Naivă

Naivitatea este mereu încurcată cu inocența. Ele pot fi stări de fapt sau pur și simplu, trăsături de personalitate. Eu le percep ca pe niște tare de caracter de care mă dezic constant și pe care le las în pragul ușii de cămin. Într-o lume competitivă chiar și atunci când se întâmplă ceva banal ca trecerea unei străzi, oamenii se iau la întrecere pentru supremație. Aud încontinuu cum că ar trebui să fim prieteni cu toată lumea; facultatea este un loc în care înveți, nu concurezi; poți supraviețui și fără să ai pretenții de la ceilalți. Și fiindcă toate acestea trebuiau să poarte un nume, eu le spun: tâmpenii. În existența mea îndelungată de 20 de ani m-am luptat MEREU pentru tot: am încercat să supraviețuiesc 9 luni într-un spațiu îngust, întunecat de care am scăpat ca prin minune, m-am apucat să învăț lucruri simple care să provoace reacții și aveam un zîmbet malițios când mama observase ce mai stricasem, apoi m-am încăpățânat să trec peste adolescența clorurată de pete mari de lacrimi, iar după aceea bifam fiecare activitate ce reușea să mă scoată din oala cu melancolie. Treptat am ÎNVĂȚAT să trăiesc cu mine zi de zi, indiferent de toane și tonuri vocale. NAIVITATEA este închisă în toți, dar unii preferă să o ignore sau să o acopere cu diverse materiale reciclabile ca oase, nervi și norme. De ce norme? Ele ne încercuiesc viața cu un marker roșu aprins, iar cei care o iau printre spirale vor fi priviți cu milă, însemnați și în final, batjocoriți. De aceea, naivii sunt luați în derâdere, iar naivitatea e doar una din numeroasele culori pe care le iau eu câteodată. Nimeni nu vrea să fie de râsul lumii. După cum puteți observa, gura lumii este un element fundamental în societatea românească. Și numai pământul o poate astupa ! Pe de altă parte, inocența este ca paradisul primordial pierdut, nimeni nu se poate întoarce la acesta decât redevenind copil, scăpând de carcasa temporală și de corpul mucegăit. Sintagma „Să ne întoarcem la copilărie!” nu a fost nicicând mai mincinoasă. E imposibil, oameni buni! Ne mințim pe noi înșine! Dacă pentru două ore te chinui să gângurești la un bebe, pentru tine este doar o mișcare facial-gestuală afectivă. Dintre voi doi, numai bebele este inocent și nu fiindcă s-a născut recent, ci acesta are încă acces la cunoașterea primordială, încă nu a cunoscut lumea. Bebele se află în conexiune wireless cu divinitatea, mogâldeața de om adună în sine SPERANȚA...ochii săi trădează INOCENȚA ȘI NAIVITATEA.

Haide să ascultăm Jack Johnson-„Hope”,doar speranța „ will defeat you then teach you to get back up” !




Discuții de metrou

Dimineața metroul este plin de lume, de toate culorile, încercănați, nebierbăriți, cu barbă de schimnic, rucsac peste rucsac sau cu plicul din dotare. Fiecare cu un ochi de neîncredere privește la celălalt ca și cum de abia ar aștepta să iasă din cușca de oțel forjat la suprafață, la lumina Universității sau într-o piață aglomerată Romană unde studenții se îndreaptă în pas de cohortă spre ASE sau SNSPA. De vei încerca să privești chipurile fantomelor teleghidate din metrou nu vei citi decât propria ta indiferență reflectată ca într-o oglindă aburită. Căldura de saună din fiecare zi îți domolește neuronul și îl oprește din alergare, fiindcă într-un spațiu paralelipipedic numai motorul metroului poate rula cu viteză. Instinctele mele de voyeurist se ascut fără voie când prind discuții de importanță capitală pentru traiul la comun:

„-Mă enervează, fată, este atât de prost, eu îi zic un lucru, el face altceva. (Mobilul sună cu o melodie portugheză, toți oamenii din metrou se holbează curioși.) Ce, mai am o stație și vin! Fată, nu poate să aștepte și el două minute!”

„-Și... câte seminarii ai pe săptămînă? Atât de puține?!!! Mamă, ce facultate mișto!”

„-Mi-am cumpărat un pistol cu bile. Am dat șaișpe milioane plus încă două milioane pentru cartușe. Am pensie de opt milioane și ...cum să nu-mi cumpăr?!!Tu, nu vezi ce golani umblă pe aici? (Eu, imbrăcată gros cu o geacă kaki și cu gluga trasa pe cap, sunt dată ca exemplu. Eram singura persoană care nu se sinchisise să stea pe scaun și singura prezență suspectă) Cum să nu-l testez? Am tras două focuri într-un câine drag mie...n-a murit, nenorocitu' ! O să-mi iau și un șprei să pice o dată că cu pistolul nu prea moare așa cum vreau eu.”

„-Mamă, hai că sunt în metrou nu pot vorbi, nici nu am semnal bun! Ce, când vin? Săptămâna asta.”

„-De ce nu înțelegi că nu m-am uitat la ea?! Nici măcar nu știu cine e. Nu vreau să ne certăm acum, vorbim acasă!”

Metroul nu este liniștit, arde de frustrări, temeri și speranțe. Nu are nevoie de nimic altceva decît de OAMENI.



Mâini de păpușar

„De-abia plecaseși”- Tudor Arghezi


De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Rapsodia culorilor


RAPSODIA CULORILOR

Ea este urâtă, simțind securea zâmbetului înroșit,
Eu sunt frumoasă, un balon modelat din incandescenți nori.

Ea orbește, fiindcă vede fără a trebui să vadă,
Eu sunt orbită de tentația ochilor tăi chihlimbarii,

Zi de zi îi este ciudă să privească peste umăr,
Mă vede în reflecția murdar-gălbuie a becului: coșmar.

Întrebi cine ți-a pictat silueta abandonată,
Dar știi că numai tu poți face din frunză o acrobată.

Când asumi că mă cunoști, te înșeli,
Cînd știi că mă cunoști, mă înșeli...

Oare de ce ne-a primit cerul din apă
Să sorbim inocența pată cu pată ?

Ea măsoară distanța dintre noi cu compasul,
De parcă nu ar ști că sunt copia ei la indigo când îi sună ceasul.

Ea niciodată nu spune nu singurătății de ametist,
Eu, numai eu îi frământ parfumatul suflet autist.

Facultativ

Cand esti intr-un spatiu ingust cu multe persoane, ce ai de facut? Eu obisnuiesc sa vorbesc cu frenezie mai ales atunci cand sunt singura. Glumesc, mai degraba scriu pe blog. Voi discuta despre facultate si despre toate lucrurile care definesc studentia. Facultatea are caracter facultativ asa ca nu ii inteleg pe cei care se plang de materii, notare sau profesori fiindca nu trebuie ca toata populatia Romaniei sa aiba facultate. Aceasta nu TREBUIE facuta pentru ca e in trend, fiindca este pasul obisnuit pentru un tanar sau fiindca vrei sa ai o diploma in mana pentru a-ti gasi un job. Criza actuala a fost benefica societatii, a scos in evidenta ca sunt prea multe persoane cu prea multe specializari dar fara nici o competenta. Sa vorbesc insa de lucruri mai vesele! Mai bine va prezint viata unui student inactiv, in asteptare (nu am avut inca nici o zi de curs, ci numai tutoriale): dimineata te trezesti buimac fiindca suna pitigaiat in disperare un ceas, vezi ca totusi este prea devreme pentru tine, te culci la loc. Dupa ce iti incarci bateriile obosite de atata agitatie (deh, in orasul de provincie lucrurile nu se intampla ca in Bucuresti, nu sunt atatea mijloace de a-ti atrage atentia si nici atatea tentatii), iti faci gimnastica ritmica de dimineata. Ma puteti vedea la emisiunea mea cu exercitii de pe Prima, ,,Florina prezinta''. Nu ai nevoie de exercitii fizice, ci doar de forta de a te tari ca un melc pana la gura de metrou unde dai peste alti zombii. Ochii lor injectati tradeaza buna dispozitie. Realizezi ca ai ajuns la Facultate atunci cand vezi o populatie tanara agitata, nemancata care hiberneaza in foisor (ce se facea SNSPA-ul daca nu avea celebrul foisor?). Acolo fete comunicative savureaza o tigara/mancarea studentului. Te detasezi usor de ele cand observi ca s-a facut timpul de a intra la ora. Imaginea aceasta idilica este doar o frantura dintr-o zi studenteasca. V-am scutit de acele detalii picante ca iesirea la un suc pe Lipscani si discutiile filozofico-politice purtate acolo. Sunt optimista si cred ca se simte in aceasta postare...sper ca chiar dupa cursuri si seminarii ca si laboratoare sa-mi reamintesc vorbele lui Plutarch: ,,Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins."

P.S. Diacriticele au ramas din pacate ca si seriozitatea mea in statia de metrou Timpuri Noi. Problema se va remedia curand. Va rog sa scuzati inconvenientul si sa va mai destindeti cu poeziile mele sau cu alte postari.

KYLIE MINOGUE - ENJOY YOURSELF

Asculta mai multe audio diverse