„Ramura furată”- Pablo Neruda

„Ne vom strecura noaptea
să furăm
o ramură înflorită.

Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre în umbră.

Iarna încă nici n-a trecut
și mărul se arată
preschimbat pe neașteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.

Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător
și mâinile tale mici, și mâinile mele
vor fura stelele…

Și în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte și umbră,
va pătrunde odată cu pașii tăi
pasul mut al parfumului
și,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.”

Read More

„Muntele vrăjit”- Thomas Mann

„Marea dormitează,însă urmele uşoare ale apusului de soare râmîn. Pînă în adîncul nopţii nu va mai fi întuneric. Un crepuscul spectral domneşte în pădurea de pini, pe dune, şi dă strălucire nisipului alb al stîncilor, ca o zăpadă- înşelătoare pădure de iarnă învăluită-n tăcere, pe care o străbate, fîlfîind, zborul greoi al unei bufniţe! Fii adăpostul nostru în acest ceas! Pasu-i atît de încet, noaptea-i atîta de clară şi dulce! Şi lin, acolo, respiră marea, şopteşte, întinzîndu-se-n vis. Doreşti s-o revezi? Atunci apropie-te de povîrnişurile alburii ale dunelor şi urcă înfundîndu-te în acel element moale care-ţi curge proaspăt în încălţăminte. Aspru şi stufos, pămîntul coboară în pantă abruptă către fundul prundişului, iar urmele zilei mai colindă încă malul întinderii care aproape că nu se mai vede... Aşază-te colo, sus, pe nisip! Ce prospeţime efemeră, ce moliciune de mătase şi de făină! Curge din pumnul tău închis, ca un şuvoi subţire şi incolor, formînd o grămăjoară. Recunoşti această simţire? Este fuga tăcută a timpului, prin orificiul îngust al clepsidrei, a instrumentului grav şi fragil care dăinuieşte în chilia pustnicului."

Read More

Fanatism

Zilele acestea sunt manifestații anti-băsesciene pe care nu le voi analiza, fiindcă dacă îmi doresc o piesă de teatru mă duc la Masca... În postarea aceasta discut despre fanatism, o formă de exprimare a unor valori introduse cu pâlnia în creier. Recunosc cu rușine că îmi este frică de fanaticii, care de ce să ne ascundem după deget,sunt îndrumați de anumiți lideri religioși. Fanaticii au o dragoste obsesivă față de ideile lor. Să nu care cumva să faci opusul că riști să iei contact cu șișul lor! Ce mă surprinde pe mine e că și în credințele în care se promovează dragostea față de aproapele tău există un mic pasaj, un P.S., în care se specifică: exceptând..... Religia le spală unora mințile ca un detergent universal, îi lasă albi, puri și cu o gândire uniformă ce nu acceptă alta. Dacă nu faci ca ei, ești luat de prost, vei arde în focurile Iadului și oala cu scântei te paște! Niciodată nu voi nega valoarea motivațională a religiei și a preceptelor ei, dar când acea religie o folosești în scopuri ANTI-ceva, nu îmi mai place. Scriu această postare pentru cineva ce nu ezită să folosească pasaje din Biblie de fiecare dată când vorbești. Am întâlnit asemenea persoane și mi-am blestemat zilele...dacă îi comunici că e frig afară, îți va replica că da, Dumnezeu vrea să înghețăm azi. Să nu care cumva să faci aluzii cu privire la petrecerile studențești cu folk și bere că Diavolul deja te-a înghițit! Desfrânare!!! Fanaticii religioși mă enervează, văd mereu nisipul din ochiul altuia, dar nu observă paiul din ochiul lor! Îmi propovăduiesc mie despre Dumnezeu de parcă aș fi handicapat mental și nu aș avea și eu cunoștințe despre Doamne-Doamne! Se cred buricul pământului dacă știu să îți recite pe de rost Biblia și nici măcar nu știu să poarte o conversație banală despre vreme și vremuri! Au creierul atât de prăjit încât nu admit dacă le dovedești prin argumente istorice cum că X-ismul, Y-smul, Z-ismul sunt secte făcute de niște frustrați cu o cultură de potârniche. Lor nu le-au convenit niște idei din creștinism și ce au decis ei: să ne facem și noi un grup că doar e în tendințe! Găsim și niște membri luați cu japca cărora le oferim pace eternă și scăparea de păcatele lumești contra unei taxe lunare numite donații pentru săracii comunității... Am asistat printr-o coincidență nefastă la un concert religios adventist, totul a fost minunat de spectaculos că doar trebuie să-ți ia ochii. Apoi urma partea cu donațiile...nu se acceptau decât bancnote de 100 de lei... În momentul acela am ajuns să mă întreb: oare la asta se reduce credința? Bineînțeles că nu! Aceștia de care am vorbit mai sus, sunt fanaticii, cei care ar face tot ce le-ar cere liderul lor carismatic, pastorul X-ulescu. Și de foarte multe ori, sectele prin membrii ei instigă la violență, la intoleranță, la proteste, la crime pe motive religioase, la suferință, la moarte... De ce oare nu se încearcă promovarea vieții?! Să se facă un miting prin care să fie aplaudați supraviețuitorii cancerului, accidentelor, depresiilor și să se lase deoparte URA!! Cer prea multe dacă vreau și eu puțină liniște?!?

Read More

4 ani - traversând labirintul

A venit și sfârșitul lumii, 2012!!! Uuu, îmi e atât de frică, gata, Apocalipsa ne așteaptă! Lăsând superstițiile la o parte, vă anunț cu dragă bucurie că am intrat în al 4-lea an în labirint. Dacă v-a plăcut să citiți ce am scris, sper că mă veți însoți și în anul acesta pe aceeași cărare bătătorită cu sarcasm, creativitate, jocuri de cuvinte, iluzii și poezii prin labirintul gândurilor. Când am început blogul, nu îmi imaginam că va ajunge în această formă și nici măcar nu știam că îl voi continua pe parcursul acestor ani. Nu știu cum a fost pentru voi anul 2011, peste ce obstacole ați trecut și chiar dacă mi-ați povesti nu ar fi ca și cum aș retrăi viața voastră (imaginația mea are și ea limite...). Pentru mine, a fost un an neașteptat în sensul că nu vroiam să vină, întrucât știam ce mă așteaptă...și îmi plăcea să stau în coconul meu de mătase lipită de canapea... Viața m-a tras de mânecă și am terminat și un ciclu liceal, am câștigat și câteva diplome numai bune pentru a se depune praful...și gata! bang! un an a trecut! Îmi place să rezum totul astfel, fiindcă dacă aș împărți firul în patru și m-aș gândi la câte am renunțat pentru toate hârtiile A4 obținute, aș lua-o la sănătoasa. Nu sunt cel mai bun sfătuitor, însă tot trebuie să spun ceva: când ajungi într-un oraș mare, nicio diplomă nu contează, experiența ta anterioară în materie de orice este nulă așa că e important să te focusezi pe 3-4 discipline... Eu am încercat să mă împart în prea multe și nu de multe ori aveam impresia că mă disipez și mă încarc cu informație inutilă. E bine să ai o formație enciclopedică, dar am fost surprinsă să constat că e mai bine să te mulțumești cu puțin și bine fixat. Sunt cât se poate de sinceră când spun că eu, personal, numai cu limba română, limba latină, istoria, economia, sociologia, psihologia, logica și limbile străine jonglez la facultate (disciplinele de la Relații Internaționale au nume cosmetizate, însă îmbină materiile de mai sus). Să fii sincer cu tine însuți și în ceea ce afirmi! Sinceritatea este fundamentul pe care am realizat acest blog și nu mă voi dezice de el, chiar dacă uneori trebuie să îmi stăpânesc impulsurile. MEREU, îmi voi apăra propriile convingeri în ciuda faptului că sfidează logica obișnuită. ÎNTOTDEAUNA, îmi voi păstra sarcasmul, singurul meu scut împotriva banalității și asul meu din mânecă ce îl pun la bătaie de fiecare dată când se pot ivi jocuri de cuvinte. DREAM ON !

Read More

Trăiește senzațiile tari din relații !

Relațiile eșuate între 2 persoane au în comun lipsa senzațiilor și a dialogului. Cei care afirmă că sunt împreună, fiindcă inteligența peste medie a partenerului i-a cucerit gravitează deasupra lunii. Bineînțeles că și acel factor a contribuit, dar totul se reduce la senzații. Atracția fizică este cea care te ghidează: îl alegi pe el datorită părului dat cu gel într-o parte a la Alain Delon, cămășii cu un nasture necusut ce mai are puțin și se rupe (ce neglijent e câteodată...), blugilor călcați doar în picioare, luați din grămada de boarfe lăsate prin toată camera care și așa nu-l cuprinde pe el, gigantul ce nu ezită să glumească pe baza diferenței vizibile de înălțime. Îi observi gesturile de om mare, doar e îmbrăcat la 4 ace (sic!), lucirea ochilor când încearcă să vadă dacă l-ai înțeles, râsul licențios în momente de solitudine și ai impresia că-l cunoști... Nu știi un om nici dacă mănânci cu el un drob de sare!! Dar ideea e conturată: senzațiile primare oricât de simple ar fi definesc o relație...(de parcă aș mai lumina pe cineva acum...dar simțeam nevoia să spun asta.) Și mai afirm sus și tare cum că relațiile de lungă durată trebuie să sfideze normalitatea, să aducă un plus de nou. Fără banalitate și rutină, chiar dacă conferă un plus de stabilitate!!! Totul este deasupra sau dedesubtul acelei relații, nothing else matters...

Read More

Romantisme

Romantismele mă captivează enooorrmmmm! Nu pot dormi noaptea gândindu-mă la ce s-a mai întâmplat cu X-ulescu...din nu știu ce serial pentru prințese de 20-30 de ani care se visează mare frumuseți. Romantismele sunt cultivate oamenilor de mici: ia uite ce frumos e cerul, ce roșie e floarea, ce drăguță ești etc. De aceea, atunci când naturalul nu întâlnește idealul, oamenii își mai schimbă câte ceva: un nas, doi sâni, trei neuroni anchilozați. Eu folosesc destul de rar cuvântul „urăsc” , dar se pare că de voie, de nevoie va trebui să-l folosesc azi: URĂSC ROMANTISMELE ! Nu suport filmele dulcege ca o bomboană de Crăciun decât atunci când sunt foarte obosită. Am nevoie de ele ca să pot dormi liniștită. Poate și de aceea, simțim nevoia să fim mințiți frumos când e vorba de propria noastră imagine. Mă minunez de persoanele sincere, de aceea le și primesc în viața mea și așa aglomerată de diverse activități. Spune-mi că arăt ca naiba și nu mă voi simți jignită! Îmi conștientizez prea bine defectele încât am ajuns să mă iubesc tocmai pentru că mă diferențiez de masa amorfă ce face un jogging alert spre perfecțiune fizică. Din păcate, asociez romantismele cu superficialitatea. Mereu am preferat realismul, chiar când mama mă păcălea cu vechile tertipuri cu balauri și zâne, căluți zburători și țigănci care dacă nu ești cuminte te fură. Cu tupeul nativ spuneam că nu există, că vreau să le văd, numai că în adolescență ajunsesem să cred că demult s-au preumblat pe aici personajele mitologice din „Legendele Olimpului”. După aceea, m-am întâlnit brusc cu Nana a lui Zola și am realizat cu stupoare că mai există și altă realitate decât cea descrisă de poveștile fraților Grimm și povestirile lui Sadoveanu. Da, lumea mahalalei, a celor deznădăjduiți m-a atras ca un magnet. Și acum sunt confuză cu privire la atitudinea mea de atunci: mă identificam cu ei, vroiam să îi ajut sau doar să-i cunosc? (Notă către sine: de recitit „Nana”.) Acum când sunt un omuleț pe o mare insulă, trebuie să mă trezesc la realitate! Vreau să mă întorc la simplitatea gesturilor, la tot ce am ezitat să spun, toate figurile de stil pe care nu le-am folosit de teamă, la toate imaginile ce cuprind în sine lumea halucinațiilor mele ambientale! De voi reuși sau nu, rămâne de văzut!

Read More

Străina

“Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Înfiorător, înţelegi? Pentru că nu poţi să-l cuprinzi, nu poţi să ştii ce-i acolo în fond, şi nici n-ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne-a pus în faţă numai enigme. Aici se întâlnesc toate extremele, şi toate contradicţiile sălăşluiesc laolaltă. Eu, frăţioare, nu sînt un om cult, dar am stat şi am cugetat mult. Sînt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi nu pot să suport că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Sfintei Fecioare ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăsluieşte idealul Sodomei, nu înseamnă că-şi întoarce faţa de la celălalt ideal, al Sfintei Fecioare, fiind singurul care-l însufleţeşte şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat!

Dracu’ să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai reuşite, inima descoperă frumosul.

Poate, oare, Sodoma să reprezinre frumosul?

….Dar fiecare, cum se zice, vorbeşte ce-l doare.” (F.D.Dostoievski, “Fraţii Karamazov”)

Read More

NU

Mai îngăduie-mi, Doamne, o necunoscută întâmplare,
Am să-i dedic poeme până când ochii mei răzvrătiți în uimire
Iedera îi va acoperi roată - roată cu înfrigurare.

Când nebunia din ochiul tău stâng doarme,
Un circ de nerăbdări ascunse, o arșiță infinită în mii de răni,
Nevindecată mă aleargă până-n zori,
O umbră , ca să scriu colorat cum exist.
Sunt un spațiu alb lângă fereastră
Care încă te mai așteaptă,
Un vid deghizat în om, nu o ființă umană,
Te simt aproape când tu nu mai ești,

Primitiv gândul meu te caută disperat cu gesturi viclene,
Refuzând să vadă durerea mea renăscută,
Enigmatic spectacol al umbrelor când pictezi
Azurii depresii pe umărul meu.

Bine că mi-am ferecat zorii și am plecat.
Iubirea trebuie să crească și eu să scad.
Nimic nu-mi lipsește pentru a fi fericită, dar
Eu știu că nu sunt, trăiesc așa cum visez: singură.

Încă nimic n-are nevoie de mine,
Numai hăul obsedant, divizat în mine și în tine
Cuprinde o neliniște zigzagată: viața.
Aici, acolo-n amintire topesc șoaptele
O, voi, imaculatele!

Read More

Așteptarea

Mereu am apreciat punctualitatea. E un semn de respect față de celălalt să vii la timp, să nu întârzii minute bune peste sfertul academic. Ce se întâmplă însă când tu ești persoana care așteaptă ... anul universitar? Și parcă nu mai vine...Plictiseala devine noua rutină, întrucât vechea rutină pe care ți-ai făcut-o timp de 12 ani a fost înlocuită. Mecanismul tău de funcționare este momentan în reparație. Mă simt ca un alergător care așteaptă la start să înceapă cursa ... presiunea crește cu fiecare secundă care trece... Săptămânile și lunile de stagnare ajung să te facă un mic student la vârsta pensionării. Da, am devenit o persoană de vârsta a treia. Când nu ai nimic de făcut decât să lâncezești pe canapea ca un muribund și realizezi că e ceva în neregulă cu tine, lasă cafeaua/ceaiul din mână, nu mai zapa și lasă lumina să intre în casă! Mă bucur că mai sunt cărți pe care îmi doream de mult să le citesc, seriale pe care nu am apucat să le văd și filme pe care am preferat să le ignor o viață întreagă, comedii ușurele (2 ore de râs prostesc la un film de categoria B te destind într-un mod nemaipomenit). După ce te plictisești, (nu de alta dar eu mă plictisesc repede dacă nu e ceva care să-mi atragă atenția într-o jumătate de oră- un posibil ADHD latent) îți organizezi toate fișierele din calculator și ai un sentiment de satisfacție că ai făcut ceva pe ziua de azi. Așteptare frustrantă... aceste două cuvinte descriu cel mai bine starea în care mă aflu.


Pentru cei cărora startul a fost dat le urez : Succes în tot ceea ce își propun!

Read More

Obsesii

Iar nu am reuşit să scriu. Timpul mă presează şi totuşi nimic nu-mi apare în faţa ochilor. Cred că ar fi trebuit să împrumut ochii ei, ai lui... poate aşa aş fi văzut mai bine.
Dar ce să văd? Un om limitat, surmenat şi bineînţeles, frustrat. Versul se încăpăţânează. Până şi cuvintele nu mă mai ascultă! Parcă nu sunt în apele mele, mă simt dincolo, pretutindeni, dar...nicăieri.
Azi când m-am uitat în oglindă, n-am văzut nimic. M-am strâmbat, am clipit, dar...nimic. Am zâmbit ştrengăreşte, m-am făcut mică, totuşi...nimic. Am râs cu frenezie, dar stupoare...tot nimic. Furioasă, am spart oglinda în bucăţi mii şi mii. Măcar aşa mă voi cunoaşte mai bine, fără nici o oglindă care să-mi arate cum sunt. Ştiu eu mai bine! Urma oglinzii îmi arată ce vreau, iau pasta de dinţi şi o conturez ca un copil ce se joacă pentru prima dată cu creta. O mâzgă cleioasă se întinde acum pe acel perete. Nu am şters-o, îmi aminteşte zilnic cine sunt, ce nu pot şi ce voi face. Şi în cadranul oglinzii încep să văd.

Întorc capul. Era acolo, ca fulgerată de o idee, cu o grimasă înspăimântătoare pe chip, de nerecunoscut, pe jumătate tăiată de cioburi, cu gura însângerată, cu buzele franjurate, cu faţa încă schimonosită de durere. Ochii erau puţin deschişi, unul mai mic decât celălalt, iar faţa era trasată de mici linii paralele. Făcute parcă cu creta. Un praf albicios şi ceva ca o prelingere de sânge erau pe nări, pe buze, pe pleoape. Cioburi nenumărate erau peste tot în jur. Mă vedeam! Mă vedeam, mă vedeam!! În sfârşit! Sunt eu, eu, eu! Mă numesc...Raluca!!!

Viziunea asta de groază m-a urmărit cu înfocare zile, luni, ani, dar cine mai ţine evidenţa? Doar nu scriu ca să contabilizez nişte sentimente, nu?!

Poezia merge, drumul e zigzagat, dar ea înaintează fără nici o sfială. Nu îi mai este teamă, ştie deja că Raluca o priveşte. Se simte în siguranţă. Gata, poezia e scrisă.

Cortina!

Read More

Obsesii

În postarea anterioară am scris că voi face o listă cu ce am mai citit. Pentru a nu vă plictisi cu un pomelnic de toată frumuseţea, vă ofer spre citire câteva fragmente din nuvelele lui Liviu Rebreanu.

"Altădată aş fi dorit cu dorinţă mare să-mi scald ochii în lumina trandafirie a zorilor mari!... Acuma nicio lumină nu mă cheamă. Acuma întunerecul mă strigă... Mă strigă....Vin, vin!..."

"Moartea trebuie imaginată mai degrabă purtând un pumnal.

Înţelepciunea e a fiecăruia: nu e nicio realitate de ordinul generalului. Ea nu poate fi predată, doar trezită. Cultura, cu discreţia şi nedeterminarea ei, trezeşte, nu predă."

"Tăcerea devine expresia înţelepciunii dobândite traduse ca prudenţă."

"Orice carte, o dată născută, ascunde în ea propria ei reţetă. Poţi deveni autor de îndată ce ai aflat acest lucru; poţi deveni adică un harnic multiplicator al propriei tale scheme mentale pe care o muţi, mai mult sau mai puţin arbitrar, de pe un material pe altul."

"Fiţi atenţi la noul fiecărei zile şi veţi vedea cum se naşte miracolul."

De ce am transcris aceste rânduri? "Mi s-a părut mai interesant să scormonesc la rădăcina unui început de gând şi să dau astfel îndeletnicirilor mele un sens de necesitate."

Pe data viitoare!

Read More