îi sărută buricele degetelor.

Face un gest de a scrie ceva, se vede doar o literă: F.
- De ce nu și-a spus numele? Oare iar s-a ferit de mine, dar atunci de ce mi-a scris numele? Dacă... a vrut să mă avertizeze? (stă pe un scaun roșu prea mare, nu ajunge cu picioarele până jos și decide: „trebuie să o întâlnesc pe cea fără nume! Nici nu știu cum o cheamă și îmi e dor de ea!”)
Florina se uită în stânga și dreapta, pe jos vede un ambalaj de pufuleți, iar înăuntru un pufulete încă se zvârcolea în focurile Raiadului. Ia punga, înghite cu poftă pufuletele, o aruncă fără teamă, se uită drept în foc, la început chiorâș. Simte iubirea flăcărilor, aleargă până la ieșire și o vede plină de fum și scame:
- Cum te cheamă?
- Raluca.
- Fir-ai, cât am fugit ca să te întreb asta! De ce nu ai vrut să-mi spui acolo? În metrou? Înaintea focului?
- Îmi plăcea doar să te privesc de la distanță și mi se părea că ești...
- Cum? Cum?
- Acum știu că ai curaj, atunci erai prea mică.
- Și tu începi?!?
În depărtare un foc mare răsună în căldura ochiului plastifiat de nesomn: „Atenție, se închiiiiddd uuuuușșiiiiileeee!”

Read More

Din bucătărie

Igrasia acoperă o parte dintre masa de bucătărie și cuptor, de fiecare dată fulgii mici, albi și pufoși sunt curățați de mama. Încă îmi port pijamalele flaușate și maieul tetra, fiert pentru a deveni smântânos. Stomacul îmi ghiorăie, dar mai sunt 2 ore până se coace pâinea. E bine aici, bucătăria e singura parte din cutia de chibirituri numită bloc. Deh, cred că d-aia apare și mucegaiul, îi place căldura. Gazele o iau razna, sunt infidele ca și sifonul, un bun necesar al mesei. Făina, drojdia și sarea grunjoasă sunt aduse de tata cu cârca de fiecare dată când mama e cu gura pe el că nu face nimic prin casă. „Pâinea trebuie bătută!” „Păi, nu a fost cuminte și nu mai primește sifon cu concentrat?” De atunci, după fiecare pâine, mama o bate ușor și face semnul crucii. Apoi trebuie tăiată, dar mai are cineva răbdare? „Mamă, eu vreau bucata mai mare! Lui Mircea dă-i colțul, știi că-i place!”

Read More

Calitatea de a trăi

Dacă privim anii care au trecut de la nașterea mirabilisimă a propriei ființe ca pe o secvență evolutivă mare ne va fi mirarea când vom observa că ne-am înșelat. Nu înțeleg de ce trebuie să evoluăm, involuăm, să ne maturizăm sau nu... Fiecare perioadă a vieții are partea ei de imaturitate și sunt pregătită să spun că prefer imaturitatea unei persoane inteligente care ascunde în spate întregi experiențe de viață decât maturitatea mascată în umbra unei fantome automatizate. Nu trebuie să fii savant ca să realizezi că noile generații sunt mult mai mature fizic decât precedentele așa că nu mă miră când vânzătoarea îmi cere buletinul când cumpăr ceva alcool. Asta e, oricum ai crește și oricât de mult ai înjura de mamă viața, nu poți să te dezici de ea. Nu e ca o haină prăfuită pe care o arunci la gunoi, că vezi, domnule și așa nu e de la SPUMA. Din contră, ți se lipește de spate și nu ezită să te modeleze conform etichetei de la fabrică: un mic sălămior de SIBIU, făcut din resturi de mușchi și coadă de porc, cu obrazul gros și cu ochi de cal. Data de expirare și așa nu contează că doar pe criză nimeni nu mai ține cont de ea. Dar ai și tu o calitate: TRĂIEȘTI ! Nu uita asta și acționează în consecință așa cum știi tu mai bine! Sau mai rău !

Read More

Bulgaria

Vacanță, vacanță nu există la mine, nu mă pot relaxa așa cu una cu două, vorbesc în miez de noapte de roluri de gen... glumesc, acum stau și ascult adevărata muzică țigănească (lăutărească) și mă bucur de compania oamenilor din Germania, Bulgaria cu românașii de rigoare. E fain când întâlnești oameni din diverse colțuri ale lumii și vezi alte culturi. Îți faci o părere mai bună despre lumea în catre trăim când vezi persoane care nu au ochelari de cal. Așa că atâta vreme cât există oameni open-minded o să mă bucur de viață....de iubire...

Read More

Dragi cetitori

Dragii mei cetitori, vă anunț că sunt atât de fericită că aș putea să sar până la etajul 10 al căminului, iar apoi să fac bungee-jumping numai așa for the fun of it. De dragul artei, am să vă spun de ce mi-am schimbat starea de spirit cu 390 de grade.. e atât de cald afară chiar și seara încât mă simt și eu caldă, o ființă normală fără a fi rece și vânătă tot timpul (asta mi se întâmplă din cauza vaselor mele de sânge ce se tem să mai lase sângele să treacă prin ele). Cine știe, poate chiar sunt un vampir că tot ei sunt în tendințe în cultura weceistică...recunosc cu dispreț că și eu mi-am aruncat ochii pe anumite cărți cu vampiri, dar numai de dragul pozelor colorate frumos pe o copertă tare. Dacă vrei o carte așa de fițoșenie îți iei una cu o copertă ce are înscris Vampire/ Monster/ Hobbit pe ea și o pereche de ochelari cât fățăul și te poți considera unul dintre cei aleși. Eu mă întorc la „Principele” de Machiavelli și stabilesc planuri pentru a cuceri lumea cu grație și dezinvoltură (muhahaha!!!).

Read More

La colț

Era luni, seara, când mi-am dat seama că nu-mi aparțin... țigara nu se etalează frumos între buze și nici măcar nu e de calitate, muzica este dată atât de încet încât îmi aud propria respirație și nu mai simt nimic, nu mai știu ce e aia stimă de sine, respect față de ceilalți, iubirea aproapelui... concepte predate de teologi ambulanți care nu se sfiesc să se dedea la prostii, de câte ori e nevoie ca prezența lor să se facă văzută. Îmi aduc aminte ca prin ceață cât de nătăfleață eram să cred în atât de multe principii pomenite la fiecare slujbă de duminică. Dumnezeu există, îl simt prin fiecare por la naiba!, nu e nevoie să mi se reamintească la fiecare lucru pe care îl fac că dacă nu era Dumnezeu, era vai și amar de fundul meu! Dacă nu aveam eu instinctul puternic de supraviețuire nu trăiam și cu asta, basta. Doamne-Doamne nu e frumos că ai putere de viață și de moarte asupra mea, nu-mi place să am stăpân o entitate invizibilă și indivizibilă. Nu știu ce vrei de la suflețelul meu, dar m-am cam săturat să te tot ascult. Protestez, uite- așa te ignor cum faci și tu! Du-te în colțișorul tău de Rai și roagă-te să-mi întorc fața către tine. Acum sunt cu fața la cearșaf!!!

Read More

Sufăr

Suferința e la ordinea zilei. Toată lumea se plânge de una sau de alta, sindromul victimizării ajungând să mă infecteze chiar și pe mine. Dacă nu mi se acordă atenție la un seminar care îmi place ajung să fac semne obscene cu mâinile prin aer că așa îmi place mie... ADHD-ul e la el acasă!!! Culmea, e că facultatea m-a învățat să țin cu dinții și să argumentez fiecare tâmpenie, să fiu atât de animalică încât să nu-mi mai pese de timpul limitat de 2 ore. Mă lamentez dacă nu primesc un O.K. sau măcar o explicație de ce nu am dreptate. De multe ori, cedez, nu mai îmi pasă de nimic... tac bosumflată și încep să fac desene de Picasso beat, apoi îmi înving plictiseala cu o bârfuliță despre cutăreascu ce a făcut iar șpagatul în mâini sau colega care s-a spânzurat de limbă din prea mult egoism... Mințile mele sunt bătute mărunt chiar la propria mea voce așa că mai bine mă opresc de mila neuronului meu ostil ce strigă: „STOP!” Sufăr, deci mă exist!!!

Read More

Dosare

Am dosare peste dosare despre fiecare lucru ce mă înconjoară, îmi exprim părerea despre orice, oricând, oriunde. Vorbesc încontinuu de dragul conversației și mă oprește doar o idee a celuilalt. Așa se dezvoltă o prietenie frumoasă dintre noi doi, tu asculți în timp ce tac, iar când eu vorbesc, tu mă completezi fără vorbe care dor, fără să te uiți după ajutorul DEX-ului în stânga și dreapta. Dosarele umplu încăperea de cămin, sunt așezate pe culori mixate în funcție de ritmul unor piese psihedelice că doar hipsterii sunt la modă acum. Am dosare peste dosare și nu le dau nimănui să le xeroxeze, lăsați-mi memoria în pace!!!

Read More

„Aceasta e ora de fier”- Emily Dickinson

După o mare suferinţă, vin trăirile formale
Nervii stau ceremonioşi ca pietrele tombale.
Inima rigidă se întreabă – pe cine a durut
Şi cînd, a fost ieri sau mai demult?

Picioarele, mecanice, se duc şi se întorc,
Ca lemnul de nepăsătoare
Dacă se mişcă pe pămînt, prin aer sau rămîn pe loc.
E nepăsarea quartzului, e mulţumirea cristalului de sare.


Aceasta e ora de fier,
Dacă-i supravieţuieşti, ţi-o aminteşti
ca unul care-a fost răpus de ger -
îngheţul – stupoarea – şi resemnarea -


traducere de Dan Sociu


The Scream from Sebastian Cosor on Vimeo.

Read More

Somn

Mereu mi-a plăcut să dorm cu orele, zilele, nimeni să nu mă deranjeze, să nu mă mișc din aceeași poziție. Probabil fiindcă reușeam să visez, să creez tot ce vroiam din idei suprapuse peste imagini. Elementul surpriză era când cisam ceva ce nu avea conexiune cu realitatea, ceva ce n-am văzut niciodată în mod conștient. Somnul de 10 ore e revigorant pentru mine, îmi încarc bateriile și sunt gata,dar și somnicul de 4-5 ore îmi priește, sunt alertă toată ziua. Dorm la ore extreme, ori prea devreme, ori prea târziu. Nu uit însă când trebuie să mă scol și aud de fiecare dată propriul meu ceas. Nu mă trezesc la zgomote puternice, ci mă fac ca un cocon și dorm în continuare. Dorm 10 ore, deoarece pierd multe ore în insomnii totale, flashback-uri din amintiri, idei pe care trebuie să le notez și bineînțeles, gânduri aiurea, toate nu mă lasă să adorm liniștită. Când ești insomniac și ai încercat toate metodele de a adormi ca număratul oilor (pot să număr până la infinit că tot nu adorm), ceaiuri (îmi dau un sentiment de zen al corpului, însă rotițele minții se tot învârt) și alte metode băbești brevetate de generații întregi, numai viziunile cum că te afli într-un loc liniștit și fără animale te adoarme. Animalele îmi distrag atenția, mă înfricoșează și îmi vine să fug așa că nu funcționează să visez că mă joc cu un cățeluș. Și somnul tot nu se prinde de mine...mă frustrează jocul ăsta de-a stinge becul fluorescent din capul meu.

Read More

Din ură

Universul imortalizat în ochii tăi îl iubesc lesne,

Pe tine mai greu...

Suferi tot timpul în splendide, vaporoase, tăcute lacrimi...

Ți-am înfășurat inima pe un titirez

Și l-am lăsat să facă cercuri

Prin iluzii ce pier

Ca ziua de ieri,

Prin arome și ticuri

Ca de Vivaldi anotimpuri.

Nu mă îndoiesc că te urăsc,

Tot timpul, aici și acolo,

Te arunc înapoi în gol

În visul de dincolo...

Știu de ce o fac: vreau să înveți să zbori, pentru că

Nu mă îndoiesc că în iubire zbori întotdeauna prea târziu.

Read More

Pentru tine

Zi de zi mi-e frică să privesc peste
umăr,
te văd gata să mă înghiți, să înfuleci carne din
carnea mea;
mă recreezi ca pe un
balon de Modellino.

Oprește-te! Ai răbdare și vei
vedea
că e ușor să-mi găsești
forma adevărată !
Metamorfoza mea pornește din
neînțelegerea ta.
De ai știi cine sunt,
te-ai opri
să mă frămânți cu
mâini uriașe
ca pentru tine.

Muse - Undisclosed Desires

Powered by mp3skull.com

Read More

Superficial

Dacă aș fi fost o persoană superficială, probabil că aș fi fost mai fericită. Pot să mă port superficial, nu ai nevoie să faci întinderi la neuron pentru asta. E mai ușor să râzi la glume stupide, să fii atent la ore dezastruoase, să plângi la un amărât de film categoria B. Eu mereu am știut ce vreau, însă tot mereu viața mi-a arătat că nu se poate. Așa că mă port superficial cu speranța fericirii de zi cu zi. Doar asta se cere, nimeni nu vrea să te știe așa cum ești cu slăbiciuni și afecte. Toți vor bucata aceea din tine zâmbăreață și puțin stupidă, nu un om melodramatic și deprimat ce se întreabă în fiecare dimineață de ce este una bună. Suntem niște sadomasochiști, pretindem că suntem fericiți, buni și iubitori, poate, poate îi „infectăm” și pe alții cu pretinsa noastră fericire. Așteptăm apoi ca într-un schimb economic ca ceea ce oferim să primim și noi. De fiecare dată ne iluzionăm și ne bucurăm de prima zăpadă, primul sărut, dar nu realizăm că acea bucurie se întâmplă doar o dată, un flash, o clipire din gene. Pentru asta realizăm un complicat plan: să privim totul ca și cum am privi pentru prima oară. Și să ne bucurăm de fiecare moment, chiar dacă uneori pentru alții părem superficiali. Odată cineva mi-a atras atenția cu vulgaritate că prea arăt cu degetul la tot ce văd nou. Păi, cum ai vrea să fiu fericită dacă nu admir noul și frumosul din orice ? Până și curiozitatea mea infantilă îmi e negată? Iubesc tot ce îmi ascunde ziua și ceea ce îmi oferă noaptea... altfel aș fi fost de mult moartă.

Read More

Familia

Nu pot vorbi despre familia mea în termeni apreciativi sau depreciativi.... termeni de comparație nu există, întrucât nu am trăit decât în sânul familiei, ținându-mă după fustele mamei mele și în umbra autorității tatălui, „capul familiei”. Nu de multe ori m-am gândit oare cât de mult m-am schimbat în bine sau rău din cauza familiei. Nu te schimbi radical ca și cum ai pocni din degete, doar „crești în ochii părinților”... Nu am încredere completă decât în neamul meu, rudele mele, părinții mei, fratele meu. Respect cu obstinație hotărârile lor, le iubesc ghidușiile, manierismele, glumele spuse cu un surâs machiavellic, timbrul vocii și gesturile ce trădează timiditatea uneori. De ce mi-ai cere să te iubesc ca pe familia mea? Niciodată! Nu cred că ai vrea să te substitui ei, nu vei fii niciodată un „surogat de fericire” ! Doar ești iubire...

P.S. Stau în buncărul meu și am devenit prea sentimentală, mai ales când zăpada nu mai îmi permite să văd ceva în zare!

Read More

Forță

Oamenii sunt obiectul de cercetare al multor discipline, nu vi le înșirui aici de teama plictiselii. Nu de multe ori, am dorit să pătrund cu forța sau nu, în sufletul cuiva. Când mă refer la forță, mă gândesc la faptul că ți se opune rezistență. Unii se încăpățânează să nu-și povestească întâmplările vieții de zi cu zi (dar de ce? ce te interesează?!), alții se lasă amăgiți doar de promisiunea ajutorului pe care e musai să îl oferi și mai există, câțiva care sunt atât de introvertiți !! Ultimii preferă să stea ei numai cu ei și prietenul lor imaginar, dublul lor cu care discută seara...monologuri adresate, lungi și contradictorii ce duc numai la incertitudini. Încrederea în sine nu e punctul lor forte, însă răzbunarea cataclismică pe ei înșiși va fi scutul lor de protecție. De cine? Chiar de propriile angoase... Privirea lor nu are forța de a se ivi la lumina zilei, noaptea zâmbesc ca imbecilii la prezența lor fantomatică pe un perete alb mucilaginos. Câtă (ne)simțire...

Read More

M&M

Ce bine e să fii numai tu cu tine!!! Fără alții care să te streseze cu problemele lor de conștiință, cu nevrozele lor nerezolvate, numai tu cu demonii tăi interiori. Măcar tu îți cunoști prea bine neajunsurile și nu ești nervos pe toată lumea indiferent de ceea ce fac. Încep să văd prin ochii lui Freud care menționa că toate frustrările noastre provin dintr-o singură indecizie. Cei care l-au citit știu la ce mă refer (sper!). Me and me- cea mai bună formulă de a fi liniștit, nu neapărat fericit. Oricum e mai bine să fii fericit cu tine, decât nefericit în doi. Părerea mea de om sincer e că dacă ești nefericit, trebuie să cauți în tine mixul potrivit. Care este? Doar tu cu tine, în consolare proprie.

Read More

Romantisme

Romantismele mă captivează enooorrmmmm! Nu pot dormi noaptea gândindu-mă la ce s-a mai întâmplat cu X-ulescu...din nu știu ce serial pentru prințese de 20-30 de ani care se visează mare frumuseți. Romantismele sunt cultivate oamenilor de mici: ia uite ce frumos e cerul, ce roșie e floarea, ce drăguță ești etc. De aceea, atunci când naturalul nu întâlnește idealul, oamenii își mai schimbă câte ceva: un nas, doi sâni, trei neuroni anchilozați. Eu folosesc destul de rar cuvântul „urăsc” , dar se pare că de voie, de nevoie va trebui să-l folosesc azi: URĂSC ROMANTISMELE ! Nu suport filmele dulcege ca o bomboană de Crăciun decât atunci când sunt foarte obosită. Am nevoie de ele ca să pot dormi liniștită. Poate și de aceea, simțim nevoia să fim mințiți frumos când e vorba de propria noastră imagine. Mă minunez de persoanele sincere, de aceea le și primesc în viața mea și așa aglomerată de diverse activități. Spune-mi că arăt ca naiba și nu mă voi simți jignită! Îmi conștientizez prea bine defectele încât am ajuns să mă iubesc tocmai pentru că mă diferențiez de masa amorfă ce face un jogging alert spre perfecțiune fizică. Din păcate, asociez romantismele cu superficialitatea. Mereu am preferat realismul, chiar când mama mă păcălea cu vechile tertipuri cu balauri și zâne, căluți zburători și țigănci care dacă nu ești cuminte te fură. Cu tupeul nativ spuneam că nu există, că vreau să le văd, numai că în adolescență ajunsesem să cred că demult s-au preumblat pe aici personajele mitologice din „Legendele Olimpului”. După aceea, m-am întâlnit brusc cu Nana a lui Zola și am realizat cu stupoare că mai există și altă realitate decât cea descrisă de poveștile fraților Grimm și povestirile lui Sadoveanu. Da, lumea mahalalei, a celor deznădăjduiți m-a atras ca un magnet. Și acum sunt confuză cu privire la atitudinea mea de atunci: mă identificam cu ei, vroiam să îi ajut sau doar să-i cunosc? (Notă către sine: de recitit „Nana”.) Acum când sunt un omuleț pe o mare insulă, trebuie să mă trezesc la realitate! Vreau să mă întorc la simplitatea gesturilor, la tot ce am ezitat să spun, toate figurile de stil pe care nu le-am folosit de teamă, la toate imaginile ce cuprind în sine lumea halucinațiilor mele ambientale! De voi reuși sau nu, rămâne de văzut!

Read More

Sulfuri

Nici dracul nu mă știa în al său lăcaș.

Umblam cu pantalonii evazați

Și niște converși uzați.

Nu mâncasem decât zeamă de clopot cu un pic de osânză;

Aveam 19 ani și gura ferm acoperită cu o pânză;

Trăgeam de picioare prinse în mii și mii menhire,

Câte-un glas mereu mă îmbia cu vorbe de caterisire.

Frăgezimea beznei se împreuna cu lumina bețivă,

- Iar eu eram la mijloc -

De parcă ar fi existat vreo alternativă

Între raiul încarcerat sau

Iadul cu înverșunare refuzat.

O, lume- joc și joacă!

Viața mi-e neclară!

De ce vârsta se poartă ca o adversară?

Și nu fug! Nu! Nu fug!!

În stânga am berea, iar în dreapta anafura,

Agheasma o beau doar vinerea,

Mațele însă îi resping acritura.

Privesc la o gutuie ruptă-n colțuri spiralate,

Prin spatele meu se perindă câmpii-

Halucinații ambientale

În zilele ce sunt fără îmbrățișările tale.

Read More

„Vitalitatea dragostei”- Emil Cioran

„Arta de a iubi? Să știi să îmbini un temperament de vampir cu discreția unei anemone.”

„Înlăuntrul oricărei dorințe se încaieră un călugăr cu un măcelar.”

„Vitalitatea dragostei: am fi fără îndoială nedrepți dacă am ponegri un sentiment care a supraviețuit romantismului și bideului.”

„Cei cuprinși de plictiseală sunt întotdeauna firi erotice pe care dragostea le-a dezamăgit anticipat.”

Read More

Rapsodia culorilor

RAPSODIA CULORILOR

Ea este urâtă, simțind securea zâmbetului înroșit,
Eu sunt frumoasă, un balon modelat din incandescenți nori.

Ea orbește, fiindcă vede fără a trebui să vadă,
Eu sunt orbită de tentația ochilor tăi chihlimbarii,

Zi de zi îi este ciudă să privească peste umăr,
Mă vede în reflecția murdar-gălbuie a becului: coșmar.

Întrebi cine ți-a pictat silueta abandonată,
Dar știi că numai tu poți face din frunză o acrobată.

Când asumi că mă cunoști, te înșeli,
Cînd știi că mă cunoști, mă înșeli...

Oare de ce ne-a primit cerul din apă
Să sorbim inocența pată cu pată ?

Ea măsoară distanța dintre noi cu compasul,
De parcă nu ar ști că sunt copia ei la indigo când îi sună ceasul.

Ea niciodată nu spune nu singurătății de ametist,
Eu, numai eu îi frământ parfumatul suflet autist.

Read More