Încep să scriu la 12 noaptea. E liniște mormântală, deci pot să-mi aranjez pe compartimente ideile. În primul rând, jur pe rozul laptopului că voi posta cam în fiecare zi tot ce scriu pe diverse colțuri de hârtie, carnețele, cursuri și alte gratuități de ziare. De 4 ani mențin acest blog și intenționez să continui până când neuronul meu singuratic se va stinge de la sine, de aceea încurajez orice comentariu, observație, idee care ar putea să îl îmbunătățească. Nu obișnuiesc să mă laud (cel puțin în scris) și voi fi cât se poate de sarcastică cu mine. Deci: citiți, citiți, citiți! :)
Tavanul albicios de smântânos, rupt în colțuri mă privea. Fulgi mici de un mucegai nou apărut se perindaseră pe jumătatea mea. Traiul în comun cu o altă persoană mă făcuse să-mi împart totul la 2: viața, aerul, covorul nepersan luat din Sudului și o parte din amintiri. E timpul să mă pregătesc pentru curs, dar deja am fantezii cu propriul meu tavan. Întrevăd niște pete de culoare, prea mici pentru a fi observate din primul ochi aruncat. Inorogii de mucegai aleargă în cercuri, somnul mă ia, dar buimacă mă îndrept spre dulap. Scot cele trebuincioase, pornesc robinetul plumbuit, aștept fără grabă și tac! tac! tac! aud manelele dragului meu vecin de palier. Oare până când aș mai putea tăcea?
Tavanul albicios de smântânos, rupt în colțuri mă privea. Fulgi mici de un mucegai nou apărut se perindaseră pe jumătatea mea. Traiul în comun cu o altă persoană mă făcuse să-mi împart totul la 2: viața, aerul, covorul nepersan luat din Sudului și o parte din amintiri. E timpul să mă pregătesc pentru curs, dar deja am fantezii cu propriul meu tavan. Întrevăd niște pete de culoare, prea mici pentru a fi observate din primul ochi aruncat. Inorogii de mucegai aleargă în cercuri, somnul mă ia, dar buimacă mă îndrept spre dulap. Scot cele trebuincioase, pornesc robinetul plumbuit, aștept fără grabă și tac! tac! tac! aud manelele dragului meu vecin de palier. Oare până când aș mai putea tăcea?
