Dumnezeule....Ai şi tu nişte idei...

Aceste gânduri îmi treceau prin cap atunci când am fost la Olimpiada de limba română. M-am jucat cu valenţele conotative ale cuvintelor, am râs cu fetele din lot de am încă dureri de burtă şi am rezistat presiunii ochilor celorlalţi. Premiul special pentru capacitatea de sinteză mă face să cred că e ceva, ceva şi în capul acesta, al meu. (Glumesc, bineînţeles, ştiu bine ce pot, cât am lucrat pentru acest premiu, la câte am renunţat şi ce am vrut să realizez.)

"Până să ajungi la un succes (cu S mare), va trebui să treci prin numeroase eşecuri sau semieşecuri. Deşi norocul contează atât de mult, cert este că, atunci când un om a lucrat o viaţă întreagă la o chestiune promiţătoare, trebuie să aibă un deosebit ghinion pentru a nu ajunge la rezultate cu adevărat valoroase." (G. Thompson -Premiul Nobel pentru Fizică)

"Am dat lui Moise al meu nu trăsăturile lui Moise făurit de Michelangelo, ci chiar cele ale lui Michelangelo însuşi (...)ca să întruchipez în el artistul aprig lucrând din greu, cu preţul unor înfrângeri descurajatoare. " (Thomas Mann- "Cum am scris Doctor Faustus")


Popasul


Un popas a fost conceput ca timp. Avem libertatea de alegere, dar nu alegem să ne supunem timpului. Suntem condamnaţi la viaţă cu tot ce implică ea: cunoaşterea limitelor umane, (ne)fericirea, demnitatea, moartea. Dacă ne uităm la lirica românească, vdem că este adevărat. Omul este părăsit în plină viaţă, iar această părăsire nu are altă cauză decât tocmai existenţa nemărginitului TIMP.

O coordonată temporală, ora, clipa, minutul au fost percepute în moduri diferite de fiecare poet, discursul poetic fiind doar o încercare de nesupunere, de revoltă împotriva efemerităţii vieţii. Iubirea, tristeţea şi nostalgia au fost redate într-o manieră subiectivă prin resimţirea în toate vertebrele fiinţei a timpului: "Ne vom iubi, ne vom iubi,/ Până când anii vor aşterne, / În colb mărunt, argintul lor." (Ion Barbu- "Peisagiu retrospectiv") Materia în dezordine, universul populat de figuri originare din câmpul minţii şi fiinţele umane cu relaţiile dintre ele sunt câteva componente ale poeziei. Universul liric românesc nu se abate de la regulă, relevându-şi esenţele după aceleaşi tipare existenţiale. De aceea nici nu se poate discuta de un timp arghezian, blagian, sorescian, întrucât posesia timpului este cel m-ai îndepărtat lucru posibil. Din păcate, omul aleargă după un ideal imposibil, când în realitate, ar putea să trăiască în prezentul timpului său. Carpe diem! Poeţii ne oferă astfel o alternativă a vieţii, a temporalităţii, cititorul reuşind să se (re)creeze într-un alt univers: ficţiunea.

Poezia prelungeşte şi face perceptibilă trăirea ancorată în timpul său. În urma poeziei dispar cuvintele care poartă diverse nume şi nu persistă niciodată prea îndelung. Timpul însă e nevoit să rămână mereu acolo unde se află, pentru că nu poate ieşi din sine, situaţie excepţională ce-l apropie de om, care nici el nu poate face acest lucru.


Nu voi mai scrie nimic timp de o săptămână, fiindcă mă duc la Olimpiada de limba şi literatura română. Voi face un popas la Ploieşti în perioada 19-23 aprilie. Marţi voi susţine proba scrisă, iar miercuri proba orală, aşa că sper să-mi ţineţi pumnii. Oricum toată săptămâna voi scrie,

deci nu voi duce dorul scrisului pe blog.

Voyeurist

"Voyeurist" e primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la el, la cel care se interesează de viaţa altora. Lăsând la o parte sensul strict sexual al cuvântului, eu îl atribui şi celui atotcunoscător al tuturor mondenităţilor, ştirilor şi bârfelor de tot felul. Zilele trecute am făcut greşeala (mare greşeală!) să deschid televizorul pentru a mă relaxa un pic, după ce mi-am prăjit creierii la 220 cu fantastica noastră limbă şi literatură română. Ce am văzut ar fi şocat pe orice om normal! Nişte fiinţe, căci nu le pot numi oameni, dezbăteau o problemă interesantă pentru ţară: Mariana Zăvoranu se va împăca cu Oana. Cei care nu cunosc aceste progenituri ale naturii să nu se împacienteze, după câteva minute afli cam tot despre ele, inclusiv ce lapte au supt de la mama lor... Nu mă mai surprinde nimic pe lumea asta graţie vieţii care mi-a înfăţişat diverşi nebuni, dar chiar nu am înţeles de ce acest subiect este tratat cam pe toate canalele de televiziune (excludem posturile de muzică şi de documentare ce s-au distanţat de acest subiect esenţial vieţii de toate zilele). După experienţa care m-a readus la normalitatea traiului în România, land of choice, neuronii s-au pus în mişcare şi am zis: Voyeurist- aşa este cel care face rating posturilor obscure. Bine că am biblioteca la discreţie şi îmi pot alege orice vreau să citesc decât să văd toţi retardaţii mental la TV. Televizorul a omorât poporul !


Apropo de cutia cu imagini, pe TVR1 (duminică , ora 18:00) sau pe TVR Cultural se difuzează emisiunea "50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu", o gură de aer proaspăt în mocirla spaţiului televizat.

Kenneth Frazier, Woman with a rose


Mă întreb aşa în mintea mea, gândind cu neuronul meu singuratic: De ce ne pasă de viaţa privată a altora? De ce mereu ne comparăm cu alţii? Tot făcând comparaţii inutile, ajungem să nu ne mai bucurăm de propriul nostru prezent, să trăim în trecut, visând la viitor! Haideţi să ne mai gândim şi la noi puţin, nu strică să fim şi egoişti câteodată!!!