Dupa 7 ani se obisnuieste sa dezgropi mortul asa ca nu e de mirare ca am zis sa scot blogul de la naftalina. Iarasi intru in labirint, doar ca de data asta stiu si cum sa ies ca doar am trait bine mersi atatia ani fara sa scriu pentru altii. Imi notam pe bucatele de hartie, pe notitele din mobil, pe caiete, pe agende, oriunde, dar nu aici, pur si simplu nu mai imi pasa sa imi reciclez gandurile pe internet. Pana cand anul acesta, vazand cate balarii se publica zilnic, mi-am zis sa scriu ce mi-ar placea mie sa citesc si poate si altora le va pasa.
Am inceput acest blog in adolescenta, in 2009 ca un mod de rebeliune, fiind tinut in secret departe de ceea ce publicam la acea data in reviste si ziare. Reveneam la el, de fiecare data cand ardeau in mine idei ce doreau sa iasa la suprafata. Numele meu este Florina, dar prefer scurtarea lui: Flo. Sunt genul de persoana ce se duce la finalul cartii sa vada sfarsitul mereu deschis, insa intotdeauna inchis in mintea mea. Cum ma uit de la capitol la capitol sa vad cat mai am, e logic ca intr-o lume ideala mi-ar placea sa stiu spre ce ma indrept. Sincer, nici nu mai imi pasa. Am atatea de facut zilnic, incat simt ca nu imi ajung 24 de ore. Ca vis imi stabilesc mental ce fac a doua zi, oare mai are sens, oare mai am timp sa fac asta? Creierul se odihneste doar pe baza de munca si uneori chiar oboseala mentala il scurtcircuiteaza. Dar intotdeauna isi revine. Pentru ca mai sunt capitole de scris. Acesta e doar inceputul.
