Angela

Se lasă ușor pe genunchi, își întoarce umărul și începe să vadă. Gaura cheii nu e chiar atât de îngustă, cum se spune. Afară, doi vecini se tachinează cu privire la uscător. Nea Andrei îi urează nonșalant lui tanti Vera să se usuce singură dacă tot vrea tot spațiul.
Angelei nu îi place să iasă, are o poziție excelentă în fața ușii. Totul e camuflat privirii, se poate observa din toate unghiurile viața. Nu îi place să participe la ea, ultima oară s-a ales cu o vânătaie la tâmplă. Ieșise pe ușă târșâindu-și papucii când a dat nas în nas cu băiatul de vis-a-vis. Tatăl îi spusese că oamenii sunt închiși în sine și mai bine să stea în casă decât să-i facă rău. Concepția asta învechită îl făcuse să i se dea carnetul verde pe care îl purta la piept prin casă. Îi arăta Angelei că oamenii sunt clar duși dacă îl consideră nebun. Singura lui obsesie era să jumulească articole din ziare, la care se abonase de când era căsătorit, să le lipească pe un colț de masă. Printre dulapuri, pe sertare, sub pat, „Adevărul” și „Lumina” acopereau totul. Casa era un adevărat ziar șifonat pe care Angela îl citise și răscitise.
Doar gaura cheii nu e acoperită. Prea multă viață e într-un petic de lumină.

În următorul post îl voi descrie pe David, un personaj drag mie și nu numai. Hint: și Angela îl știe :)