Prin labirintul gândurilor

Cu sânge rece

2012-02-13T10:58:00.001+02:00

„Regretul e o iluzie cadaverică” spune o voce asasină.

S-a întâmplat să fim o poveste cu atâta conținut...

Sunt goală pe dinăuntru cu fiecare minut,

Când umbra feței tale nu mă mai alină.

S-a întâmplat să fim o poveste cu atâta conținut...

Securea dinților tăi mă absorbea,

Eram un hău în bucăți mici de vată,

Abscons gândul părea că vrea să mă bată.

Cu sânge rece îmi aștept raiadul iminent,

Ca sclipirea ta adolescentină să-mi facă inima curbe.

Lumea te știa ca pe tiparul nevăzut al ființei mele.

Eu întreb: de ce m-am îndreptat spre tine?

„Frânge forțele din ochiul tău cristalin

Și ignoră timpul balerin!

Nu întreba: de ce mă îndrept spre tine?

Cușca cu sufletul de foc fantomatic îmi aparține.”

„Song of Myself”- Walt Whitman

2012-02-12T20:07:00.003+02:00

20
”Who goes there? hankering, gross, mystical, nude;
How is it I extract strength from the beef I eat?

What is a man anyhow? what am I? what are you?

All I mark as my own you shall offset it with your own,
Else it were time lost listening to me.

I do not snivel that snivel the world over,
That months are vacuums and the ground but wallow and filth.

Whimpering and truckling fold with powders for invalids, conformity
goes to the fourth-remov'd,
I wear my hat as I please indoors or out.

Why should I pray? why should I venerate and be ceremonious?

Having pried through the strata, analyzed to a hair, counsel'd with
doctors and calculated close,
I find no sweeter fat than sticks to my own bones.

In all people I see myself, none more and not one a barley-corn less,
And the good or bad I say of myself I say of them.

I know I am solid and sound,
To me the converging objects of the universe perpetually flow,
All are written to me, and I must get what the writing means.

I know I am deathless,
I know this orbit of mine cannot be swept by a carpenter's compass,
I know I shall not pass like a child's carlacue cut with a burnt
stick at night.

I know I am august,
I do not trouble my spirit to vindicate itself or be understood,
I see that the elementary laws never apologize,
(I reckon I behave no prouder than the level I plant my house by,
after all.)

I exist as I am, that is enough,
If no other in the world be aware I sit content,
And if each and all be aware I sit content.

One world is aware and by far the largest to me, and that is myself,
And whether I come to my own to-day or in ten thousand or ten
million years,
I can cheerfully take it now, or with equal cheerfulness I can wait.

My foothold is tenon'd and mortis'd in granite,
I laugh at what you call dissolution,
And I know the amplitude of time.”

Păcălici

2012-02-10T20:29:00.007+02:00

Momentul când afli că ești luat de fraier este neprețuit, dorești să îl împarți cu toți apropiații care de voie, de nevoie sunt nevoiți să te asculte. Am ajuns să îi înțeleg pe cei care nu mai au încredere în oameni. Și de ce ar avea oare? De multe ori, cineva te consideră slab, atât de nevolnic încât să nu meriți afecțiunea lui. Norocul meu nenorocit face ca eu să dau peste asemenea persoane care nu dau doi bani pe tine, te tratează ca pe ultimul om și partea cea mai rea este că tu suferi în colțișorul tău de Rai tot după ei. Problema este că încerci să te convingi de fiecare dată că urăști , că nu îți pasă, că poți merge mai departe indiferent de consecințe. Defect congenital femeiesc sau nu, încrederea în oameni, trebuie restricționată. Notă pentru sine: nu uita nimic ! Iubește și iartă e cel mai mare rahat turcesc posibil !

Glume de criză înainte de examenul horror la economie

2012-01-31T17:48:00.003+02:00

What's the definition of optimism?
An Investment Banker ironing five shirts on a Sunday evening.

What do you call five hedge fund managers at the bottom of the ocean?
A good start.

A man went to his bank manager and said: 'I'd like to start a small business. How do I go about it?'
'Simple,' said the bank manager. 'Buy a big one and wait.'

Resolving to surprise her husband, an investment banker's wife pops by his office. She finds him in an unorthodox position, with his secretary sitting in his lap. Without hesitation, he starts dictating, "…and in conclusion, gentlemen, credit crunch or no credit crunch, I cannot continue to operate this office with just one chair!

Now, Mitsubishi Bank has stalled due to excessively high gearing.

Sony Bank have seen a big reduction in volume.

Yesterday, it was announced that the Karaoke Bank is up for sale and will likely go for a song.

Today, shares in the Kamikaze Bank were suspended after they suddenly nose-dived into the deck, ruining the carrier trade.

Samurai Bank is trying to soldier on following sharp cuts.

Ninja Bank is reported to have taken a hit and almost turned turtle, but they remain in the black and should survive.

I went to an ATM today, and it asked to borrow a twenty till next week.

Quote of the day (from a trader): “This is worse than a divorce. I’ve lost half my money and I still have a wife.”

Sorry, no connection found !

2012-01-30T17:53:00.005+02:00

Creativitatea se manifestă în modurile cele mai bizare: atunci când ești în super-megamarket și stai la o casă infernal de anostă, când faci primii pași pe zăpada congelată la -2.20, construiești pe facebook diverse ferme în universuri paralele sau stai la un curs inodor și incolor. Ideea înălțătoare te provoacă să cugeți dacă este chiar ideea ta sau ai aflat-o pe căi ezoterice din cărți electronice cu un scris mic cât puricele. La mine, creierul este programat genetic să simtă totul în imagini scurte, de câteva minute, secvențe de viață surprinse atât de bine încât doar pe ele mi le amintesc. Memoria mea alzhimerică își dă singură refresh. În rest, stă în hibernare, lipind gesturi și fețe. De ar găsi și vocea potrivită...

„Amurgul gândurilor”- Emil Cioran

2012-01-28T19:39:00.003+02:00

Câteodată am nevoie să-l recitesc pe Cioran, o adorație (sub)conștientă mă atrage spre el:

Atât bucuria, cât şi veselia înviorează, dar una spiritul şi alta simţurile.
Atât un plus, cât şi un minus de viaţă mă pătrund de un fior de irealitate. O mare moartă şi o mare furioasă, într-o măsură egală, sunt lipsite de ritm.

Atâta vreme cât ne mai agăţăm de deznădejdi şi de iluzii, suntem iremediabil oameni.

Bruma de poezie care, de bine, de rău, învăluie acest pămînt emană din toamna veşnică a Creatorului şi dintr-un cer necopt pentru a-şi scutura stelele.

Bucuria e reflexul psihic al purei existenţe - al unei existenţe ce nu-i capabilă decât de ea însăşi.

Când aspiraţia spre neant atinge intensitatea unei erotici, timpul sau eternitatea nu-ţi mai spun nimic.

Când privesc albastrul cerului şi orice albastru, încetez pe loc de-a mai aparţine acestei lumi.

Ceva e pozitiv când are o legătură lăuntrică cu viitorul, când creşte spre el.

Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă şi tainică şi mai durabilă ca dorinţa zvăpăiată de fericire.

Natura nu-ţi iartă nici un pas peste inconştienţa ei şi-ţi urmăreşte toate cărările orgoliului, împânzindu-le de regrete.

Tot ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există.

Viaţa este ceea ce aş fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului.

Am luat-o pe căi ... naturale

2012-01-27T18:47:00.003+02:00

De când cu examenele, am început să mă dau pe naturiste... iaurturi cu diverse fructe mai mult sau mai puțin exotice, mâncăruri răcoritoare made in frigiderus, bomboane care îți ridică glicemia instant și cafea la litru. Mai trebuie menționat și faptul că beau mult... mă îmbăt cu apă rece de la chiuvetă și hectolitri de ceai. Ca prin minune, am descoperit ceaiul negru indian, atât de tare de îți țiuie urechile și val-vârtej te pui cu burta pe carte. Mâine am primul meu examen, „Gândire critică și scriere academică”, pentru inițiați, doar gâscă (GCSA). Stau ca pe ghimpi... Doamne, m-am schimbat (sic!), trăiesc în comuniune cu natura, ajută-mă să-mi vină mintea la cap pentru a răspunde la întrebările ce m-au frământat toată viața, să reușesc o parafrazare și o referință și gata! am trecut examenul ... ca gâsca prin apă!

Familia

2012-01-25T22:38:00.003+02:00

Nu pot vorbi despre familia mea în termeni apreciativi sau depreciativi.... termeni de comparație nu există, întrucât nu am trăit decât în sânul familiei, ținându-mă după fustele mamei mele și în umbra autorității tatălui, „capul familiei”. Nu de multe ori m-am gândit oare cât de mult m-am schimbat în bine sau rău din cauza familiei. Nu te schimbi radical ca și cum ai pocni din degete, doar „crești în ochii părinților”... Nu am încredere completă decât în neamul meu, rudele mele, părinții mei, fratele meu. Respect cu obstinație hotărârile lor, le iubesc ghidușiile, manierismele, glumele spuse cu un surâs machiavellic, timbrul vocii și gesturile ce trădează timiditatea uneori. De ce mi-ai cere să te iubesc ca pe familia mea? Niciodată! Nu cred că ai vrea să te substitui ei, nu vei fii niciodată un „surogat de fericire” ! Doar ești iubire...

P.S. Stau în buncărul meu și am devenit prea sentimentală, mai ales când zăpada nu mai îmi permite să văd ceva în zare!

„Ramura furată”- Pablo Neruda

2012-01-23T21:02:00.004+02:00

„Ne vom strecura noaptea
să furăm
o ramură înflorită.

Vom sări zidul
în întunericul unei grădini străine,
două umbre în umbră.

Iarna încă nici n-a trecut
și mărul se arată
preschimbat pe neașteptate
într-o cascadă de flori mirositoare.

Vom pătrunde în noapte,
vom ajunge până la firmamentul ei tremurător
și mâinile tale mici, și mâinile mele
vor fura stelele…

Și în vârful picioarelor,
în casa noastră,
prin noapte și umbră,
va pătrunde odată cu pașii tăi
pasul mut al parfumului
și,
cu picioarele înstelate,
trupul limpede al primăverii.”

Forță

2012-01-22T18:50:00.003+02:00

Oamenii sunt obiectul de cercetare al multor discipline, nu vi le înșirui aici de teama plictiselii. Nu de multe ori, am dorit să pătrund cu forța sau nu, în sufletul cuiva. Când mă refer la forță, mă gândesc la faptul că ți se opune rezistență. Unii se încăpățânează să nu-și povestească întâmplările vieții de zi cu zi (dar de ce? ce te interesează?!), alții se lasă amăgiți doar de promisiunea ajutorului pe care e musai să îl oferi și mai există, câțiva care sunt atât de introvertiți !! Ultimii preferă să stea ei numai cu ei și prietenul lor imaginar, dublul lor cu care discută seara...monologuri adresate, lungi și contradictorii ce duc numai la incertitudini. Încrederea în sine nu e punctul lor forte, însă răzbunarea cataclismică pe ei înșiși va fi scutul lor de protecție. De cine? Chiar de propriile angoase... Privirea lor nu are forța de a se ivi la lumina zilei, noaptea zâmbesc ca imbecilii la prezența lor fantomatică pe un perete alb mucilaginos. Câtă (ne)simțire...

„Muntele vrăjit”- Thomas Mann

2012-01-20T15:16:00.002+02:00

„Marea dormitează,însă urmele uşoare ale apusului de soare râmîn. Pînă în adîncul nopţii nu va mai fi întuneric. Un crepuscul spectral domneşte în pădurea de pini, pe dune, şi dă strălucire nisipului alb al stîncilor, ca o zăpadă- înşelătoare pădure de iarnă învăluită-n tăcere, pe care o străbate, fîlfîind, zborul greoi al unei bufniţe! Fii adăpostul nostru în acest ceas! Pasu-i atît de încet, noaptea-i atîta de clară şi dulce! Şi lin, acolo, respiră marea, şopteşte, întinzîndu-se-n vis. Doreşti s-o revezi? Atunci apropie-te de povîrnişurile alburii ale dunelor şi urcă înfundîndu-te în acel element moale care-ţi curge proaspăt în încălţăminte. Aspru şi stufos, pămîntul coboară în pantă abruptă către fundul prundişului, iar urmele zilei mai colindă încă malul întinderii care aproape că nu se mai vede... Aşază-te colo, sus, pe nisip! Ce prospeţime efemeră, ce moliciune de mătase şi de făină! Curge din pumnul tău închis, ca un şuvoi subţire şi incolor, formînd o grămăjoară. Recunoşti această simţire? Este fuga tăcută a timpului, prin orificiul îngust al clepsidrei, a instrumentului grav şi fragil care dăinuieşte în chilia pustnicului."

Frustrări

2012-01-19T13:00:00.003+02:00

Toți avem frustrările noastre, unele mai puțin sau mai mult relevante celorlalți. Ce îmi pasă mie că Ionel de la 3 are gândaci cât casa, femeia de la aprozar se plânge că moare de frig și nimeni nu-i ia mai nimic, domnul de la chioșcul de ziare spune tuturor că X este de vină pentru tot, o colegă nu-și găsește cursurile printre hârțogăriile pe care le are, iar eu nu am mai scris o poezie de un car de vreme. De ce oare? În vremuri ca acestea am impresia că orice vers nu-și are rostul, când peste tot se urlă și se cântă, poezia tace. Gândurile mele fanteziste protestează în felul lor, iar venirea sesiunii agravează o frustrare veche de când lumea: dacă dau greș? Pe străzile din București, nimeni nu se gândește la faptul că sloganurile lor nu au niciun efect... oamenii sunt bizar de optimiști, cred în schimbare, în nou, dar totul bineînțeles după ora 20. Pînă atunci, roboțeii se mișcă uniform la locul de muncă, îl respectă pe șef și muncesc și mai cu spor pentru a uita. Dar „a nu uita nimic înseamnă să ne lăsăm pradă nebuniei.”(George Stirner) Așa că ne luăm frustrările la purtător și le împărtășim cu ceilalți, de vor vrea sau nu, tot trebuie să ne asculte! Ce fantezie molipsitoare...

Indiferență

2012-01-15T20:39:00.004+02:00

„A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată.” (Andrei Pleșu- „Minima moralia”)

„Indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei.” (Joan Vinge)

„E momentul ca omenirea să înceteze de a se mai autoamăgi, să se trezească, să-şi dea seama că singura problemă a omenirii este lipsa de dragoste. Dragostea dă naştere la toleranţă, toleranţa dă naştere la pace. Intoleranţa produce război şi priveşte cu indiferenţă către condiţii de neîngăduit. Dragostea nu poate fi indiferentă. Nu ştie cum să o facă.” (Neale Donald Walsch- „Conversații cu Dumnezeu”)

„Nimic durabil nu se poate întemeia pe indiferenţă.” (Octavian Paler- „Mitologii subiective”)

Fanatism

2012-01-14T22:26:00.004+02:00

Zilele acestea sunt manifestații anti-băsesciene pe care nu le voi analiza, fiindcă dacă îmi doresc o piesă de teatru mă duc la Masca... În postarea aceasta discut despre fanatism, o formă de exprimare a unor valori introduse cu pâlnia în creier. Recunosc cu rușine că îmi este frică de fanaticii, care de ce să ne ascundem după deget,sunt îndrumați de anumiți lideri religioși. Fanaticii au o dragoste obsesivă față de ideile lor. Să nu care cumva să faci opusul că riști să iei contact cu șișul lor! Ce mă surprinde pe mine e că și în credințele în care se promovează dragostea față de aproapele tău există un mic pasaj, un P.S., în care se specifică: exceptând..... Religia le spală unora mințile ca un detergent universal, îi lasă albi, puri și cu o gândire uniformă ce nu acceptă alta. Dacă nu faci ca ei, ești luat de prost, vei arde în focurile Iadului și oala cu scântei te paște! Niciodată nu voi nega valoarea motivațională a religiei și a preceptelor ei, dar când acea religie o folosești în scopuri ANTI-ceva, nu îmi mai place. Scriu această postare pentru cineva ce nu ezită să folosească pasaje din Biblie de fiecare dată când vorbești. Am întâlnit asemenea persoane și mi-am blestemat zilele...dacă îi comunici că e frig afară, îți va replica că da, Dumnezeu vrea să înghețăm azi. Să nu care cumva să faci aluzii cu privire la petrecerile studențești cu folk și bere că Diavolul deja te-a înghițit! Desfrânare!!! Fanaticii religioși mă enervează, văd mereu nisipul din ochiul altuia, dar nu observă paiul din ochiul lor! Îmi propovăduiesc mie despre Dumnezeu de parcă aș fi handicapat mental și nu aș avea și eu cunoștințe despre Doamne-Doamne! Se cred buricul pământului dacă știu să îți recite pe de rost Biblia și nici măcar nu știu să poarte o conversație banală despre vreme și vremuri! Au creierul atât de prăjit încât nu admit dacă le dovedești prin argumente istorice cum că X-ismul, Y-smul, Z-ismul sunt secte făcute de niște frustrați cu o cultură de potârniche. Lor nu le-au convenit niște idei din creștinism și ce au decis ei: să ne facem și noi un grup că doar e în tendințe! Găsim și niște membri luați cu japca cărora le oferim pace eternă și scăparea de păcatele lumești contra unei taxe lunare numite donații pentru săracii comunității... Am asistat printr-o coincidență nefastă la un concert religios adventist, totul a fost minunat de spectaculos că doar trebuie să-ți ia ochii. Apoi urma partea cu donațiile...nu se acceptau decât bancnote de 100 de lei... În momentul acela am ajuns să mă întreb: oare la asta se reduce credința? Bineînțeles că nu! Aceștia de care am vorbit mai sus, sunt fanaticii, cei care ar face tot ce le-ar cere liderul lor carismatic, pastorul X-ulescu. Și de foarte multe ori, sectele prin membrii ei instigă la violență, la intoleranță, la proteste, la crime pe motive religioase, la suferință, la moarte... De ce oare nu se încearcă promovarea vieții?! Să se facă un miting prin care să fie aplaudați supraviețuitorii cancerului, accidentelor, depresiilor și să se lase deoparte URA!! Cer prea multe dacă vreau și eu puțină liniște?!?

Umăr lângă umăr

2012-01-10T23:10:00.004+02:00

Obișnuiesc să mă plâng atunci când mi se ivește prilejul... Nu sunt o plângăcioasă la modul simplist, ci îmi arăt partea mai slabă de înger doar când întâmpin probleme de ordin insurmontabil sau numai când observ nedreptăți. Lipsa televizorului nu mă scutește de a vedea zilnic cum câte unii o mai „pățesc”. E drept, mă întristează, dar în același timp mă face să mă gândesc de ce nu se revoltă, de ce nu vor să facă o întoarcere de 360 de grade și să se adune de pe jos, să nu mai stea pe betoane, umăr lângă umăr.

Pentru cerșetori e mai bine să se plângă cu lacrimi exersate și să doarmă înghesuiți la spital, din solidaritate împărțindu-și păduchii, iar din prea multă afecțiune să se mai înjunghie cavalerește prin clădiri neretrocedate din Lipscani. E drept, au și ei probleme diverse, dar dacă e să o luăm de la Cain și Abel, cine nu are probleme? Pentru homeleși, statul bunăstării le plătește patul din spital și mâncarea oferită...dar oare cine plătește de fapt pentru ei? Înțeleg că dacă le asigurăm cazare și masă pentru câteva zile, ei se vor reintegra în societate și nu o vor perturba prin crime și furturi dintr-o dată? Gata! Am pocnit o dată din degete! Trăim într-un balon roz de săpun... Eu aș prefera să plătesc taxe mai mari dacă cu ele s-ar construi ateliere-case pentru homeleși în care să lucreze și să trăiască. Unde mă cred? În Danemarca?! În România nimeni nu se jenează să fure umăr lângă umăr...

4 ani - traversând labirintul

2012-01-04T17:13:00.005+02:00

A venit și sfârșitul lumii, 2012!!! Uuu, îmi e atât de frică, gata, Apocalipsa ne așteaptă! Lăsând superstițiile la o parte, vă anunț cu dragă bucurie că am intrat în al 4-lea an în labirint. Dacă v-a plăcut să citiți ce am scris, sper că mă veți însoți și în anul acesta pe aceeași cărare bătătorită cu sarcasm, creativitate, jocuri de cuvinte, iluzii și poezii prin labirintul gândurilor. Când am început blogul, nu îmi imaginam că va ajunge în această formă și nici măcar nu știam că îl voi continua pe parcursul acestor ani. Nu știu cum a fost pentru voi anul 2011, peste ce obstacole ați trecut și chiar dacă mi-ați povesti nu ar fi ca și cum aș retrăi viața voastră (imaginația mea are și ea limite...). Pentru mine, a fost un an neașteptat în sensul că nu vroiam să vină, întrucât știam ce mă așteaptă...și îmi plăcea să stau în coconul meu de mătase lipită de canapea... Viața m-a tras de mânecă și am terminat și un ciclu liceal, am câștigat și câteva diplome numai bune pentru a se depune praful...și gata! bang! un an a trecut! Îmi place să rezum totul astfel, fiindcă dacă aș împărți firul în patru și m-aș gândi la câte am renunțat pentru toate hârtiile A4 obținute, aș lua-o la sănătoasa. Nu sunt cel mai bun sfătuitor, însă tot trebuie să spun ceva: când ajungi într-un oraș mare, nicio diplomă nu contează, experiența ta anterioară în materie de orice este nulă așa că e important să te focusezi pe 3-4 discipline... Eu am încercat să mă împart în prea multe și nu de multe ori aveam impresia că mă disipez și mă încarc cu informație inutilă. E bine să ai o formație enciclopedică, dar am fost surprinsă să constat că e mai bine să te mulțumești cu puțin și bine fixat. Sunt cât se poate de sinceră când spun că eu, personal, numai cu limba română, limba latină, istoria, economia, sociologia, psihologia, logica și limbile străine jonglez la facultate (disciplinele de la Relații Internaționale au nume cosmetizate, însă îmbină materiile de mai sus). Să fii sincer cu tine însuți și în ceea ce afirmi! Sinceritatea este fundamentul pe care am realizat acest blog și nu mă voi dezice de el, chiar dacă uneori trebuie să îmi stăpânesc impulsurile. MEREU, îmi voi apăra propriile convingeri în ciuda faptului că sfidează logica obișnuită. ÎNTOTDEAUNA, îmi voi păstra sarcasmul, singurul meu scut împotriva banalității și asul meu din mânecă ce îl pun la bătaie de fiecare dată când se pot ivi jocuri de cuvinte. DREAM ON !

Conexiuni la distanță - cu voi, între noi

2011-12-30T20:30:00.005+02:00

Nu vă întreb cum ați petrecut de Crăciun, fiindcă ar trebui să fac un blog special pentru acest lucru, dar vă pot mărturisi că prin acest blog noi doi, trei, șapte, nouă oameni comunicăm. Stabilim conexiuni la distanță între 2 minți poznașe ce nu pregetă să se întîlnească la nivel virtual. Gândurile noastre poate au fost și ale tale sau nu, însă prin idei, cuvinte, ambrambureli și altele ne-am legat inconștient unii de alții. De obicei, eu uit ce am scris și prefer să nu revăd nimic de teama erorilor de judecată ce mi se întîmplă că de! nu sunt nici Socrate și nici Platon. Îmi place atât de mult să pun umărul la construirea unei realități , iar dacă nici aceea nu mă mulțumește decât să o distrug cu barosul prefer să fac alta. Cu mânuțele astea două, am făcut o viață nouă! Îi înțeleg pe cei care preferă distrugerea trecutului (nimănui nu îi place să i se reamintească vechile greșeli, viața sa de odinioară), numai că nu ar fi mai bine ca pe vechile ziduri să se ridice un alt nivel? Indiferent de ceea ce faceți, ce idei sprințare aveți, unde vă aflați și cu cine sunteți, noi suntem interconectați... Vă aștept tot aici și în noul an ce vine târâș grăpiș ! Nu uitați: the planets bend between us !!

It's all for you, Cristina, SuicidePerson, Cristina Marin, Dănuț, Alexxxxaaaa, Mirela, saranichu! Totodată, trimit mulțumiri scrise sincer negru pe alb doamnei profesoare Stan Loredana! Această postare am scris-o gândindu-mă cu drag la unchiul meu, Dragoș și mătușa mea, Mădălina. Tuturor, vă urez de la depărtare: La mulți ani!!!

Sărbători fericite!!!

2011-12-25T12:06:00.005+02:00

Dragi bloggeri și cititori, vă doresc ca acest Crăciun să vă umple inima de bucurie, iar Moșul să vă aducă tot ce vă doriți !!!

Despre un rai

2011-12-19T18:02:00.005+02:00

„Raiul nu este un loc, ci o stare de spirit.” (John Burroughs)

„Rai. Un loc unde cel rău încetează să te mai necăjească cu vorbărie despre treburile sale personale şi cel bun ascultă cu atenţie în timp ce i le explici pe ale tale.” (Ambrose Bierce)

„Raiul ar fi cu adevărat raiul dacă îndrăgostiților li s-ar permite să aibă parte de tot atât de multă distracție cât au cunoscut și pe pământ.” (Giovanni Boccaccio)

„Paradisul este infernul văzut din partea cealaltă.” (Umberto Eco)

„Singurul paradis e paradisul pierdut.” (Marcel Proust)

„Pentru mine raiul e un cartof mare copt și cineva cu care să-l împart.” (Oprah Winfrey)

„Nu există paradis, dar trebuie să facem așa ca să merităm să existe unul.” (Jules Renard)

„Dacă aș fi singur în rai, n-ar fi pentru mine un chin mai mare.” (Johann Wolfgang von Goethe)

Despre un iad

2011-12-16T23:49:00.005+02:00

„Iadul ești tu însuți și singura mântuire va veni atunci când vei renunța la tine pentru a te gândi profund la nevoile altei persoane.” (Tennessee Williams)

„Un iad inteligent e mult mai bun decât un paradis prost.” (Victor Hugo)

„Infernul este locul în care întrebarea ce e de făcut nu se mai pune. (Gabriel Liiceanu)

„Iadul este, neîndoielnic, starea celui care, aplecat deasupra prăpastiei, nu mai poate fi tras de nimeni înapoi.” (Gabriel Liiceanu)

„De îndată ce vei face Satanei concesiunea de a discuta cu el, poți fi sigur că te va bate în dialectică și te va îndupleca.” (Lucian Blaga)

„E mai bine să domnești în iad, decât să fii servitor în rai.” (John Milton)

„Nu am făcut niciodată, nimănui viața un iad, eu doar am spus adevărul, iar ei au crezut că e un iad.” (Harry S. Truman)

Frig de... oase

2011-12-15T14:44:00.006+02:00

Oasele mele bătrâne de 20 de ani nu mai suportă frigul. Am ajuns la o vârstă la care accept hainele pufoase și călduroase decât ca trupul meu să fie strâns ca un cârnat în chestii mulate. Mă sfiesc să le denumesc altfel decât chestii, fiindcă în opinia mea sunt doar un alt mod de a fi sado-masochist, mai ales pe un așa frig. Patul îmi este și el insuportabil de când nu mai mă încălzește. Niciun zâmbet, niciun vin fiert, nicio dragoste nu mai poate să îți încălzească sufletul. Lasă sufletul!!! Corpul meu deja nu mai vrea să se miște niciun pic din colțul meu de iad, eu și the smiths...

Despre bunătate sufletească

2011-12-13T22:53:00.004+02:00

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu),daca suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sîmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le cîștigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună-cuviință.

Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decît în condiții de groază și justificînd amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul !

Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pîinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pîinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplinii întru totul bunătatea .

Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pămîntului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și pînă astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă sîntem niște pizmăreți, niște bădărani și niște răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvîrșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații."

(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)

Ce mai faci?

2011-12-11T23:45:00.004+02:00

De ce să mai întrebi pe cineva ce mai face? Sigur îți va răspunde prin fraza clișeu: BINE. Eeee, uite că eu nu suport să îmi răspunzi bine, un simplu cuvânt care nici măcar nu descrie starea ta de spirit. Sau poate ai impresia că nu am timp să te ascult, că nu mă interesează ce spui ... înseamnă că pornești de la premisa că viața ta ori e prea complicată, iar eu cu mintea mea cât o nucă nu aș înțelege-o, ori consideri că e plictisitoare și mă scutești de la un chin pe care l-aș îndura cu stoicism. Viața tuturor ne poate inspira dacă vrem, de exemplu dobândești fără să vrei expresiile pe care le folosesc cei dragi ție, capeți niște manierisme diferite de cele pe care le-ai văzut tu. În fine, toți oamenii ne schimbă inconștient sau cu voia noastră. Foarte rar, găsești și persoane care te inspiră, cu care gândești nu la unison, ci în completare... La întrebarea despre existența ta măruntă, poți replica „mă simt ca dracu, uite ce mi s-a întâmplat...”, treptat se ajunge la o discuție și poate prin tehnica pașilor mărunți ajungi la ceva. Răspunsul poate folosi și ca indicator la starea ta fizică, emoțională (dar nu o să copleșești pe cineva cu întrebări simandicoase care să-l pună într-o poziție de luptă- Doamne, nu îl omorî cu întrebările, doar nu vrei acuma să știi ce a mâncat și la prânz....). Alt clișeu conversațional e acela : „O zi/seară bună!” De obicei, e folosit în mediile de afaceri, iar eu am avut bunăvoința să le urez ce vroiau (nu vreau totuși, să se creadă că sunt ironică- de parcă nu mi s-a mai zis...asta e o altă poveste de adormit piticii ). Nu îi înțeleg pe cei care îmi urează o zi bună, speră să am eu una mai bună ca ei...iar eu vin de colo și le dublez replica...Ce zi bună poate să aibă cineva care muncește 8 ore la departamentul relații clienți și îi ascultă pe toți demenții ce se consideră la psiholog, îi redirecționează spre alte departamente, nu are sporuri și chiar dacă firma e o multinațională ce și-ar permite o zi liberă măcar de ziua națională nu le-o acordă. Că doar de...e o zi bună!!!! Ce mai faci?

How do you do,
do you do,
the things that you do.
No one I know could ever keep up with you.
How do you do!

M&M

2011-12-09T22:10:00.004+02:00

Ce bine e să fii numai tu cu tine!!! Fără alții care să te streseze cu problemele lor de conștiință, cu nevrozele lor nerezolvate, numai tu cu demonii tăi interiori. Măcar tu îți cunoști prea bine neajunsurile și nu ești nervos pe toată lumea indiferent de ceea ce fac. Încep să văd prin ochii lui Freud care menționa că toate frustrările noastre provin dintr-o singură indecizie. Cei care l-au citit știu la ce mă refer (sper!). Me and me- cea mai bună formulă de a fi liniștit, nu neapărat fericit. Oricum e mai bine să fii fericit cu tine, decât nefericit în doi. Părerea mea de om sincer e că dacă ești nefericit, trebuie să cauți în tine mixul potrivit. Care este? Doar tu cu tine, în consolare proprie.

Întrebarea

2011-12-08T18:47:00.002+02:00

„De ce ne întrebăm? Ca să aflăm răspunsul, ca să știm. Ignoranța și știința par termeni reciproc relativi, cam ca stânga și dreapta. Dar ignoranța pare să vină înaintea științei: întâi ești un ignorant, apoi devii un știutor. Și ireversibil.
Dacă, astfel gândit, am crede că avem un răspuns la de ce ne întrebăm, n-am fi răspuns la întrebarea cum de ne întrebăm. Adică: dacă răspunsul (știința), să zicem, își are cauza în întrebare (ignoranță), atunci cum se explică întrebarea și, mai ales ignoranța ? Are ea o esență în ea insăși, sau e doar relativă? Cum se naște starea de ignoranță, premergătoare științei și cauză a științei?
În treacăt fie spus, noi creștem într-o știință fără ignoranță. Suntem educați, învățați într-o seamă de lucruri în care n-am avut întrebările corespunzătoare. Am devenit știutori (școliți, educați) fără să fi fost (conștient) ignoranți.”
(Alexandru Dragomir- „Semințe”)

Enervări

2011-12-05T23:07:00.002+02:00

Mă enervează dezordinea...nervii mei nu suportă fericirea de a sta în jeg. Dacă aș fi fost un om cu un simț nemăsurat de nesimțire poate că aș fi acceptat ca hainele să stea pe jos și nu pe cuier, mâncarea prin colțuri iar resturile tronând în mijlocul camerei și așa prea mică pentru niște orgolii așa de mari. De...cam astea sunt motivele mele de enervare pe aici prin București, locul unde se dă ora exactă. Unde ești tu, Caragiale?

Trăiește senzațiile tari din relații !

2011-12-04T23:25:00.004+02:00

Relațiile eșuate între 2 persoane au în comun lipsa senzațiilor și a dialogului. Cei care afirmă că sunt împreună, fiindcă inteligența peste medie a partenerului i-a cucerit gravitează deasupra lunii. Bineînțeles că și acel factor a contribuit, dar totul se reduce la senzații. Atracția fizică este cea care te ghidează: îl alegi pe el datorită părului dat cu gel într-o parte a la Alain Delon, cămășii cu un nasture necusut ce mai are puțin și se rupe (ce neglijent e câteodată...), blugilor călcați doar în picioare, luați din grămada de boarfe lăsate prin toată camera care și așa nu-l cuprinde pe el, gigantul ce nu ezită să glumească pe baza diferenței vizibile de înălțime. Îi observi gesturile de om mare, doar e îmbrăcat la 4 ace (sic!), lucirea ochilor când încearcă să vadă dacă l-ai înțeles, râsul licențios în momente de solitudine și ai impresia că-l cunoști... Nu știi un om nici dacă mănânci cu el un drob de sare!! Dar ideea e conturată: senzațiile primare oricât de simple ar fi definesc o relație...(de parcă aș mai lumina pe cineva acum...dar simțeam nevoia să spun asta.) Și mai afirm sus și tare cum că relațiile de lungă durată trebuie să sfideze normalitatea, să aducă un plus de nou. Fără banalitate și rutină, chiar dacă conferă un plus de stabilitate!!! Totul este deasupra sau dedesubtul acelei relații, nothing else matters...

Romantisme

2011-11-30T21:58:00.005+02:00

Romantismele mă captivează enooorrmmmm! Nu pot dormi noaptea gândindu-mă la ce s-a mai întâmplat cu X-ulescu...din nu știu ce serial pentru prințese de 20-30 de ani care se visează mare frumuseți. Romantismele sunt cultivate oamenilor de mici: ia uite ce frumos e cerul, ce roșie e floarea, ce drăguță ești etc. De aceea, atunci când naturalul nu întâlnește idealul, oamenii își mai schimbă câte ceva: un nas, doi sâni, trei neuroni anchilozați. Eu folosesc destul de rar cuvântul „urăsc” , dar se pare că de voie, de nevoie va trebui să-l folosesc azi: URĂSC ROMANTISMELE ! Nu suport filmele dulcege ca o bomboană de Crăciun decât atunci când sunt foarte obosită. Am nevoie de ele ca să pot dormi liniștită. Poate și de aceea, simțim nevoia să fim mințiți frumos când e vorba de propria noastră imagine. Mă minunez de persoanele sincere, de aceea le și primesc în viața mea și așa aglomerată de diverse activități. Spune-mi că arăt ca naiba și nu mă voi simți jignită! Îmi conștientizez prea bine defectele încât am ajuns să mă iubesc tocmai pentru că mă diferențiez de masa amorfă ce face un jogging alert spre perfecțiune fizică. Din păcate, asociez romantismele cu superficialitatea. Mereu am preferat realismul, chiar când mama mă păcălea cu vechile tertipuri cu balauri și zâne, căluți zburători și țigănci care dacă nu ești cuminte te fură. Cu tupeul nativ spuneam că nu există, că vreau să le văd, numai că în adolescență ajunsesem să cred că demult s-au preumblat pe aici personajele mitologice din „Legendele Olimpului”. După aceea, m-am întâlnit brusc cu Nana a lui Zola și am realizat cu stupoare că mai există și altă realitate decât cea descrisă de poveștile fraților Grimm și povestirile lui Sadoveanu. Da, lumea mahalalei, a celor deznădăjduiți m-a atras ca un magnet. Și acum sunt confuză cu privire la atitudinea mea de atunci: mă identificam cu ei, vroiam să îi ajut sau doar să-i cunosc? (Notă către sine: de recitit „Nana”.) Acum când sunt un omuleț pe o mare insulă, trebuie să mă trezesc la realitate! Vreau să mă întorc la simplitatea gesturilor, la tot ce am ezitat să spun, toate figurile de stil pe care nu le-am folosit de teamă, la toate imaginile ce cuprind în sine lumea halucinațiilor mele ambientale! De voi reuși sau nu, rămâne de văzut!

Comunicare

2011-11-23T22:02:00.010+02:00

Bla, bla, bla...b..lllaaaaaa! Un zumzet mirific mă fascinează prin mirobolanta intonație. Nu-i așa ca nu ați înțeles nimic? Cam așa se exprimă unii studenți și din păcate, nu îmi e rușine nici de profesorii universitari. Folosesc cuvinte ce nu aparțin din masa vocabularului pentru ca studenții să fie atât de impresionați de cad pe spate la propriu. E frumos a vorbi, când nimic nu ai a spune/ Înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune. Ce bine ar fi ca toți să-l aprecieze pe Eminescu și să-l aibă mereu aproape, chiar dacă poeziile sale se află într-o carte mică dintr-o poșetă cât un sac. Obișnuim să repetăm ideile sau să folosim neologisme atunci când avem probleme chiar cu acest element esențial vieții sociale: comunicarea. Eu prefer câteodată să tac din gură mâlc când nu sunt sigură pe afirmațiile mele sau când văd că alții prin prostia lor nativă vor să se impună. Vă imaginați desigur, râsul meu interior atunci când remarc opulența cuvintelor. Chiar și eu în postarea aceasta încerc să vă arăt că a spune vorbe fără sens într-un mod academic e „nașpa”. Să revin la stilul meu, totuși. Hai să îi impresionăm pe studenți! Acesta e motto-ul unora dintre profesorii universitari. Bine că mai există oameni cu simțul umorului și cu o experiență mare în a capta interesul unor mucoși cu fițe de apple și fețe adormite la 10 dimineața (și eu semnez prezentă la această categorie). Nu știu cum se face că un profesor care mai dă un exemplu trăznit te scoate din moleșeală și te face să stai treaz mai ceva ca un espresso. Sfat către toți profesorii din univers: fiți carismatici ! Carisma diferențiază un profesor „bun” de unul „rău”. Nu sunt eu capabilă de a pune etichete, dar experiența mi-a arătat că am învățat numai din clasă de la acei profi care te captivau...și nu prin cunoștințele turnate cu forța pe gâtul bieților puișori, ci prin gestică, glume, ajutorul oferit și bineînțeles, predarea prin exemple practice. Da, bine, bine, dar acum nu mai avem nevoie de profesori carismatici care să te facă să adori materia respectivă, doar avem tablă cu touch, le predăm elevilor prin lecții interactive și filmulețe educative. Rahat în ploaie, cam asta e tehnologia în relația profesor-elev! Love is not a gadget! A trecut ceva timp de când am început facultatea și am observat cât de importantă e comunicarea față în față. Deja atunci când un profesor se uită la tine, își aduce aminte că te-a mai văzut și simți în ochii lui că e dornic să te asculte, să înțeleagă nelămurirea ta și să îți ofere un răspuns. De cele mai multe ori, răspunsul e unul la care nu te-ai fi gândit cu mintea ta de hârtie...parcă ar spune: „Totuși sunt ca voi!”

Străina

2011-11-18T20:09:00.001+02:00

“Frumosul este ceva cumplit, înfiorător! Înfiorător, înţelegi? Pentru că nu poţi să-l cuprinzi, nu poţi să ştii ce-i acolo în fond, şi nici n-ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne-a pus în faţă numai enigme. Aici se întâlnesc toate extremele, şi toate contradicţiile sălăşluiesc laolaltă. Eu, frăţioare, nu sînt un om cult, dar am stat şi am cugetat mult. Sînt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi nu pot să suport că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Sfintei Fecioare ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăsluieşte idealul Sodomei, nu înseamnă că-şi întoarce faţa de la celălalt ideal, al Sfintei Fecioare, fiind singurul care-l însufleţeşte şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat!

Dracu’ să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai reuşite, inima descoperă frumosul.

Poate, oare, Sodoma să reprezinre frumosul?

….Dar fiecare, cum se zice, vorbeşte ce-l doare.” (F.D.Dostoievski, “Fraţii Karamazov”)

Sulfuri

2011-11-13T22:32:00.003+02:00

Nici dracul nu mă știa în al său lăcaș.

Umblam cu pantalonii evazați

Și niște converși uzați.

Nu mâncasem decât zeamă de clopot cu un pic de osânză;

Aveam 19 ani și gura ferm acoperită cu o pânză;

Trăgeam de picioare prinse în mii și mii menhire,

Câte-un glas mereu mă îmbia cu vorbe de caterisire.

Frăgezimea beznei se împreuna cu lumina bețivă,

- Iar eu eram la mijloc -

De parcă ar fi existat vreo alternativă

Între raiul încarcerat sau

Iadul cu înverșunare refuzat.

O, lume- joc și joacă!

Viața mi-e neclară!

De ce vârsta se poartă ca o adversară?

Și nu fug! Nu! Nu fug!!

În stânga am berea, iar în dreapta anafura,

Agheasma o beau doar vinerea,

Mațele însă îi resping acritura.

Privesc la o gutuie ruptă-n colțuri spiralate,

Prin spatele meu se perindă câmpii-

Halucinații ambientale

În zilele ce sunt fără îmbrățișările tale.

„Vitalitatea dragostei”- Emil Cioran

2011-11-06T21:14:00.002+02:00

„Arta de a iubi? Să știi să îmbini un temperament de vampir cu discreția unei anemone.”

„Înlăuntrul oricărei dorințe se încaieră un călugăr cu un măcelar.”

„Vitalitatea dragostei: am fi fără îndoială nedrepți dacă am ponegri un sentiment care a supraviețuit romantismului și bideului.”

„Cei cuprinși de plictiseală sunt întotdeauna firi erotice pe care dragostea le-a dezamăgit anticipat.”

Spini- din perspectiva unui țâcă

2011-11-03T21:29:00.005+02:00

„Aici sunt mulți oameni urâcioși, mami. Nu am văzut pe nimeni care să zâmbească... măcar atunci când mai fac o boroboață, mă ascund după tanti aia mică sau mă joc pe sub linia de metrou. Dar de ce sunt cu fața suptă, așa de parcă nu ar fi mâncat de zile bune, mami lor nu le dă de mâncare? Da nenea de ce stă în fața ușii cu punga aia sub el? Mami, mami, uite și pe buni, aaa, nu era ea...Ai dreptate, buni nu vinde flori și șosete...buni e la țară printre flori muuuult mai multe. Sărăcie...Ia uite, și tanti ne dă șosete. Mami, da noi avem șosete dastea albe? Tati are negre, tu roșii și eu roz...albe n-avem ! Nu luăm? Nu?! Mami, vreau albe!!!”

Titi Botez - Crizanteme

Asculta mai multe audio diverse

„Bine! Să nu te mai uiți la oamenii ceilalți, privește aici, spinii sunt pretutindeni...Numai tanti ceea și nenea cu florile sunt fără. Sunt frumoși, au ochii sinceri și nu se ascund în spatele sărăciei. Da, sunt săraci, mami. Ce înseamnă săraci? Oamenii care se chinuie să trăiască de pe o zi pe alta într-un oraș așa mare ca al nostru. Pe buni cu florile o văd zilnic, chircită de frig lângă un zid cu multe afișe ce prezintă petreceri vechi în cluburi noi. Stă ore bune și încearcă să vândă niște margarete cu 2 lei paralei. Dă și șosete fiindcă...sunt mulți tineri descălțați din provincie pe aici. Sunt studenți băgați într-o oală țigănească arsă pe margini ca la nenea de acolo...Cum, unde suntem? Ține minte câteva cuvinte: să te ferești de oamenii cu spini că altfel te duc înapoi acasă! Știi unde suntem acum? La Unirii. Off, nu mai ai răbdare...Gata, mergem!”

„A Life”- Sylvia Plath

2011-11-01T01:28:00.002+02:00

Touch it: it won't shrink like an eyeball,
This egg-shaped bailiwick, clear as a tear.
Here's yesterday, last year ---
Palm-spear and lily distinct as flora in the vast
Windless threadwork of a tapestry.

Flick the glass with your fingernail:
It will ping like a Chinese chime in the slightest air stir
Though nobody in there looks up or bothers to answer.
The inhabitants are light as cork,
Every one of them permanently busy.

At their feet, the sea waves bow in single file.
Never trespassing in bad temper:
Stalling in midair,
Short-reined, pawing like paradeground horses.
Overhead, the clouds sit tasseled and fancy

As Victorian cushions. This family
Of valentine faces might please a collector:
They ring true, like good china.

Elsewhere the landscape is more frank.
The light falls without letup, blindingly.

A woman is dragging her shadow in a circle
About a bald hospital saucer.
It resembles the moon, or a sheet of blank paper
And appears to have suffered a sort of private blitzkrieg.
She lives quietly

With no attachments, like a foetus in a bottle,
The obsolete house, the sea, flattened to a picture
She has one too many dimensions to enter.
Grief and anger, exorcised,
Leave her alone now.

The future is a grey seagull
Tattling in its cat-voice of departure.
Age and terror, like nurses, attend her,
And a drowned man, complaining of the great cold,
Crawls up out of the sea.

Naivă

2011-10-29T21:52:00.004+03:00

Naivitatea este mereu încurcată cu inocența. Ele pot fi stări de fapt sau pur și simplu, trăsături de personalitate. Eu le percep ca pe niște tare de caracter de care mă dezic constant și pe care le las în pragul ușii de cămin. Într-o lume competitivă chiar și atunci când se întâmplă ceva banal ca trecerea unei străzi, oamenii se iau la întrecere pentru supremație. Aud încontinuu cum că ar trebui să fim prieteni cu toată lumea; facultatea este un loc în care înveți, nu concurezi; poți supraviețui și fără să ai pretenții de la ceilalți. Și fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume, eu le spun: tâmpenii. În existența mea îndelungată de 20 de ani m-am luptat MEREU pentru tot: am încercat să supraviețuiesc 9 luni într-un spațiu îngust, întunecat de care am scăpat ca prin minune, m-am apucat să învăț lucruri simple care să provoace reacții și aveam un zîmbet malițios când mama observase ce mai stricasem, apoi m-am încăpățânat să trec peste adolescența clorurată de pete mari de lacrimi, iar după aceea bifam fiecare activitate ce reușea să mă scoată din oala cu melancolie. Treptat am ÎNVĂȚAT să trăiesc cu mine zi de zi, indiferent de toane și tonuri vocale. NAIVITATEA este închisă în toți, dar unii preferă să o ignore sau să o acopere cu diverse materiale reciclabile ca oase, nervi și norme. De ce norme? Ele ne încercuiesc viața cu un marker roșu aprins, iar cei care o iau printre spirale vor fi priviți cu milă, însemnați și în final, batjocoriți. De aceea, naivii sunt luați în derâdere, iar naivitatea e doar una din numeroasele culori pe care le iau eu câteodată. Nimeni nu vrea să fie de râsul lumii. După cum puteți observa, gura lumii este un element fundamental în societatea românească. Și numai pământul o poate astupa ! Pe de altă parte, inocența este ca paradisul primordial pierdut, nimeni nu se poate întoarce la acesta decât redevenind copil, scăpând de carcasa temporală și de corpul mucegăit. Sintagma „Să ne întoarcem la copilărie!” nu a fost nicicând mai mincinoasă. E imposibil, oameni buni! Ne mințim pe noi înșine! Dacă pentru două ore te chinui să gângurești la un bebe, pentru tine este doar o mișcare facial-gestuală afectivă. Dintre voi doi, numai bebele este inocent și nu fiindcă s-a născut recent, ci acesta are încă acces la cunoașterea primordială, încă nu a cunoscut lumea. Bebele se află în conexiune wireless cu divinitatea, mogâldeața de om adună în sine SPERANȚA...ochii săi trădează INOCENȚA ȘI NAIVITATEA.

Haide să ascultăm Jack Johnson-„Hope”,doar speranța „ will defeat you then teach you to get back up” !

Discuții de metrou

2011-10-24T19:53:00.005+03:00

Dimineața metroul este plin de lume, de toate culorile, încercănați, nebierbăriți, cu barbă de schimnic, rucsac peste rucsac sau cu plicul din dotare. Fiecare cu un ochi de neîncredere privește la celălalt ca și cum de abia ar aștepta să iasă din cușca de oțel forjat la suprafață, la lumina Universității sau într-o piață aglomerată Romană unde studenții se îndreaptă în pas de cohortă spre ASE sau SNSPA. De vei încerca să privești chipurile fantomelor teleghidate din metrou nu vei citi decât propria ta indiferență reflectată ca într-o oglindă aburită. Căldura de saună din fiecare zi îți domolește neuronul și îl oprește din alergare, fiindcă într-un spațiu paralelipipedic numai motorul metroului poate rula cu viteză. Instinctele mele de voyeurist se ascut fără voie când prind discuții de importanță capitală pentru traiul la comun:

„-Mă enervează, fată, este atât de prost, eu îi zic un lucru, el face altceva. (Mobilul sună cu o melodie portugheză, toți oamenii din metrou se holbează curioși.) Ce, mai am o stație și vin! Fată, nu poate să aștepte și el două minute!”

„-Și... câte seminarii ai pe săptămînă? Atât de puține?!!! Mamă, ce facultate mișto!”

„-Mi-am cumpărat un pistol cu bile. Am dat șaișpe milioane plus încă două milioane pentru cartușe. Am pensie de opt milioane și ...cum să nu-mi cumpăr?!!Tu, nu vezi ce golani umblă pe aici? (Eu, imbrăcată gros cu o geacă kaki și cu gluga trasa pe cap, sunt dată ca exemplu. Eram singura persoană care nu se sinchisise să stea pe scaun și singura prezență suspectă) Cum să nu-l testez? Am tras două focuri într-un câine drag mie...n-a murit, nenorocitu' ! O să-mi iau și un șprei să pice o dată că cu pistolul nu prea moare așa cum vreau eu.”

„-Mamă, hai că sunt în metrou nu pot vorbi, nici nu am semnal bun! Ce, când vin? Săptămâna asta.”

„-De ce nu înțelegi că nu m-am uitat la ea?! Nici măcar nu știu cine e. Nu vreau să ne certăm acum, vorbim acasă!”

Metroul nu este liniștit, arde de frustrări, temeri și speranțe. Nu are nevoie de nimic altceva decît de OAMENI.

Placebo - The Bitter End -
- Watch more Music Videos at Vodpod.

Mâini de păpușar

2011-10-15T15:36:00.001+03:00

„De-abia plecaseși”- Tudor Arghezi

2011-10-13T13:55:00.004+03:00

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.

Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Rapsodia culorilor

2011-10-12T10:52:00.002+03:00

RAPSODIA CULORILOR

Ea este urâtă, simțind securea zâmbetului înroșit,
Eu sunt frumoasă, un balon modelat din incandescenți nori.

Ea orbește, fiindcă vede fără a trebui să vadă,
Eu sunt orbită de tentația ochilor tăi chihlimbarii,

Zi de zi îi este ciudă să privească peste umăr,
Mă vede în reflecția murdar-gălbuie a becului: coșmar.

Întrebi cine ți-a pictat silueta abandonată,
Dar știi că numai tu poți face din frunză o acrobată.

Când asumi că mă cunoști, te înșeli,
Cînd știi că mă cunoști, mă înșeli...

Oare de ce ne-a primit cerul din apă
Să sorbim inocența pată cu pată ?

Ea măsoară distanța dintre noi cu compasul,
De parcă nu ar ști că sunt copia ei la indigo când îi sună ceasul.

Ea niciodată nu spune nu singurătății de ametist,
Eu, numai eu îi frământ parfumatul suflet autist.

Facultativ

2011-10-04T16:55:00.006+03:00

Cand esti intr-un spatiu ingust cu multe persoane, ce ai de facut? Eu obisnuiesc sa vorbesc cu frenezie mai ales atunci cand sunt singura. Glumesc, mai degraba scriu pe blog. Voi discuta despre facultate si despre toate lucrurile care definesc studentia. Facultatea are caracter facultativ asa ca nu ii inteleg pe cei care se plang de materii, notare sau profesori fiindca nu trebuie ca toata populatia Romaniei sa aiba facultate. Aceasta nu TREBUIE facuta pentru ca e in trend, fiindca este pasul obisnuit pentru un tanar sau fiindca vrei sa ai o diploma in mana pentru a-ti gasi un job. Criza actuala a fost benefica societatii, a scos in evidenta ca sunt prea multe persoane cu prea multe specializari dar fara nici o competenta. Sa vorbesc insa de lucruri mai vesele! Mai bine va prezint viata unui student inactiv, in asteptare (nu am avut inca nici o zi de curs, ci numai tutoriale): dimineata te trezesti buimac fiindca suna pitigaiat in disperare un ceas, vezi ca totusi este prea devreme pentru tine, te culci la loc. Dupa ce iti incarci bateriile obosite de atata agitatie (deh, in orasul de provincie lucrurile nu se intampla ca in Bucuresti, nu sunt atatea mijloace de a-ti atrage atentia si nici atatea tentatii), iti faci gimnastica ritmica de dimineata. Ma puteti vedea la emisiunea mea cu exercitii de pe Prima, ,,Florina prezinta''. Nu ai nevoie de exercitii fizice, ci doar de forta de a te tari ca un melc pana la gura de metrou unde dai peste alti zombii. Ochii lor injectati tradeaza buna dispozitie. Realizezi ca ai ajuns la Facultate atunci cand vezi o populatie tanara agitata, nemancata care hiberneaza in foisor (ce se facea SNSPA-ul daca nu avea celebrul foisor?). Acolo fete comunicative savureaza o tigara/mancarea studentului. Te detasezi usor de ele cand observi ca s-a facut timpul de a intra la ora. Imaginea aceasta idilica este doar o frantura dintr-o zi studenteasca. V-am scutit de acele detalii picante ca iesirea la un suc pe Lipscani si discutiile filozofico-politice purtate acolo. Sunt optimista si cred ca se simte in aceasta postare...sper ca chiar dupa cursuri si seminarii ca si laboratoare sa-mi reamintesc vorbele lui Plutarch: ,,Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins."

P.S. Diacriticele au ramas din pacate ca si seriozitatea mea in statia de metrou Timpuri Noi. Problema se va remedia curand. Va rog sa scuzati inconvenientul si sa va mai destindeti cu poeziile mele sau cu alte postari.

KYLIE MINOGUE - ENJOY YOURSELF

Asculta mai multe audio diverse

”The Road Not Taken”- Robert Frost

2011-09-29T19:41:00.001+03:00

Two roads diverged in a yellow wood,
And sorry I could not travel both
And be one traveler, long I stood
And looked down one as far as I could
To where it bent in the undergrowth;

Then took the other, as just as fair,
And having perhaps the better claim
Because it was grassy and wanted wear,
Though as for that the passing there
Had worn them really about the same,

And both that morning equally lay
In leaves no step had trodden black.
Oh, I marked the first for another day!
Yet knowing how way leads on to way
I doubted if I should ever come back.

I shall be telling this with a sigh
Somewhere ages and ages hence:
Two roads diverged in a wood, and I,
I took the one less traveled by,
And that has made all the difference.

Să nu mă uit !

2011-09-26T17:35:00.004+03:00

„Să nu mă uit! Să nu mă uit! Totuși, mă uitam, muream în fiecare clipă pentru mine însumi. Și totul se ștergea așa de repede, în sacul fără fund al bietei mele memorii. Totul era lipsit de soliditate, de orice pic de siguranță în viața mea. Nesigur printre lucruri nesigure, cețos printre lucruri cețoase, murind printre lucruri murinde, știam că orice IERI este un cadavru, că orice ASTĂZI va muri diseară. Sufletul meu era o încăpere de cadavre, ce nu-și mai păstrau nici măcar forma.”

(Eugen Ionescu)

Căldură mare

2011-09-24T17:40:00.004+03:00

În așteptarea startului, eu stau...și stau...și mă topesc ușor, ușor pe o căldură insuportabilă ce mă face să mă gândesc din ce în ce mai des la calitatea noastră de muritori. Să vină o dată sfârșitul lumii sau măcar Era glaciară că nu mai rezist! Frigul este a doua mea natură, am mereu picioarele și mâinile reci (că doar sunt sinceră, nu că am circulația sângelui proastă), m-am născut pe frig, am trăit în frig(anii '90 te învățau să crești ca o buruiană, fără căldură și bani, încât cei care îndurau atunci nu mai au acum nevoie de emisiuni ca „Tehnici esențiale de supraviețuire”), m-am jucat afară indiferent de vreme și nu lipseam de la jocurile din fața blocului, iar culoarea purpurie a feței era ceva obișnuit la toți copiii. Căldura mare mă obligă să consum hectolitri de apă încât voi fi nevoită să-mi leg sticla de apă de gât sau să-mi drenez tot sângele și să-l înlocuiesc cu prețiosul lichid, APA. Septembrie este pe final și căldura ÎNCĂ persistă. Îmi este dor de frigul care face ca creierul meu să funcționeze cum trebuie, să nu mai fie îngrijorat că o să se deshidrateze. După ce că trăim ca în Africa acum trebuie să agreăm și căldura specifică ca și melodiile tribale, a se citi manelele...Până vine frigul mai ascult t.A.T.u. ...și las deoparte videoclipurile de vară ce prezintă mereu petreceri în locuri exotice cu fete mai mult dezbrăcate și băieți cu voci lucrate ca și mușchii lor în sala de forță.

O simplă iluzie, un vis, o nălucă

2011-09-22T19:57:00.006+03:00

Clișeele cum că dragostea este o simplă iluzie, un vis, o nălucă tratează cu superficialitate ceva atât de complex care nu poate fi cuprins într-o carte de la LIBERTATEA sau într-un film de categoria B. Adevărata dragoste este una singură: este acel sentiment care plecând de la cunoaștere, sinceritate și respect reciproc descoperă zi de zi noi calități umane, chiar și noi defecte , care găsește în sensiblitatea a două personalități diferite o persoană identică, acea ființă primordială, androgină. Nu există om care să nu dorească fericirea! Astfel aceasta depinde într-o bună măsură de cineva sau de mai multe persoane, eu fiind fericită și înconjurată de prieteni sau doar alături de altcineva. Iar câteodată îmi doresc singurătatea! Doamne, dacă mai poate cineva să mă înțeleagă! Fericirea este asemănătoare unei complicate formule chimice: dacă ceva lipsește sau este greșit, tot rezultatul se anulează într-o clipită. Fiecare element din ecuație reprezintă ceva, fiecare simbol corespunde unei realități. Iar câteodată realitatea este dură, glumele referitaore la bărbați având un sâmbure de adevăr. Însă mai bine să râdem cu ei de ei:

Întrebare: Care este asemanarea dintre un barbat si o telecomanda?
Raspuns: Ambii sunt simpli, usor de folosit si de obicei îi gasesti pe lânga televizor.

Întrebare: Cum se numeste un barbat aratos, inteligent, atent si sensibil?
Raspuns: Basm…

Întrebare: De ce sunt barbatii ca ceapa?
Raspuns: Daca dai jos învelisul îti vine sa plângi…

Întrebare: De ce sunt barbatii imuni la boala vacilor nebune?
Raspuns: Pentru ca sunt porci…

Întrebare: De ce barbatii sunt ca si betele de chibrit?
Raspuns: Daca îi aprinzi îsi pierd capul…

Întrebare: Ce are 6 picioare, un IQ de 100 si miroase a bere?
Raspuns: Trei barbati în fata televizorului la meciul de fotbal…

Întrebare: Ce întelege un barbat prin a te ajuta la curatenie?
Raspuns: Sa-si ridice picioarele sa poti da cu aspiratorul…

Întrebare: Cum trimiti un barbat la culcare?
Raspuns: Îi spui ca vrei sa vorbesti cu el.

Ești doar o fată...

2011-09-20T18:26:00.002+03:00

Din solidaritate feminină, astăzi scriu despre misoginism și fraza arhi, ultracunoscută „Nu poți face asta, ești doar o fată”. Nu vreau să jignesc sexul opus, dar din cunoștințele mele „elevate” , femeile nu jignesc bărbații, nu-i fac în repetate rânduri și câteodată neintenționat pe bărbați în toate felurile. Singura înjurătură pe care o știu eu și care nici măcar nu este o înjurătură este ,,Boule!”. Câteodată chiar nu ai cum să ignori trăsăturile evidente...:) În general, femeile sunt mai tolerante față de afirmațiile bărbaților, unele se simt admirate când sunt numite curve (că doar au citit bestseller-ul ,,Fetele bune ajung în Rai, fetele rele ajung unde vor”), altele suportă infidelitățile persoanei apropiate de dragul iubirii, unele sunt dependente financiar și se milogesc la propriu pentru a primi bani chiar și pentru o pâine, altele nu suportă singurătatea și preferă o singurătate în... doi, unele se simt descumpănite când nici măcar nu sunt luate în seamă de niște masculi de toată frumusețea, iar altele preferă să fie prezentate tuturor de către el ca un trofeu îndelung vânat. Instinctele de vânătoare sunt din ce în ce mai prezente în văzul tuturor. Eu pledez pentru independență fără însă a ignora grija și afecțiunea pe care ți le poate acorda o persoană, însă câteodată iubesc ca eu să schimb un bec sau să asamblez și să dezasamblez calculatorul, iar gătitul să fie lăsat în seama altcuiva. Dacă tot suntem considerate egale, să nu mai existe afirmații cum că nu putem face ceva, că nu avem forța fizică sau chiar intelectuală (ce?), iar varietatea de bancuri misogine să nu mai fie spuse decât atunci când ești prea alcoolizat ca să mai poți conștientiza ce faci:

I: Ce citeste o femeie pe o foaie goala?
R: Drepturile sale.

Q: Care e diferentza dintre un OZN si o femeie desteapta?
A: OZN-uri s-au mai vazut.

Q: De ce sunt considerate femeile convergente?
A: Pentru ca sunt monotone si marginite...

- Stiati ca berea contine hormoni feminini?
- Cum?
- Daca bei bere, vorbesti aiurea si nu stii sa conduci.

-Iubitule, e adevarat ca oile sunt proaste ?
-Da, mielutule !

Stiti de ce nu fac femeile armata ?
Pentru ca in clipa cand li se ordona culcat, ele se arunca pe spate.

I: Ce este femeia?
R: Femeia este o faptura nedesavarsita, creata pentru rau; a-i cere
binele inseamna a-i cere imposibilul si pe langa lipsuri are si defecte.

Cum se cheama o femeie inteligenta, sensibila si aspectuoasa?
Un zvon

O femeie la librarie: As dori cartea cu titlul "Superioritatea femeii fata de barbat"
Vanzatorul: "Utopie si sf-uri la etajul 1 va rog!".

La inceput, Dumnezeu a creat pamintul si s-a odihnit.
Apoi a creat barbatul si s-a odihnit.
Apoi a creat femeia.
Si de atunci, nici omul, nici Dumnezeu nu s-au mai odihnit.

Ce este o femeie inteligenta?
O femeie cu care poti sa fii cat de prost vrei.

De ce Dumneazeu a l-a creat pe Adam prima data?
Nu a vrut ca Eva sa comenteze si la creatie.

De ce exista mai multe femei decit barbati ?
Pentru ca exista mai mult de curatat decat de gindit.

Un barbat merge cu liftul. La un moment intra o femeie. Dupa doua etaje
liftul se opreste. Femeia se uita cocheta la el, dezbraca bluza si sutienul
si le arunca ambele pe jos:
- Hai fa-ma sa ma simt femeie.
Barbatul se gindeste putin, isi dezbraca camasa o arunca pe jos, si spune:
- Hai, spal-o si calc-o.

***Mâine, bancuri culese despre ei ca să vedeți că nici femeile nu s-au lăsat mai prejos când e vorba să glumească.

Criza, bat-o vina!

2011-09-18T21:17:00.002+03:00

Toată lumea este crizată zilele acestea. Unii au în mod repetitiv criză de nervi, alții au o criză financiară, unele au o criză sentimentală, unul are o criză familială....nu mai spun de cei care se crizează atunci când intră în panică din cauza lipsei de timp. Orice criză scoate la iveală toate angoasele și depinde de fiecare de cum le depășește. Mă surprind persoanele care tot timpul se simt sub presiune, atacate din toate părțile, anxioase din cauza unei frezuri proaste sau a poșetei plic care nu se potrivește vai! , ce tragedie cu rochia fâl-fâl. Înainte de a emite judecăți de valoare despre cineva ar cam trebui să-l cunoști. Dar te poți apropia de o persoană care mereu are garda ridicată și spini până și pe limbă ? Credeam că numai adulții sau cei stresați au crize, însă observ că până și puștanii de 3-4 ani au crize...mai mult de personalitate. Țipă atunci când ai impresia că vorbesc, zbiară sau rag * depinde de situație* la mamă să le dea mingea Hanna Montana aruncată de la etaj, își mușcă fratele sau sora de braț și deseori își lovesc mamele sau bunicile atunci când nu li se cumpără ce vor ei. Reclamele la prezervative cu copii alintați nu au fost mai adevărate. Toată lumea știe că dacă îți răsfeți copilul, ajungi să o pățești tu la final, dar unora le este mai greu să nu-i mai răsfețe pe proprii lor copii. În fine, eu nu am copii, deci vorbesc dintr-o perspectivă obiectivă, a spectatorului dintr-o sală de teatru. Îmi amintesc acum de o dezbatere de la ora de educație pentru sănătate când ni s-a pus franc întrebarea *cam inoportună, părerea mea* dacă o să facem copii în viitor, dacă ne dorim. De unde să știu că îmi doresc ceva ce nu am avut niciodată sau dacă o să îmi doresc vreodată? Credeți că la 19 ani mă gândesc serios la făcut copii? Hai să fim serioși! Gândirea și soarta se schimbă constant, așa că niciodată nu știi ce îți rezeră viitorul. Când am auzit-o pe o colegă că vrea 3 copii, 2 fete și un băiat, discuția a ajuns să mă enerveze de-a dreptul dorindu-mi să ies din nebunia asta cu iz de roman ieftin. De ce? E bine să ai imaginație ...așa cum am eu acum și fac copii pe hârtie sau de hârtie...e dureros însă să stabilești tu dinainte ce vrei, să planifici până în cele mai mici detalii pentru ca apoi tot visul să se destrame. Într-un minut! Zap! Dacă, ipotetic vorbind, acea persoană va avea numai băieți, dezamăgirea ar putea să o cuprindă și ar putea fi chiar mânioasă pe proprii ei copii. Cel mai bine e să faci totul la timpul lui, indiferent de criză, să nu te lași influențat de părerile celorlalți și dorințele unora. Nu te lăsa dărâmat de viață ! Construiește-ți propriul drum dacă viața până acum te-a îndrumat greșit! Poate că ar fi bine să mai vezi și alte semne din jurul tău...

P.S. Recitind ce am scris, parcă și eu aș fi atinsă de o mică ...criză...euforică. Atâtea gânduri despre viitor, soartă și copii într-o singură postare mă fac să mă întorc la vinul meu, Red Red Wine.

”I just thought that with time
Thoughts of you would leave my head
I was wrong now I find
Just one thing makes me forget

Red, red wine
Stay close to me
Don't let me be in love
It's tearin' apart
My blue, blue heart”

NU

2011-09-18T11:28:00.001+03:00

Mai îngăduie-mi, Doamne, o necunoscută întâmplare,
Am să-i dedic poeme până când ochii mei răzvrătiți în uimire
Iedera îi va acoperi roată - roată cu înfrigurare.

Când nebunia din ochiul tău stâng doarme,
Un circ de nerăbdări ascunse, o arșiță infinită în mii de răni,
Nevindecată mă aleargă până-n zori,
O umbră , ca să scriu colorat cum exist.
Sunt un spațiu alb lângă fereastră
Care încă te mai așteaptă,
Un vid deghizat în om, nu o ființă umană,
Te simt aproape când tu nu mai ești,

Primitiv gândul meu te caută disperat cu gesturi viclene,
Refuzând să vadă durerea mea renăscută,
Enigmatic spectacol al umbrelor când pictezi
Azurii depresii pe umărul meu.

Bine că mi-am ferecat zorii și am plecat.
Iubirea trebuie să crească și eu să scad.
Nimic nu-mi lipsește pentru a fi fericită, dar
Eu știu că nu sunt, trăiesc așa cum visez: singură.

Încă nimic n-are nevoie de mine,
Numai hăul obsedant, divizat în mine și în tine
Cuprinde o neliniște zigzagată: viața.
Aici, acolo-n amintire topesc șoaptele
O, voi, imaculatele!

Așteptarea

2011-09-13T17:58:00.003+03:00

Mereu am apreciat punctualitatea. E un semn de respect față de celălalt să vii la timp, să nu întârzii minute bune peste sfertul academic. Ce se întâmplă însă când tu ești persoana care așteaptă ... anul universitar? Și parcă nu mai vine...Plictiseala devine noua rutină, întrucât vechea rutină pe care ți-ai făcut-o timp de 12 ani a fost înlocuită. Mecanismul tău de funcționare este momentan în reparație. Mă simt ca un alergător care așteaptă la start să înceapă cursa ... presiunea crește cu fiecare secundă care trece... Săptămânile și lunile de stagnare ajung să te facă un mic student la vârsta pensionării. Da, am devenit o persoană de vârsta a treia. Când nu ai nimic de făcut decât să lâncezești pe canapea ca un muribund și realizezi că e ceva în neregulă cu tine, lasă cafeaua/ceaiul din mână, nu mai zapa și lasă lumina să intre în casă! Mă bucur că mai sunt cărți pe care îmi doream de mult să le citesc, seriale pe care nu am apucat să le văd și filme pe care am preferat să le ignor o viață întreagă, comedii ușurele (2 ore de râs prostesc la un film de categoria B te destind într-un mod nemaipomenit). După ce te plictisești, (nu de alta dar eu mă plictisesc repede dacă nu e ceva care să-mi atragă atenția într-o jumătate de oră- un posibil ADHD latent) îți organizezi toate fișierele din calculator și ai un sentiment de satisfacție că ai făcut ceva pe ziua de azi. Așteptare frustrantă... aceste două cuvinte descriu cel mai bine starea în care mă aflu.

Pentru cei cărora startul a fost dat le urez : Succes în tot ceea ce își propun!

Original de simplu

2011-09-11T21:51:00.002+03:00

STIMAȚI PĂRINȚI,

MULT IUBIȚI PROFESORI ȘI DRAGI COLEGI,

ASTĂZI PORȚILE CUNOAȘTERII VI S-AU DESCHIS SPRE UN NOU ÎNCEPUT.

DECI: BUN VENIT !

CU NOSTALGIA REÎNTOARCERII ȘI CU HARUL MEU SPRE POEZIE,

VĂ ÎNDEMN SĂ ASCULTAȚI ACEASTĂ FANTEZIE,

SFATURI BUNE O SĂ VĂ OFER

ȘI SPER SĂ NU FIE DOAR VORBE ÎN AER.

DE POȚI FI CALM CÂND TOȚI SE PIERD CU FIREA,

IAR TU VORBEȘTI TUTUROR NUMAI CU PRIVIREA,

DE TE ÎNCREZI ÎN TOȚI ȘI TOȚI TE CRED,

DE NU AI O CLIPĂ UN RĂU SĂ-L ÎMPLINEȘTI,

ȘI DACĂ AI PUTEREA SĂ ÎNDRĂZNEȘTI,

ZI DE ZI MUNCA SĂ O IUBEȘTI.

DE ÎNVEȚI DE LA VULTUR MEREU SĂ TE ÎNALȚI,

DE-L AJUȚI PE ÎNVINS ȘI TE ÎMPRIETENEȘTI CU ÎNVINGĂTORUL,

NUMAI LA COLEGIU ÎȚI POȚI VEDEA VIITORUL.

DE POȚI SĂ CAUȚI CU GÂNDUL ȘI CU INIMA,

ÎN SUFLET, SĂ FACI LUCRURI BUNE

CNMV-UL ARE FAIMA

ȘI PROFESORI CU ATITUDINE

CE TE VOR ÎNDRUMA SĂ-ȚI GĂSEȘTI DRUMUL

PENTRU CA ÎN VIAȚĂ SĂ FII MEREU PRIMUL.

IAR ACUM CÂND AVEM TOATE ELEMENTELE NECESARE

PENTRU A EVOLUA

SĂ REȚINEM CUVINTELE LUI MARTI:

„CEL MAI BUN MOD DE A SPUNE CEVA ESTE PRIN A FACE ACEL LUCRU !”

BAFTĂ ÎN NOUL AN ȘCOLAR !

Open your eyes today * 11 *

2011-09-10T20:55:00.007+03:00

„9h 16
M-am întrebat adesea de ce se aruncă oamenii în gol în cazul incendiilor. O fac fiindcă știu că vor muri. Nu mai au aer, se sufocă, ard. Preferă să sfârșească, numai să se petreacă totul repede și curat. Jumperii nu sunt niște depresivi, ci ființe cu judecată. Au pus în cumpănă elementele pro și contra. Preferă o cădere vertiginoasă, în loc să se înnegrească, aidoma unor cârnați, într-o încăpere plină de fum. Aleg saltul mortal și un rămas bun vertical. Nu mai au iluzii, chiar dacă unii încearcă să-și folosească geaca pe post de parașută ocazională. Își încearcă norocul. Evadează. Sunt oameni, căci preferă să aleagă cum vor muri în loc să se lase pradă focului. O ultimă dovadă de demnitate: au hotărât să sfârșească, în loc să aștepte cu resemnare. Expresia cădere liberă n-a fost niciodată mai plină de sens.

9h17
Nu sari de la 400 de metri înălțime fiindcă ești un om liber. Sari fiindcă ești un animal hăituit. Nu sari ca să rămâi om, ci pentru că focul a făcut din tine o făptură asemenea dobitoacelor. Golul nu e o alegere bine gândită. E doar singurul loc agreabil văzut de sus, un loc dorit, care nu-ți smulge pielea cu gheare încinse până la alb, care nu-ți crapă ochii cu cărbuni aprinși. Golul e ușor. Golul e o ieșire. Golul e primitor. Golul îți întinde brațele.”

(Frederic Beigbeder- „Windows on the world”)

ANI DE LICEU

2011-09-10T11:43:00.006+03:00

Vine școala, bine-mi pare așa că să ne reamintim cuvintele unui războinic al luminii, fiindcă un elev este în definitiv, un luptător:

„E ciudat, îşi spune în sinea sa războinicul luminii. Am întâlnit atât de mulți oameni care- cu primul prilej încearcă să-și dea la iveală tot ce au mai rău. Își ascund forța lăuntrică îndărătul agresivității. Își ascund frica de singurătate sub un aer de independență. Nu au încredere în capacitatea proprie, dar își glorifică virtuțile pe unde apucă.
Războinicul citeşte mesajele acestea în mulţi bărbaţi şi femei pe care-i cunoaşte. Nu se lasă niciodată înşelat de aparenţe şi-şi face un punct de onoare din a rămâne tăcut când ei caută să-l impresioneze. Dar se foloseşte de împrejurare pentru a-şi corecta defectele, întrucât ceilalţi sunt totdeauna o bună oglindă.
Un războinic profită de orice împrejurare pentru a trage învăţăminte.”

************************************************************************************

„Un războinic al luminii, înainte de a se angaja într-o luptă însemnată, îşi pune întrebarea: Cât de mult mi-am dezvoltat abilitățile?
El ştie că bătăliile pe care le-a dat în trecut au sfârşit totdeauna prin a-l învăţa câte ceva. Dar învăţămintele acestea l-au făcut pe războinic să sufere mai mult decât ar fi fost necesar. Nu doar o dată şi-a pierdut timpul, luptând pentru o minciună. Şi a suferit pentru persoane care nu erau la înălţimea dragostei lui.
Învingătorii nu repetă aceeaşi greşeală. Tocmai de aceea războinicul îşi riscă inima numai pentru ceea ce merită.”

(„Manualul războinicului luminii”- Paulo Coelho)

Rețetă de drum

2011-09-09T21:39:00.003+03:00

Drumul București- Slobozia Veche durează 3 ore și jumătate cu cel mai ieftin mijloc de transport, trenul. Deși urât de cei care își doresc să ajungă pronto la destinație, eu îl ador. Cred că adevărata ta personalitate iese la suprafață în cele câteva ore în care stai cu persoane necunoscute sau cu prieteni la un pahar de vorbă (numai pahare de Pepsi- Simona știe de ce). Atunci îți dai seama de preferințele fiecăruia, de puterea de a se distra într-un spațiu îngust în care vara nu poți respira, râzi cu lacrimi la glumele unuia sau altuia, afli bancuri cu și despre Bulă și bineînțeles, adormi legănat pe muzică remixată (manele și alte manele). Apropo, ați ascultat manele vreodată unele peste altele, nu vi se pare că sună identic la ritm și versuri? Drumul te maturizează într-un fel în care nici nu îți dai seama, scapi de toate frământările și te concentrezi să ajungi cu bine la destinație (doar, vorbim de România, oameni buni, țara unde viața se trăiește la extrem). Și nu mă înțelegeți greșit, iubesc România poate și datorită acestui lucru. O plimbare cu personalul te învață toleranța (vei ajunge să suporți totul și să iei orice ca pe un lucru normal- inclusiv alcooliștii), iubirea față de oameni (cel mai greu lucru e să înveți să îi iubești pe toți- nu numai să îi tolerezi, fiindcă poți tolera prostia, dar să nu o iubești), ajutorul reciproc (off, ușile mici și bagajele imense nu sunt cea mai bună combinație), simțul măsurii (vara, trebuie să-ți drămuiești apa și banii- tentațiile astea!), puterea de a rezista privirii năucitoare a controlorului atunci când îi oferi nu unul , ci trei bilete care nu mai sunt valabile până când îl găsești pe cel corect (Sonia știe!), simțul orientării (am ajuns să cunosc metroul ca în palmă indiferent că trebuie să alergi de pe o magistrală pe alta ca un ogar în căutarea prăzii). Nu vreau să scriu aici un Bildungsroman așa că mă opresc aici până nu devin prea sentimentală că doar e un lucru arhicunoscut că nu îmi pot stăpâni emoțiile. Cam aceasta a fost rețeta pe ziua de azi. Porniți la drum pentru a vă cunoaște your true colors!

„De ce fierbe copilul în mămăligă”- Aglaja Veteranyi

2011-09-04T08:40:00.003+03:00

„ << Un străin sadea și-a pierdut pantofii. I-a lăsat în mijlocul casei și a aruncat casa în râu. Sau casa s-a aruncat singură? Străinul sadea a mers din râu în râu. Odată a găsit un bătrân sub apă care avea o placă indicatoare atârnată de gât: AICI CERUL. Străinul întrebă: Cum, cerul? Bătrânul dădu din umeri și arătă spre placa indicatoare. Atunci casa se ridică din nou la suprafață, da cu totul în alt loc. Și probabil că era alta, pentru că nu-și amintea de pantofii străinului. Mai târziu casa și-a pierdut ușa.>>
Fracul a inventat povestea asta? întreb.
Nu, spune tata, asta e povestea noastră.”

Despre răutate ca banalitate

2011-09-03T09:25:00.006+03:00

Știu că ar trebui să fiu mai optimistă că doar sunt încă în vacanță. Din păcate am făcut greșeala de a sta în fața televizorului și nu doar pentru „Vrei să fii milionar?”. Am zis să mă pun și eu la curent cu știrile din Românica. Cu o pungă de chipsuri în față, într-o stare aproape vegetativă am urmărit cele mai previzibile știri. De ce sunt ele previzibile? Fiindcă toate lumea știe că pe lumea aceasta există și rău întrupat în ființe sau acțiunile lor ca furturi, etc. Marionete ale șaradei numită audiență, televiziunile au decăzut total: sunt plictisitoare, fade, inodore, incolore... Așa că nu vă uitați la TV, relaxați-vă la mare, munte, bar, acasă ! Beți o limonadă rece din partea mea! Noroc!

„Fericire”- Ana Blandiana

2011-09-01T10:48:00.003+03:00

Mai greu de suportat
decât fericirea nu e nimic
Sau în orice caz
posibilitatea de a avea tootul
Pe care în această parte de lume
O numim fericire.
A fi totul este dimpotrivă
O exultantă suferinţă.
A fi totul înseamnă a fi îm stare
Să suferi în locul tuturor,
A încerca să vezi cum e să fii celălalt,
să fii altul,
Cum e să nu mai fii tu,
Cum e să nu mai fii.

Indigo

2011-08-30T18:42:00.005+03:00

Încă de când suntem mici învățăm totul prin imitație: să mâncăm, să vorbim etc. și prin repetiție. Învățarea prin imitație este o parte importantă în formarea noastră ca oameni. Dar ce se întâmplă când ajungem să imităm comportamentul, limbajul, vestimentația unei persoane, în definitiv să o copiem ? Și eu care credeam că numai la școală se mai copiază (sic!). Unele persoane ajung să fie chiar copii la indigo ale unor vedete și în America, țara care NU este the land of choice, meseria de copiator a ajuns sa fie la mare căutare și bineînțeles, bine plătită. Petrecerile în clubul de fițe nu vor mai fi la fel după apariția sosiei lui Michael Jackson. Sincer, mie mi se pare că aceste sosii nu produc nimic original. Show? Entertainment? Posibil, dacă consideri distractiv să vezi pe cineva care imită pe cineva. Ca un joc de mima, măcar la acesta tu aduci un plus de originalitate... Și nici actori nu sunt, întrucât nu oricine de pe stradă poate să joace ceva sau pe cineva. Nici măcar nu am văzut sosii adevărate (poate dictatorii le mai „educă” pe ale lor), sosii care să imite o persoană 100%. Și de ce să aduci sosia când artistul respectiv mai trăiește? Ești ca un vultur care mușcă cu sălbăticie din trupul amărâtului, câștigi bani pe urma unei persoane care este chiar în viață. Copiile la indigo îmi arată încă o dată cât de neinspirați pot fi unii oameni și lucrul acesta mă întristează. Chiar nu poți face și tu ceva original? Înțeleg că Michael Jackson are o influență asupra ta, iar tu mai înveți câte ceva de la el, dar și tu, pe persoană fizică (vorba lui Vanghelie), poți aduce elemente noi. Coșmarul meu: oameni care să semene cu tine, să-ți „împrumute” manierismele, din ce în ce mai mulți, atât de mulți încât ajungi să te întrebi dacă tu mai ești chiar „tu”. Și niciodată nu ar trebui să fii confruntat cu această dilemă, nu de alta, dar de ceva timp nu mai e bine să jonglezi cu neuronii tăi...

Un exemplu:

Sosiile vedetelor de la Hollywood

Vezi mai multe video din divertisment

„Curcubeul” - D.H. Lawrence

2011-08-28T08:55:00.005+03:00

„Ursula lăsa-n urmă adolescența și devenea femeie și, treptat, negura răspunderii, a propriei răspunderi, o învăluia. Era conștientă de ea însăși, era conștientă că e o entitate distinctă în mijlocul unei obscurități fără cap și coadă, era conștientă că trebuie să meargă undeva, că trebuie să devină ceva. Și se temea, neliniștită. Oare de ce trebuie omul să se maturizeze, de ce trebuie să-i cadă pe cap răspunderea asta grea, paralizantă, răspunderea să trăiască o viață pe care n-a descoperit-o încă? Din nimicnicie și dintr-o amestecătură fără formă, ea trebuie să devină ceva! Cum să facă? Și ce să devină? Să-și găsească drumul în beznă, unde nu-i nici urmă de drum! Dar încotro s-o ia? Cum să facă fie și numai un singur pas? Asta era chinul cel mare, să-ți cadă pe cap răspunderea propriei vieți. (...) Întrebarea era cum să acționezi. Încotro s-o iei, cum să devii tu însuți ? Nu erai tu însuți, erai doar o întrebare rostită pe jumătate. Cum să devii tu însuți, cum să știi întrebarea și propriul răspuns când erai un nimic mișcător, dus de vânturile din cer, indefinit, nerostit? ”

Schimbarea

2011-08-26T09:57:00.012+03:00

Am auzit zilele trecute ceva care mi-a rămas în minte: „Dragă, ar trebui să-l schimbi că dacă e cu tine să nu mai facă asta, asta și enumera niște vicii cât se poate de personale.” Imediat mi s-a aprins un beculeț și gândurile au luat-o razna: „De ce să schimbi pe cineva? Doar fiindcă are niște carențe sau surplusuri ? Eu, personal, consider că NIMENI, ABSOLUT NIMENI nu se poate schimba în bine, poate doar în rău. Și cum decizi ce e inutil, de ce e benefic?” În fine, de la atâtea întrebări am ajuns să mă uit pe cerul mare, să număr frunzele din copaci, nu mai eram atentă deloc la conversație. Am descoperit atunci cu încântare că am 10 degete , iar de la atâta numărat mă luase amețeala. Culmea, culmilor e că lumea când are ceva pe suflet, povestește la toată galaxia. Așa cum fac eu acum, un cetățean ce nu concepe schimbarea în bine: nu am văzut vreun criminal care într-un final să iubească oamenii (dacă iubindu-i înseamnă să le taie jugulara, asta poate da), pedofili care să educe copiii fără să-i dorească pentru sine, bețivi care să se lase de băutură (poate străinii, fiindcă românii nu și-ar lăsa țuiculița și UNIREA din mână *acum eram patrioată- ce-i al nostru, e al nostru- după un studiu recent, românii sunt pe primul loc la consumul de alcool ); te lași de un viciu, începi altul (mâncarea în exces poate fi considerată viciu?). Sunt cred că sute de emisiuni care te învață cum să slăbești, să fii mai cu moț. Și pentru cine slăbești ? Pentru că așa își dorește cutărescu' . Dar tu vrei asta? Atunci când nu vei mai avea un sprijin, acel cineva, te vei reapuca. Și cred că oricine știe că după aceea drumul este numai dus, nu și întors. Dar dacă iubești și ții la sănătatea lui , nici atunci să nu-l schimbi? NU, un hotărât NU. Decât să fie nefericit tot restul vieții, mai bine să fie fericit o săptămână, o zi, o clipă. Și eu m-am schimbat, probabil, dar nu am făcut-o pentru mama, tata, ș.a.m.d. ,ci s-a întâmplat pur și simplu. Concepțiile asupra vieții ți le schimbi, poți face schimb de cărți, CD-uri, timbre și alte bla-bla-uri, însă CARACTERUL nu poate fi interschimbabil ca pe o cămașă uzată și cârpită. Și în definitiv de ce te-ai schimba? Puterea sau lipsa ei de a rezista viciilor te definesc, kilogramele în plus sau în minus, părul de pe cap sau chelia uimitoare, modul de a râde sau a plânge, felul în care îmbrățișezi pe cineva, toate acestea trebuiau să poarte un nume: TU !

P.S. Poți în schimb să modifici interfața blogului (ceea ce s-a întâmplat ușurel, ușurel). Îmi reflectă mai bine personalitatea, nu ?

,,Sentimentul lânei ”- Marin Sorescu

2011-08-22T21:13:00.002+03:00

Am si sentimentul lânei -
Nu stiu de ce-ti spun asta,
Probabil ca m-ai intrebat,
Mi-ai cerut un inventar al
Sentimentelor.

Le am pe toate, am sentimentul tuturor
Stofelor, si acum îmi dau seama
Ca-l am si pe-al
Medalionului. Am rãmas cu ochii pironiti acolo.
El mã sageta.
E bine daca-ti poarta de grija.
Eu nu prea port de grija - am alte calitati,
Dar nu port de grija.
N-am timp. Daca mã tii la git, da.

Hai sã te descriu, tot trebuie sã fac ceva
Dar tie-ti sta bine-ntre bijuterii.
Trebuie sã te descriu o data cu bijuteriile tale.
Esti buna pentru arheologii viitorului,
Numai camee, paftale, inele, bratari.
Imediat as putea localiza secolul si tara.
Aurul te iubeste. Sint gelos.
Bijuteriile sã mi le descrii tu. Aici trebuie
Finete de femeie.
Parul tau strins mã aduna de pe drumuri.
Altfel as tot alerga-ncolo si-ncoace
Dupa cum filfiie, dupa cum dai din cap.
De mult ne tot promitem
Sã ne scriem din camere alaturate
Sã ne trimitem scrisori, din ora-n ora,
Ca buletinele medicale,
Numai ca ale noastre ar fi buletine
De sanatate.
Ar trebui sã se dea din când în când
Cite-o stire despre amorul unei perechi,
Luate la întâmplare, dar sã fie tipica,
Asa ca noi...
Ori nu te-am intrebat: tu esti tipica?
Da? Bine. Sint linistit.
Putem sta de vorba deschis,
Ne putem spune toate secretele.
Greu mai gasesti astazi
O iubire tipica, sanatoasa.

Beyond

2011-08-17T14:41:00.005+03:00

Do not ask me why,
but I want to cry.
Those dark nights and dull
they're killing me!
The dawn is growing
as the night is dying.
I don't understand what
is happening,
I know, however, that
is suffocating me.
Your eye in the dark-
I see the reflection of the emptiness...
Navigating this sea of sorrow
We're dragging...
Until one day,
I'll be left alone
just with your soul.

Zile

2011-08-07T15:37:00.003+03:00

De zile bune nu am mai scris ceva, poate creierul meu a luat o pauză sau o fi intrat într-un cerc vicios somn-mâncare-somn. Sunt obosită, enervată de cei care nu înțeleg că eu vreau să dorm zile, săptămâni, luni...Dar și când mă voi trezi pe mulți am să-i surprind! Deja am început să visez încontinuu chiar și atunci când sunt într-o stare vegetativă de ființă vie. Nopți întregi nedormite, distracția până în zori, stresul continuu legat de unde voi locui, ce voi face, unde mă aflu, ce caut aici și alte persoane care aduc cu sine alte încercări sunt probabil (sic!) cauzele dormitării mele. Bateriile mele Duracell s-au umplut și m-am gândit să vă mai scriu câte ceva. Le-am prezis neuronilor mei că îi voi deranja de acum încolo mai des. Timpul relaxării a trecut! De parcă aș ști conceptul de relaxare... mă bucură totuși faptul că alții îl cunosc mai îndeaproape. Prin intermediul acestei postări vă anunț neoficial că o săptămână nu vreau să mai aud de nimeni și nimic, mă duc în pustiul pustiurilor (dar cu laptopul după mine, doar vreau să mai scriu câte ceva, nu?), acolo unde a înțărcat mutu iapa, la dracul în praznic ! Dar mă voi întoarce cu gânduri mai bune! Sper.

Sentimentalisme

2011-08-06T22:34:00.005+03:00

Nu pricep cum emoțiile, durerile, strigătele, plânsul ar putea avea ,,valoare”. Ele nu pot fi decât durute, mici, omenești cum sunt, fără stele. Când vrei să le dai stele, prechimbi emoția în elocvență și, fără a deveni astru, ea nu mai este nici emoție pură, ci emoție alterată, carne fezandată. Dacă din durerile noastre omenești, durerile noastre de viermi, faci literatură, își videază și substanța lor de vierme. Ca emoția să se înalțe, trebuie să treacă în poezie fără să-și dea seama, stângaci, naiv, fără tehnică și fără talent.

(Eugen Ionescu- ,,Eu”)

,,Minunata lume nouă”- Aldous Huxley

2011-08-01T18:38:00.003+03:00

-Oare de ce nu pot - sau mai degrabă- pentru că, la urma urmei, știu perfect de ce nu pot- ce-ar fi dacă aș putea, dacă aș fi liber și nu robit de felul cum am fost condiționat. Spune, Lenina, n-ai vrea să ai libertatea de a fi fericită în alt fel ? De pildă, în felul tău propriu, nu la fel cu toți ceilalți. Să mă simt de parcă aș fi mai mult EU, dacă înțelegi ce vreau să spun. Mai mult independent, nu atât o parte componentă a altei entități.

RUȘINEA

2011-07-25T22:08:00.002+03:00

Îngerii nevăzut mă înconjoară,
iadul sau pururi raiul mă împresoară,
iar eu, numai eu,
stau singur și inhalez vapori de iubire,
minunata fericire.
Într-un colț incendiat de simțuri al minții,
rușinea se insinuează
treptat
văzându-mă ce sunt de fapt :
un ratat
și-mi spune nonșalant:

,,Bucură-te, străinule în noapte,
Bucură-te, singurătate, crater arid,
Bucură-te, tu, martor din culise al propriei tale vieți,
Bucură-te, viață, pregătire perpetuă,
a ceva ce nu se va întâmpla niciodată,
Bucură-te, că te afli în mijlocul universului,
Bucură-te, pentru starea ta de nedesăvârșire,
Bucură-te, că poți atinge norii
sidefii,
lânoși ici-colo,
rupți în colțuri sau mai curând sfâșiați,
Bucură-te, că de dincolo de ei
poți vedea albastrul
tare,
Bucură-te, când simți cele două pulsuri
ce în tine rezonează,
Bucură-te, făptură îndurerată!”

Știu că sunt în imaginația mea
o rușine,
În fiecare zi,
Aceeași EU.

Drumul

2011-07-21T14:37:00.007+03:00

Tu credeai în drumul acesta, nu te speriai de el,

vorbeai zâmbitor de punţi eterate.

Unde eşti acum ? Nu te văd în niciun fel,

de când ţi-ai luat pământul în spate.

Mă asigurai că umbrele au gură,

Că ţi-au vorbit distinct, uneori.

De ce, putrezind buzele tale tăcură

Şi nu-mi grăieşti dintre noapte şi zori ?

De ce acum, când ţărâna ți-e gazda,

revii din amintiri atît de puţin ?

Atât de subţire, dintre ceaţă şi fum,

Te bănuiesc mai mult în mine, neclar.

Te întreb: acel izvor de parfum,

Că vom răzbi peste timp, a fost în zadar ?

Cum văd eu lumea

2011-07-05T20:59:00.002+03:00

,,Noi nu știm ce este esențial în existența personală, iar altuia nu trebuie să-i pese de asta. Ce știe un pește despre apa în care înoată întreaga viață? Ceea ce a fost amar și dulce a venit din afară, ceea ce a fost greu, dinăuntru, din stăruința proprie. Am făcut, în principal, ceea ce propria mea natură m-a împins să fac. A fost penibil să primesc pentru asta atât de multă prețuire și dragoste. Și săgeți ale urii au fost țintite spre mine: ele nu m-au atins însă nicicând, deoarece aparțineau întrucâtva unei alte lumi și cu aceasta nu am nici o legătură.”

(Albert Einstein- ,,Cum văd eu lumea. Teoria relativității pe înțelesul tuturor”)

Bacalaureatul ca pe vremea lui Caragiale

2011-07-04T07:17:00.002+03:00

Cand ies de dimineata din casa; o trasura din trap mare intra pe strada mea; in trasura, madam Caliopi Georgescu, o buna prietina. O salut respectos. Cum ma vede, opreste trasura, infigand cu putere varful umbrelutei in spinarea birjarului.

— Sarut mana, madam Georgescu, zic eu, apropiandu-ma.

— La dumneata veneam! raspunde cucoana emotionata.

— La mine?

— Da .Te rog sa nu ma lasi!

— Sa nu ma lasi! Trebuie sa-mi faci un mare serviciu amical. La nevoie se arata amicitia: sa vedem cat ne esti de prietin!

— Cu cea mai mare placere, madam Georgescu, daca pot.

— Poti! sa nu zici ca nu poti! stiu ca poti! trebuie sa poti!

— In sfarsit, ce e? de ce e vorba?

— Dumneata cunosti pe... Stiu ca-l cunosti!

— Pe cine?

— Ti-este prietin, stiu ca ti-e prietin! sa nu zici ca nu ti-e prietin!

— Cine?

— Popescu, profesorul de filosofie.

— Suntem cunoscuti, ce e drept; dar chiar asa buni prietini, nu pot sa zic.

— Las ca stiu eu.

— Ei?

— Ei! trebuie numaidecat sa te sui in birje cu mine, sa mergem la el, sa-i vorbesti pentru Ovidiu.

Cititorul trebuie sa stie ca madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horatiu si Ovidiu Georgescu. Virgiliu este in anul al treilea la Facultatea de drept, Horatiu in al doilea, si Ovidiu vrea sa intre in anul intai, la aceeasi facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de sapte clase liceale, si, cu toata bravura lui, pe cat spune cocoana Caliopi, dupa ce a biruit toate obiectele, s-a-ntepenit la Morala.

— Inchipuieste-ti, zice mama emotionata. Sa-l persecute pe baiat! sa-i zdrobeasca baiatului cariera! Cum este el simtitor, e in stare sa se prapadeasca . Stii ce mi-a zis? „Mamito, daca pierz un an, ma omor!" E in stare, cum e el ambitios inchipuieste-ti, sa-i dea nota 3, si lui ii trebuie 6. Si la ce? tocmai la Morala Acu, dumneata il cunosti pe Ovidiu de cand era mic. Stii ce crestere i-am dat!

— Ei! bravo!

— Auzi, tocmai la Morala Suie-te, te rog.

Si, zicand acestea, cucoana imi face loc langa dumneaei in trasura.

— N-ar fi fost mai bine, madam Georgescu — zic eu — sa fi mers d. Georgescu in persoana la profesor? Stiti, d. Georgescu, om cu greutate ca tata, altfel... Eu de strain.

— As! ti-ai gasit! Georgescu! nu-l stii pe Georgescu ce indiferent e cu copiii? Daca ar fi fost dupa Georgescu, nici Virgiliu, nici Horatiu n-ar fi fost in facultate. Despre partea lui Georgescu, ramaneau baietii fara bacaloriat! Suie-te, te rog!

— Dar nu e nevoie de trasura, madam Georgescn, ma duc pe jos.

— Vai de mine! daca avem trasura. Suie-te, rog

A trebuit sa ma sui, si am plecat.

— Unde mergem? intreb eu pe cucoana Caliopi.

— La profesorul.

— Nu stiu unde sade.

— Stiu eu ce-ti pasa! La dreapta, birjar!

Si cucoana loveste tare cu umbreluta peste bratul drept al birjarului.

— Mana mai iute!

Loveste la stanga, loveste la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stanga; in fine, infige iar varful in spinarea birjarului, care opreste.

— Uite — zice madam Georgescu — casutele ale galbene de langa bacanie; intri in curte, casele din fund, la dreapta. Acolo sade. Eu te astept aici.

Ma dau jos din birja si pornesc, ridicand rugi calduroase la cer, sa dea Dumnezeu sa nu fie acasa d. profesor de filosofie. Intru, ajung la locuinta lui, bat. Cerul n-a voit s-asculte rugile mele: d. profesor este acasa. Cum sa incep? Sa-l iau pe departe zic:

— Frate Popescule, ciudate sunt si programele si regulamentele scoalelor noastre: prea se da o importanta egala tuturor obiectelor de studiu, si asta este daunator mersului, adica, vreu sa zic, progresului; caci, in definitiv, ce vrea sa faca scoala din tinerile generatiuni, cari vin si cauta, ma-ntelegi, o cultura sistematica, pentru a deveni cetateni utili, fiecare in ramura sa de activitate sociala?

Profesorul se uita la mine aiurit, fara sa-nteleaga. Eu urmez:

— Bunioara, am vazut absurditati in scoalele noastre; am vazut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnati a sta un an repetenti, fiindca n-au avut nota suficienta la muzica sau la gimnastica intelegi bine ca un an de intarziere, pentru inaptitudme la muzica sau la gimnastica! Dar asta, trebuie sa convii si dumneata, e tot asa de absurd ca si cand ai impiedica pe un tanar dispus sa invete Dreptul, sa piarza un an, fiindca nu e tare la Morala. Ce are a face Morala cu cariera de avocat, pe care vrea tanarul sa o imbratiseze? Ba nu, spune d-ta!

Profesorul holbeaza ochii la mine si mai aiurit. Vazandu-l asa, imi zic: „nu merge! nu merge cu sistema mea pe departe! trebuie apucat boul de coarne!"

— Uite, frate Popescule, sa lasam chestiile de principiu. Stii de ce am venit la d-ta?

— Ba!

— Am venit sa te rog sa dai lui Ovidiu Georgescu — pe care l-ai examinat ieri la Morala si i-ai dat nota 3 — sa-i dai nota 6

— !

— Sa nu zici ca nu poti! stiu ca poti! trebuie sa poti!

— Atunci trebuie sa le dau la toti.

— Sa le dai la toti!

— Bine, dar...

— Sa nu zici ca nu poti! Stiu ca poti! trebuie sa poti! sa le dai la toti! Sunt toti copii de familie buna!

Profesorul — e si el om de familie buna - zice:

— Bine! daca sunt de familie buna, vom cauta sa le dam la toti nota 6.

— Imi promiti?

— Pe onoarea mea de profesor!

Am plecat incantat. Madam Georgescu ma astepta foarte nerabdatoare:

— Ei?

— Ei, le da la toti.

— Cum, la toti?

— Fireste fiindca toti sunt de familie buna.

— Cum, de familie buna?

— Ca Ovidiu.

— Nu-nteleg.

— Le da — zic eu — nota buna la toti baietii.

— Si lui Ovidiu?

— Mai ales. Le da nota 6 la Morala, pentru ca toti sunt de familie buna.

Dupa-amiazi, primesc de la madam Georgescu o scrisorica, prin care ma anunta ca Ovidiu a obtinut nota dorita si ma roaga sa iau pranzul deseara la dumnealor. Se-ntelege ca n-am lipsit a profita de gratioasa invitatiune.

A fost o masa splendida. S-a baut sampanie in sanatatea lui Ovidiu Georgescu, urandu-i-se o stralucita cariera. Cocoana Caliopi, in culmea fericirei, a sarutat cu toata caldura pe iubitul ei praslea, cu examenul caruia s-a incheiat deocamdata palpitatiile ei de mama.

— Uf! mi-a zis norocita matrona romana, oferindu-mi un pahar de sampanie; am scapat! Am dat si bacaloriatul asta!

Cuvinte insecte din volumul ,,despre dedin, înspre iubire” -Dana Ștefan

2011-06-09T09:35:00.004+03:00

Să mă plimb pe străzi cașerate din hârtii, ca printr-un oraș al Mătasei - Fir de Borangic, atentă la răsfoirile frunzelor -litere ce roiesc în copaci și privirea furtunoasă din tine aruncată peste vălurita mea așezare de mătase, să mă oblige să devin navigator într-o bărcuță de hârtie ceruită, dacă vreau să supraviețuiesc, nori să fim atunci mai bine, ca să pot face eu, cu mâinile mele o gaură în cer și să mă uit de-acolo să văd cum mă îmbuc eu, apă, cu pământul tău, lemn al arborilor de scorțișoară dacă am fi, sau piatră, să păstrăm rezerve în scorburi, să desfășurăm gândurile lent, în miezuri de granit, sau nu vrei să fim noi sticle de Murano, gândește-te cum am putea citi sentimentele noastre prin transparențe, unde le-am ascunde, sau e nevoie să le ascundem ? și cum ar trebui să arate spațiul în care locuim?... tapetat probabil cu perne moi, ca atunci când ne iubim năpraznic, să nu ne spargem când vom cădea pe jos și oh, căptușelile sufletelor noastre, cuarțuri colorate și imprimate în masă, translucid.

Ascultă-mi poveștile cu privirea, privește-mi cu amprentele mâinii sărutul, gustă-mi cu auzul parfumurile acordurilor ce se nasc din șoptit, înalță-te cu mine în nuanțe diluate, să devenim oameni-insecte, încâlciți în aerul zbătut, ca dintr-o pictură pe mătase...

O clipă de pace *o povestire scrisă acum 5 ani, imediat după ce citisem Tess D'Urberville de Thomas Hardy

2011-06-06T21:20:00.005+03:00

Răscoaptă şi îmbătrânită,vara-şi aruncă anatema frunzelor. Adormită,pădurea este condamnată la o fericire veşnică.
Locul hărăzit iubirii semăna cu un izvor în care se rotea sufletul lumii: acea sevă ce răzbate prin frunze şi pietre, preschimbând copacii în suflete nepereche.
Ea trăia cu natura ,o vedea şi-i vorbea înflăcărată de o iubire platonică. Nu se putea despărţi de pădure ,singura ei mamă pe care o cunoscuse. Ochii ei ca albăstrelele picurate cu roua cerului înalt, obrajii din petale de trandafir sălbatic, buzele din muşcată îmbobocită, iar părul ca o mătase de porumb stropită cu raze de soare erau darurile mamei naturi .
De fiecare dată ofta, gândindu-se la singurătatea ei şi la viaţa care trebuie să meargă înainte. „Cât o mai merge… Odată mă voi contopi cu pământul,un bulgăre de viaţă ca şi mine.” Din cauza acestor gânduri nu se deşteptă până când pădurea se întunecă de venirea nopţii şi dintr-un boschet ,o păsărică sfioasă începu să dea drumul viersului său cu toată puterea . În acel anotimp melancolic aceasta creă o atmosferă şi mai contrastantă ,transformând totul în zi.
În lumina noii dimineţi în ţărână ,larvele cereau adăpost unui trup chinuit de viaţă. Din ochii ei blânzi prinseră să se rostogolească două şiruri de mărgele reci,care o mângâiau în somnul ei dulce. Luminiţele de prospeţime a spiritului priveau încă pământul,căruia îi dăduse ultima sărutare.
Această fată tristă şi singuratică căpătă astfel o înfăţişare a unei făpturi ,care îmbrăţişase calitatea înălţătoare a unui umanism ideal. Pentru o clipă pacea se instaură în sufletul ei ,iar vântul şopti printre lacrimi amare: „A intrat singură în lume şi a plecat singură din lumina ei…”.

Narcisism sau eu în diverse ziare *Curierul ialomițean și Helis

2011-05-29T17:19:00.006+03:00

Noaptea muzeelor, un succes la Slobozia

Noaptea muzeelor, un succes la Slobozia! Cea de-a VII-a ediţie a evenimentului a fost marcată de sute de slobozeni care au trecut pragul instituţiilor de cultură! Sâmbătă seara, cele două muzee din municipiul reşedinţă de judeţ, Muzeul Naţional al Agriculturii şi Muzeul Judeţean de Istorie şi-au deschis larg porţile pentru vizitatori, care pe lângă accesul gratuit, au avut parte şi de adevărate lecţii de viaţă.
Programul Noaptea muzeelor îşi propune an de an să atragă atenţia publicului asupra rolului crucial pe care îl joacă muzeele în dezvoltarea societăţii. Pentru a omagia diversitatea culturală, cea mai importantă sărbătoare din an pentru păstrătoarele de colecţii valoroase a mobilizat 60 de muzee din ţară şi 3 mii din Europa. La Slobozia, Muzeul de Istorie s-a alăturat acestui eveniment şi şi-a deschis porţile pentru public timp de 4 ore. În acest interval, vizitatorii au avut parte de o adevărată călătorie în timp prin expoziţia permanentă ,,Evoluţia comunităţilor umane în bazinul Ialomiţei. Omul şi râul”, şi expoziţia temporară ,,Revoluţia mexicană reflectată în 100 de imagini”. Din program nu au lipsit comunicările ştiinţifice şi proiecţiile de film legate de istoria, mediul, oamenii şi tradiţiile judeţului Ialomiţa.
„Este o noapte în care ne reîntâlnim cu istoria, cu monumentele şi amintirile din cele mai vechi timpuri. Am venit la Muzeul de Istorie să îmi cunosc strămoşii şi, astfel, să mă cunosc pe mine însămi”, ne-a mărturisit Florina Voiteanu, eleva în clasa a XII-a la CNMV.
„Este o surpriză, pentru că nu am fost niciodată aici, deşi suntem locuitori ai oraşului. M-am uitat cu atenţie la toate obiectele care refac firul istoriei. M-a impresionat epoca bronzului, uneltele de atunci şi siturile din Ciulniţa”, ne-a spus încântat Ionel, care a venit la muzeu împreună cu soţia şi cu fiica lor de 16 ani.
„Ne interesează istoria, în special istoria judeţului. Am fost mai mult la Muzeul Agriculturii, aici nu am mai venit de doi ani. Şi văd că s-au produs nişte schimbări, care ne impresionează în mod plăcut. Am făcut şi câteva fotografii. Merită văzut tot ce este aici, mai ales de către copii”, ne-a spus un cuplu de pensionari, care privea atent fiecare vitrină.
„Sunt foarte încântat! Dacă anul trecut, în intervalul 20.00-24.00, am înregistrat un număr de 700 de vizitatori, anul acesta, într-o oră de la deschidere, am avut 200 de slobozeni care ne-au trecut pragul, de la cei mici, care fac primii paşi în viaţă, până la pensionari, dornici să mai arunce o privire spre trecut!” a declarat Florin Vlad, director al Muzeului Judeţean de Istorie. Anul acesta, recordul a fost de 800 de vizitatori până la miezul nopţii.
O cifră considerabilă o înregistrează şi Muzeul Naţional al Agriculturii, care şi-a prezentat publicului colecţiile reprezentative. De la motorul cu aburi şi alte utilaje agricole de epocă, vizitatorii au putut afla mai multe de la muzeografi şi despre uneltele agricole confecţionate în gospodăriile rurale, dar şi despre obiecte de uz casnic, mobilier, ceramică şi textile.
„Am 5 ani şi jumătate şi îmi place la Muzeul Agriculturii. Am mai fost cu grupa mea de la grădiniţă şi cu doamna, când am încondeiat ouă. Acum am venit cu mami şi am văzut furcile, plugul şi moara”, ne spune uşor stâlcit o fetiţă care se ascunde după fusta mamei. În replică, mama se arată şi ea impresionată de tot ceea ce a văzut. „Mi se pare totul foarte interesant. Deşi am crescut cu astfel de obiecte în casa bunicilor mei, mă bucur să le revăd. Timpul nu imi permite vizite mai dese, însă acum am venit mai mult pentru fiica mea, căreia să îi povestesc cum era o dată la ţară”, ne-a mărturisit doamna Geană, din Ciulniţa.
Muzeografii celor două muzee îşi aşteaptă zilnic publicul vizitator, dornic să afle mai multe despre istoria locurilor.

Adriana STOICA

http://www.perlea.ro/helis/aparitii/helis_mai_2011.pdf -pagina 9

La vie en rose

2011-05-22T21:36:00.004+03:00

Totul simplu- Ana Blandiana

O, dac-aş fi o lumânare numai,
Să mă consum treptat
De la un capăt spre altul,
Simplu, ca-n aritmeticile
Copiilor…
Capul întâi – ce fericire! -
Mi-ar dispărea,
Lumea ar spune:
“Ce fără cap este fata aceasta!”,
Eu aş fi uitat totul
Şi nimic n-aş mai căuta să-nţeleg.
Inima apoi mi s-ar topi,
Şi n-aş mai iubi,
Şi n-aş mai urî,
Şi nici o suferinţă nu m-ar atinge,
Şi lumea ar spune:
“Ce fără inimă este fata aceasta!”
Şi aşa mai departe.
Şi apoi n-aş mai avea nici o dorinţă,
Şi nici o patimă,
Şi sângele meu purtător de corăbii
S-ar spulbera,
Şi mi-ar rămâne numai genunchii uscaţi,
Tremurători cu demnitate sau îngenuncheaţi,
Nimeni nu s-ar mai obosi să spună ceva.
În ultima linişte,
Balta de ceară
S-ar răci, pedepsită anume
Pentru toate îngrozitoarele umbre pe care
Lumina ei le-a adus în lume…

Ei

2011-05-20T23:34:00.003+03:00

Citate ,,Dorian Gray”

Nu e nici o rușine în plăcere. Bărbații vor să fie fericiți. Dar societatea îi vrea buni. Și când e bun, bărbatul rareori e fericit. Dar când e fericit, e mereu bun.

Oamenii mor din bun simț, un moment pierdut. Viața e un moment. Nu există ,,după”. Așa că fă-o să ardă mereu cu cea mai intensă flacără

Portrete

2011-05-19T23:24:00.004+03:00

Plictiseala nu-mi dă pace și mă împiedică să mă mai gândesc la ceva serios, așa că am început să... să ce? Mă uit la filme făcute după cărțile pe care le-am citit. Deși nu recomand nimănui acest lucru, fiindcă parcă filmele iau din strălucirea cărții, fără a vorbi pretențios. Mie îmi plac tocmai pentru că mă fac să mă reîntorc la lectură, să văd chiar așa a fost, eu parcă îmi aminteam altceva, etc. Nu știu dacă vă mai aimntiți jocurile acelea cu descoperirea celor 10 diferențe dintr două imagini...mi-au plăcut întotdeauna, iar filmele realiyate după o carte sau adaptate mă prind în jocul lor de găsire a diferențelor. Să nu vă gândiți că eu caut numai acest lucru, dacă filmul ajunge să mă prindă, ignor orice urmă de rațiune. Pentru cei care nu au timp, chef și nici pasiune pentru citit, filmul este o alternativă așa cum sunt cărțile cu poze pentru cei care nu știu să citească.În continuare o să vă scriu despre Portretul lui Dorian Gray.
Un om alături de care conversația nu era niciodată plictisitoare, Oscar Wilde, faimos pentru spiritul său ager și-a început activitatea literară publicând poezii mediocre dar în curând a devenit faimos pentru piesele sale comice. Deși aceste piese Un soț ideal, Ce înseamnă să fii onest se bazau pe intrigi simple și familiare, ele se ridicau mult deasupra convențiilor tocami prin depășirea acestor reguli sociale. Romanul său Portretul lui Dorian Gray a fost considerat la vremea lui scandalos și imoral (dacă s-au ghidat după prima lectură, au citit printre rânduri...în fine, despre moralitate în artă voi scrie cu altă ocazie).
Dorian este un tânăr cultivat, bogat și extrem de frumos care captează imediat imaginația a lui Basil. El acceptă să i se facă câteva portrete și Basil îl descrie deseori ca pe un erou antic grec. La începtul romanului, artistul tocmai încheie primul portret al lui Dorian, dar după cum recunoaște față de prietenul său, Lord Henry, tabloul îl dezamăgește, deoarece scoate la iveală prea mult sentimentele sale față de Dorian. Un hedonist, lordul îl contrazice afirmând că tabloul este capodopera lui Basil. Întâlnirea dintre Dorian și lord Henry nu decurge așa cum și-ar fi dorit Basil, lordul supărându-l pe Dorian cu un discurs despre natura trecătoare a frumuseții și tinereții. Temându-se că cele mai impresionante caracteristici ale sale se trec pe zi ce trece, Dorian blestemă portretul, crezând că într-o zi va rămâne doar o amintire a ceea ce fusese el în tinerețe. Într-un moment de furie, Dorian își pune sufletul în joc dacă tabloul va purta povara bătrâneții și a infamiei, permițându-i lui să rămână veșnic tânăr. În încercare de a-l calma pe Dorian, Basil îi oferă portretul. Mai departe scrie în carte...sau în trailer-ul de mai jos:

Eu

2011-05-18T14:44:00.004+03:00

Omul (a se citi Florina) incearca toata viata sa faca ce e mai bine pentru el. Nu este un act de egoism. Acesta stie ca daca se simte bine poate percepe altfel viata, isi poate crea imagini corecte, foarte apropiate de adevar despre ceilalti. Acest lucru imi permite si mie, ca si tie sa traim in armonie cu sine si cu ceilalti (ce o mai fi insemnand si asta, nu stiu, dar suna frumos). Mai pe scurt: are nevoie de liniste. Cateodata e bine sa mai stai si in singuratate, sa te dezici de toate gandurile, sa-ti calmezi mintea si sa te regasesti. Eu mereu am fost o persoana mai singuratica ce nu a avut nevoie niciodata de nimeni, nu am fost dependenta de unii sau altii, am stat singura mai tot timpul, chiar daca era cineva si ma supraveghea cand eram mica sa nu fac tampenii (oricum le faceam, fiindca eu mereu am facut ce mi-a placut, dar nu am fost totusi alintata-nu stiu ce echilibru invizibil a creat mama, dar se pare ca a reusit). Eu sunt asa si nu ma voi schimba pentru nimeni...

Roxette - Spending my time de Stella78

Fara titlu* chiar nu are rost...

2011-05-15T18:10:00.004+03:00

Sus am postat doua videoclipuri cu ceicare au castigat Eurovisionul. Asa cum stiti sau ati aflat, ieri seara a fost Eurovisionul si Noaptea muzeelor. Am vizitat si eu Muzeul judetean, iar parerea mea o puteti afla pe Antena 1 locala la 4:45. Oricum acum sunt obosita, racita (sinuzita bat-o vina!) si bineinteles scriu pe fuga. Eurovisionul mi s-a parut ca o papusa gonflabila, prea multe piese tampite(vezi Irlanda) care nu aveau ce cauta in finala. Orice om cu o ureche, nu neaparat muzicala, a fost...nici nu gasesc cuvantul. Mie mi-au placut piesele din anii trecuti, dar observ ca cu trecerea anilor ele ajung sa fie mai mult niste fasaieli cu iz de dans. A fost ultimul meu Eurovision...anul viitor aceste maruntisuri nici nu cred ca o sa ma mai preocupe. Atunci de ce imi plac acum? Probabil fiindca este o competitie muzicala, dar si geopolitica. Asa poti afla care tara te apreciaza, careia ii place melodia etc. Imi amintesc ca anul trecut am urmarit toata noaptea cu inflacarare, stegulet si toate cele prestatia Paulei Seling cu Ovi. Nu stiu ce aveau ei fata de Hotel Fm, dar cred ca a fost o combinatie ideala, chimia dintre ei era evidenta, amandoi aveau sarm si bineinteles, asa cum europenii au remarcat si au facut chiar un top pe tema asta: Paula este foarte frumoasa, iar anul trecut chiar s-a calasat pe locul 2 al frumusetilor de la Eurovision. Mi-a amintit un pic de Ruslana. In fine, totul e bine cand se termina cu bine, inclusiv aceasta postare.

Grup- Marin Sorescu

2011-05-03T17:40:00.005+03:00

Trăiau de mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete:
El era ea,
Şi ea era el,
Ea era ea
Şi el era tot ea,
Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp,
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sarute,
Dar îşi dădeau seama la un moment dat,
Că amândoi sunt ea,
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte,
Un căscat de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una cască foarte atent
Şi cealaltă ţinea ghemul.

Dumnezeule....Ai şi tu nişte idei...

2011-04-25T13:30:00.004+03:00

Aceste gânduri îmi treceau prin cap atunci când am fost la Olimpiada de limba română. M-am jucat cu valenţele conotative ale cuvintelor, am râs cu fetele din lot de am încă dureri de burtă şi am rezistat presiunii ochilor celorlalţi. Premiul special pentru capacitatea de sinteză mă face să cred că e ceva, ceva şi în capul acesta, al meu. (Glumesc, bineînţeles, ştiu bine ce pot, cât am lucrat pentru acest premiu, la câte am renunţat şi ce am vrut să realizez.)

"Până să ajungi la un succes (cu S mare), va trebui să treci prin numeroase eşecuri sau semieşecuri. Deşi norocul contează atât de mult, cert este că, atunci când un om a lucrat o viaţă întreagă la o chestiune promiţătoare, trebuie să aibă un deosebit ghinion pentru a nu ajunge la rezultate cu adevărat valoroase." (G. Thompson -Premiul Nobel pentru Fizică)

"Am dat lui Moise al meu nu trăsăturile lui Moise făurit de Michelangelo, ci chiar cele ale lui Michelangelo însuşi (...)ca să întruchipez în el artistul aprig lucrând din greu, cu preţul unor înfrângeri descurajatoare. " (Thomas Mann- "Cum am scris Doctor Faustus")

Popasul

2011-04-16T12:00:00.004+03:00

Un popas a fost conceput ca timp. Avem libertatea de alegere, dar nu alegem să ne supunem timpului. Suntem condamnaţi la viaţă cu tot ce implică ea: cunoaşterea limitelor umane, (ne)fericirea, demnitatea, moartea. Dacă ne uităm la lirica românească, vdem că este adevărat. Omul este părăsit în plină viaţă, iar această părăsire nu are altă cauză decât tocmai existenţa nemărginitului TIMP.

O coordonată temporală, ora, clipa, minutul au fost percepute în moduri diferite de fiecare poet, discursul poetic fiind doar o încercare de nesupunere, de revoltă împotriva efemerităţii vieţii. Iubirea, tristeţea şi nostalgia au fost redate într-o manieră subiectivă prin resimţirea în toate vertebrele fiinţei a timpului: "Ne vom iubi, ne vom iubi,/ Până când anii vor aşterne, / În colb mărunt, argintul lor." (Ion Barbu- "Peisagiu retrospectiv") Materia în dezordine, universul populat de figuri originare din câmpul minţii şi fiinţele umane cu relaţiile dintre ele sunt câteva componente ale poeziei. Universul liric românesc nu se abate de la regulă, relevându-şi esenţele după aceleaşi tipare existenţiale. De aceea nici nu se poate discuta de un timp arghezian, blagian, sorescian, întrucât posesia timpului este cel m-ai îndepărtat lucru posibil. Din păcate, omul aleargă după un ideal imposibil, când în realitate, ar putea să trăiască în prezentul timpului său. Carpe diem! Poeţii ne oferă astfel o alternativă a vieţii, a temporalităţii, cititorul reuşind să se (re)creeze într-un alt univers: ficţiunea.

Poezia prelungeşte şi face perceptibilă trăirea ancorată în timpul său. În urma poeziei dispar cuvintele care poartă diverse nume şi nu persistă niciodată prea îndelung. Timpul însă e nevoit să rămână mereu acolo unde se află, pentru că nu poate ieşi din sine, situaţie excepţională ce-l apropie de om, care nici el nu poate face acest lucru.

Nu voi mai scrie nimic timp de o săptămână, fiindcă mă duc la Olimpiada de limba şi literatura română. Voi face un popas la Ploieşti în perioada 19-23 aprilie. Marţi voi susţine proba scrisă, iar miercuri proba orală, aşa că sper să-mi ţineţi pumnii. Oricum toată săptămâna voi scrie,

deci nu voi duce dorul scrisului pe blog.

Voyeurist

2011-04-13T11:50:00.004+03:00

"Voyeurist" e primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la el, la cel care se interesează de viaţa altora. Lăsând la o parte sensul strict sexual al cuvântului, eu îl atribui şi celui atotcunoscător al tuturor mondenităţilor, ştirilor şi bârfelor de tot felul. Zilele trecute am făcut greşeala (mare greşeală!) să deschid televizorul pentru a mă relaxa un pic, după ce mi-am prăjit creierii la 220 cu fantastica noastră limbă şi literatură română. Ce am văzut ar fi şocat pe orice om normal! Nişte fiinţe, căci nu le pot numi oameni, dezbăteau o problemă interesantă pentru ţară: Mariana Zăvoranu se va împăca cu Oana. Cei care nu cunosc aceste progenituri ale naturii să nu se împacienteze, după câteva minute afli cam tot despre ele, inclusiv ce lapte au supt de la mama lor... Nu mă mai surprinde nimic pe lumea asta graţie vieţii care mi-a înfăţişat diverşi nebuni, dar chiar nu am înţeles de ce acest subiect este tratat cam pe toate canalele de televiziune (excludem posturile de muzică şi de documentare ce s-au distanţat de acest subiect esenţial vieţii de toate zilele). După experienţa care m-a readus la normalitatea traiului în România, land of choice, neuronii s-au pus în mişcare şi am zis: Voyeurist- aşa este cel care face rating posturilor obscure. Bine că am biblioteca la discreţie şi îmi pot alege orice vreau să citesc decât să văd toţi retardaţii mental la TV. Televizorul a omorât poporul !

Apropo de cutia cu imagini, pe TVR1 (duminică , ora 18:00) sau pe TVR Cultural se difuzează emisiunea "50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu", o gură de aer proaspăt în mocirla spaţiului televizat.

Kenneth Frazier, Woman with a rose

Mă întreb aşa în mintea mea, gândind cu neuronul meu singuratic: De ce ne pasă de viaţa privată a altora? De ce mereu ne comparăm cu alţii? Tot făcând comparaţii inutile, ajungem să nu ne mai bucurăm de propriul nostru prezent, să trăim în trecut, visând la viitor! Haideţi să ne mai gândim şi la noi puţin, nu strică să fim şi egoişti câteodată!!!

Ana Blandiana- Literatura de pe blog

2011-03-28T16:38:00.001+03:00

Mare lucru e cutia! (partea a doua)

2011-03-22T20:34:00.004+02:00

Ce mare progres a făcut omul de la început până azi?! A inventat cutia. Îmi dau seama cu stupoare că toată viaţa mea e legată de cutie. M-am născut şi cineva pe care nu-l cunoşteam m-a luat de lână mama şi m-a pus într-o cutie. Am aflat mai târziu că i se zice pătuţ. Mama m-a luat cu ea şi m-a dus într-o cutie mai mare. I se zice apartament. Cutia asta era într-o cutie mai mare care se numea bloc. Pe urmă, tata şi mama m-au dus după un gard şi am intrat în altă cutie. Pe ea scria şcoală. Din cutia asta în fiecare zi mă întorceam în cutia numită acasă. Câteodată venea tata sau mama să mă ia acasă cu o cutie roşie căreia ei îi spuneau maşină. Mai târziu cutia-şcoală a crescut şi pe ea scria liceu şi pe urmă s-a făcut şi mai mare şi scria facultate. Uite aşa m-am tot plimbat prin cutiile astea vreo 16 ani şi în sfârşit am ajuns unde vroiam, într-o cutie neagră numită teatru. Când am mai crescut, mi-am dar seama că mănânc din cutii tot felul de lucruri, mă uit într-o cutie mică colorată numită televizor. Câteodată mă sui într-o cutie lungă şi zbor, cică se cheamă avion, cu toate că nu ştiu ce înseamnă. În cutii de lemn îmi ţin hainele. Muzica vine din cutia cu butoane, focul de făcut mâncare din altă cutie cu butoane, la cutia numită magazin poţi cumpăra aşa ceva. Trebuie să ceri "aragaz". Mâncarea o ţin într-o cutie rece, numită frigider. Amintirile le ţin în cutii de carton în pod. Câteodată când fac film sunt filmată printr-o cutie de formă stranie şi din ce în ce mai mică şi sofisticată. Am mai văzut că atunci când oamenii dorm mai mult de trei zile fără să se trezească, înseamnă că trebuie să se odihnească. Sunt băgaţi în cutii de lemn, în pământ. Sunt băgaţi în pământ pentru că la suprafaţă e prea mult zgomot şi agitaţie şi nu se pot odihni cum trebuie. În pământ e bine şi linişte. Atunci când sunt odihniţi, în locul unde au fost puşi răsare iarbă sau flori sau copaci. Şi din copaci se fac cutii pentru odihnă. Pentru ca oamenii care au obosit să treacă dintr-o cutie în alta. Şi uite aşa, nimic nu e degeaba. Mare lucru e cutia!

Un articol al Oanei Pellea din "Timpul liber" pe care l-am păstrat împăturit într-un caiet mai vechi, fiindcă mi-a plăcut.

Noi- Oana Pellea (prima parte)

2011-03-21T17:23:00.004+02:00

Dacă globul ăsta, numit Pământ, nu ar fi albastru, ci roşu, am fi foarte complexaţi. Ar fi în spaţiu un imens nas de clown. Poate aşa am înţelege mai multe despre noi. Ce mai faci? Orice ai face, mai e o speranţă. Aud din nou că modestia afişată de un artist e folosită de el doar pentru că ar da bine, şi artiştii cochetează cu modestia. O prostie. Chiar dacă ai încredere în tine, chiar dacă îţi ştii foarte bine valoarea, dacă nu eşti umil şi dacă nu eşti conştient că talentul tău e dat de la Dumnezeu şi că nu îţi aparţine, şi că nu e un merit al tău ci o binecuvântare, înseamnă că n-ai prea înţeles nimic. Cum poţi primi o binecuvântare? Fiind doar umil şi necrezându-te buricul Pământului. Şi în orice caz neîncepând fiecare frază a ta cu EU. A te pune cu EU pe acoperişul universului e chiar un semn de prostie şi nu de cunoaştere a valorii. Iar a-ţi cunoaşte cu adevărat valoarea înseamnă întotdeauna a recunoaşte că eşti doar la începutul drumului. Tot timpul, doar la început. Şi că în faţa ta stă tot timpul un TOT de cunoaştere. Şi atunci cum să nu fii modest, umil şi mai ales recunoscător. Pe toţi care gândesc aşa i-aş ruga frumos să ridice privirea şi să se uite la cerul senin, într-o noapte. Vor înţelege şi vor simţi, că nu ei privesc universul, ci universul îi priveşte pe ei. La radio ni se propune să coborâm în timp până la Avraam. Cum adică să coborâm? În faţa ochilor îmi vin imagini de pe CNN, cu copii care încearcă măşti de gaze, râzând. E ca o joacă. Sunt bucuroşi. Le place, e ceva nou pentru ei. Pentru alţii nu. Închid radioul. O maşină se aude pe stradă mergând cu viteză. În camera mea miroase a linişte. Ce privilegiu! Am certitudinea că bătrânul sau bossul sau Doamne-Doamne stă rezemat de pervaza cerului şi se uită la noi. Azi e frumos şi senin. Atenţie! Vede. Am văzut o operaţie pe cord deschis la Discovery. Singura certitudine este că bucata asta de carne, care se numeşte inimă, lucrează din greu pentru noi. Pompa asta fabuloasă se zbătea în mâinile chirurgului, chiar ca o pasăre care vrea să zboare. Era o încrâncenare şi o luptă extraordinară. Uimirea de a vedea ce este în noi. Dacă am vedea inima pe afară, la vedere, cred că am fi mult mai conştienţi de fiecare clipă. Dar am fi şi mult mai stresaţi. Cum să vezi clipă de clipă, o zbatere fără încetare? Cum ar fi să te plimbi pe Magheru, iarna, şi pe deasupra paltoanelor negre şi gri să vezi inimiile roşii bătând? Ne-am respecta mai mult poate.

Numele tău e Angela

2011-03-18T15:52:00.002+02:00

Să mi se dea o clepsidră. Vreau să te aflu la timp. „La timp”, când? Înger indiferent, vis care s-a stins, mă deschid ţie, tocmai acum când spuneam că mi-e bine aşa, cu tine adormit în umărul stâng, acolo unde se termină moartea şi începe zarea. Am îndesat clipă de clipă, în spaţiul dintre noi şi i-am spus: ce tandră indiferenţă a lumii! Nu te-am mai întrebat de mult, tu cine mai eşti? „Sunt Angela, Varuna ta, care nu te va lăsa să scoţi piatra dintre pietre şi nici rana ce se pierde. Te port în vene (încorsetate în stele, gene mari împodobite, cu săgeţi acoperite o luau gând, gând încetinel pe obrazul ei măiastru cu lacrimi de andezit albastru) şi în cea roşie ca în vişinie, îmbrăţişate ca într-un sărut micuţ, tardiv din Klimt, deriv.” Nu trebuie să plângi, căci te va durea veşnic lipsa mea dintre coaste, vei strica poza în care te ascunzi şi atunci fotograful va rămâne doar cu umbra îngerului tău, zglobie mişcare, simplă încorsetare a unui angelus, ce mai visa spasmodic zborul. Varuna mea, Pleacă! Piei! Mă lepăd de tine, Angela, de amintirea ochiului tău, Angela! Numai atât mai pot pronunţa, Angela... Am rămas doar cu numele tău: An-ge-la. An...(cum mai era?) Îmbrăţişează-mă, A... (amnezie totală)

Obsesii

2011-03-17T18:02:00.003+02:00

Iar nu am reuşit să scriu. Timpul mă presează şi totuşi nimic nu-mi apare în faţa ochilor. Cred că ar fi trebuit să împrumut ochii ei, ai lui... poate aşa aş fi văzut mai bine.
Dar ce să văd? Un om limitat, surmenat şi bineînţeles, frustrat. Versul se încăpăţânează. Până şi cuvintele nu mă mai ascultă! Parcă nu sunt în apele mele, mă simt dincolo, pretutindeni, dar...nicăieri.
Azi când m-am uitat în oglindă, n-am văzut nimic. M-am strâmbat, am clipit, dar...nimic. Am zâmbit ştrengăreşte, m-am făcut mică, totuşi...nimic. Am râs cu frenezie, dar stupoare...tot nimic. Furioasă, am spart oglinda în bucăţi mii şi mii. Măcar aşa mă voi cunoaşte mai bine, fără nici o oglindă care să-mi arate cum sunt. Ştiu eu mai bine! Urma oglinzii îmi arată ce vreau, iau pasta de dinţi şi o conturez ca un copil ce se joacă pentru prima dată cu creta. O mâzgă cleioasă se întinde acum pe acel perete. Nu am şters-o, îmi aminteşte zilnic cine sunt, ce nu pot şi ce voi face. Şi în cadranul oglinzii încep să văd.

Întorc capul. Era acolo, ca fulgerată de o idee, cu o grimasă înspăimântătoare pe chip, de nerecunoscut, pe jumătate tăiată de cioburi, cu gura însângerată, cu buzele franjurate, cu faţa încă schimonosită de durere. Ochii erau puţin deschişi, unul mai mic decât celălalt, iar faţa era trasată de mici linii paralele. Făcute parcă cu creta. Un praf albicios şi ceva ca o prelingere de sânge erau pe nări, pe buze, pe pleoape. Cioburi nenumărate erau peste tot în jur. Mă vedeam! Mă vedeam, mă vedeam!! În sfârşit! Sunt eu, eu, eu! Mă numesc...Raluca!!!

Viziunea asta de groază m-a urmărit cu înfocare zile, luni, ani, dar cine mai ţine evidenţa? Doar nu scriu ca să contabilizez nişte sentimente, nu?!

Poezia merge, drumul e zigzagat, dar ea înaintează fără nici o sfială. Nu îi mai este teamă, ştie deja că Raluca o priveşte. Se simte în siguranţă. Gata, poezia e scrisă.

Cortina!

Convorbiri

2011-03-13T11:10:00.003+02:00

... cu Octavian Paler

"Eu am fost toată viaţa prizonier. Propriul meu prizonier. M-am născut într-o carceră invizibilă şi fără contur, asemenea destinului, şi n-am ieşit niciodată din ea. Aşa se explică faptul că n-am prea avut prieteni. Doar câţiva care nu şi-au dat seama (sau n-au vrut să arate că ştiu) că erau prieteni cu un prizonier, incapabil să iasă din celula lui pentru a se dărui cu totul. Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu. Am iubit, poate, chiar mai intens şi mai dureros decât alţii. Pentru că nu am putut merge până la capătul sentimentelor mele. Am iubit ca prizonier, fără şanasa de a putea evada din limitele mele. Sau din egoismul meu, dacă asta vă sună mai bine, deşi mai curând aş vorbi de un blestem. Deoarece şi în doi -cu rare excepţii- am fost singur. Acest blestem m-a împiedicat să fiu, cum am dorit, cum am tânjit să fiu, generos. Toate elanurile mele spre generozitate s-au izbit, ca de un zid, de nişte inhibiţii care n-au servit decât părţii mediocre din mine. Mi-au limitat sentimentele cele mai nobile, cele mai naturale."

Fericire şi iubire

2011-03-09T20:42:00.003+02:00

Azi am scris despre fericire şi iubire, două concepte care pentru mine sunt antitetice. Nu ştiu de ce când vine vorba să scriu despre un sentiment profund, eu nu mă pot exprima aşa cum doresc. Mă enervează oamenii care pot spune cu uşurinţă ceea ce simt. Dar oare este bine să scrii mereu despre ceea ce ai tu mai curat? Cred că este mult mai bine să nu împărtăşeşti vorbe în vânt, cuvinte ce nu pot fi spuse cu emfază. Câteodată trebuie să te comporţi în mod egoist, să te închizi în tine cu sentimentele tale, fiindcă dacă le dai drumul din cutiuţa ta de rezonanţă, acel locaş se va transforma într-o cutie a Pandorei. Mai bine să fii urât pentru ceea ce eşti decât să fii considerat altcineva şi chiar să fii iubit pentru masca pe care o porţi zilnic.
Prefer ca iubirea şi fericrea să le tratez ca pe nişte concepte, întrucât altfel nici măcar nu mi-aş îngădui aceste rânduri ce probabil nici nu ar trebui să le înşirui într-o postare scurtă şi searbădă. Parcă Gide avea dreptate când spunea "Credei pe cei care caută adevărul. Îndoieşte-te de cei care l-au găsit."

Frumos

2011-03-07T15:06:00.005+02:00

O zi frumoasă a fost azi...am râs încontinuu la şcoală, am reuşit să evit privirile unora, m-am retras în umbra zâmbetului altora şi în final am descoperit ce bine mă simt în compania lor. Cineva, nu ştiu cine, nu voi să spun cine, spunea că în spatele râsului se ascunde frica, iar eu nu mă ştiu fricoasă de fel, din contră mă consider ca un cavaler înarmat pentru luptă doar cu mâinile goale, un David al timpurilor ăstora(e mult mai bine să fii sarcastic cu tine însuţi, aşa suporţi mai bine ironiile pe care ţi le face viaţa la tot pasul). Duminică l-am redescoperit pe Gide, faţa sa umană mai bine spus. Oricum Gide este cam acelaşi în fiecare operă de-a sa, dar una e când îi citeşti corespondenţele cu Martin du Gard şi sesizezi omul din spatele "Pivniţelor Vaticanului", "Falsificatorilor de bani", "Tezeu" , "Prometeu rău înlănţuit", "Şcoala femeilor" şi "Roadele pământului", iar alta e când îi înţelegi concepţiile de viaţă din romanele şi povestirile sale. În viaţă întâlneşti câţiva scriitori care prin opera lor şi prin modul lor de gândire te fac să îi iubeşti, să vrei să îi reciteşti oricând şi oriunde. Unul dintre aceştia este Andre Gide, un scriitor original şi cel mai important, sincer...cât de sincer poate fi un artist... Deci, aşadar şi prin urmare, totul este frumos şi nici măcar nu s-a terminat ziua.

Obsesii

2011-03-02T20:01:00.006+02:00

În postarea anterioară am scris că voi face o listă cu ce am mai citit. Pentru a nu vă plictisi cu un pomelnic de toată frumuseţea, vă ofer spre citire câteva fragmente din nuvelele lui Liviu Rebreanu.

"Altădată aş fi dorit cu dorinţă mare să-mi scald ochii în lumina trandafirie a zorilor mari!... Acuma nicio lumină nu mă cheamă. Acuma întunerecul mă strigă... Mă strigă....Vin, vin!..."

"Moartea trebuie imaginată mai degrabă purtând un pumnal.

Înţelepciunea e a fiecăruia: nu e nicio realitate de ordinul generalului. Ea nu poate fi predată, doar trezită. Cultura, cu discreţia şi nedeterminarea ei, trezeşte, nu predă."

"Tăcerea devine expresia înţelepciunii dobândite traduse ca prudenţă."

"Orice carte, o dată născută, ascunde în ea propria ei reţetă. Poţi deveni autor de îndată ce ai aflat acest lucru; poţi deveni adică un harnic multiplicator al propriei tale scheme mentale pe care o muţi, mai mult sau mai puţin arbitrar, de pe un material pe altul."

"Fiţi atenţi la noul fiecărei zile şi veţi vedea cum se naşte miracolul."

De ce am transcris aceste rânduri? "Mi s-a părut mai interesant să scormonesc la rădăcina unui început de gând şi să dau astfel îndeletnicirilor mele un sens de necesitate."

Pe data viitoare!

Ironii primare

2011-02-25T22:03:00.004+02:00

A greşi este omeneşte, a persista în greşeală este diavoleşte. Nimic din ceea ce este uman, nu-mi este străin, inclusiv greşelile tipice la limba română din clasele primare. Obişnuiam să nu-mi pregătesc lecţia la română, nu-mi plăcea să povestesc în clasă ce am citit, probabil şi fiindcă eram mai timidă...Concluzia era că nu-mi învăţasem, ceea ce nu era departe de adevăr. Ironia sorţii face ca tocmai această materie, limba şi literatura română să-mi placă cel mai mult, încât să-mi dedic ani buni studiului ei. În definitiv, am făcut mereu ce mi-a plăcut, am citit lecturile şcolare, dar şi pe cele nerecomandate. Fructul oprit era mereu cel mai bun. "La Medeleni" m-a captivat în clasa a IV-a, iar Emile Zola cu "Nana" m-a proiectat în această lume absurdă, sfâşietor de crudă, aflată pe marginea umanului. Am amintiri frumoase, pe unele cărţi mi le amintesc numai după copertă şi miros, iar pe altele după locul în care le-am citit("Nana" am citit-o atunci când am fost de serviciu pe şcoală în clasa a VIII-a , nu aveam nimic de învăţat doar dădeam capacitatea, nu? Glumesc, bineînţeles.) V-aş mai spune ce cărţi am mai frunzărit, fiindcă obişnuiesc să mi le notez ca memoria să nu-mi joace feste mai târziu. Acum sunt într-o stare de somnolenţă parţială, aşa că...altă-dată, cu altă ocazie!

Doar literatură...

2011-02-22T19:52:00.003+02:00

Scriitorii nu scriu pentru premii, nici pentru public, ci pentru ei înşişi, pentru descoperirea focului lor interior. Recent doamna blibliotecară m-a rugat să adun pe o pagină laureaţii premiului Nobel pentru literatură. A trebuit să aleg dintr-o pleiadă de creatori, am şters printr-un delete câţiva, pe unii i-am şters aleator, iar pe alţii m-am jurat că deşi îi şterg pe hârtie, în memorie şi în caietele mele de citate vor rămâne. Măcar atât...prin această înşiruire cu aspect de pomelnic să ne aducem aminte că au fost nişte artişti care au schimbat modul nostru de gândire. Ei nu văd: privesc; nu povestesc: trăiesc; nu reproduc: creează din nou; nu găsesc: caută.

2010Mario Vargas Llosa
2009Herta Müller
2008Jean-Marie Gustave Le Clézio
2006Orhan Pamuk
2004Elfriede Jelinek
1998José Saramago
1995Seamus Heaney
1993Toni Morrison
1990Octavio Paz
1983William Golding
1982Gabriel García Márquez
1971Pablo Neruda
1969Samuel Beckett
1968Yasunari Kawabata
1964Jean-Paul Sartre
1962John Steinbeck
1958Boris Leonidovich Pasternak
1957Albert Camus
1956Juan Ramón Jiménez
1954Ernest Miller Hemingway
1953Sir Winston Leonard Spencer Churchill
1952François Mauriac
1950Earl (Bertrand Arthur William) Russell
1949William Faulkner
1948Thomas Stearns Eliot
1947André Paul Guillaume Gide
1946Hermann Hesse
1938Pearl Buck
1934Luigi Pirandello
1932John Galsworthy
1929Thomas Mann

Delir şi agonie

2011-02-19T19:14:00.002+02:00

-Eşti o fiinţă ciudată,ai o anumită ciudăţenie.

-Oare? E adevărat că (sarcastică)...deseori prefer să stau singură, eu şi gândurile mele, dar asta nu înseamnă că... aşa cum îi spui tu. Eu definesc ceea ce văd, caut sensul ideii în cuvinte, las cuvintele să descopere ideea, iar apoi, simplu, înfăptuiesc, construiesc în concret.

-Am înţeles, hai, lasă! (enervat) Chiar nu înţelegi ce vreau să spun?!

O umbră a infinitului îi apăru Ralucăi pe chip. "Poate că...?" O nelinişte, un rid, două cute adânci pe faţă, numai asta se vedea pe chipul său.

-De ce n-ai plecat?

-De ce nu mă alungi?

-Fiindcă nu vreau.

-Fiindcă nu există o altă "tu".

-Şi totuşi, vrei să pleci.

-Poate.

-Nu mă iubeşti.

(Tăcere mormântală.)

În noaptea aceea, ea înţelese că şi singurătatea îţi poate fi apropiată, că totul nu este decât o căutare în tăceri, frânturi de fraze, iubiri şi zâmbete, spirale răsucite spre Creaţie.

Sfinţia Dumneavoastră

2011-02-18T21:12:00.002+02:00

Cred sau...Exişti Doamne? Această dilemă m-a intrigat întodeauna, Sfinţia Dumneavoastră, însă nu am putut răspunde cu certitudine la nici una. Să Vă spun ce ştiu: Dumnezeu este fiinţa însăşi şi El nu este accesibil omului decât prin analogie, adică prin reprezentarea în absolut a urmelor pe care creatorul le-a lăsat asupra creaturilor sale. Dumenezeu se află în tăcere, în afară de timp, dar susţine lumea în existenţa sa printr-o intervenţie continuă. Cel puţin aşa ni se inoculează ideea. Avem sau nu o zare? Ce este dincolo?Răspunde! Deci nu vrei?! De ce? Poate că mereu pari când că nu mai eşti, te înfăţişezi unora, iar nouă, noi, muritorii? La noi cine se mai gândeşte? Acum singurul lucru pe care-l ştiu e că în singurătatea ta ascunsă- căci nu mai ştiam mare lucru de când te-ai închis- e că am un plan grozav de important de realizat: să trăiesc. Cum? De când "sălbăticia mi-a crescut", nici asta nu ştiu cum. Încep să întrevăd că în viaţa asta, închisă îşi face cuib moartea, că acum când nici nu mai asculţi rugăciunea mea, ea prinde rădăcini. Să regret Paradisul!

Ce nebunie, dar chiar mi-e dor, mi-e dor! Eşti aici? Te văd...Eli, Eli, lama sabahtani? Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit?

Reîntoarcerea

2011-02-17T20:27:00.003+02:00

-Când ne putem vedea din nou ?
-Până când poţi aştepta?
Ce puteam să-i răspund la o astfel de întrebare, Georg? Putea fi o capcană. Dacă răspundeam "două sau trei zile", puteam părea prea nerăbdător. Dacă răspundeam "toată viaţa", putea crede că ori nu eram îndrăgostit sincer de ea, ori că, pur şi simplu, nu eram cinstit. Aşa că trebuia să găsesc o cale de mijloc şi i-am spus:
-Pot aştepta până când inima îmi va sângera de tristeţe.
Mi-a zâmbit şovăielnic. Şi-a trecut uşor degetul peste buzele mele şi a spus:
-Şi asta ce înseamnă?
Am dat din cap în disperare de cauză şi am hotărât să-i răspund exact aşa cum stăteau lucrurile:
-Poate doar cinci minute.
Deşi vizibil mulţumită de răspunsul meu, mi-a spus în şoaptă:
-Ar fi bine dacă ai putea rezista ceva mai mult...

Un fragment din "Fata cu portocale" de Jostein Gaarder care sper să vă reţină atenţia câteva minute iar data viitoare sper să vă încânt cu ceva scris de mine.

Personală

2011-02-04T22:06:00.009+02:00

Săptămâna asta nu am avut chef de nimic. Nu ştiu ce au făcut alţii şi , sincer, nici nu mă interesează, dar eu m-am bucurat de compania mea. Am constatat că mă simt parcă mai bine în singurătate. Mi-am relaxat nervii întinşi după o perioadă de constatări, decizii şi incertitudini. Câteodată stau şi mă gândesc că mai bine aş fi fost un idiot, fără gânduri care să-mi provoace insomnii, fără idei trăznite, fără conştiinţă...ce bine ar fi...Poate atunci m-aş odihni cu adevărat. Dar vreau asta? Bineînţeles că nu ştiu. Vacanţa m-a obligat într-un fel să reflectez şi să realizez că nu ştiu ce vreau, nu cunosc totul, deşi îmi doresc.
Deci, aşadar şi prin urmare, eu o iau pas cu pas şi voi schimba în următoarele zile formatul postărilor ca şi al blogului la recomandarea unui amic (cel puţin voi încerca).
Thanks David for your suggestion!

Interzis

2011-01-21T12:20:00.002+02:00

I

Tangenta ochiului meu înghite hăul divizat
-în mine şi în tine-
doar tu, pe axa irisului,
înveţi geometria sferelor albastre
iar eu, din centru
nu mai aştept timpul.

În umbra ta
râde sufocată ziua.

II

Parcă văd:
sub clopot de magmă
primeam ungerea
ca pe ceva firesc;
am ales: doi oameni,
spate în spate,
necunoscându-se,
văd universul în nopţi
cu boabe de rouă în locul
ochilor nefireşti,
înmiiţi, de un negru de astru.

III

Am ocolit durerea, deci adevărul.
Nu ne era interzis
să ne minţim sufletul ?

IV

Ocolim singurătatea,
deci adevărul.
Pentru a nu-l răni
pe cel de-aproape
ne credem actori în
roluri de excelenţă.

Ocolim sfârşitul,
deci adevărul.
Pentru a nu pleca,
ne minţim conştiinţa
ce sălăşluieşte în noi.
Vom spune o minciună
cu tentă de-adevăr:
„Taci, tu, suflete, căci noi
nu vom pleca,
ci vom rămâne veşnic aici,
între spaţiile barbiliene,
îndoiţi, întreiţi,
veşnici.”

„Taci, tu suflete! Îţi interzic singurătatea!”

Precious

2011-01-09T17:14:00.002+02:00

Mulţi adulţi sunt înclinaţi să considere cu uşurinţă familia ca pe un fel de mic univers artificial şi restrâns ale cărui elemente ar fi toate selecţionate cu grijă, în funcţie de dovada făcută că sunt nevătămătoare şi în care influenţele din afară nu pătrund decât decantate, după ce au fost riguros verificate. Bine adăpostit în acest mediu capitonat şi perfect artificial, copilul ar creşte fără nici un risc şi s-ar deda fără pericol la un exerciţiu pregătitor pentru viaţa adevărată.
Potrivit cu această perspectivă, experienţele trăite de copil în cadrul familiei ar avea caracter atenuant, provizoriu, ireal, gratuit şi lipsit de consecinţe, pe care adultul i-l acordă fără să stea prea mult pe gânduri. În concluzie, familia îi permite copilului să trăiască un fel de viaţă izolată, căreia i se atribuie meritul că îl pregăteşte pentru „viaţa adevărată”, viaţă pe care numai adultul o cunoaşte. Ea ar asigura răgazul de care copilul are nevoie, date fiind incapacitatea, ignoranţa şi vulnerabilitatea lui.
Dar atare imagine nu respectă realitatea şi nu ţine seamă de fapte. Paza integrală pe care o postulează nu este realizabilă. Influenţele lumii externe nu se opresc la uşa locuinţei familiale, căci noi le ducem cu noi şi ele sălăşluiesc în noi. Viaţa familială participă întotdeauna la viaţă în general, fie că vrem, fie că nu vrem. Toate aspectele ei materiale, economice şi sociale au ecou în familie. Dar mai ales viaţa copilului, cât de mic ar fi el, nu este niciodată o pseudoviaţă.
Familia permite copilului să aibă acea explicaţie cu lumea de care am vorbit mai înainte. Ea îi permite să trăiască cu adevărat, să-şi facă ucenicia pentru viaţă după ritmul propriei creşteri şi după modalităţile succesive care caracterizează etapele acestei creşteri. Mai înainte de orice, familia ne apare ca mediu optim în care, cu toată incapacitatea sa de a face faţă ambianţei fizice şi sociale care îl caracterizează, copilul poate trăi şi se poate iniţia pentru viaţă.
Însă ce se întâmplă dacă totul este pe dos?
Părinţii nu sunt cu adevărat şi profund consacraţi copilului lor. Ei nu sunt legaţi de copil decât printr-un spaţiu de locuit, prin sărăcie şi analfabetism. Filmul „Precious” ne arată şi cealaltă faţă a monedei. Precious (Gabourey Sibide) este o tânără de doar 16 ani. Locuieşte în Harlem, într-un apartament deţinut de mama sa, învaţă la o şcoală din cartier şi îi place matematica. Suferă de o problemă legată de greutatea în exces şi de aceea îi este teamă să vorbească în public. Tânăra fată se află la a două sarcină, iar tatăl copilului este chiar tatăl ei. Un caz terifiant de incest, însă nimeni nu ia atitudine. Tiranica sa mamă, Mary (Mo’Nique), nu vrea să piardă ajutorul din partea statului, iar fetei îi este mult prea frică să vorbească despre ceea ce i se întâmplă. Mutată la o şcoală pentru elevii cu probleme, ea intră sub aripa protectoare a profesoarei Rain (Paula Patton) şi, pentru prima data în viaţă, va descoperi ce înseamnă o familie, cum arată fericirea şi ce semnifică iubirea. Decisă să îşi nască fiul şi să îl crească, ea speră să se poată desprinde definitiv de trecut, însă acesta o urmăreşte, căci veştile rele nu vor înceta să apară.

„Pentru toate Precious" e dedicaţia de la finalul peliculei şi , într-adevăr, nu ai cum să nu realizezi pe parcursul ei că există numeroase astfel de persoane, care, dincolo de apariţia fizică, mereu luată în derâdere, au un suflet. Se pare că, în lumea asta a noastră, a aparenţelor de fiecare zi, a falsului şi a încercării de a părea ceea ce nu suntem, o persoană ca Precious nu ar avea nici o şansă. Vedem zilnic în jurul nostru oameni şi oameni, unii cu anumite probleme , alţii cu altele. Fiecare dintre ei consideră că a lui este cea mai importantă, fără a putea vedea că în jurul său pot fi cazuri şi mai grave decât al lui însuşi. Până când ajungi la un momnet dat să îţi pui întrebări... Cred că filmul de aici s-a născut : dintr-o întrebare. Nu e lucru uşor să accepţi că tot ce apare transpus cinematografic în această peliculă e universal valabil. Trebuie pentru asta să faci apel la memorie şi să te gândeşti de câte ori în viaţă ai avut reacţia greşită faţă de astfel de situaţii. Vrei, nu vrei, tinzi să cazi într-un proces al conştiinţei din care nu ştiu câţi ar putea să iasă confortabili la final. Aşa că filmul prezintă şi , culmea, judecă în paralel.Vine parcă şi te ia de mână şi îţi arată o cale a toleranţei, într-o lume a intoleranţei. Poate chiar sunt momente când nu ai vrea să "îţi pierzi vremea" cu un asemenea film. Poate chiar începutul lui ţi se pare...aşa...fără sens...Stai şi te întrebi, de fapt ce vrea regizorul ăsta? Ce e cu fata asta care acoperă tot ecranul? Până la urmă ce e cu viaţa lor din Harlem? Ce mă interesează asta pe mine?
Apoi găseşti răspunsul: şi asta înseamnă că ai văzut filmul cu ochii sufletului. Asta să faceţi, dacă vreţi să îl vedeţi.Restul veţi înţelege!

Lecţia despre cub- Nichita Stănescu

2011-01-05T18:33:00.002+02:00

Sunt unele poezii pe care aş fi vrut să le fi scris eu... Aceasta este una dintre ele, singura poezie "perfectă" a lui Nichita.

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

The Cardigans - Rise And Shine

2010-12-29T19:03:00.003+02:00

Ce ascult eu ca să mă vitalizez când scriu la calculator un eseu (eu m-am obişnuit să scriu mereu cu pixul pe hârtie aşa că acum învăţ un nou limbaj)...

La lumânarea unui gând

2010-12-28T20:43:00.003+02:00

"E o senzaţie magică să poţi urmări persoana iubită dormind; inconştient că e privit, eliberat de sub orice control, îţi dă impresia, preţ de un dulce moment, că-i ţii inima în mână; vulnerabil, oricât ar părea de iraţional, în clipele acelea este tot ce-ai crezut tu cândva că este: bărbatul pur, tandru ca un copil."

(Truman Capote- "O vară de răscruce")

Mesaj de Crăciun

2010-12-25T10:04:00.003+02:00

Mesajul divin al îngerilor împreună cu glasul sfânt al colindătorilor să vă aducă pace, linişte sufletească şi multă sănătate. Crăciun Fericit!